Viitorul e predestinat de caracterul celor care-l modeleaza
Corpul omenesc (fenomenele interioare, evolutia, bolile, vindecarile) sunt in stransa legatura cu fiinta umana si ceea ce aceasta creaza (cum ar fi: societatea umana [ideologii, "descoperiri", influentari globale; si structura socio-existentiala; vietati (animale …), bacterii, virusi]), toate acestea; orice schimbare in vreuna din ele se reflecta in forma si structura corpului uman (in singularitatea sa cat si in evolutie) si orice fenomen si evolutie in corpul uman se reflecta la randul ei si in existenta (social) umana. Ganduri, religii, descoperiri, evolutii, boli, razboaie, conflicte, vindecari, schimbari sociale-existentiale; toate se leaga, se influenteaza si produc schimbari (evolutii) in toate celelalte, in functie de natura fenomenuli, natura (fire) pe care o numim: bine sau rau.
Schimbarile se vad pe parcursul a generatii in corpul uman si structura sa; si in decenii, ere, in societatea si existenta omenirii. Cu cat fenomenul este mai puternic si mai de amploare in vreuna, cu atat reflexia si influenta in celelalte se produce mai repde, iar la randul ei, ca o unda si un ecou continua procesul. Timpul e, ceva, relativ.
In toate acestea si peste toate acestea poate fi un sens.
Fi bun si optimist!.
M-am trezit intr-o dimineata foarte devreme, 5-Iunie-2008, este sarbatoare, inaltarea Domnului Isus.
Daca ai privi pamantul din univers , cu o privire speciala raportata la fiinta umana si dezvoltarea ei, ai vedea diferite 'culori', forme, cu diferite pulsatii si 'energii', in functie de dezvoltarea si evolutia lor: culturala, sociala, conceptia lor despre modul de viata. Am putea vedea cum unele forme incearca sa acapareze pe altele, infiltrandu-se si transformandu-le, precum un cancer; fara ca acestea sa-si dea seama de adevarata manifestare si scop, iar pe altele, cu forta prin razboaie de tot felul. Si astfel ne schimbam, ne transformam in timp, in generatii si devenim altceva (partea negativa, rea), incercand sa transformam si pe ceilalti, fara sa stim ceea ce suntem si facem, fara sa stim ca suntem ca un cancer; manati de gandirea noastra de intentii "bune", pierduti in transformarea care ne-a fost facuta, introdusi cu totul in preocupari, ocupatii, ritm si fel de viata care nu ne lasa sa traim cu adevarat, sa gandim si astfel sa avem posibilitatea sa ne dam seama.
Boala nu stie ca e boala, partea cangrenata nu stie ca e cancer. Si vazut din afara pamantului (cu acea privire deosebita), culoarea, forma si ritmul s-au schimbat, intr-o evolutie si dezvoltare haotica.
Daca nu stim ce suntem, si ca ne-am schimbat, oare care e calea si partea buna? Nu stiu cu siguranta, dar daca ne este dat, si a mai ramas ceva bun in noi, putem simti. Spre inceput creatia si dezvoltarea au fost spre bine, suntem si am fost supravegheati, ne-a fost dat ceea ce trebuie si am fost invatati tot ceea ce este necesar sa stim. Cand partea rea s-a dezvoltat si intins mai mult a venit Isus cu invataturile spre bine si calea buna, ca un "vaccin" suficient pentru a rezista si dovedi boala.
Spre asta ma indreapta gandirea ca e 'sanatatea' si evolutia buna. Umanitatea e inca un copil, inca slab si vulnerabil la ce e in univers. Cred ca avem un rol in ceea ce exista dincolo de noi si in jur in univers, poate ca suntem supravegheati si aparati spre o dezvoltare sanatoasa. La timpul lor, cand vom fi pregatiti vom cunoaste si vom sti ceea ce trebuie sa urmam, ceea ce stim din vechi ca este bine, sa nu picam in ratacirea societati moderne unde ne pierdem adevarata constiinta.
