Blog

Cuvant inainte

Aproape doua mii de ani au trecut de când Fiul Omului a aratat omenirii calea, adevarul si viata. El a adus sanatate bolnavilor, întelepciune ignorantilor si fericire celor în suferinta.
Cuvintele sale au devenit pe jumatate uitate si nu au fost adunate decât la câteva generatii dupa ce au fost rostite. Ele au fost întelese gresit, adunate gresit, de sute de ori rescrise si de sute de ori transformate si cu toate acestea ele au supravietuit aproape doua mii de ani.
Si, desi cuvintele sale, asa cum le avem astazi în Noul Testament, au fost teribil de mutilate si deformate, ele au cucerit cu toate acestea jumatate din omenire si întreaga civilizatie a vestului. Acest fapt dovedeste eterna viabilitate a cuvintelor Maestrului si suprema lor valoare.
Pentru acest motiv am hotarât sa publicam cuvintele pure, originale ale lui Isus, traduse direct din aramaica, limba vorbita de Isus si de iubitul sau discipol IOAN, singurul dintre discipolii lui Isus care a notat cu perfecta acuratete învataturile personale ale Maestrului sau.
Este o grea responsabilitate sa proclamam actualul Nou Testament, care este baza tuturor religiilor crestine, ca fiind deformat si falsificat - dar nu exista religie mai înalta decât Adevarul. Continutul acestei carti este doar un fragment - aproximativ o optime - din manuscrisele complete care exista în aramaica la Biblioteca Vaticanului si în slavona veche la Biblioteca Regala a Habsburgilor (în prezent proprietatea guvernului austriac). Datoram existenta acestor doua versiuni preotilor nestorieni care sub presiunea avansarii hoardelor lui Ginghis - Khan au fost fortati sa fuga din Est spre Vest ducând cu ei toate scripturile vechi si toate icoanele.
Vechile texte aramaice dateaza din primul secol dupa Christos, în timp ce versiunea în slavona veche este o traducere literala a primelor. Arheologia nu a fost în stare pâna în prezent sa reconstituie exact cum au calatorit textele din Palestina spre interiorul Asiei, în mâinile preotilor nestorieni.
O editie continând textul complet, cu toate referintele necesare si notele explicative (arheologice, istorice si exegetice) a aparut sub numele "The Gospel of the Essenes". Partea publicata acum se refera la vindecarile lui Isus. Am scos aceasta parte înaintea restului pentru ca aceasta este partea de care omenirea în suferinta are cea mai mare nevoie astazi.
Nu avem nimic de adaugat la acest text. - Vorbeste de la sine. Cititorul care studiaza paginile care vor urma, cu concentrare, va simti eterna vitalitate si puternica evidenta a acestor adevaruri profunde de care omenirea are nevoie astazi, mai urgent decât oricând.
EDMOND SZEKELEY - LONDRA, 1937

"Si adevarul va marturisi despre el însusi".


Si atunci multi bolnavi si mutilati au venit la Isus întrebându-l: "Daca cunosti toate lucrurile, spune-ne de ce suferim de toate aceste chinuri dureroase, de ce nu suntem sanatosi ca si ceilalti oameni? Învatatorule, vindeca-ne, pentru ca si noi sa putem fi facuti puternici si sa nu mai trebuiasca sa ramânem în mizeria aceasta. Elibereaza-ne de Satana si de toate marile lui chinuri.
Învatatorule, îndura-te de noi".
Si Isus a raspuns: "Fericiti sunteti voi, cei carora va este foame de adevar, pentru ca va voi îndestula cu pâinea întelepciunii. Fericiti sunteti voi cei care bateti, pentru ca va voi deschide usa vietii. Fericiti sunteti voi, care vreti sa va lepadati de puterea lui Satan, pentru ca va voi conduce în Împaratia îngerilor Mamei voastre, unde puterea lui Satan nu poate sa intre".
Si ei L-au întrebat plini de uimire: "Cine este Mama noastra si care sunt îngerii Ei? Si unde este împaratia Ei?"
"Mama voastra este în voi si voi în Ea. Ea v-a nascut; Ea va da viata. Ea este cea care v-a dat corpul si Ei i-l veti înapoia într-o zi.
Fericiti sunteti voi când ajungeti sa o cunoasteti pe Ea si împaratia Ei; daca primiti îngerii Mamei voastre si daca ascultati legile Ei. Va spun cu adevarat: cel care face aceste lucruri nu va vedea niciodata boala pentru ca puterea Mamei este mai presus de orice. Si ea distruge pe Satana si împaratia lui si stapâneste peste trupurile voastre si peste lucrurile vii.
Sângele care circula prin noi s-a nascut din sângele Mamei noastre Natura. Sângele ei cade din nori, tâsneste din pântecele pamântului, susura în pârâurile muntilor, curge larg în râurile pamântului, doarme în lacuri, vuieste puternic în marile furtunoase. Aerul pe care îl respiram s-a nascut din respiratia Mamei noastre Natura. Respiratia ei este azurie în înaltimea cerurilor, fosneste în vârfurile muntilor, sopteste în frunzele padurii, unduieste peste câmpii, doarme în vaile adânci, arde fierbinte în desert.
