Acceptarea Ispasirii

Frica de Voia lui Dumnezeu e una dintre cele mai ciudate credinte faurite vreodata de mintea umana. Ea nu ar fi putut sa apara daca mintea nu ar fi fost deja profund scindata, facându-i posibil sa se teama tocmai de ce este ea. Realitatea nu poate "ameninta" decât iluziile, din moment ce realitatea poate sustine numai adevarul. Însusi faptul ca Voia lui Dumnezeu, care este ce esti, e perceputa înfricosatoare demonstreaza ca te temi de ce esti. Atunci, nu de Voia lui Dumnezeu te temi, ci de a ta.
Voia ta nu e cea a eului si, din acest motiv, eul e împotriva ta. Ce pare a fi frica de Dumnezeu e de fapt frica de propria ta realitate. E imposibil sa înveti ceva cu consecventa într-o stare de panica. Daca scopul acestui curs e sa te ajute sa îti amintesti ce esti si daca crezi ca esti ceva înfricosator, trebuie sa rezulte ca nu vei învata cursul acesta. Dar motivul pentru care exista cursul e tocmai faptul ca nu cunosti ce esti.
Daca nu cunosti care e realitatea ta, de ce esti atât de sigur ca e ceva înfricosator?
Asocierea adevarului cu frica - foarte artificiala în cel mai bun caz - e deosebit de nepotrivita în mintile celor ce nu cunosc care e adevarul. Tot ce poate sa însemne e ca asociezi, arbitrar, ceva ce îti întrece constienta cu ceva ce nu vrei. E evident, atunci, ca judeci ceva de care esti total inconstient. Ai aranjat aceasta situatie ciudata asa încât sa îti fie imposibil sa scapi din ea fara o Calauza Ce cunoaste care e realitatea ta. Rostul acestei Calauze e doar acela de a-ti aminti ce vrei. Nu cauta sa îti impuna o voie straina. Ci depune toate eforturile posibile, în limitele pe care I le impui, sa îti restabileasca voia în constienta.
Ti-ai întemnitat voia dincolo de constienta, unde si ramâne, dar de unde nu te poate ajuta. Când am spus ca functia Spiritului Sfânt e distingerea adevaratului de fals în mintea ta, am vrut sa spun ca El are puterea sa patrunda cu privirea ce ai ascuns si sa recunoasca Voia lui Dumnezeu acolo. Faptul ca recunoaste aceasta Voie îi poate conferi realitate pentru tine pentru ca El e în mintea ta si, de aceea, El e realitatea ta. Si atunci, daca felul în care îti percepe mintea îti aduce realitateaacesteia, El te ajuta de fapt sa îti amintesti ce esti. Singura sursa de frica în acest proces e ce crezi ca vei pierde. Dar de avut nu poti sa ai decât ce vede Spiritul Sfânt.
Am subliniat de multe ori ca Spiritul Sfânt nu îti va cere niciodata niciun sacrificiu. Dar, daca îti ceri singur sacrificiul realitatii, Spiritul Sfânt trebuie sa îti aduca aminte ca asta nu e Voia lui Dumnezeu pentru ca nu e voia ta. Nu exista nicio diferenta între voia ta si cea dumnezeiasca. Daca nu ai avea o minte scindata, ai recunoaste ca a voi e mântuire pentru ca e comunicare.
E imposibil sa comunici în limbi straine. Tu si Creatorul tau puteti comunica prin creatie, pentru ca asta, si numai asta, e Voia Voastra îngemanata. O minte împartita nu poate comunica, pentru ca vorbeste de lucruri diferite aceleiasi minti. Îsi pierde astfel capacitatea de-a comunica simplu, caci o comunicare confuza nu înseamna nimic. Un mesaj nu poate fi comunicat decât daca are sens. Cât sens pot sa aiba mesajele tale, când ceri ce nu vrei? Dar, cât timp te temi de voia ta, tocmai asta ceri.
Desi sustii cu tarie ca Spiritul Sfânt nu îti raspunde, ar fi mai întelept, poate, sa vezi ce fel de întrebari pui. Tu nu ceri numai ce vrei. Caci te temi ca s-ar putea sa primesti lucrul dorit, si chiar ca l-ai primi. Iata de ce i-l ceri cu staruinta profesorului ce nu ti-l poate da cu niciun chip. Faptul ca nu vei putea învata nicicând de la el ce anume este îti da iluzia sigurantei. Dar nu îti vei gasi niciodata siguranta punându-te la adapost de adevar, ci numai în adevar. Realitatea e unica siguranta. Voia ta e mântuirea ta pentru ca e aceeasi cu cea dumnezeiasca. Separarea nu e decât credinta ca este diferita.
Nicio minte corecta nu poate crede ca voia ei e mai puternica decât cea dumnezeiasca.
De aceea, daca o minte crede ca voia ei e diferita de cea dumnezeiasca, nu poate decât sa decida fie ca nu exista Dumnezeu, fie ca Voia lui Dumnezeu e ceva înfricosator. Prima îl explica pe ateu, iar cea de-a doua, pe martir, care crede ca Dumnezeu cere sacrificii. Fiecare dintre aceste doua decizii demente va stârni panica, pentru ca ateul crede ca e singur, iar martirul crede ca Dumnezeu îl rastigneste. Dar nimeni nu vrea cu adevarat nici abandon, nici riposta, chiar daca multi le cauta pe amândoua. Poti oare sa Îi ceri Spiritului Sfânt astfel de "daruri" si sa te astepti cu adevarat sa le primesti? El nu îti poate da ce nu vrei. Când Îi ceri Datatorului Universal ceva ce nu vrei, ceri ceva ce nu poate fi dat pentru ca nu a fost creat. Nu a fost creat niciodata, pentru ca nu a fost niciodata voia ta pentru tine.
În cele din urma, fiecare trebuie sa îsi aminteasca Voia lui Dumnezeu pentru ca, în cele din urma, fiecare trebuie sa se recunoasca pe el însusi. Recunoasterea aceasta e recunoasterea ca voia lui si cea dumnezeiasca sunt una. În prezenta adevarului, nu exista nici increduli, nici sacrificii. În siguranta realitatii, frica e total lipsita de înteles. Sa negi ce este nu poate decât sa para înfricosator.
Frica nu poate fi reala fara o cauza, iar Dumnezeu e singura Cauza. Dumnezeu este Iubire si tu ÎI vrei cu adevarat. Asta este voia ta. Cere asta si ti se va raspunde, pentru ca vei cere doar ce îti apartine.