Omul, si valoarea lui este ca a unei celule, 'nesemnificativ' sau destul de important (daca nu ne pierdem), spre crestere si iesirea la dezvoltare in univers, unde ne vom gasi si urma rolul ... .
Sunetul se pare a fi un element foarte important, ca si perceptia acestuia. Se cunoaste ca, de exemplu intr-un caz de coma, perceptia sunetului este ultima care disare si prima care apare.
Cand ascultam o melodie pe care am mai ascultat-o cu ani in urma, ne incearca parca aceeasi stare si senzatie pe care am avut-o cand am ascultat melodia prima data, parca s-a inregistrat in noi la propriu (o data cu muzica) si sentimentele, starea, senzatiile de atunci.
Si sa ne reamintim ca … la inceput a fost cuvantul. Cuvant – sunet , o asociere cu subtilitati.
Energia vie – energia cu viata -, gandul ce am gandit a fi despre ingeri (sau cum mai numim – fiinte superioare).
Precum pe pamant, lumea materiala cunoscuta are materie "statica" (fara viata asa cum o cunoastem: metale, roci …) si materie vie (cu viata: plante, animale …) asa gandesc ca ar fi si in universul energetic: energie "statica" si energie vie.
Pe pamant, materia vie manipuleaza si se hraneste cu ajutorul materiei "statice", asa cuget ca ar fi si in universul energetic.
Se cunoaste ca materia este tot o forma de energie, si fiintele din universul energetic – energia vie – putand manipula energia, au putere de a manipula si materia.
Despre "moastele" sfintilor.
Lasati corpul sfintilor sa se odihneasca in pace, au suferit destul in timpul vietii lor pe pamant si corpul le-a fost chinuit. Nu mai chinuiti corpul lor si dupa moarte, caci asta face cultul bisericesc al 'moastelor', impartind trupul lor pamantesc intre voi, pentru folosul egoist, este o practica barbara, un 'canibalism crestin'. Daca ati lasa trupul lor linistit, sa revina de unde a venit, din pamant, cu energia lor binefacatoare, binele pe pamant ar putea inflori.
Am inceput sa citesc "Evanghelia dupa Iuda (Iscarioteanu)" si in timp ce citeam primele pagini, gandul ma ducea si la celelalte evanghelii in Noul Testament si lucruri pe care le-am citit, si ma gandeam "Oare care este adevarul?".
Cugetand, am inteles ca fiecare lucru se potriveste putin cu ceva din celalalt, dar niciunul nu e complet, astfel, am putea asemana adevarul cu o bucata de sticla care a fost sparta in multe, foarte multe bucati. Aceste bucati se afla imprastiate in lucrurile si creatiile omului (fizice, crestine, literare, artistie, etc.). Pentru a sti care este adevarul pur, ar trebui sa cunoastem toate aceste lucruri apoi din fiecare sa luam numai acea bucata de adevar pe care o detine, fara altceva in plus. Lucru aproape imposibil pentru om, iar daca cineva ar reusi sa cunoasca toate aceste lucruri si ar reusit sa adune din fiecare toate bucatile de adevar, ar avea in fata ca un puzzle cu foarte multe bucati amestecate pe care ar trebui sa le poata aseza, fara nici o gresala, in acea forma compacta, unica, pe care a avut-o bucata de sticla la inceput. Acesta ar fi adevarul.
Iar daca acea bucata de sticla ar fi ca o oglind, ce am vedea cautand adevarul (pe noi insine)?
Una din intrebarile fundamentale este "Cine suntem?".
Deasemenea cunoastem ca suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si dupa cum vedem in jurul nostru, noi la randul nostru creem tot felul de lucruri "dupa chipul si asemanoarea noastra".
In Sfanta Scriptura aflam ca omul, ca si pomul, se cunoaste dupa rodul lui.
