Acceptarea Fericirii e Leacul care poate vindeca Sufletul.
Ziua dinainte sa scriu aceste cuvinte a fost o zi de iarna insorita, am privit mai mult la soare si ma bucuram de caldura lui.
Inainte de culcare am multumit lui Dumnezeu si, nestiind ce sau cum sa ma rog cu adevarat, m-am rugat sa ma ajute sa cunosc ce vrea cu adevarat sufletul meu.
Dimineata, nemaiavand somn, meditam in sinele meu si am rugat pe Christos (Calea, adevarul si Viata; Lumina lumii) sa ma lumineze. In acest timp am cunoscut ca ceea ce vrea sufletul e Acceptarea Fericirii, ca fiind leacul usor si placut de vindecare.
Christos a venit pe pamant ca invatator si vindecator, din Evanghelii asta "vedem", ca Iisus vindeca si invata. Di asta am inteles ca suntem in aceasta viata /lume ca intr-un loc unde sa ne vindecam si o scoala in care sa invatam sa traim.
Scriu acestea aici datorita cuvantului "... Lumina nu se pune sub pat, ci se aseaza intr-un loc de unde sa lumineze pe toti cei din casa", cu credinta ca sa te lumineze si pe tine.
Ca si tine, si eu sunt aici ca sa ma vindec si sa invat; iar a Darui este a Primi.
Fericirea, care e din Iubire curata /adevarata vindeca daca este Acceptata corect, dupa cuvantul: "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti". Acceptarea Fericirii corect este sa primesti si sa accepti cu bucurie propria fericire la fel si in armonie cu fericirea aproapelui tau (familie, prieteni, colegi) precum si fericirea naturii din jur (pomi, pasari, plante, animale, insecte, aer, apa).
Fericirea adevarata nu e placerea egoista, si nici ceea ce vrei doar pentru aproapele tau. Acceptarea fericirii corect este egal (la masura fiecaruia) pentru propria persoana si aproapele tau. Daca doresti sa fii doar tu fericit fara sa tii cont de cel de langa tine, e doar o dorinta egoica. La fel, daca vrei fericire pentru aproapele tau, oropsindu-te pe tine sau ne tinand cont de natura din jur, e o dorinta din falsa umilinta si mandrie.
Acceptarea fericirii corect vindeca sufletul de multe, printre care mandria /orgoliu.
Un trup sau o minte cu o boala indica un suflet bolnav care vrea sa se vindece. Mandria o vad (probabil findca o si am) ca pe o boala egoica ce a cauzat multa suferinta in lume, si se manifesta in corp prin diferite boli ca mesaj ca trebuie sa ne vindecam.
Boala /suferinta e si ea un leac pentru vindecarea sufletului, caci doar de asta e sufletul cu trup in lume: ca sa se vindece si sa invete. Dar Dumnezeu, prin mare lui Iubire fata de fiecare, a creat fiului un leac placut: Acceptarea Fericirii. Dar daca eul e stapanit de egou, exista celalalt leac simtit ca suferinta, care poate "forta" deschiderea ochilor mintii. Deoarece sufletul vrea sa se vindece si sa invete, viata aceasta e ca un loc de vindecare si scoala in oricare ar fi druum ales, ea isi implineste rostul. Dumnezeu implineste vointa sufletului ca un Tata pentru Fiul lui, fiecare zi si lucru e asa cum le primim si le acceptam. De la Dumnezeu fiecare zi ne este daruita ca o lectie plina de iubire.
Acceptarea Fericirii si Suferinta sunt ambele ca niste leacuri dearece acesta o fi scopul vietii, sa ne vindece. De exemplu, pt. o raceala in gat exista leac placut (sirop), dar si neplacut /amar. Iar sufletul, ca un copil, vrea leacul cel placut.
Exista o mentalitate de ati refuza fericirea, sau a o primi cu o prefacuta (constient sau nu) nevrednicie, de exemplu iti doresti ceva pe care apoi prin diferite imprejurari il primesti ca dar, sau cineva se ofera sa te ajute, dar refuzi, sau primesti cu gand /mentalitate ca nu ai fi vrednic. Asta e gresit, e mai mult un orgoliu sau mandrie de sine prin care sa te arati /afisezi umil. Daca Dumnezeu te considera vrednic, dovada ca primesti ceea ce te-ar face fericit, corect si bun este sa accepti /primestu cu bucrie si sa multumesti sincer, acestea il vor bucura si pe celalalt; si asta este fericirea pe care o accepti pentru amandoi. Refuzand sau avand atitudine de nevrednicie, de fapt se intareste orgoliul, si fiindca sufletul tocmai de asta vrea sa se vindece, va apare celalalt leac, eprimat prin trup, o boala /suferinta care ne indeamna sa lasam aceste aspecte din mandrie.
E ca in aceasta pilda:
Un copil is dorea o prajitura mare cat farfuria, iar tatal lui, care cunostea gandul fiului sau, i-a dat o astfel de prajitura. Copilul, din invataturi /conceptii /obiceiuri transmise gresit, presupunand ca va placea tatalui, afiseaza o atitudine ca "vai e prea mult, nu e vrednic de asta" o prefacuta umilinta, fiind ne sincer cu el insusi. Tatal, intelept, vrand ca fiul lui sa invete din proprie experienta, ii ia o bucata din prajitura. Copilul, manifestand adevaratul sine, incepe sa planga, dar din asta invata cum trebuia sa procedeze. Sa primeasca si sa multumeasca cu bucurie ceea ce i se ofera din iubire, iar daca era cu adevarat prea mult, sa imparta cu tatal lui sau cu alt copil, creand astfel bucurie si lui si tatalui; aceasta e acceptarea fericirii, creaza bucurie si vindeca de mandrie.
Iubirea, fericirea si bucuria sunt impreuna daca sunt in impartasire cu cei din jurul nostru (natura, oameni).
Intodeauna putem alege drumul /leacul cel placut in viata, fiind sinceri, deschisi, atenti cu noi insine, cu sentimentele noastre si ale celorlalti in mod egal. Oricare drum am alege, finalul e acelasi. Sa tinem minte ca Dumnezeu este iubire si vrea doar fericire, invataturile lui Iisus Christos sunt de la Dumnezeu pentru binele tuturor si a fiecaruia, sa avem o viata usoara si placuta.
Daca am fi atenti si la fericirea naturii, sunt sigur ca ne-ar fi viata placuta si frumoasa, caci in ea traim.
-
Astea am cunoscut prin rugaciune, si le transmit cu bucurie.