Când îi ceri Spiritului Sfânt ceva ce ti-ar dauna, El nu poate raspunde pentru ca nimic nu îti poate dauna, asa ca ceri exact nimica. Orice dorinta pornita din eu e o dorinta de-a primi nimica; sa ceri asa ceva nu e o rugaminte. Ci o negare sub forma unei rugaminti. Spiritul Sfânt nu e preocupat de forma, fiind constient numai de înteles. Eul nu Îi poate cere Spiritului Sfânt nimic, caci exista o totala absenta de comunicare între ei. Dar tu Îi poti cere totul Spiritului Sfânt, pentru ca rugamintile pe care I le adresezi sunt reale, venind din mintea ta corecta. Sa nege oare Spiritul Sfânt Voia lui Dumnezeu? Si poate oare sa nu o recunoasca în Fiul Lui? 11. Tu nu recunosti enorma risipa de energie pe care o faci negând adevarul. Ce ai spune de cineva care tine sa încerce imposibilul, crezând ca atingerea lui e egala cu reusita? Credinta ca trebuie sa ai imposibilul ca sa fii fericit contrazice total principiul creatiei. Dumnezeu nu a putut voi ca fericirea sa depinda de ce nu poti sa ai niciodata. Faptul ca Dumnezeu este Iubire nu cere crezare, ci acceptare.
Faptele, e posibil sa le negi, desi e imposibil sa le schimbi. Daca îti acoperi ochii cu mâinile, nu vei vedea pentru ca încalci legile vederii. Daca negi iubirea, nu o vei cunoaste caci cooperarea ta e legea proprieiei fiinte. Nu poti sa schimbi legile pe care nu le-ai facut tu, iar legile fericirii au fost create pentru tine, nu de tine.
Orice încercare de-a nega ce este trebuie sa fie înfricosatoare si, daca e o încercare puternica, va produce panica. Voitul în contra realitatii, desi un lucru imposibil, poate fi transformat într-un obiectiv foarte staruitor desi nu îl vrei. Gândeste-te însa la rezultatul acestei decizii ciudate. Îti dedici mintea unui lucru nedorit. Cât de reala poate fi aceasta dedicare? Daca nu îl vrei, nici nu a fost creat.
Daca nu a fost creat, e nimic. Oare chiar poti sa te dedici nimicului?
Dumnezeu, în dedicarea Lui fata de tine, te-a creat dedicat totului si ti-a dat cui te dedici.
Altfel, nu ai fi fost creat perfect. Realitatea e totul si ai totul pentru ca esti real. Nu poti face irealul pentru ca absenta realitatii e înfricosatoare, iar frica nu poate fi creata. Cât crezi ca frica e posibila, nu vei crea. Contraordinele realitatii fac realitatea sa fie fara înteles, iar realitatea este înteles.
Aminteste-ti, asadar, ca Voia lui Dumnezeu e posibila deja si ca, în afara de ea, nimic nu va mai fi. Iata simpla acceptare a realitatii, caci numai asta e real. Nu poti sa distorsionezi realitatea, si sa cunosti ce este. Iar, daca distorsionezi realitatea, vei fi cuprins de neliniste, depresie si panica, în final, pentru ca încerci sa faci din tine ceva ireal. Când simti aceste lucruri, nu încerca sa cauti adevarul dincolo de tine, caci adevarul nu poate fi decât în tine. Spune-ti, asadar:

Cristos e în mine si, unde este El, trebuie sa fie Dumnezeu,
caci Cristos face parte din El.

Toti cei ce au încercat vreodata sa foloseasca rugaciunea pentru a cere ceva s-au confruntat cu un aparent insucces. Asta e adevarat când este vorba nu numai de lucruri concrete ce pot fi daunatoare, ci si de rugaminti strict pe linia acestui curs. Acestea din urma, mai ales, ar putea fi interpretate incorect ca "dovada" ca acest curs nu are intentii serioase. Si totusi, trebuie sa îti amintesti afirmatiile cursului - facute în repetate rânduri - ca scopul pe care îl urmareste este debarasarea de frica.
Sa presupunem, atunci, ca lucrul pe care I-l ceri Spiritului Sfânt e chiar ce vrei, dar te temi înca de el. Daca e asa, obtinerea lui nu ar mai fi ce vrei. Iata de ce anumite forme concrete de vindecare nu se realizeaza nici când s-a realizat starea de vindecare. Cineva poate sa ceara vindecare fizica pentru ca se teme de vatamare corporala. În acelasi timp, daca s-ar vindeca fizic, amenintarea la adresa sistemului lui de gândire ar putea sa îi provoace mult mai multa frica decât expresia ei fizica. În acest caz, el nu cere de fapt eliberare de toata frica, ci îndepartarea unui simptom selectat de el.
Rugamintea aceasta, prin urmare, nu e deloc o cerere de vindecare.
Biblia subliniaza ca toate rugaciunile îsi primesc raspunsul, si asta e adevarat. Însusi faptul ca I s-a cerut ceva Spiritului Sfânt asigura un raspuns. Dar e la fel de sigur ca raspunsul dat de El nu va fi niciodata unul care sa sporeasca frica. E posibil ca raspunsul Lui sa nu fie auzit. Dar e imposibil sa se piarda. Sunt multe raspunsuri pe care le-ai primit deja, dar înca nu le-ai auzit. Te asigur ca ele te asteapta.
Daca vrei sa stii ca rugaciunile tale îsi primesc raspunsul, nu te îndoi niciodata de un Fiu de-al lui Dumnezeu. Nu îl pune la îndoiala si nu îl încurca, caci credinta ta în el e credinta ta în tine.
Daca vrei sa Îl cunosti pe Dumnezeu si sa Îi cunosti Raspunsul, crede în mine, cel a carui credinta în tine nu poate fi zdruncinata. Poti sa Îi ceri Spiritului Sfânt cu adevarat, si sa te îndoiesti de fratele tau?
Crede în adevarul cuvintelor lui datorita adevarului din el. Te vei uni cu adevarul din el si cuvintele lui vor fi adevarate. Cum îl auzi pe el, ma vei auzi pe mine. Ascultarea adevarului e singurul mod în care îl poti auzi acum si cunoaste în cele din urma.5. Mesajul pe care ti-l da fratele tau de tine depinde. Ce îti spune el? Ce ai vrea sa îti spuna? Decizia pe care o iei în privinta lui determina mesajul pe care îl primesti. Aminteste-ti ca Spiritul Sfânt este în el si ca Vocea Lui îti vorbeste prin el. Ce poate sa îti spuna un frate atât de sfânt decât adevarul? Dar îl asculti? Fratele tau poate nu stie cine este, dar exista în mintea lui o lumina care stie.
Lumina aceasta se poate rasfrânge într-a ta, dând adevar cuvintelor lui si facându-te în stare sa le auzi.
Cuvintele lui sunt raspunsul pe care ti-l da Spiritul Sfânt. Ti-e destul de tare credinta în el sa te lase sa auzi?
Nu te poti ruga numai pentru tine, dupa cum nu poti gasi nici bucurie numai pentru tine.
Rugaciunea e o reafirmare a includerii, dirijata de Spiritul Sfânt potrivit legilor lui Dumnezeu. Mântuirea vine de la fratele tau. Spiritul Sfânt Se extinde din mintea ta la a lui si îti raspunde tie. Nu poti sa auzi Vocea pentru Dumnezeu numai în tine, pentru ca nu esti singur. Iar raspunsul Lui e numai pentru ce esti tu. Nu vei cunoaste încrederea pe care o am în tine daca nu o extinzi. Nu vei avea încredere în calauzirea Spiritului Sfânt si nu vei crede ca este pentru tine daca nu o auzi în altii. Ea trebuie sa fie pentru fratele tau fiindca este pentru tine. Sa fi creat Dumnezeu o Voce numai pentru tine? Poti oare sa Îi auzi raspunsul daca nu le raspunde tuturor Fiilor lui Dumnezeu? Auzi de la fratele tau ce vrei sa aud eu de la tine, caci nu vrei sa fiu amagit.