Taria oaselor noastre s-a nascut din taria oaselor Mamei noastre Natura, a stâncilor si a pietrelor. Ele stau dezgolite cerului pe vârfurile muntilor; sunt ca niste uriasi care zac dormind pe coastele muntilor, ca niste statui sfinte asezate în desert si sunt ascunsi în adâncimea pamântului.
Delicatetea carnii noastre s-a nascut din carnea Mamei noastre Natura, a carei carne devine galbena si rosie în fructele copacilor, si ne hraneste în brazdele câmpiilor. Maruntaiele noastre s-au nascut din maruntaiele Mamei noastre Natura si sunt ascunse ochilor nostri precum adâncimile nevazute ale pamântului.
Lumina ochilor nostri, auzul urechilor noastre, amândoua s-au nascut din culorile si sunetele Mamei noastre Natura care ne înconjoara asa cum valurile marii înconjoara pestele, asa cum aerul învolburat înconjoara pasarea.
Adevarat, adevarat va spun, Omul este Fiul Mamei Natura si de la ea a primit Fiul Omului întreg trupul sau, asa cum trupul unui nou nascut se naste în trupul mamei sale.
Adevarat, adevarat va spun, voi sunteti una cu Mama Natura; Ea este în voi si voi în Ea. Din Ea v-ati nascut, în Ea traiti si la Ea va veti întoarce din nou. Pastrati de aceea legile Ei, pentru ca nimeni nu poate trai mult, nici nu poate fi fericit, decât cel care îsi cinsteste Mama Natura si asculta de legile Ei. Caci respiratia voastra este respiratia Ei, sângele vostru sângele Ei, oasele voastre oasele Ei, carnea voastra carnea ei, maruntaiele voastre maruntaiele Ei, ochii si urechile voastre ochii si urechile Ei.
Adevarat, adevarat va spun, daca nu izbutiti sa pastrati fie si una din toate aceste legi, daca va veti face rau fie si unuia dintre membrele trupului vostru, va veti pierde cu totul în boala voastra dureroasa si acolo va fi plânsetul si scrâsnirea dintilor. Va spun, pâna când nu veti urma legile Mamei voastre, nu veti putea în nici un fel sa scapati de moarte. Si cel care se prinde strâns de legile Mamei sale, de el se va prinde strâns si Mama sa; Ea îi va vindeca toate ranile, si el nu va deveni niciodata bolnav; Ea îi da viata lunga si îl protejeaza de toate chinurile de foc, de apa si de muscatura serpilor veninosi, pentru ca Mama voastra v-a purtat, v-a nascut si tine viata în voi.
Ea v-a dat trupul Ei si nimeni altcineva decât Ea va vindeca.
Fericit este cel care o iubeste pe Mama sa si se odihneste linistit la pieptul Ei, pentru ca Mama voastra va iubeste chiar si atunci când va întoarceti fata de la Ea. Si cu cât mai mult va va iubi daca va întoarceti fata de la Ea. Si cu cât mai mult va va iubi daca va întoarceti înapoi la Ea? Va spun cu adevarat, foarte mare este dragostea Ei, mai mare decât cei mai mari munti, mai adânca decât cele mai mari adâncimi. Si pe cei care iubesc pe Mama lor, Ea nu-i paraseste niciodata. Asa cum o gaina îsi apara puii, asa cum mama îsi apara noul nascut, tot asa Mama Pamântului protejeaza pe Fiul Omului de toate pericolele si de toate relele.
Pentru ca va spun cu adevarat, relele si pericolele stau nenumarate în asteptarea Fiilor Oamenilor. Beelzebub, printul tuturor relelor, izvorul oricarui rau, sta în asteptare în trupul tuturor Fiilor Oamenilor. El este moarte, domnul oricarui chin, si luându-si o înfatisare placuta, el ispiteste si ademeneste pe Fii Oamenilor.
El promite bogatii, si putere si palate splendide, îmbracaminte de aur si argint si o multime de servitori, toate acestea; el promite renume si glorie, adulter si desfrâu, lacomie si pofta de a bea, vieti tumultoase si trândavie si zile lenese. Si el ispiteste pe fiecare prin acel lucru prin care inima sa este cel mai mult înclinata. Si în ziua în care Fii oamenilor au devenit deja sclavii tuturor acestor desertaciuni si spurcaciuni, atunci ca rasplata ei smulg de la Fii Oamenilor toate acele lucruri pe care Mama Natura le-a dat lor cu atât de multa generozitate.
El ia de la ei suflarea lor, sângele lor, oasele lor, carnea lor, maruntaiele lor, ochii si urechile lor. Si suflarea Fiului Omului devine scurta si înabusita, plina de durere si rau mirositoare, ca suflarea fiarelor necurate. Si sângele lui devine gros si rau mirositor, ca apa mlastinilor; se naclaieste si se înnegreste ca noaptea mortii. Si oasele lui devin tari si înnodate, se topesc înauntru si se rup în bucati ca o piatra care cade de pe o stânca.
