Un imparat cuceritor dar si iubitor de intelepciune se duce la un ascet care locuia retras si simplu intr-o pestera.
Imparatul i-se adreseaza ferm:
- Am venit sa cuceresc aceste tinuturi si am auzit ca in muntii de aici sunt sfinti si asceti plini de intelepciune. Fiindca sunt un mare iubitor de cunoastere sfanta, vreau sa iti pun cinci intrebari, daca imi vei raspunde fara a putea fi contrazis voi lasa aceste locuri asa cum sunt, in pace cu toti cei de aici.
Inteleptul l-a privit blajin si nepasator, raspunzand:
- Bine, cum vrei tu, oricum nu conteaza.
Imparatul, incantat de felul de a fi al ascetului, de pacea ce radia din prezenta lui, intreaba:
1. - Care sunt cei mai multi, cei care au murit sau cei care traiesc?
- Cei care sunt in viata, fiindca cei morti nu sunt.
2. - Unde traieste cea mai mare vietate, pe pamant sau in apa?
- Pe pamant, fiindca si apa e tot pe pamant.
3. - Cum poate un om sa devina zeu?
- Facand ceea ce nici un alt om nu poate sa faca.
4. - E acest ciclu de noapte si zi ce se succed continuu unul dupa altu. Vreau sa stiu care din acestea, intunericul sau lumina, a fost prima data si care va fi la sfarsit?
- Lumina e prima si ultima; intunericul e doar lumina care nu se vede.
Imparatul, placut surprins de intelepciunea din raspunsurile primite, pune ultima intrebare:
5. - Cine esti Tu si cine sunt Eu?
Inteleptul raspunde simplu si umil:
- Eu sunt cunoscatorul; Tu este observatorul.
Imparatul, luminat de ultimul raspuns, a plecat multumit. Dupa scurt timp a lasat grijile imparatiei cu incredere in seama fiului sau si s-a stabilit fericit in acel tinut linistit, ca ucenic al inteleptului.