Astfel, din toate acestea, daca ne cunoastem si ne studiem rodul, lucrurile pe care omul le creaza, vom afla cine suntem.
Ce a creat si creaza omul? Arta (poezie, muzica cultura), religie (culte, ritualuri), tehnologie (dominanta fiind partea distructiva: arme, masini); toatea acestea, la o scurta si atenta observatie, vedem ca se aseamana cu chipul si felul omului, unele la modul propriu de functionare, altele la un inteles mai inalt, profund, spiritual, entic.
Cu cat evoluam in timp cu atat rodul omului "se aseamana" mai mult cu el insusi, observam evolutia computerelor, programelor, inteligenta "artificiala", care, similar cu firea si felul mostenit al omului, si acestea ajung sa creeze la randul lor.
Unele creatii ale omului sunt lucruri mecanice, care desi exista, par moarte, functioneaza mecanic, facand ceea ce au fost programate si construite sa faca. Alte creatii sunt dinamice, exista prin om, entitatea lor avand o parte "vie" a omului (creatorul lor) in ele.
Daca astfel este rodul omului (creatiile lui), asa este si omul. Sunt oameni care desi exista, se misca, totusi modul lor de a gandi, de a actiona, toata existenta lor pare mecanica, adica sunt "morti", iar altii au o parte divina, din creatorul vietii, in ei; acestia sunt vii. Sa ne amintim si sa intelegem cuvintele mantuitorului Iisus Hristos "mortii cu mortii si vii cu vii".
Totusi, oricine am fi, sa ne traim existenta pozitiv si spre bine, cu credinta si iubire (buni si optimisti) caci ceea ce trebuie sa fie va fi. Daca trebuie sa cunoastem ceva, vom afla intr-un fel sau altul, daca nu trebuie sa stim nu vom sti oricat am cauta, mai mult ne vom rataci. Multe "intamplari" nu sunt intamplari.
Care este inrtradevar hrana sufletului?
Intr-un fel stiam ca ar fi cuvintele sfintei evanghelii, dar parca aceast fapt nu e complet. Ar trebui sa fie ceva universal, general pentru fiecare, indiferent de religie, limba sau loc unde traieste.
Am cugetat, gandind treptat de la ceea ce se intelege in general prin hrana. In alcatuirea fiintei noastre avem: suflet, minte si trup.
Cel mai de jos este trupul pe care-l hranim cu hrana materiala prin care se dezvolta si se intretine.
Pentru minte, hrana este cunoastere (invatatura, stiinta) care ajunge la minte prin trup (vaz-ochi, auz-urechi, pipait, gust, miros), prin aceste simturi mintea se hraneste, se dezvolta si intretine.
Daca pentru minte hrana este ceea ce trece prin trup si rezulta din simturi, petru suflet, care este deasupra mintii, hrana este ceea ce rezulta din procesele mintii, si anume gandurile si faptele. Astfel putem spune ca hrana sufletului este gandul si faptele noastre, si daca acestea sunt bune, sunt hrana sanatoasa pentru suflet.
De aici ne putem da seama si de alte lucruri. Cum un trup cu o minte bolnava incepe sa fie mai putin controlat si cu diferite dereglari, asa si o minte cu suflet bolnav incepe sa fie necontrolata rezultand reactii si fapte rele, ganduri intunecate, deregland procesele mintii. Pentru a vindeca o astfel de minte este nevoie de hrana sanatoasa pentru suflet, ca sa se vindece sufletul bolnav. Dar cum judecata este deja afectata, da ganduri si fapte negative care sunt hrana alterata si otravita pentru acel suflet si daca ramane in singuratate, numai cu acestea, nu face decat sa-si afecteze mai mult sufletul, in acest caz vindecarea poate veni numai de la Dumnezeu prin puterea lui. Dar avem si harul de la Dumezeu sa ajutam, printr-o hrana sanatoasa a sufletului. Aceasta hrana trebuie sa fie gandurile si faptele bune care pot veni de la ceilalti cu suflet sanatos, prin iubire si mangaiere, lucruri care pot naste in cel cu sufletul bolnav sclipiri de ganduri bune care ii vor hrani sanatos si ajuta sufletul.