Si carnea sa devine grasa si apoasa, putrezeste, cu râie si bube care sunt dezgustatoare, si scursori în descompunere, si o multime de viermi dezgustatori locuiesc acolo. Si ochii lui devin cetosi pâna când noaptea întunecata îl înveleste si urechile sale devin surde ca tacerea mormântului. Si, în cele din urma, ratacitorul Fiu al Omului îsi va pierde viata, pentru ca el nu a mai pastrat legile Mamei sale si a adaugat pacat la pacat. De aceea sunt luate de la el toate darurile mamei sale Natura: suflarea, sângele, oasele, carnea, maruntaiele, ochii si urechile, si în afara de toate acestea, viata, cu care Mama Natura i-a încununat trupul.
Dar daca ratacitorului Fiu al Omului îi pare rau de pacatele sale si le desface, si se introduce din nou la Mama Natura si daca el asculta de legile Mamei sale Natura si se elibereaza din bratele Satanei, rezistând ispitelor sale, atunci Mama Natura primeste din nou pe Fiul sau ratacitor cu dragoste si îi trimite îngerii Ei care îl vor putea sluji.
Adevarat, adevarat va spun, când Fiul Omului rezista Satanei care locuieste în el si nu-i face voia, în acelasi ceas sunt gasiti îngerii Mamei acolo, ca ei sa îl poata sluji cu toata puterea lor si sa-l elibereze cu totul pe Fiul Omului de puterea Satanei.
Pentru ca nici un om nu poate sluji doi stapâni. Pentru ca, fie el slujeste pe Beelzebub si diavolii sai, sau slujeste pe Mama voastra Natura si îngerii sai. Fie slujeste moartea, fie slujeste viata. Adevarat, adevarat va spun, fericiti sunt cei care asculta legile vietii si nu hoinaresc pe cararile mortii, pentru ca în ei fortele vietii devin puternice si ei scapa de chinurile mortii".
Si toti cei din jurul sau i-au ascultat cuvântul cu uimire, pentru ca cuvântul Sau era putere, si El îi învata cu totul altfel decât preotii si scribii.
Si, desi Soarele apusese de pe acum, ei nu au plecat la casele lor. S-au asezat în jurul lui Isus si L-au întrebat: "Învatatorule, care sunt aceste legi ale vietii? Mai ramâi cu noi o vreme si învata-ne. Am vrea sa ascultam învataturile Tale ca sa putem fi vindecati si sa devenim virtuosi".
Si Isus a stat jos în mijlocul lor si a spus: "Adevarat, adevarat va spun, nimeni nu poate fi fericit, decât cel care asculta legea". Si ceilalti au raspuns: "Noi toti ascultam legile lui Moise, cel care ne-a dat legea, exact asa cum ele au fost scrise în scripturile sfinte".
Si Isus a raspuns: "Nu cautati legea în scripturile voastre pentru ca legea este viata pe când scriptura este moarte. Va spun cu adevarat, Moise nu a primit legile sale de la Dumnezeu în scris, ci prin cuvântul viu. Legea este cuvântul viu al Dumnezeului viu dat profetilor vii pentru oamenii vii. În orice este viata, acolo este scrisa si legea.
O vedeti în iarba, în copac, în râu, în munte, în pasarile cerului, în pestii marii; dar cautati-o în primul rând în voi însiva. Pentru ca va spun cu adevarat, toate lucrurile vii sunt mai aproape de Dumnezeu decât scriptura care este fara viata. Dumnezeu a facut astfel viata si toate lucrurile vii ca ele sa poata prin cuvântul etern viu sa învete pe om legile Dumnezeului adevarat. Dumnezeu nu a scris legile în pagini de carte, ci în inima voastra si în spiritul vostru. Ele sunt în suflarea voastra, sângele vostru, oasele voastre, carnea voastra, maruntaiele voastre, ochii si urechile voastre si în fiecare particica din trupul vostru. Ele se afla în aer, în apa, în pamânt, în plante, în raza Soarelui, în adâncimi si în înaltimi. Ele toate vorbesc pentru ca voi sa puteti întelege limba si vointa Dumnezeului viu.
Dar voi va închideti ochii pentru ca sa nu puteti vedea si va astupati urechile pentru ca sa nu puteti auzi. Adevarat, adevarat va spun ca scriptura este lucrarea omului, dar viata si toate cele ce o gazduiesc sunt lucrarea Dumnezeului nostru. De ce nu ascultati cuvintele lui Dumnezeu care sunt scrise în lucrarile Lui? Si de ce studiati scripturile moarte care sunt lucrarea mâinilor omului?"
"Cum putem noi sa citim legile lui Dumnezeu în alta parte decât în scripturi? Unde sunt ele scrise? Citeste-ni-le de unde le vezi, pentru ca nu cunoastem nimic altceva decât scripturile pe care le-am mostenit de la stramosii nostri. Spune-ne legile despre care ne vorbesti, pentru ca auzindu-le sa fim vindecati."
Isus a spus: "Nu întelegeti cuvintele vietii pentru ca voi sunteti în moarte. Întunericul va acopera ochii, iar urechile voastre sunt acoperite de surzenie. Pentru ca va spun, nu va este de nici un folos sa meditati asupra scripturilor moarte daca prin faptele voastre îl negati pe cel care v-a dat scripturile. Adevarat, adevarat va spun, Dumnezeu si legile sale nu sunt în ceea ce faceti. Ele nu sunt în lacomie si în pofta de a bea, nici în vieti tumultoase, nici în desfrâu, nici în cautarea de bogatii, nici în ura dusmanilor vostri, pentru ca toate aceste lucruri vin din împaratia întunericului si de la regele tuturor relelor.