Te iubesc datorita adevarului din tine, dupa cum te iubeste Dumnezeu. Amagirile tale te pot amagi pe tine, dar pe mine nu ma pot amagi. Cunoscând ce esti, nu ma pot îndoi de tine. Aud doar Spiritul Sfânt din tine, Care îmi vorbeste prin tine. Daca vrei sa ma auzi, auzi-mi fratii în care vorbeste Vocea lui Dumnezeu. În ei sta raspunsul la toate rugaciunile. Ti se va raspunde când auzi raspunsul în toti. Nu asculta altceva, caci nu vei auzi cu adevarat.
Crede în fratii tai pentru ca eu cred în tine, si vei învata ca credinta mea în tine e justificata. Crede în mine prin credinta ta în ei, de dragul a ce le-a dat Dumnezeu. Ei îti vor raspunde daca înveti sa le ceri numai adevarul. Nu le cere binecuvântari fara sa îi binecuvântezi, caci numai asa poti sa înveti cât de binecuvântat esti. Urmând aceasta cale, cauti adevarul din tine. Nu înseamna sa mergi dincolo de tine, ci înspre tine. Nu auzi decât Raspunsul lui Dumnezeu în Fiii Sai, si ti se va raspunde.
A nu crede înseamna a te pune împotriva, sau a ataca. A crede înseamna a accepta, sau a te pune de aceeasi parte. A crede nu înseamna a fi credul, ci a accepta si a aprecia. Ce nu crezi nu apreciezi, si nu poti fi recunoscator pentru ce nu consideri de valoare. Vei avea de platit un pret pentru judecata, pentru ca judecata e fixarea unui pret. Si, cum îl vei fixa, asa îl vei plati.
Daca a plati e egalat cu a capata, vei fixa un pret scazut, dar vei cere un câstig ridicat.
Vei fi uitat însa ca a pretui înseamna a acorda valoare, câstigul fiind deci proportional cu valoarea acordata. Daca a plati este asociat cu a da, nu poate fi perceput ca pierdere, si se va recunoaste raportul de reciprocitate dintre a da si a primi. Se va fixa atunci un pret ridicat, datorita valorii câstigului. Deoarece pretul pentru a capata e pierderea din vedere a valorii, e inevitabil ca nu vei acorda valoare lucrului primit. Considerându-l un lucru de mica valoare, nu îl vei aprecia si nu îl vei dori.
Nu uita niciodata deci ca tu stabilesti valoarea lucrului primit si îi fixezi pretul prin ce dai.
Sa crezi ca e posibil sa capeti mult pentru putin înseamna sa crezi ca te poti târgui cu Dumnezeu. Legile lui Dumnezeu sunt întotdeauna drepte si întru totul consecvente. Dând, primesti. Dar a primi este a accepta, si nu a capata. E imposibil sa nu ai, dar e posibil sa nu stii ca ai. Sa recunosti ca ai înseamna sa fii dispus sa dai, si numai fiind dispus sa dai poti sa recunosti ce ai. Ce dai e, prin urmare, pretul pe care îl pui pe ce ai, corespunzând exact pretului pe care îl are în ochii tai. Iar acesta, la rândul lui, corespunde intensitatii cu care îl doresti.
Prin urmare, Îi poti cere Spiritului Sfânt doar dându-I si Îi poti da doar unde Îl recunosti.Daca Îl recunosti în toti, gândeste-te ce mult Îi vei cere si ce mult vei primi. El nu îti va refuza nimic pentru ca nu I-ai refuzat nimic si, de aceea, poti împartasi totul. În felul acesta, si numai în felul acesta, Îi vei primi raspunsul, pentru ca raspunsul Lui e tot ce poti sa ceri si sa doresti. Spune-i deci la fiecare:

Pentru ca vreau sa ma cunosc, te vad Fiul lui Dumnezeu si fratele meu.

Promptitudinea cu care reactioneaza eul la greselile altor euri nu e genul de vigilenta pe care vrea Spiritul Sfânt sa îl întretii. Eurile sunt critice prin prisma genului de "sens" pe care îl reprezinta. Ele înteleg acest gen de sens, pentru ca are sens pentru ele. Pentru Spiritul Sfânt, nu are niciun sens.
Pentru eu, sa atragi atentia asupra greselilor si sa le "corectezi" e un lucru blând, drept si bun. Are noima pentru eu, care nu îsi da seama ce sunt greselile si ce este corectarea. Greselile tin de eu, iar corectarea greselilor sta în renuntarea la eu. Când îti corectezi un frate, îi spui ca nu are dreptate. Poate ca nu are noima ce spune pe moment si, daca vorbeste din eu, precis nu va avea noima ce spune. Dar sarcina ta e sa îi spui ca are dreptate. Nu i-o spui verbal, daca vorbeste prosteste. El are nevoie de corectie la un alt nivel, caci greseala lui e la un alt nivel. El are însa dreptate, pentru ca e un Fiu de-al lui Dumnezeu. Eul lui nu are dreptate niciodata, indiferent ce spune sau ce face.
Daca atragi atentia asupra greselilor ce tin de eul fratelui tau, precis vezi printr-al tau, pentru ca Spiritul Sfânt nu îi percepe greselile. Lucrul acesta trebuie sa fie adevarat, din moment ce nu exista comunicare între eu si Spiritul Sfânt. Eul nu are noima, iar Spiritul Sfânt nu încearca sa înteleaga cele ce provin din el. Deoarece nu le întelege, nu le judeca, stiind ca ce face eul nu are niciun înteles.
Când reactionezi la greseli în orice fel, nu dai ascultare Spiritului Sfânt. El pur si simplu nu le-a luat în seama si, daca esti atent la ele, nu Îl auzi pe El. Daca nu Îl auzi pe El, dai ascultare eului tau si esti la fel de greu de înteles ca fratele ale carui greseli le percepi. Asta nu poate fi o corectie. Dar e mai mult decât o simpla lipsa de corectie pentru el. E o renuntare la corectie în tine însuti.
Când un frate se poarta dement, îl poti vindeca doar percepând sanatatea mintala din el.
Daca îi percepi greselile si le accepti, le accepti pe ale tale. Daca vrei sa le lasi pe ale tale în seama Spiritului Sfânt, trebuie sa faci acelasi lucru cu ale lui. Daca acesta nu devine singurul tau mod de-a trata toate greselile, nu vei putea întelege cum se desfac toate greselile. Oare nu e acelasi lucru cu a-ti spune ca ce predai si înveti? Fratele tau are tot atâta dreptate ca tine si, de crezi ca nu are, pe tine te condamni.