Gandurile si faptele noastre sunt foarte importante, fiind in legatura directa cu mintea si sufletul. Gandirea pozitiva, de bine, cu iubire curata si fapte bune dezvolta si intretine sufletul sanatos care prin harul dat de la Dumnezeu poate ajuta si pe altii.
Am ascultat la radio un fragment din Noul Testament, "Eu sunt pastorul cel bun ..., pastorul cel bun isi iubeste oile sale ...". Am citit si auzit de mai multe ori acest text, totusi acum mi-a trezit in minte o cugetare diferita.
Asemanand aceasta pilda cu ceea ce cunoastem in realitatea materiala, se poate spune ca asa este, pastorul care-si iubeste oile le indruma spre locurile cele bune, isi pune chiar viata in pericol pentru a le apara si iubind pe fiecare din ele nu le taie pentru a manca ci se multumeste si se bucura de ceea ce oile ii dau (lapte, langa) si astfel ele il urmeaza si au o viata lunga si linistita alaturi de el. In schimb, unui pastor rau care nu-si iubeste turma fiindca nu este a lui nu-i pasa de fiecare oaie in parte, le supravegheaza doar pentru interes propriu, pentru profit sau sa le creasca poentru a le taia.
Daca din aceasta pilda asemanam oaia cu sufletul omului, iar pastorul o existenta dintr-un nivel al existentei superior, mai aproape de Dumnezeu (precum mantuitorul Iisus Hristos), putem sa intelegem rolul si nivelul omului si ca pastorul cel bun este cel care are cu adevarat grija si iubeste sufletul omului, dar din acelasi plan superior al existentei sunt si pastori rai. Precum in lumea real-materiala oile sunt crescute ca sursa de intretinere a vietii prin ceea ce dau (lapte, lana) asa si sufletul, prin rodul lui, este de folos existentei din nivelul superior, iar cum pentru unii sursa de hrana este chiar oaia si pentru aceasta o cresc, asa si pentru unele fiintele pe care le numim spirite, duhuri, zei ..., hrana (sau sursa pentru ceva) este chiar sufletul omului si interesul acestora este ca acesta turma sa fie cat mai numeroasa si fara minte, fara sa le pese de calitatea hranei si vietii oilor (sufletelor) din turma. (dupa cum a ajuns lumea in prezent, cu miliardele).
La astfel de pastori rai ajung cei care-si vand sufletul, pentru aceasta cel rau doreste sufletul omului si prin puteri suprioare pe care le are asupra lumii materiale, cauta sa-l obtina.
Intr-un nivel superior de viata sunt fiinte care au grija si pastoresc omul precum noi pastorim oile si cum acestea ne sunt de folos prin ceea ce obtinem de la ele asa si omul este de folos acestor existente superioare prin rodul sufletului sau. Pastorul cel bun, pe care ar trebui sa-l urmam, este cel care indreapta sufletul spre locuri pasnice si cu hrana buna (a sufletului).
De o perioada buna de timp m-am gandit si am inteles ca rau e sa se manance carne.
Faptul de a omora un animal, pasare ca sa mananci e ceva rau, mai ales ca nici nu e necesar asa ceva. Pamantul rodeste o sumedenie de feluri si soiuri de fructe, legume, verdeturi si seminte; mai ales ca omul are stiinta de a le combina si pregati in alte multe feluri (patiserie, dulciuri, conserve, ... etc.), obtinand o hrana destul de bogata si diversificata. In plus, la acestea sa adauga laptele si preparatele pe care omul le poate face cu el; laptele fiind dat ca multumire de animalul de care omul are grija. Cu laptele si lana acelui animal (oaie, capra) omul isi hraneste si intretine copii si pe el insusi, oare nu vi-se pare, la cea mai simpla cugetare cu sufletul, cat de rau e sa iei viata acelui animal, pentru niste mofturi si obiceiuri lumesti (gresite).