Toate aceste lucruri le purtati în voi însiva si astfel cuvântul si puterea lui Dumnezeu nu intra în voi, pentru ca relele de toate felurile si toate spurcaciunile îsi au locuinta în trupul vostru si în spiritul vostru. Trupul este templul spiritului si spiritul este templul lui Dumnezeu. Purificati de aceea templul pentru ca Domnul templului sa poata locui acolo înauntru si sa ocupe un loc care sa fie demn de El. Si în toate ispitele corpului si spiritului vostru, care vin de la Satana, retrageti-va sub umbra cerului lui Dumnezeu.
Reînnoiti-va cât mai repede. Pentru ca va spun cu adevarat ca Satana si chinurile sale nu pot fi alungate decât prin post si rugaciune. Duceti-va fiecare si postiti singuri si nu va aratati postul nici unui om. Dumnezeu viu va va vedea si mare va fi rasplata voastra. Si postiti pâna când Beelzebub si toate relele sale pleaca de la voi, si toti îngerii Mamei voastre Natura vin si va slujesc. Pentru ca va spun cu adevarat, daca nu postiti nu veti fi niciodata eliberati de puterea Satanei si de toate bolile care vin de la Satana.
Postiti si rugati-va arzator, cautând puterea Dumnezeului viu pentru vindecarea voastra. Când postiti, ocoliti Fiii Oamenilor si cautati îngerii Mamei voastre Natura, pentru ca cel care cauta va gasi.
Cautati aerul proaspat al padurii si al câmpiilor, si acolo, în mijlocul lor, veti gasi pe îngerul aerului. Scoateti-va pantofii si îmbracamintea si permiteti îngerului aerului sa va îmbratiseze trupul. Apoi respirati adânc si rar pentru ca îngerul aerului sa poata fi adus înlauntrul vostru. Va spun cu adevarat, îngerul aerului va alunga afara din trupul vostru toate necurateniile care l-au pângarit pe dinafara si pe dinauntru. Si astfel toate lucrurile rau mirositoare si necurate vor iesi afara din voi asa cum fumul din foc se rasuceste în sus si se pierde în marea aerului. Pentru ca va spun cu adevarat, sfânt este îngerul aerului, care curata tot ce este necurat si care face parfumate toate lucrurile rau mirositoare. Nici un om nu poate veni în fata lui Dumnezeu daca îngerul aerului nu l-a lasat sa treaca.
Cu adevarat toti trebuie sa va nasteti din nou prin aer si prin adevar, pentru ca trupul vostru respira aerul Mamei noastre Natura iar spiritul respira adevarul Tatalui nostru Ceresc.
Dupa îngerul aerului cautati îngerul apei. Scoateti-va pantofii si îmbracamintea si permiteti îngerului apei sa va îmbratiseze tot trupul. Aruncati-va cu totul în bratele sale cuprinzatoare si tot atât de des pe cât miscati aerul cu respiratia voastra, miscati de asemenea apa cu trupul vostru. Va spun cu adevarat, îngerul apei va arunca afara din trupul vostru toate necurateniile care v-au pângarit pe dinafara si pe dinauntru. Si toate lucrurile necurate si rau mirositoare vor curge afara din voi, la fel cum necurateniile hainelor spalate apa curg si se pierd în curentul râului.
Adevarat, adevarat va spun, sfânt este îngerul apei care curata tot ce este necurat si face parfumate toate lucrurile rau mirositoare.
Nici un om nu va putea veni în fata lui Dumnezeu daca îngerul apei nu îl lasa sa treaca. Cu adevarat va spun, toti trebuie sa va nasteti din nou din apa si adevar, pentru ca trupul vostru se scalda în râul vietii pamântesti, si spiritul vostru se scalda în râul vietii vesnice. Pentru ca voi primiti sângele vostru de la Mama noastra Natura si adevarul de la Tatal nostru Ceresc.
Sa nu credeti ca este destul ca îngerul apei sa va îmbratiseze numai pe dinafara. Adevarat va spun, necuratenia dinauntru este cu mult mai mare decât necuratenia dinafara. Si cel care se curata pe dinafara, dar pe dinauntru ramâne necurat, este asemenea mormintelor care pe dinafara sunt frumos vopsite, dar pe dinauntru sunt pline de tot felul de necuratenii oribile si dezgustatoare. Va spun cu adevarat, permiteti îngerului apei sa va boteze, de asemenea, pe dinauntru pentru ca sa va puteti elibera de pacatele voastre trecute si pentru a putea deveni si în interior la fel de puri precum spuma generoasa a râului în lumina Soarelui.
Cautati de aceea un tâlv mare, având tulpina lunga cât înaltimea unui om (tâlvul este o planta asemanatoare cu un dovleac).
Umpleti-i interiorul cu apa din râu pe care Soarele a încalzit-o, agatati-l de ramura unui copac si îngenuncheati pe pamânt în fata îngerului apei si permiteti capatului tulpinei tâlvului sa intre în partile voastre dinapoi, pentru ca apa sa poata curge prin toate maruntaiele voastre. Dupa aceasta ramâneti îngenuncheat pe pamânt în fata îngerului apei si rugati-l pe Dumnezeu viu sa va ierte toate pacatele voastre trecute si rugati-l pe îngerul apei sa va elibereze trupul de orice boala si necuratenie.