Tu nu te poti corecta pe tine. Se poate oare sa îl corectezi pe altul? Dar poti sa îl vezi cu adevarat, caci e posibil sa te vezi cu adevarat. Nu e raspunderea ta sa îti schimbi fratele, ci doar sa îl accepti asa cum e. Greselile lui nu vin din adevarul din el, si numai acest adevar îti revine. Greselile lui nu pot schimba adevarul din el si nu pot avea niciun efect asupra adevarului din tine. A percepe greseli în cineva si a reactiona la ele ca si cum ar fi reale e totuna cu a le da realitate pentru tine. Nu vei scapa fara sa platesti pentru asta, nu pentru ca ai fi pedepsit, ci pentru ca urmezi calauza gresita, asa ca te vei rataci.
Greselile fratelui tau nu tin de el, dupa cum nici ale tale nu tin de tine. Acorda realitate greselilor lui, si te-ai atacat pe tine. Daca vrei sa îti gasesti drumul si sa nu îl pierzi, vezi doar adevarul alaturi de tine, caci mergeti împreuna. Spiritul Sfânt din tine iarta toate lucrurile din tine si din fratele tau. Greselile lui sunt iertate odata cu ale tale. Ispasirea nu e mai separata decât iubirea. Ispasirea nu poate fi separata pentru ca vine din iubire. A încerca sa îti corectezi un frate înseamna a crede în posibilitatea corectiei efectuate de tine, iar asta nu poate fi decât aroganta eului. Corectia tine deDumnezeu, Care nu cunoaste aroganta.
Spiritul Sfânt iarta totul pentru ca Dumnezeu a creat totul. Nu îti asuma functia Lui, caci o vei uita pe-a ta. Accepta doar functia vindecarii în timp, caci acesta este rostul timpului. Dumnezeu ti-a dat functia de-a crea în vesnicie. Nu trebuie sa o înveti, dar trebuie sa înveti sa o doresti. Iata la ce serveste toata învatatura. Iata utilitatea pe care o atribuie Spiritul Sfânt unei aptitudini de care nu ai nevoie, dar pe care ai facut-o. Da-I-o Lui! Tu nu întelegi cum sa o folosesti. El te va învata cum sa te vezi fara condamnare învatând cum sa vezi totul fara ea. Si atunci, condamnarea nu va avea realitate pentru tine si toate greselile îti vor fi iertate.

Ispasirea este pentru toti, fiind modul de-a desface credinta ca exista ceva doar pentru tine. A ierta înseamna a trece cu vederea. Priveste, atunci, dincolo de greseala si nu îti lasa perceptia sa se opreasca asupra ei, caci vei crede ce contine perceptia ta. Daca vrei sa te cunosti, accepta ca adevarat numai ce este fratele tau. Percepe ce nu este el, si nu vei putea cunoaste ce esti tu, pentru ca îl vezi în mod fals. Aminteste-ti mereu ca Identitatea ta e împartasita si ca împartasirea Ei este realitatea Ei.
Ai de jucat un rol în Ispasire, dar planul Ispasirii te depaseste. Nu întelegi cum sa treci greselile cu vederea, caci altfel nu le-ai face. Si ar fi doar o greseala în plus sa crezi fie ca nu le faci, fie ca le poti corecta fara o Calauza care sa îti arate cum. Daca nu urmezi aceasta Calauza, greselile nu îti vor fi corectate. Planul nu e al tau din cauza ideilor tale limitate despre ce esti. Din acest sentiment de limitare provin toate greselile. Asa ca modul de-a le desface nu e de la tine, ci pentru tine.
Ispasirea e o lectie de împartasire, care ti se da din cauza ca ai uitat cum sa o faci.
Spiritul Sfânt îti aduce doar aminte de utilitatea fireasca a aptitudinilor tale. Reinterpretând aptitudinea de-a ataca în aptitudinea de-a împartasi, El traduce ce ai facut tu în ce a creat Dumnezeu. Daca vrei sa înfaptuiesti asta prin El, nu îti poti privi aptitudinile cu ochii eului, caci le vei judeca asa cum le judeca el. Toata nocivitatea lor sta în judecata eului. Toata utilitatea lor sta în judecata Spiritului Sfânt.
Eul are si el un plan de iertare pentru ca ceri unul, desi nu de la profesorul care trebuie.
Desigur, planul eului nu are niciun sens si nu va functiona. Urmând planul lui, te vei pune într-o situatie imposibila, la care eul te conduce întotdeauna. Planul eului e sa te faca sa vezi greseala cu claritate mai întâi, ca sa o treci cu vederea mai apoi. Dar cum poti trece cu vederea ce ai facut real? Vazându-l cu claritate, i-ai conferit realitate si nu îl poti trece cu vederea. Aici eul e nevoit sa recurga la "mistere", insistând ca trebuie sa accepti ceva lipsit de înteles pentru a te mântui. Multi au încercat sa faca asta în numele meu, uitând ca cuvintele mele au noima pentru ca vin de la Dumnezeu. Au la fel de multa noima acum pe cât au avut vreodata, pentru ca vorbesc de idei eterne.
Iertarea pe care o înveti de la mine nu foloseste frica pentru a desface frica. Si nici nu face real irealul, ca sa îl distruga mai apoi. Iertarea prin Spiritul Sfânt sta, pur si simplu, în neremarcarea greselii de la bun început, tinând-o astfel nereala în ochii tai. Nu lasa sa îti treaca prin minte credinta ca ar fi reala, caci vei crede totodata ca trebuie sa desfaci ce ai facut pentru a fi iertat.
Ce nu are efect nu exista, iar - pentru Spiritul Sfânt - efectele greselii sunt inexistente. Anulându-i constant si consecvent toate efectele, de oriunde si în toate privintele, El preda ca eul nu exista si o dovedeste.
Urmeaza, atunci, ce preda Spiritul Sfânt despre iertare, pentru ca iertarea e functia Lui si stie cum sa o îndeplineasca la perfectie. Iata ce am vrut sa spun când am afirmat ca miracolele sunt firesti si ca, atunci când nu au loc, ceva nu e în regula. Miracolele sunt doar indiciul ca esti dispus saurmezi planul de mântuire al Spiritului Sfânt, recunoscând ca nu întelegi care este. Munca Lui nu e functia ta si, daca nu accepti acest lucru, nu poti învata care e functia ta.
Confuzia functiilor e atât de specifica eului, încât trebuie sa îti fie deja destul de familiara.
Eul crede ca toate functiile îi apartin, chiar daca nu are idee care sunt. E mai mult decât o simpla confuzie. E o combinatie deosebit de periculoasa de grandiozitate si confuzie care face eul sa atace pe oricine si orice fara absolut niciun motiv. Eul tocmai asta face. Are reactii imprevizibile, pentru ca nu are idee ce percepe.
Daca nu ai idee ce se întâmpla, cât de nimerit te poti astepta sa reactionezi? Te-ai putea întreba, indiferent cum ai motiva reactia, daca imprevizibilitatea eului îl pune într-o pozitie buna pentru a-ti servi drept calauza. Da-mi voie sa repet ca aptitudinile de calauza ale eului sunt deosebit de jalnice si ca alegerea lui ca profesor într-ale mântuirii e cât se poate de proasta. Cine îsi alege o calauza total dementa trebuie sa fie la fel de dement. Si nu e adevarat ca nu îti dai seama de dementa calauzei. Îti dai seama de ea pentru ca eu îmi dau seama, si ai judecat-o dupa acelasi criteriu folosit de mine.