Gandind si alfel, cu ratiunea mintii, pare logic si simplu de inteles ca pentru hrana Dumnezeu a dat omului cele care cresc din pamant: legume, fructe, verdeturi, seminte; acestea nu fug, nu se zbat, fiindca de aceasta apar pe pamant, ca sa fie hrana pentru animale si prin aceasta animalele ajuta la raspandirea semintelor si ingrasarea pamantului pentru plante. Dar animalele fug, se zbat, tipa si se pot manifesta sufleteste, fiind clar ca ele nu sunt pentru a fi mancate, ci pentru a trai.
Probabil ganditi ca de ce animalele mananca alte animale? Dumnezeu stie, dar in mintea mea este gandul ca raul exista inainte de om, a intrat si isi continua si transmite existenta prin fiinte. Ganditi si singuri despre aceasta evolutie.
Cand omul se hraneste cu carne, preia si aura (energia) negativa animalica din acea vietate, care poate apare in urma durerii sau transmisa de rau.
Totusi, nu ar fi nevoie de atatea analize, ci gandind simplu, natural si sufleteste, a omora un animal din nevoia placerii sau obiceiului pentru a trai omul, e un lucru egoist si rau, o manifestare a violentei. Avem in jurul nostru posibilitatea de a avea mancare din cele care cresc special pentru asta din pamant si in plus ne mai ofera si acel animal, lapte sau ajutor in munca.
Daca in loc de atatea ferme, crescatorii si abatoare, omul ar planta si cultiva plante, ar trai sanatos si cu un aer curat. Fiintele ar trebui sa traiasca si sa convetuiasca in armonie intre ele.
Inca ceva, daca intr-un corp ati fi o celula, ce ati vrea sa fiti, celula sanatoasa sau cea cancer? Celula sanatoasa se hraneste cu ceea ce ia din ce da corpul (precum pamantul da omului), dar celula canceroasa se hraneste cu celulele aflate in jurul ei, care intr-un fel sunt inrudite, fiind tot celule.
Cine vrea sa traiasca in bine, binele trebuie sa faca si sa intretina in jurul lui. Fii binelui si luminii se poarta si vietuiesc precum binele, fiindca din el sunt.
Ma gandeam dimineata la ce sau cum e Dumnezeu, ceea ce face lumea sa existe, si mi-a venit in minte gandul de a incerca sa aseman si sa inteleg prin ce cunosc deja, care e ceva universal cunoscut de tot ce e pe pamant, iar aceste lucruri sunt Soarele, Pamantul si Luna. Precum soarele e ceea ce primim de la el: caldura si lumina, si se impartaseste tot pamantul, asa inteleg ca Dumnezeu e ceea ce sufletul are de la El: iubire, bunatate si intelepciune. Acestea fac ca fiintele, lumea sa continue sa existe.
Cand iubim pe cineva suntem mereu cu gandul la acea persoana, in tot ce facem ne gandim sa facem si pentru ea ceva, acceptam si ingaduim orice ale acelei persoane si ea (binele ei) este mai importanta decat noi insine. Asa vad in mare iubirea adevarata, iar intelepciunea e un gand cumpatat, smerit si descurcaret cu realitatea din jur.
Asa cum soarele il percepem ca e un intreg de lumina si caldura, toate pure, si desi le putem percepe diferit, ele sunt din (sau un) acelasi element, asa inteleg pe Dumnezeu adevarat in noi, iubire si intelepciune pure impreuna, toate ale sufletului (gand, fapta) invaluite in ele.