Apoi lasati apa sa se scurga afara din trupul vostru ca sa poata sa scoata afara din interiorul vostru toate lucrurile necurate si rau mirositoare ale Satanei si veti vedea cu ochii vostri si veti mirosi cu nasul vostru toate spurcaciunile si toate necurateniile care v-au spurcat templul trupului; cu adevarat ati scapat de toate pacatele care locuiau în trupul vostru, chinuindu-va cu tot felul de dureri. Va spun cu adevarat, botezul cu apa ca elibereaza de toate acestea.
Reînnoiti-va botezul cu apa în fiecare zi a postului vostru, pâna în ziua în care vedeti ca apa care curge afara din voi este la fel de pura ca spuma râului. Duceti-va corpul la râu, si acolo în bratele îngerului apei aduceti multumiri Dumnezeului viu care v-a eliberat de toate pacatele voastre. Si acest botez sfânt prin îngerul apei este: Renasterea într-o viata noua. Pentru ca ochii vostri vor vedea de acum încolo, dupa botezul vostru pentru ca îngerii aerului si al apei sa poata de-a pururea locui în voi si sa va slujeasca tot mai mult.
Si daca dupa aceea ceva din pacatele si necurateniile voastre trecute mai ramâne, cautati îngerul luminii Soarelui. Scoateti-va pantofii si îmbracamintea si permiteti îngerului luminii sa va îmbratiseze tot trupul. Apoi respirati adânc si rar pentru ca îngerul luminii Soarelui sa poata fi adus înlauntrul vostru. Si îngerul luminii Soarelui va alunga din trupul vostru toate lucrurile necurate si rau mirositoare care v-au spurcat pe dinafara si pe dinauntru. Si toate lucrurile necurate si rau mirositoare vor iesi afara din voi asa cum întunericul noptii se topeste în fata stralucirii Soarelui care rasare. Pentru ca va spun cu adevarat, sfânt este îngerul luminii Soarelui care curata toate necurateniile si face parfumate toate lucrurile rau mirositoare. Nimeni nu poate veni în fata lui Dumnezeu daca îngerul luminii Soarelui nu l-a lasat sa treaca. Cu adevarat, toti trebuie sa va nasteti din nou din Soare si din adevar pentru ca trupul vostru sta în lumina Soarelui Mamei Natura, si spiritul vostru sta în lumina Soarelui adevarului Tatalui Ceresc.
Îngerii aerului si apei si luminii Soarelui sunt înfratiti. Ei au fost daruiti Fiului Omului pentru a-l putea sluji si pentru ca el sa poata merge de-a pururea de la unul la celalalt.
De aceea sfânta este îmbratisarea lor. Ei sunt copiii de nedespartit ai Mamei Natura, deci sa nu despartiti pe cei pe care Pamântul si Cerul i-au facut Unul. Lasati pe acesti îngeri frati sa va îmbratiseze în fiecare zi si lasati-i sa locuiasca în voi prin tot postul vostru.
Pentru ca va spun cu adevarat, puterea diavolilor, toate pacatele si necurateniile vor pleca în graba din trupul care este îmbratisat de acesti trei îngeri. Precum hotii care fug dintr-o casa parasita la întoarcerea stapânului casei, unul pe usa, unul pe fereastra, si al treilea prin acoperis, fiecare unde a fost gasit si pe unde poate, tot asa vor fugi din trupurile voastre toti demonii raului, toate pacatele trecute si toate necurateniile si bolile care au spurcat templul trupurilor voastre. Când îngerii Mamei Natura intra în trupurile voastre, în asa fel încât stapânii templului intra din nou în stapânirea lui, atunci toate mirosurile rele vor pleca în graba prin suflarea voastra si prin pielea voastra, prin partile voastre ascunse si prin partile de dinapoi. Si toate aceste lucruri le veti vedea cu ochii vostri si le veti mirosi cu nasul vostru si le veti atinge cu mâinile voastre.
Si când toate pacatele si necurateniile au plecat din trupul vostru, sângele vostru va deveni la fel de pur ca sângele Mamei Natura si ca spuma generoasa a râului în lumina Soarelui, suflarea voastra va deveni la fel de pura ca mireasma florilor parfumate; carnea voastra la fel de pura precum carnea fructelor înrosindu-se printre frunzele copacilor; lumina ochilor vostri la fel de limpede si stralucitoare ca stralucirea Soarelui pe cerul albastru. Si atunci îngerii Mamei Natura va vor sluji. Si suflarea voastra, sângele vostru, carnea voastra vor fi una cu suflarea, sângele si carnea Mamei Natura, pentru ca spiritul vostru de asemenea sa poata deveni si el una cu spiritul Tatalui Ceresc.