Timpul din care traieste eul e literalmente timp împrumutat si zilele îi sunt numarate. Nu te teme de Judecata de apoi, ci întâmpin-o cu bucurie si nu mai astepta, caci timpul eului e "împrumutat" din vesnicia ta. Asta e a Doua Venire, care a fost facuta pentru tine dupa cum a fost creata Cea Dintâi. A Doua Venire e doar revenirea sensului. Poti sa te temi de asa ceva? 10. Ce poate fi de temut decât fantezia, si cine recurge la fantezie daca nu si-a pierdut speranta de-a gasi satisfactie în realitate? E sigur însa ca nu vei gasi niciodata satisfactie în fantezie, asa ca singura ta speranta e sa te razgândesti în privinta realitatii. Dumnezeu nu poate avea dreptate decât daca e gresita decizia ca realitatea este de temut. Si te asigur ca Dumnezeu are dreptate. Bucura-te, atunci, ca ai gresit, dar numai pentru ca nu ai stiut cine esti. Daca ai fi stiut, nu ai fi putut gresi dupa cum nici Dumnezeu nu poate.
Imposibilul poate avea loc numai în fantezie. Când cauti realitatea în fantezii, nu o vei gasi. Simbolurile fanteziei tin de eu si din acestea vei gasi multe. Dar sa nu cauti înteles în ele. Caci nu au mai mult înteles decât fanteziile în care sunt tesute. Povestile pot fi agreabile sau înfricosatoare, dar nimeni nu zice ca sunt adevarate. Copiii le pot crede si, de aceea, pentru o vreme, povestile sunt adevarate pentru ei. Dar, când mijeste realitatea, fanteziile dispar. Realitatea nu a disparut între timp.
A Doua Venire este constientizarea realitatii, nu revenirea ei.
Uite, puiule, realitatea e aici! Ea Ne apartine tie si mie si lui Dumnezeu, si Ne satisface perfect pe toti. Numai constienta aceasta vindeca, pentru ca e constienta adevarului.

Planul de iertare al eului e mult mai folosit decât cel dumnezeiesc. Caci e întreprins de vindecatori nevindecati si tine, de aceea, de eu. Sa privim acum mai atent vindecatorul nevindecat. Prin definitie, el încearca sa dea ce nu a primit. Daca vindecatorul nevindecat e teolog, de pilda, el poate porni de la premisa: "Sunt un pacatos nenorocit, si tu esti ca mine". Daca e psihoterapeut, va porni mai probabil de la credinta - la fel de incredibila - ca atacul e real atât pentru el, cât si pentru pacient, dar ca nu are importanta pentru nicicare dintre ei.
Am spus, în repetate rânduri, ca ce crede eul nu poate fi împartasit, motiv pentru care credintele lui nu sunt reale. Cum poate, atunci, "dezvaluirea" lor sa le faca reale? Fiecare vindecator care cauta adevarul în fantezii trebuie sa fie nevindecat, pentru ca nu stie unde sa caute adevarul si, de aceea, nu are raspunsul la problema vindecarii.3. Constientizarea cosmarurilor prezinta un singur avantaj: acela de-a preda ca nu sunt reale si ca ceea ce contin nu are înteles. Vindecatorul nevindecat nu o poate face pentru ca nu crede asa ceva. Toti vindecatorii nevindecati urmeaza planul de iertare al eului într-o forma sau alta. Daca sunt teologi, mai mult ca sigur se condamna pe ei însisi, predau condamnare si promoveaza o solutie înfricosatoare. Proiectând condamnarea asupra lui Dumnezeu, Îl fac sa para razbunator si se tem de pedeapsa Lui. Prin asta, nu au facut decât sa se identifice cu eul si, percepând ce face el, sa se condamne din cauza acestei confuzii. E usor de înteles ca au existat revolte împotriva acestei idei, dar a te revolta împotriva ei înseamna tot a crede în ea.
Unele forme mai noi ale planului eului sunt la fel de infructuoase ca formele mai vechi, caci forma nu are importanta, iar continutul nu s-a schimbat. Într-una dintre formele mai noi, de pilda, un psihoterapeut poate sa interpreteze simbolurile eului într-un cosmar si sa le foloseasca apoi pentru a dovedi realitatea cosmarului. Odata ce l-a facut real, va încerca apoi sa îi spulbere efectele depreciind importanta celui ce l-a visat. Acesta ar fi un procedeu tamaduitor daca si visatorul ar fi identificat ca ireal. Dar, daca visatorul e echivalat cu mintea, puterea corectiva a mintii prin Spiritul Sfânt e negata.
Asta e o contradictie chiar si în termenii eului, una pe care o remarca de obicei chiar si confuz fiind.
Daca pentru contracararea fricii trebuie redusa importanta mintii, cum sa se ajunga la întarirea eului? Asemenea incoerente evidente arata de ce nimeni nu a reusit sa explice ce se întâmpla în psihoterapie. Caci nu se întâmpla nimic. Nimic real nu i s-a întâmplat vindecatorului nevindecat, si trebuie sa învete din ce preda el însusi. Eul lui va urmari mereu sa obtina ceva din situatie. Prin urmare, vindecatorul nevindecat nu stie cum sa dea si nu poate împartasi. Nu poate corecta pentru ca nu lucreaza corectiv. El crede ca e de datoria lui sa îi predea pacientului ce e real, desi el însusi nu stie.
Ce ar trebui, atunci, sa se întâmple? Când Dumnezeu a spus: "Sa fie lumina!", a fost lumina. Oare poti gasi lumina analizând întunericul, cum face psihoterapeutul, sau - ca teologul - adeverind prezenta întunericului în tine si cautând o lumina îndepartata care sa îl înlature, în timp ce subliniezi mereu cât de departe e? Vindecarea nu e misterioasa. Nimic nu se va schimba daca nu e înteleasa, caci lumina este întelegere. Un "pacatos nenorocit" nu poate fi vindecat fara magie, si nicio "minte fara importanta" nu se poate autoaprecia fara magie.
Asadar, ambele forme în care abordeaza eul problema trebuie sa ajunga într-un impas: caracteristica "situatie imposibila" la care eul duce vesnic. Poate îi va folosi cuiva sa îi indici încotro se îndreapta, dar nu are niciun rost daca nu îl ajuti sa îsi schimbe si directia. Vindecatorul nevindecat nu o poate face pentru el, de vreme ce nu o poate face pentru sine. Singura contributie semnificativa pe care si-o poate aduce vindecatorul e aceea de-a prezenta un exemplu: exemplul unuia a carui directie a fost schimbata pentru el si care nu mai crede în niciun fel de cosmare. Lumina din mintea lui îi va raspunde astfel celui care întreaba si care trebuie sa decida, cu Dumnezeu, ca e lumina pentru ca o vede. Si, prin adeverirea lui, vindecatorul stie ca ea e acolo. Iata cum se traduce, în final, perceptia în cunoastere.
Facatorul de miracole percepe mai întâi lumina, si apoi îsi traduce perceptia în convingere ferma prin continua ei extindere si prin acceptarea adeveririi ei. Efectele ei îl asigura ca ea este acolo.