Totusi, in existenta noastra stim ca e si o parte rea, sau sa o numesc negativa. Precum Luna ar cauta sa ia lumina si caldura de la soare, asa cel negativ e intre suflet si Dumnezeu.
Luna nu o consider ceva negativ, dar m-am gandit sa aleg aceasta comparatie pentru a explica mai pe inteles urmatoarele.
Pamantul aflat in intuneric, fara lumina si caldura de la soare, le primeste prin reflexie de la luna, asa suntem multi in intuneric care "vazand", avand o dragoste si desteptaciune indirecte, consideram ca acelea sunt adevarate si unii le urmeaza fara sa-si dea seama ca asa stau mereu in intuneruic. Dar cel care e cu sufletul in iubirea si intelepciunea adevarata, este precum partea luminata a pamantului care se afla cu fata spre soare si desii luna tot exista, nu e afectat de aceasta si in cea mai mare parte nici nu o vede, asa si cel in iuhbire adevarata nu pare afectat de rau si de cele mai multe ori nici nu percepe partea negativa.
Totusi, exista un timp al negativului, care apare si in lumina, incercand sa o acopere, precum eclipsele de luna. De ce? Dumnezeu creatorul stie. Dar aceste manifestari, desi puternice, sunt scurte, iar cel care are intelepciunea dobandita stie aceasta si nu se lasa afectat si perturbat de acele momente deoarece stie ce sunt.
Pentru a fi cu sufletul in lumina, putem reusi avand mereu in gand si in fapte iubirea si intelepciunea adevarate, prin ele insele sunt directia spre Dumnezeu, si cel care ajunge si sta in lumina, va observa si cunoaste frumusetea si lucrurile minunate din jurul lui, precum la lumina zilei se vede frumusetea naturii.
Asa cum sunt ochii pentru trup, poate fi si gandul pentru existenta (fiinta) noastra. Asa cum prin ochi (ceva material) putem vedea cele aflate in preajma noastra (materiale), care sunt mai aproape sa mai departe in spatiu, cu gandul (ceva imaterial) putem "vedea" (percepe, cunoaste) cele din existenta, care pot fi mai aproape sau mai departe in timp (imateriale). Este important sa avem mintea (gandul) curat ca sa putem percepe clar si asa cum e.
Cu ochii sanatosi putem vedea in jurul nostru, ne concentram catre o directie (din multele directii ce pot fi alese) si intra-colo ne indreptam trupul. Asa si cu mintea, putem "vedea" cele din jurul vietii, foarte multele directii in timp spre care viata ar putea sa se indrepte, ne concentram asupra uneia si o urmam pana in punctul in care dorim sau am vazut cu gandul (calea fiind timpul), de la acel punct la fel urmeaza alte multe directii (viitoruri) care pot fi urmate.
Precum ochii sanatosi si curati pot vedea in departare in spatiu, pe o raza mare si clar, astfel cunoscand cum sunt diferitele drumuri ce pot fi alese, asa si mintea cu ganduri curate, bune si sanatoase e capabila sa "vada" in timp si sa cunoasca clar drumul (viitorurile) care pot fi alese din acel punct (numit prezent). Apoi vointa decide care sa fie urmat.
Aceasta este una din puterile gandului, de a vedea (strabate) in timp si o folosim de multe ori, la nivel mic. De exemplu, daca un obiect este aruncat spre piciorul nostru, in acel moment din prezent percepem oarecum directia obiectului in timp si actionam sa ne mutam piciorul in momentul cand obiectul inca nu a ajuns in punctul spre care directia lui il indreapta. Dar cu mintea am perceput intr-o fractiune directia si viitorul apropiat al obiectului.
Un gand cu o vointa si credinta puternca este precum un trup cu o vedere buna si putere fizica. Asa cum prin forta fizica corpul isi poate crea un drum care initial nu exista spre directia care vrea, Asa si omul prin vointa si credinta poate crea un viitor ce initial nu era printre cele ce pot fi alese, si va deveni real si punct de inceput spre alte directii.