Pentru ca, cu adevarat, nimeni nu poate ajunge la Tatal Ceresc decât prin Mama Natura asa cum nici un nou nascut nu poate întelege învataturile tatalui sau pâna când mama sa nu l-a alaptat, l-a scaldat, l-a hranit si l-a adormit. Când copilul este înca mic, locul sau este cu mama sa si el trebuie sa o asculte pe mama sa. Când copilul a crescut, tatal sau îl ia la lucru alaturi de el în câmp si copilul vine înapoi la mama sa numai când ora cinei a sosit si acum tatal sau îl învata pentru ca el sa devina iscusit în lucrurile tatalui sau. Si când tatal vede ca a priceput învatatura si face bine lucrarea sa, el îi da toate averile sale pentru ca ele sa poata apartine fiului sau prea iubit, si pentru ca fiul sau sa poata continua lucrarea tatalui sau.
Va spun cu adevarat, fericit este acel fiu care accepta sfatul mamei sale si paseste pe aceasta cale. Si de o suta de ori mai fericit este acel fiu care accepta si paseste de asemenea pe calea sfatului tatalui sau, pentru ca v-a fost spus: "Cinsteste pe tatal si pe mama ta pentru ca zilele tale sa fie multe pe acest pamânt." Dar va spun, Fii ai Oamenilor: Cinsteste pe Mama ta Natura si pastreaza-i toate legile pentru ca zilele tale sa fie multe pe acest Pamânt, si cinsteste pe Tatal tau Ceresc pentru ca viata vesnica sa fie a ta în ceruri.
Pentru ca Tatal Ceresc este de o suta de ori mai mare decât toti tatii si mai drag este Fiul Oamenilor în ochii Tatalui sau Ceresc si ai Mamei sale Natura decât sunt copiii în ochii tatilor de sânge si ai mamelor lor de sânge, si mai întelepte sunt cuvintele si legile Tatalui vostru Ceresc si Mamei voastre Natura decât cuvintele si vointa tuturor tatilor si mamelor de sânge. Si de mai multa valoare de asemenea este mostenirea Tatalui vostru ceresc si Mamei voastre Natura, vesnica împaratie a vietii pamântesti si ceresti, decât toate mostenirile tatilor vostri de sânge si ale mamelor voastre de sânge.
Si adevaratii vostri frati sunt aceia care fac voia Tatalui vostru Ceresc si a Mamei voastre Natura si nu fratii vostri de sânge.
Cu adevarat va spun ca adevaratii vostri frati în voia Tatalui Ceresc si a Mamei Natura va vor iubi de o mie de ori mai mult decât fratii vostri de sânge. Pentru ca din zilele lui Cain si Abel, când fratii de sânge au încalcat vointa lui Dumnezeu, nu mai exista nici o fratie de sânge adevarata, si fratii se poarta cu fratii lor ca niste straini. De aceea va spun: Iubiti-va adevaratii frati în voia lui Dumnezeu de o mie de ori mai mult decât fratii vostri de sânge.
PENTRU CA TATAL VOSTRU CERESC ESTE DRAGOSTE.
PENTRU CA MAMA VOASTRA NATURA ESTE DRAGOSTE.
PENTRU CA FIUL OMULUI ESTE DRAGOSTE.
Dragostea este cea prin care Tatal Ceresc si Mama Natura si Fiul Oamenilor devin una, pentru ca spiritul Fiului Omului a fost creat din spiritul Tatalui Ceresc si trupul din trupul Mamei Natura. De aceea deveniti desavârsiti asa cum spiritul Tatalui vostru Ceresc si trupul Mamei voastre Natura sunt desavârsite.
Si asa sa iubiti pe Mama voastra Natura dupa cum si ea iubeste trupul vostru. Si tot asa sa iubiti pe fratii vostri adevarati dupa cum si Tatal vostru Ceresc si Mama voastra Natura îi iubeste.
Si atunci Tatal vostru Ceresc va va da spiritul Sau sfânt. Si atunci Fiii Oamenilor vor da dragoste unul altuia ca frati adevarati, dragoste pe care au primit-o de la Tatal lor Ceresc si Mama lor Natura, si ei toti vor deveni mângâietori unul pentru celalalt. Si atunci va dispare de pe Pamânt tot raul si toata suferinta, si va fi dragoste si bucurie pe pamânt. Si atunci Pamântul va fi ca si cerurile, si Împaratia lui Dumnezeu va veni. Si atunci va veni Fiul Omului în toata slava sa, pentru a mosteni împaratia lui Dumnezeu.
Si atunci Fiii Oamenilor îsi vor împarti mostenirea lor divina, Împaratia lui Dumnezeu, pentru ca Fiii Oamenilor traiesc în Tatal Ceresc si în Mama Natura si Mama Natura si Tatal Ceresc traiesc în ei.
Si atunci, odata cu Împaratia lui Dumnezeu, va veni sfârsitul tuturor timpurilor, pentru ca dragostea Tatalui Ceresc da tuturor viata vesnica în Împaratia lui Dumnezeu, pentru ca dragostea este vesnica. Dragostea este mai puternica decât moartea.
Chiar daca as cunoaste limbile oamenilor si ale îngerilor, daca nu as avea dragoste, glasul meu ar suna ca tingire (vas) goala de alama. Chiar daca as spune ce va veni si as cunoaste toate secretele si toata întelepciunea, si chiar daca as avea credinta puternica precum furtuna care ridica muntii din locul lor, dar nu as avea dragoste, Eu nu as fi nimic. Si chiar as da toate bunurile mele pentru a-i hrani pe saraci si as da tot focul pe care l-am primit de la Tatal Meu, dar nu as avea dragoste, nu as fi de folos în nici un fel.