Un terapeut nu vindeca, ci lasa vindecarea sa aiba loc. Poate sa indice întunericul, dar nu poate aduce el însusi lumina, caci lumina nu tine de el. Dar, fiind pentru el, ea trebuie sa fie si pentru pacientul lui. Spiritul Sfânt e singurul Terapeut. El face vindecarea clara în orice situatie în care El e Calauza. Tu poti doar sa Îl lasi sa îsi îndeplineasca functia. Nu are nevoie de ajutor pentru a Si-o îndeplini. Îti va spune exact ce sa faci sa îi ajuti pe cei pe care ti-i trimite în cautarea unui ajutor si le va vorbi prin tine daca nu intri pe fir. Aminteste-ti ca tu alegi calauza care sa ajute si ca alegerea gresita nu va ajuta. Dar aminteste-ti, totodata, ca alegerea corecta va ajuta. Ai încredere în El, caci ajutorul e functia Lui, iar El tine de Dumnezeu. Trezind alte minti la Spiritul Sfânt prin El, si nu prin tine, vei întelege ca nu te supui legilor acestei lumi. Dar legile carora te supui functioneaza. "Ce e bun e cefunctioneaza" e o afirmatie întemeiata, dar insuficienta. Numai ce e bun poate functiona. Nimic altceva nu functioneaza.
Cursul acesta îti ofera o situatie de învatare foarte directa si foarte simpla, furnizându-ti totodata si Calauza Care îti spune ce sa faci. Daca îl faci, vei vedea ca functioneaza. Rezultatele lui sunt mai convingatoare decât cuvintele lui. Ele te vor convinge de adevarul cuvintelor. Urmând Calauza corecta, vei învata cea mai simpla lectie dintre toate:

Dupa roadele lor îi vei cunoaste si se vor cunoaste pe ei însisi

.

Cum poti sa devii tot mai constient de Spiritul Sfânt din tine, daca nu prin efectele Lui?
Nu poti sa Îl vezi cu proprii-ti ochi si nu poti sa Îl auzi cu propriile-ti urechi. Cum poti, atunci, sa Îl percepi? Daca inspiri bucurie si altii reactioneaza la tine cu bucurie, chiar daca tu însuti nu simti bucurie, înseamna ca exista în tine ceva ce are capacitatea sa o produca. Daca este în tine si poate produce bucurie, si daca vezi ca produce bucurie în altii, înseamna ca e ceva ce disociezi în tine însuti.
Ti se pare ca Spiritul Sfânt nu produce bucurie în tine cu consecventa numai pentru ca tu nu stârnesti bucurie în altii cu consecventa. Reactiile lor la tine sunt modul în care evaluezi consecventa Lui. Când nu esti consecvent, nu vei stârni mereu bucurie, asa ca nu Îi vei recunoaste mereu consecventa. Ce îi oferi unui frate Îi oferi Lui, caci ce da El nu poate întrece ce dai tu. Nu pentru ca El ar limita ce da, ci doar pentru ca tu ai limitat ce primesti. Decizia de-a primi este decizia de-a accepta.
Daca fratii tai fac parte din tine, vrei sa îi accepti? Numai ei te pot învata ce esti, caci ce înveti rezulta din ce i-ai învatat pe ei. Ce invoci în ei invoci în tine. Si, invocând ceva în ei, acel ceva devine real pentru tine. Dumnezeu nu are decât un singur Fiu, cunoscându-i pe toti ca unul singur.
Numai Dumnezeu Însusi e mai mult decât ei, dar ei nu sunt mai putin decât El. Vrei sa cunosti ce înseamna asta? Daca ce îi faci unui frate îmi faci mie si daca faci totul pentru tine pentru ca facem parte din tine, tot ce facem îti apartine si tie. Toti cei creati de Dumnezeu fac parte din tine si Îi împartasesc slava cu tine. Slava Lui Îi apartine Lui, dar este deopotriva si a ta. Nu poti, atunci, sa fii mai putin slavit decât El.
Dumnezeu e mai mult decât tine doar pentru ca El te-a creat, dar nu vrea sa te priveze nici macar de acest lucru. De aceea, poti crea cum a creat El, iar disocierea ta nu va modifica acest lucru. Nici lumina lui Dumnezeu, nici a ta nu palesc din cauza ca nu vezi. Deoarece Fiimea trebuie sa creeze toata deodata, îti amintesti creatia de câte ori recunosti o parte a creatiei. Fiecare parte pe care ti-o amintesti se adauga la întregimea ta pentru ca fiecare parte e întreg. Întregimea e indivizibila, dar nu îti poti învata întregimea pâna nu o vezi peste tot. Te poti cunoaste doar asa cum Îsi cunoaste Dumnezeu Fiul, caci cunoasterea e împartasita cu Dumnezeu. Când te vei trezi în El, îti vei cunoaste magnitudinea acceptând pentru tine nelimitarea Lui. Dar, între timp, o vei judeca asa cum o judeci pe a fratelui tau si o vei accepta asa cum o accepti pe a lui.
Nu esti înca treaz, dar poti sa înveti cum sa te trezesti. Foarte simplu, Spiritul Sfânt te învata sa îi trezesti pe altii. Vazând cum se trezesc ei, vei învata ce înseamna trezirea si, fiindca ai ales sa îi trezesti, recunostinta lor si felul cum apreciaza ce le-ai dat te vor învata valoarea darului. Ei vor deveni martorii realitatii tale, dupa cum ati fost creati si voi martori la cea dumnezeiasca. Iar, când Fiimea se va uni si îsi va accepta Unitatea, va fi cunoscuta de creatiile ei, martore la realitatea ei ca Fiul la Tata.6. Miracolele nu au niciun loc în vesnicie, pentru ca sunt reparatoare. Dar, cât mai ai nevoie de vindecare, miracolele tale sunt singurele marturii la realitatea ta pe care le poti recunoaste. Nu poti savârsi un miracol pentru tine, pentru ca miracolele sunt un mod de-a darui acceptare si de-a o primi.
În timp, daruirea vine mai întâi, desi daruirea si primirea sunt simultane în vesnicie, unde nu pot fi despartite. Când vei învata ca sunt acelasi lucru, nevoia de timp se va sfârsi.
Vesnicia e un singur timp, a carui singura dimensiune e "întotdeauna". Asta nu poate sa însemne nimic pentru tine pâna nu îti aduci aminte de Bratele deschise ale lui Dumnezeu si pâna nu cunosti, în sfârsit, Mintea Lui deschisa. Ca El, tu esti "întotdeauna"; în Mintea Lui si cu o minte ca a Lui.
În mintea ta deschisa sunt creatiile tale, în desavârsita comunicare nascuta din întelegere desavârsita.
Daca ai putea sa accepti doar una dintre ele, nu ai mai vrea nimic din ce are lumea sa îti ofere. Orice altceva ar fi total lipsit de înteles. Întelesul lui Dumnezeu e incomplet fara tine, iar tu esti incomplet fara creatiile tale. Accepta-ti fratele în lumea aceasta si nu accepta nimic altceva, caci în el vei gasi creatiile tale pentru ca le-a creat cu tine. Nu vei cunoaste ca esti cocreator cu Dumnezeu pâna nu înveti ca fratele tau e cocreator cu tine.

