124 - Fie să-mi aduc aminte că sunt una cu Dumnezeu.
Astăzi vom aduce din nou mulţumiri pentru identitatea noastră în Dumnezeu. Căminul nostru este în siguranţă, ocrotirea este garantată în tot ce facem, puterea şi tăria se află la dispoziţia noastră în tot ce întreprindem. Nu putem da greş în nimic.
Tot ce atingem capătă o lumină strălucitoare care binecuvântează şi vindecă. Una cu Dumnezeu şi cu Universul ne vedem de drum bucurându-ne, cuprinşi de gândul că Dumnezeu Însuşi ne însoţeşte pretutindeni.
Cât de sfinte ne sunt minţile! Şi tot ceea ce vedem reflectă sfinţenia dinlăuntru minţii care este una cu Dumnezeu şi cu ea însăşi. Cât de uşor dispar erorile, şi cât de uşor moartea cedează locul vieţii veşnice. Urmele strălucitoare ale paşilor noştri arată calea către adevăr, căci Dumnezeu ne este acum Tovarăşul de drum, când păşim prin lume pentru o vreme. Iar cei ce ne vor urma vor recunoaşte calea, fiindcă lumina pe care o purtăm rămâne în urma noastră, cu toate că ea continuă drumul împreună cu noi.
Ceea ce dobândim este darul nostru etern atât pentru cei care urmează după noi, cât şi pentru cei care ne-au precedat sau au stat o vreme cu noi. Şi Dumnezeu, Cel care ne iubeşte cu iubirea nepărtinitoare în care am fost creaţi, ne zâmbeşte şi ne oferă fericirea pe care am dăruit-o la rândul nostru.
Astăzi nu ne vom îndoi de iubirea Sa pentru noi, nici nu vom pune la îndoială ocrotirea şi grija Sa. Între încrederea noastră şi conştienţa Prezenţei Sale nu se pot interpune nici un fel de nelinişti lipsite de sens. Astăzi suntem una cu El, în recunoaştere şi reamintire.
Îl simţim în inimile noastre. Minţile noastre conţin Gândurile Sale; ochii noştri contemplă, în tot ce privim, Minunăţia Sa. Astăzi vedem numai ceea ce este iubitor şi vrednic de iubire.
Asta vedem în aparenţele durerii, şi durerea face loc păcii. Asta vedem în cei frenetici, în cei trişti şi necăjiţi, în cei singuratici şi înfricoşaţi, ce sunt restituiţi calmului şi păcii minţii întru care au fost creaţi. Şi tot asta vedem în cei muribunzi, precum şi în cei morţi.
Nici un miracol nu poate fi vreodată refuzat celor care ştiu că sunt una cu Dumnezeu.
Nu există gând al lor care să nu aibă puterea de a vindeca toate formele suferinţei în oricine, în vremuri trecute şi vremuri ce vor să vină, la fel de uşor precum în cei care păşesc acum alături de ei. Gândurile lor sunt acum atemporale, dincolo de distanţe şi dincolo de timp.
Atunci când spunem că suntem una cu Dumnezeu ne alăturăm acestei conştienţe. Căci prin aceste cuvinte spunem, de asemenea, că suntem mântuiţi şi vindecaţi; că putem, în consecinţă, să mântuim şi să vindecăm. Am acceptat darul, iar acum vom dărui.
Căci vrem să păstrăm darurile pe care ni le-a dat Tatăl nostru. Astăzi vom resimţi starea de a fi una cu El, astfel încât lumea să poată împărtăşi recunoaşterea de către noi a realităţii. În trăirea noastră lumea este eliberată. În măsura în care ne negăm separarea faţă de Tatăl nostru, ea este vindecată odată cu noi.
Pace ţie astăzi! Consolidează-ţi pacea exersând conştienţa că eşti una cu Creatorul tău, precum El este cu tine. Cândva dea lungul zilei de astăzi, când ţi se pare mai potrivit, dedică o jumătate de oră gândului că eşti una cu Dumnezeu. Iată prima noastră tentativă de a aborda o perioadă mai extinsă, pentru care nu oferim nici un fel de reguli, nici cuvinte speciale care să-ţi conducă meditaţia. Ne vom lăsa în seama Vocii lui Dumnezeu pentru a ne vorbi după cum crede El de cuviinţă, siguri că El nu va întârzia să o facă. Zăboveşte împreună cu El în această jumătate de oră. El va face restul.
Beneficul tău nu se va diminua dacă crezi că nu întâmplă nimic. S-ar putea să nu fii gata să accepţi câştigul astăzi. Şi totuşi cândva, undeva, acesta îţi va parveni şi nu vei întârzia să-l recunoşti atunci când pogoară cu certitudine în mintea ta. Această jumătate de oră va fi înrămată cu aur, fiecare minut fiind asemenea unui diamant încrustat în jurul oglinzii pe care acest exerciţiu ţi-o va oferi. Şi în această oglindă vei vedea, ca reflexie a feţei tale, faţa Christului.
Poate astăzi, poate mâine, îţi vei zări propria transfigurare în oglinda pe care această jumătate de oră sfântă ţi-o întinde ca să te priveşti pe tine însuţi. Când eşti gata o vei găsi acolo, înăuntrul minţii tale, aşteptând să fie găsită. Atunci îţi vei aduce aminte de gândul căruia i-ai dăruit această jumătate de oră, conştientizând plin de recunoştinţă că niciodată timpul nu a fost petrecut cu mai mare folos.
Poate astăzi, poate mâine, vei privi în această oglindă şi vei înţelege că lumina neprihănită pe care o vezi îţi aparţine, minunăţia pe care o priveşti este propria ta minunăţie. Socoteşte această jumătate de oră ca un dar făcut lui Dumnezeu, cu certitudinea că darul pe care ţi-l va întoarce va fi un sentiment de iubire pe care nu-l poţi înţelege, o bucurie mult prea adâncă pentru a fi cuprinsă, o privelişte prea sfântă pentru vederea ochilor trupeşti. Dar poţi fi sigur că într-o zi, poate azi, poate mâine, vei pricepe şi vei vedea.
Repetă, oră de oră, în sinea ta:
"Fie să-mi aduc aminte că sunt una cu Dumnezeu Una cu toţi fraţii mei şi cu Sinele meu, În veşnică sfinţenie şi pace."