Dragostea este rabdatoare. Dragostea nu este invidioasa, nu lucreaza rau, nu cunoaste mândrie, nu este aspra nici egoista, este înceata la mânie si nu nascoceste nici o rautate, ea nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de dreptate. Dragostea apara totul, dragostea crede totul, dragostea spera totul, dragostea suporta totul si niciodata nu se epuizeaza; dar limbile vor înceta si cunoasterea va dispare pentru ca avem adevarul în parte si avem si dreptatea în parte si gresim în parte. Dar când deplinatatea perfectiunii va veni, tot ceea ce este partial va deveni Totul. Când omul era copil, el vorbea ca un copil, întelegea ca un copil, gândea ca un copil; dar când a devenit om, el a dat deoparte toate lucrurile copilaresti. Pentru ca acum vedem prin sticla si afirmatii întunecoase. Acum cunoastem partial, dar când vom fi venit în fata lui Dumnezeu nu vom cunoaste în parte ci exact asa cum vom fi fost învatati de El. Si acum ramân acestea trei: credinta, speranta si dragoste, dar cea mai mare dintre acestea este dragostea.
Si acum va vorbesc în limba vie a Dumnezeului viu, prin spiritul sfânt al Tatalui nostru Ceresc. Înca nu este nici unul printre voi care sa poata întelege tot ceea ce spun. Cel care va prezenta scripturile va vorbeste în limba moarta a unor oameni morti, prin trupul supus bolilor si mortii. De aceea el poate fi înteles de toti oamenii, pentru ca toti oamenii sunt supusi mortii si toti sunt în moarte: Nici unul nu vede lumina vietii, omul orb îi conduce pe orbi pe cararea întunecata a pacatelor, bolilor si suferintelor, si în cele din urma toti cad în prapastia mortii.
Sunt trimis la voi de catre Tatal, ca sa pot face lumina vietii sa straluceasca înaintea voastra. Lumina se cunoaste pe sine si cunoaste întunericul, dar întunericul se cunoaste numai pe sine si nu cunoaste lumina. Mai sunt înca multe lucruri sa va spun, dar nu le puteti purta înca, pentru ca ochii vostri sunt obisnuiti cu întunericul si lumina deplina a Tatalui Ceresc v-ar orbi. De aceea nu puteti sa întelegeti deocamdata ceea ce va spun în legatura cu Tatal Ceresc, care m-a trimis la voi. Urmati mai întâi doar legile Mamei voastre Natura despre care v-am vorbit si, când îngerii Ei v-au curatat si reînnoit trupurile si v-au întarit ochii, veti fi în stare sa suportati lumina Tatalui nostru Ceresc.
Când veti putea privi stralucirea Soarelui de la amiaza fara ca sa clipiti din ochi, atunci veti putea privi la lumina orbitoare a Tatalui vostru Ceresc, care este de o mie de ori mai stralucitoare decât stralucirea a o mie de sori. Dar cum v-ati putea uita la lumina orbitoare a Tatalui vostru Ceresc când voi nu puteti sa suportati nici macar stralucirea Soarelui arzator. Credeti-ma, Soarele este ca flacara unei lumânari pe lânga Soarele adevarului Tatalui Ceresc. Aveti deci încredere si speranta si dragoste.
Adevarat, adevarat va spun, nu va veti dori rasplata. Daca credeti în vorbele Mele, credeti în Cel care M-a trimis pe Mine, care este Domnul tuturor si cu care toate lucrurile sunt cu putinta.
Pentru ca tot ce este imposibil oamenilor, toate aceste lucruri sunt cu putinta lui Dumnezeu. Daca credeti în îngerii Mamei Natura si ascultati legile Ei, credinta voastra va va întari si nu veti vedea boala niciodata. Aveti speranta de asemenea în dragostea Tatalui vostru Ceresc, pentru ca cel care se încrede în El nu va fi niciodata înselat, nici nu va vedea vreodata moartea.
Iubiti-va unul pe altul, pentru ca Dumnezeu este dragoste, si asa vor sti îngerii Sai ca mergeti pe cararile Lui. Si atunci toti îngerii vor veni în fata voastra si va vor servi. Si Satana, cu toate pacalelile, bolile si necurateniile lui va pleca din trupul vostru. Plecati si feriti-va sa mai pacatuiti; pocaiti-va, botezati-va, ca sa puteti naste din nou si sa nu mai pacatuiti.
Apoi Isus s-a ridicat, dar toti ceilalti au ramas asezati pentru ca fiecare simtea puterea cuvintelor Sale. Si atunci Luna Plina a aparut între norii care se spargeau si L-a învaluit pe Isus cu stralucirea ei.
Si scântei au tâsnit din parul Sau si El a stat sa intre în lumina Lunii de parca ar fi plutit în aer. Si nimeni nu s-a miscat, nici nu s-a auzit vreo voce, si nimeni nu a stiut cât timp a trecut, pentru ca timpul se oprise.
Atunci Isus a întins mâinile catre ei si a spus: "Pacea sa fie cu voi." Si El a plecat asa cum suflarea vântului leagana frunzele copacilor.