Voia lui Dumnezeu e mântuirea ta. Sa nu îti fi dat mijloacele de-a o gasi? Daca voieste sa o ai, precis ti-a facut posibila si usoara obtinerea ei. Fratii tai sunt pretutindeni. Nu trebuie sa îti cauti prea departe mântuirea. Fiece minut si fiece secunda îti dau o sansa sa te mântuiesti. Nu pierde aceste sanse, nu pentru ca nu vor reveni, ci pentru ca amânarea bucuriei e de prisos. Voia lui Dumnezeu e sa ai fericire desavârsita acum. Se poate oare sa nu fie si voia ta? Si se poate sa nu fie si voia fratilor tai?
Gândeste-te, atunci, ca, în aceasta voie îngemanata - si numai în aceasta -, sunteti uniti cu totii. Pot sa existe dezacorduri în orice alta privinta, dar nu si în aceasta. Aici, atunci, îsi are salasul pacea. Si tu salasluiesti în pace când iei aceasta hotarâre. Dar nu poti salaslui în pace daca nu accepti Ispasirea, pentru ca Ispasirea este calea catre pace. Motivul este foarte simplu si atât de evident, încât este trecut adesea cu vederea. Eul se teme de evident, din moment ce evidentul e trasatura esentiala a realitatii. Dar tu nu îl poti trece cu vederea decât daca nu te uiti.
Daca Spiritul Sfânt Se uita cu iubire la tot ce percepe, e cât se poate de evident ca Se uita cu iubire la tine. Modul în care te evalueaza El se bazeaza pe ce cunoaste El ca esti, asa ca te evalueaza în mod adevarat. Si aceasta evaluare trebuie sa fie în mintea ta, pentru ca El este acolo. Eul e si el în mintea ta, pentru ca l-ai acceptat acolo. Modul în care te evalueaza el însa e exact opusul evaluarii Spiritului Sfânt, pentru ca eul nu te iubeste. Nu îsi da seama ce esti si nu are nicio încredere în ce percepe, pentru ca perceptiile lui sunt atât de schimbatoare. De aceea, eul e capabil de suspiciune în cel mai bun caz si de cruzime, în cel mai rau. Iata întregul lui diapazon, pe care nu îl poate depasi din cauza incertitudinii lui. Si nu îl poate întrece niciodata pentru ca nu poate fi sigur niciodata.
Ai în minte, prin urmare, doua evaluari de sine care se bat cap în cap, si nu pot fi adevarate amândoua. Nu îti dai înca seama cât de diferite sunt aceste evaluari, pentru ca nu întelegi cât de sublim e felul în care te percepe Spiritul Sfânt. El nu e amagit de ce faci, pentru ca nu uita niciodata ce esti. Eul e amagit de tot ce faci, mai ales când reactionezi la Spiritul Sfânt, pentru ca îi sporeste confuzia în asemenea momente. De aceea, eul e în stare sa te atace mai ales când reactionezi cu iubire, caci te-a evaluat lipsit de iubire si îi contrazici judecata. Eul iti va ataca motivele de îndata ce vin clar în dezacord cu felul în care te percepe. Atunci va trece brusc de la suspiciune la cruzime, fiindca i-a sporit incertitudinea. Fireste, nu are niciun rost sa ataci la rândul tau. Ce altceva ar putea sa însemne decât ca esti de acord cu felul în care te evalueaza eul?5. Daca alegi sa te vezi neiubitor, nu vei fi fericit. Te condamni si, de aceea, precis te consideri inadecvat. Chiar eului vrei sa îi ceri sa te ajute sa scapi de senzatia inadecvarii pe care el însusi a produs-o si pe care trebuie sa o mentina pentru a supravietui? Poti oare sa scapi de evaluarea lui folosind propriile lui metode de-a pastra intact acest tablou?
Nu poti sa evaluezi din interior un sistem de convingeri dement. Te împiedica propriul lui diapazon. Poti doar sa treci de el, sa privesti înapoi dintr-un punct unde exista sanatate mintala si sa vezi contrastul. Doar prin acest contrast poate dementa sa fie judecata dementa. Cu grandoarea lui Dumnezeu în tine, ai optat sa fii mic si sa îti lamentezi micimea. În cadrul sistemului ce a dictat aceasta optiune, lamentarea e inevitabila. Acolo, micimea ta e consimtita ca lucru de la sine înteles si nu te întrebi: "Cine a consimtit-o?" Întrebarea e lipsita de înteles în cadrul sistemului de gândire al eului, pentru ca ar pune sub semnul întrebarii întregul sistem de gândire.
Am spus ca eul nu cunoaste ce este o întrebare adevarata. Lipsa cunoasterii de orice fel este asociata întotdeauna cu lipsa dorintei de-a cunoaste, iar asta produce o lipsa totala de cunoastere deoarece cunoasterea este totala. Sa nu te îndoiesti de micimea ta înseamna, asadar, sa negi toata cunoasterea si sa pastrezi intact întregul sistem de gândire al eului. Nu poti pastra o parte a unui sistem de gândire, pentru ca poate fi pus sub semnul întrebarii doar la temelia lui. Si aceasta trebuie pusa sub semnul întrebarii din afara lui, pentru ca - în cadrul sistemului - temelia lui ramâne în picioare. Spiritul Sfânt judeca în defavoarea realitatii sistemului de gândire al eului deoarece cunoaste ca temelia lui nu e adevarata. De aceea, tot ce ia nastere din eu nu are niciun înteles. El judeca fiecare credinta pe care o detii prin prisma provenientei sale. Daca vine de la Dumnezeu, El o cunoaste ca adevarata. Daca nu, o cunoaste ca lipsita de înteles.
De câte ori te îndoiesti de valoarea ta, spune:

Dumnezeu Însusi e incomplet fara mine.

Aminteste-ti acest lucru când îti vorbeste eul, si nu îl vei auzi. Adevarul despre tine e atât de sublim, încât tot ce e nedemn de Dumnezeu nu e demn de tine. Alege, atunci, ce vrei în acesti termeni si nu accepta nimic din ce nu I-ai oferi lui Dumnezeu ca dar total cuvenit Lui. Altceva nu vrei. Restituie-I partea ta, si ti Se va da si El întreg în schimb ca I-ai restituit ce Îi apartine si ce Îl face complet.

Grandoarea tine de Dumnezeu si numai de El. Prin urmare, ea e în tine. De câte ori devii constient de ea, oricât de vag, abandonezi automat eul, pentru ca - în prezenta grandorii lui Dumnezeu - lipsa de înteles a eului devine cât se poate de evidenta. În aceste situatii, desi nu le întelege, eul crede ca "dusmanul" lui a dat lovitura, si încearca sa îti ofere daruri sa te convinga sa revii la "protectia" lui.
Îngâmfarea de sine e singurul lucru pe care îl poate oferi. Grandiozitatea eului e alternativa lui la grandoarea lui Dumnezeu. Pe care o vei alege?