Din ce am ajuns sa cunosc cu sufletul si mintea, cred ca iubirea e inceputul si sursa existentei, din care se naste viata si se face tot ce e; precum la un copac radacina e sursa din care apare seva ce face sa creasca, hraneste si dezvolta copacul si tot ce el este si face. Si astfel copacul are nevoie sa isi dezvolte radacina in armonie si dupa masura cresterii si dezvoltarii rodului sau. Asa si omul, care este precum un pom in Gradina Vietii, e adus la viata din iubire care este (de la) Dumnezeu si da sursa /inceputul existentei sale. Aceasta trebuie sa fie radacina tuturor faptelor, gandurilor, sentimentelor si a tot ce creaza. Iubirea curata, din si in Dumnezeu da energia vitala de viata din care poate apare si creste sanatos tot ce omul doreste sa faca, precum seva pomului din radacina lui porneste si face sa apara si sa creasca tot ce copacul face. Iar precum un copac mare, cu ramuri multe si coroana bogata are nevoie de o radacina mare, puternica si bine crescuta in pamant, pe masura dezvoltarii lui si rodului din el, asa si omul care doreste sa creeze multe, sa intretina o familie mai mare sau sa se dedice unor lucruri in plus, fapte mai mari, trebuie sa aibe o iubire mai mare si puternica in Dumnezeu ca sa poata transmite sursa vitala de viata la toate acelea; si aceasta iubire il va intari si sustine chiar si pe el insusi.
Daca dorim ceva mai mult decat avem deja, trebuie sa stim ca acel ceva apare initial din (si prin) ceva imaterial si divin (gand si iubire), iar ca aceasta energie sursa a existentei sa fie suficienta si nu luata din altceva din ce avem si are nevoie de ea, trebuie ca radacina ei, iubirea din suflet, sa creasca in raport cu ce dorim.
Orice existenta are nevoie de iubire curata.
Tot ceea ce exista se hraneste intr-un fel sau altu din si prin intermediul mediului (universului) in care se afla, iar rodul este obtinut sau influentat din acea hrana. Precum trupul, care e o existenta, se hraneste din natura in care se afla, prin ceea ce aceasta ii ofera, asa si mintea (care e tot un fel de existenta), aflata in trup, se hraneste din ceea ce acesta ii da, prin simturi (auz, vaz, miros, gust, pipait), iar sanatatea, curatenia si rodul mintii (cunostinte, idei, pilde, reactii, etc.) sunt intretinute si depind de calitatea hranei ce o primeste.
La fel s-ar putea spune si despre suflet, presupunand ca pana in momentul mortii se afla /exista in minte; sanatatea, starea si rodul lui depind si de hrana pe care mintea o da prin sentimentele ce le creaza.
Precum o anumita hrana frecventa creaza o dependenta trupului care apoi o vrea si mai mult, asa s-ar putea spune si in cazul mintii si sufletului, ca anumite simturi si sentimente date mereu le creaza o dependenta care este egal cu pierderea libertatii, deoarece ajung sa vrea si sa caute mai mult acea hrana, iar cel care le-o poate da ii poate controla sau manipula.
Cum pentru trup, nu orice mancare ce pare aspectoasa, gustoasa, e buna, dar trupul nu simte si nu-si da seama decat mai tarziu prin reactia, boala, cauzata; asa si pentru minte sunt anumite surse de hrana daunatoare, obtinute mai ales prin auz si vaz, care ii par "placute" (filme, stiri, muzica) si nu simte dar mai tarziu se vad efectele prin felul de a fi si reactie a omului.
Hrana sanatoasa e cea naturala, ceea ce pentru minte ar fi sunetele si culorile in natura.
E bine de cugetat si luat aminte cu intelepciune la acestea si altele ce pot rasari din ele.