Adevărul va corecta toate greşelile din mintea mea

107 - Adevărul va corecta toate greşelile din mintea mea.

Ce altceva decât adevărul poate corecta iluziile? Şi ce altceva sunt greşelile decât iluzii ce nu au fost recunoscute ca atare? Acolo unde a pătruns adevărul, greşelile dispar. Pur şi simplu se risipesc, nelăsând nici o urmă care să-ţi aducă aminte de ele. Duse sunt fiindcă, lipsite de credinţa care le susţine, ele nu au viaţă. Şi astfel dispar în nefiinţă, întorcându-se de unde au venit. Din pulbere (ţărână) vin şi în pulbere se întorc, căci numai adevărul este cel care rămâne.
Îţi poţi imagina, oare, ce ar însemna o stare mentală din care să lipsească iluzia? Ce senzaţie ţi-ar produce? Încearcă să-ţi aduci aminte că au fost momente un minut poate, sau chiar mai puţin când nimic nu venea să-ţi întrerupă pacea; când erai sigur că eşti iubit şi ocrotit. Încearcă apoi, să-ţi închipui dacă acele momente s-ar extinde până la capătul timpului şi în eternitate. Apoi lasă acel sentiment de linişte pe care l-ai simţit să se amplifice de o sută de ori, pentru a se multiplica de încă o sută de ori.
Iată o sugestie, nimic mai mult decât o palidă iluzie la starea în care ţi se va odihni mintea, odată ce va fi venit adevărul. Fără iluzii nu ar putea exista teama, îndoiala, atacul. Atunci când a venit adevărul, s-a terminat cu toată durerea, căci nu a mai rămas loc în mintea ta unde să mai hoinărească gânduri pasagere şi idei moarte.
Adevărul îţi ocupă complet mintea, eliberându-te de toate credinţele în efemer. Acestea nu-şi mai au locul şi nu sunt nicăieri, căci adevărul a venit. Nu mai pot fi găsite, căci adevărul este acum pretutindeni, pentru totdeauna.
Atunci când a venit adevărul, el nu stă doar o vreme, pentru a dispare apoi, pentru a se preface în altceva. Nu-şi tot preschimbă şi preface forma, nici nu vine şi pleacă, pentru a pleca şi a se întoarce iar. Adevărul rămâne exact aşa cum a fost mereu, ca să te poţi bizui pe el la orice nevoie şi să te poţi încrede în el cu o încredere desăvârşită, în toate greutăţile aparente şi în toate îndoielile stârnite de aparenţele pe care le prezintă lumea.
Acestea vor fi pur şi simplu spulberate atunci când adevărul corectează greşelile din/în mintea ta.
Atunci când a venit adevărul, el aduce cu înariparea sa prinosul desăvârşitei statornicii, precum şi iubirea care nu se poticneşte în faţa durerii, ci priveşte dincolo de ea, nestrămutată şi sigură. Aici se află darul vindecării, căci adevărul nu are nevoie de apărare şi, prin urmare, nici un atac nu este posibil. Iluziile pot fi aduse în faţa adevărului pentru a fi corectate. Adevărul însă se află cu mult mai presus de iluzii; el nu poate fi redus la nişte iluzii, pentru a le converti pe acestea în adevăr.
Adevărul nu vine şi pleacă, nici nu se preschimbă sau se preface ba într-o aparenţă, ba în alta, mereu eschivându-se de încercarea de a fi cuprins şi mereu scăpând de încercarea de a putea fi sesizat.
Adevărul nu se ascunde. Stă în plină lumină, într-o vădit accesibilitate. Este imposibil ca cineva să-l caute cu adevărat şi să nu reuşească. Ziua de astăzi aparţine adevărului. Dă adevărului ce i se cuvine, iar adevărul îţi va da cele cuvenite ţie. Nu ai fost menit să suferi şi să mori. Tatăl tău voieşte ca aceste vise să dispară. Lasă adevărul să le corecteze pe toate.
Nu cerem ceea ce nu avem. Cerem doar ceea ce ne aparţine, spre a recunoaşte toate acestea ca fiind ale noastre. Astăzi exersăm purtaţi de fericita stare a certitudinii căreia adevărul i-a dat naştere.
Paşii tremurători şi nesiguri ai iluziei nu aparţin modului nostru de a aborda lecţia de astăzi. Suntem la fel de siguri de succes pe cât de siguri suntem că trăim, sperăm, respirăm şi gândim. Nu avem nici o îndoială că astăzi păşim însoţiţi de adevăr şi contăm pe el că va pătrunde toate exerciţiile pe care la facem astăzi.
Începe prin a-L ruga pe Cel care te însoţeşte în această acţiune să fie prezent în conştienţa ta pe măsură ce înaintezi spre El. Nu eşti plămădit din carne, sânge şi oase, ci ai fost creat de acelaşi Gând care, la fel ca şi tine, I-a dat şi Lui darul vieţii. El este fratele tău şi atât de asemănător ţie, încât Tatăl vostru ştie că amândoi sunteţi unul şi acelaşi.
Cel pe care îl rogi să te însoţească este chiar Sinele tău; cum ar putea fi El absent acolo unde eşti tu? Lasă-L apoi să te conducă cu blândeţe la adevărul care te va învălui, dându-ţi o pace atât de adâncă şi de liniştită, încât te vei întoarce în lumea familiară fără prea mare tragere de inimă.
Şi totuşi, vei fi bucuros să priveşti din nou această lume. Căci vei aduce cu tine făgăduinţa schimbărilor pe care adevărul ce te însoţeşte le va aduce în lume.