Înca pentru multa vreme cei din jur au ramas nemiscati si apoi sau trezit în tacere unul dupa celalalt, ca dupa un lung vis. Si au ramas parca ascultând o muzica minunata.
Dar în cele din urma, unul dintre ei, ca si cum ar fi fost putin înfricosat, a spus: "Ce bine ca suntem aici." Altul: "Ce bine ar fi daca noaptea aceasta ar fi durat de-a pururea." Si altii: "Ce bine ar fi fost daca El ar fi fost cu noi întotdeauna."; "El este trimisul lui Dumnezeu pentru ca El a sadit speranta în inimile noastre." Si nici unul nu dorea sa se întoarca acasa, ci spuneau: "Nu ma duc acasa, unde totul este întuneric si fara bucurie. De ce sa ne ducem acasa, unde nimeni nu ne iubeste?"
Ei vorbira în acest fel pentru ca aproape toti erau saraci, schiopi, orbi, schilozi, cersetori, vagabonzi, dispretuiti în nemernicia lor, care erau tinuti doar din mila în casele în care gaseau refugiu, doar pentru câteva zile. Chiar unii care aveau si casa si familie spusera: "Si noi vom sta cu voi". Pentru ca fiecare om simtea ca spusele Celui care plecase legasera mica adunare cu fire invizibile. Si toti simteau ca s-au nascut din nou. Ei au vazut înaintea lor o luna stralucitoare, chiar si atunci când luna era ascunsa în nori, si în inima tuturor au înflorit flori minunate, de o frumusete minunata, florile bucuriei.
Si când stralucitoarele raze ale Soarelui au aparut peste marginea Pamântului, toti au simtit ca era Soarele Împaratiei lui Dumnezeu care venea. Cu încurajari pline de bucurie, au iesit în întâmpinarea îngerilor lui Dumnezeu.
Si foarte multi bolnavi si necurati au urmat cuvintele lui Isus si au cautat malurile pârârilor susurând.
Ei si-au scos pantofii si îmbracamintea si au postit si si-au abandonat trupul îngerilor aerului, apei si luminii Soarelui, si îngerii Mamei Natura i-au îmbratisat luându-le în stapânire trupurile si înauntru si înafara, si ei toti au vazut toate relele, pacatele si necurateniile plecând în graba de la ei.
Si suflarea unora a devenit la fel de rau mirositoare ca aceea care iese din maruntaie, si unora le-a iesit saliva din gura si o voma spurcata si rau mirositoare a iesit din partile lor interioare. Toate aceste necuratenii au curs prin gurile lor, unora prin nas, altora prin ochi si urechi, si multora o respiratie fetida si îngrozitoare a iesit din tot trupul lor prin toata pielea lor. Prin multe membre au iesit afara bube mari si fierbinti prin care au iesit necurateniile cu miros urât si urina a curs abundent din trupurile lor; si la foarte multi urina era complet uscata si devenise groasa ca mierea de albine; urina altora era aproape rosie sau neagra si aproape la fel de tare ca nisipul râurilor. Si multi au rasuflat duhori din intestinele lor, ca respiratia diavolilor! Si mirosul urât a devenit atât de greu încât nimeni nu mai putea sa suporte.
Si când s-au botezat, îngerul apei a intrat în trupurile lor, si din ei au curs afara toate spurcaciunile si necurateniile pacatelor lor trecute si ca un torent de munte s-au napustit afara din trupurile lor o multime de spurcaciuni, tari si moi. Si pamântul unde lichidul s-a scurs din ei a fost spurcat si mirosul a devenit atât de puternic încât nimeni nu mai putea sa ramâna acolo. Si diavolii au parasit maruntaiele lor sub forma unei mari multimi de viermi care se zvârcoleau în mocirla necurateniilor lor interioare. Se zvârcoleau cu o furie neputincioasa, dupa ce îngerul apei i-a aruncat afara din maruntaiele Fiilor Oamenilor. Si apoi a coborât asupra lor puterea îngerului luminii Soarelui, si acestia au pierit acolo, în zvârcolirile lor disperate, calcati în picioare de îngerul luminii Soarelui.
Si toti tremurau plini de groaza când au vazut aceste lucruri îngrozitoare ale Satanei de care îngerii îi salvasera. Si ei au adus multumiri lui Dumnezeu care îsi trimisese îngerii pentru mântuirea lor.

Evanghelia Eseniana a Pacii - 1

Last accessed pages

  1. Viitoru continuu - Exercitii si teste incepatori (6731)
  2. Prezentul continuu - Exercitii si teste incepatori (38610)
  3. Exercitii engleza - English Tests and exercises - Grammar (114145)
  4. Afisare si chenare din CSS la elemente HTML (5722)
  5. Pozitionare elemente HTML cu CSS (5114)

Popular pages this month

  1. Cursuri si Tutoriale: Engleza, Spaniola, HTML, CSS, Php-Mysql, JavaScript, Ajax (687)
  2. Coduri pt culori (305)
  3. Exercitii engleza - English Tests and exercises - Grammar (303)
  4. Gramatica limbii engleze - Prezentare Generala (297)
  5. Cursuri limba engleza gratuite si lectii online (275)