Grandiozitatea e întotdeauna un paravan menit sa ascunda deznadejdea. Si e fara speranta pentru ca nu este reala. E o încercare de a-ti contracara micimea, bazata pe credinta ca micimea e reala. Fara aceasta credinta, grandiozitatea e lipsita de înteles si e cu neputinta sa o vrei.
Esenta grandiozitatii e rivalitatea, pentru ca presupune întotdeauna atac. E o încercare deliranta de-a întrece, dar nu de a desface. Am spus mai înainte ca eul penduleaza între suspiciune si cruzime.
Ramâne suspicios cât nu mai speri în tine. Si trece la cruzime când te hotarasti sa nu mai tolerezi umilirea de sine si sa îti cauti alinare. Atunci îti ofera iluzia atacului ca "solutie".
Eul nu întelege diferenta dintre grandoare si grandiozitate, pentru ca nu vede nicio diferenta între impulsurile la miracole si propriile lui credinte straine de eu. Ti-am spus ca eul econstient de-o amenintare la adresa existentei sale, dar nu face distinctii între aceste doua tipuri foarte diferite de amenintare. Profunda lui senzatie de vulnerabilitate îl face incapabil sa judece altfel decât în termenii atacului. Când se simte amenintat, singura lui decizie e între a ataca acum si a se retrage pentru a ataca mai târziu. Daca îi accepti prinosul grandiozitatii, va ataca imediat. Daca nu, va astepta.
Eul e imobilizat în prezenta grandorii lui Dumnezeu, pentru ca grandoarea Lui stabileste libertatea ta. Chiar si cea mai vaga aluzie la realitatea ta îti alunga literalmente eul din minte, pentru ca vei renunta la tot ce ai investit în el. Grandoarea e total fara iluzii si, pentru ca este reala, e irezistibil de convingatoare. Dar convingerea de realitate nu va ramâne cu tine decât daca nu îi permiti eului sa o atace. Eul va depune toate eforturile sa se refaca si sa îsi mobilizeze energia împotriva eliberarii tale. Îti va spune ca esti nebun si va argumenta ca grandoarea nu poate fi o parte reala din tine din cauza micimii în care crede el. Grandoarea ta însa nu e o idee deliranta pentru ca nu a facut-o el. Tu ai facut grandiozitatea si te temi de ea pentru ca e o forma de atac, dar grandoarea ta tine de Dumnezeu, Care a creat-o din Iubirea Lui.
Din grandoarea ta poti doar binecuvânta, pentru ca grandoarea ta e abundenta ta.
Binecuvântând, o pastrezi în minte, protejând-o de iluzii si tinându-te în Mintea lui Dumnezeu.
Aminteste-ti mereu ca nu poti fi altundeva decât în Mintea lui Dumnezeu. Când uiti acest lucru, vei deznadajdui si vei ataca.
6. Eul depinde doar de cât esti de dispus sa îl tolerezi. Daca esti dispus sa îti vezi grandoarea, nu poti deznadajdui si, de aceea, nu poti dori eul. Grandoarea ta e raspunsul lui Dumnezeu la eu, pentru ca e adevarata. Micimea si grandoarea nu pot coexista, si nu e cu putinta nici sa alterneze.
Micimea si grandiozitatea pot si trebuie sa alterneze, din moment ce sunt neadevarate amândoua si sunt, asadar, la acelasi nivel. Fiind nivelul schimbarii, e perceput schimbator si extremele sunt trasatura lui esentiala.
Adevarul si micimea se neaga reciproc pentru ca grandoarea este adevar. Adevarul nu poate oscila; el e adevarat întotdeauna. Când grandoarea îti scapa, ai înlocuit-o cu ceva facut de tine.
Poate cu credinta în micime; poate cu credinta în grandiozitate. Precis e ceva dement pentru ca nu e adevarat. Grandoarea ta nu te va amagi niciodata, dar iluziile tale o vor face întotdeauna. Iluziile sunt amagiri. Nu poti triumfa, dar esti exaltat. Si, în starea ta de exaltare, cauti altii ca tine si jubilezi cu ei.
E usor sa distingi grandoarea de grandiozitate, pentru ca iubirii i se raspunde în acelasi fel, iar mândriei, nu. Mândria nu va produce miracole si, de aceea, te va vaduvi de adevaratele marturii la realitatea ta. Adevarul nu e obscur, nici tainuit, dar caracterul vadit pe care îl are pentru tine sta în bucuria pe care o aduci martorilor lui, care ti-l arata. Ei îti atesta grandoarea, dar nu pot atesta mândria pentru ca mândria nu e împartasita. Dumnezeu vrea sa vezi ce a creat pentru ca e bucuria Lui.
Poate oare grandoarea ta sa fie aroganta când Dumnezeu Însusi sta marturie pentru ea?
Si ce poate fi real daca e un lucru fara martori? Poate iesi ceva bun din el? Si, daca nu iese nimic bun din el, Spiritul Sfânt nu îl poate folosi. Ce nu poate fi transformat de El în Voia lui Dumnezeu nu exista deloc. Grandiozitatea e o idee deliranta din cauza ca e folosita pentru a-ti înlocui grandoarea. Dar ce a creat Dumnezeu nu poate fi înlocuit. Dumnezeu e incomplet fara tine pentru ca grandoarea Lui e totala, iar tu nu poti lipsi din ea.
Esti absolut de neînlocuit în Mintea lui Dumnezeu. Nimeni altul nu poate ocupa locul pe care îl ai în ea si, cât îl lasi gol, locul tau vesnic asteapta doar sa te întorci. Dumnezeu, prin Vocea Lui, îti aduce aminte de ea, si Dumnezeu Însusi îti tine extensiile la adapost în ea. Dar tu nu le cunosti pâna nu te întorci la ele. Nu poti înlocui Împaratia si nu te poti înlocui pe tine. Dumnezeu, Care îti cunoaste valoarea, nu vrea sa fie asa si, de aceea, nu e asa. Valoarea ta este în Mintea lui Dumnezeu si, de aceea, nu e numai într-a ta. Sa te accepti cum te-a creat Dumnezeu nu poate fi o aroganta, fiindnegarea arogantei. Sa îti accepti micimea este arogant, însemnând sa crezi ca evaluarea pe care ti-o faci tu e mai adevarata decât cea dumnezeiasca.
Dar, daca adevarul e indivizibil, evaluarea pe care ti-o faci tu trebuie sa fie cea dumnezeiasca. Nu tu ti-ai stabilit valoarea, care nu are nevoie de aparare. Nimic nu o poate ataca, nici birui. Ea nu variaza. Ci pur si simplu este. Întreaba-L pe Spiritul Sfânt care e valoarea ta si îti va spune, dar nu te teme de raspunsul Lui, pentru ca vine de la Dumnezeu. E un raspuns exaltat datorita Sursei lui, dar Sursa e adevarata si raspunsul Sau - tot asa. Asculta si nu te îndoi de ce auzi, caci Dumnezeu nu amageste. El vrea sa înlocuiesti credinta eului în micime cu Propriul Lui Raspuns exaltat la ce esti, ca sa nu te mai îndoiesti de el si sa îl cunosti drept ce este.