Boala e o apărare împotriva adevărului

136 - Boala e o apărare împotriva adevărului.

Nimeni nu se poate vindeca dacă nu înţelege scopul pe care boala pare să-l servească.
Fiindcă atunci înţelege, de asemenea, că scopul bolii este lipsit de sens. Neavând vreo cauză şi lipsită de orice scop care să aibă sens, ea nu poate să existe. Odată ce sunt înţelese toate acestea, vindecarea este automată. Ea risipeşte această iluzie lipsită de sens prin acelaşi mod de abordare care duce toate iluziile înaintea adevărului, lăsându-le acolo să dispară.
Boala nu este un accident. Ca toate sistemele defensive, ea este un mecanism de autoamăgire. Şi, ca tot restul, scopul ei să ascundă realitatea, să o atace, să o schimbe, să o incapaciteze, să o distorsioneze, să o răstălmăcească, sau să o reducă la o grămăjoară de părţi neasamblate. Ţelul tuturor acţiunilor de apărare e acela de a împiedica adevărul să fie întreg. Părţile sunt văzute ca şi cum fiecare ar fi întreagă în sine.
Acţiunile de apărare nu sunt involuntare, şi nici nu se desfăşoară în mod inconştient.
Sunt nişte baghete secrete, pe care le fluturi atunci când adevărul pare să ameninţe ceea ce ai vrea să crezi. Ele par să fie inconştiente doar din cauza rapidităţii cu care te hotărăşti să le foloseşti. În acea secundă, sau chiar fracţiune de secundă, în care iei decizia să faci uz de ele, îţi dai seama exact de ceea ce îţi propui să faci, ca apoi să crezi că sa şi împlinit.
Cine altul decât tu însuţi evaluezi o ameninţare, decizi că trebuie să scapi de ea şi ticluieşti o serie de sisteme defensive pentru a reduce ameninţarea care a fost judecată ca fiind reală? Toate acestea nu pot fi făcute în mod inconştient. Dar odată pus la cale, planul tău pretinde că trebuie să uiţi că tu eşti cel care l-a făcut, ca astfel să pară străin propriei tale intenţii; o întâmplare fără nici o legătură cu starea ta mentală, un rezultat ce are efect real asupra ta, şi nu unul efectuat de tine însuţi.
Rapiditatea cu care uiţi rolul pe care îl joci în plăsmuirea "realităţii" tale, te face să crezi că acţiunile de apărare nu se află sub propriu-ţi control. Dar ceea ce ai uitat poate fi reamintit, dacă eşti dispus să reconsideri decizia care este dublu ecranată de către unitare.
Faptul că nu-ţi aduci aminte nu este altceva decât un indiciu că această decizie mai rămâne în vigoare în ceea ce te priveşte. Nu confunda asta cu un fapt. Acţiunile de apărare trebuie să facă faptele de nerecunoscut. Asta urmăresc, iar asta şi fac.
Fiecare sistem ia nişte fragmente ale întregului, le asamblează fără a ţine cont de adevărata relaţie ce există între ele şi, în felul acesta, ţese iluzii ale unui întreg care nu există. Acest proces produce senzaţia de ameninţare, şi nu rezultatul lui, oricare ar fi el.
Atunci când se smulg nişte părţi din întreg şi se consideră ca fiind separate şi întregi ele însele, se transformă în simboluri ce reprezintă un atac împotriva întregului; atacul fiind o reuşită doar datorită efectului său: întregul nu va mai fi considerat ca fiind întreg. Dar tu ai uitat că aceste simboluri reprezintă doar propria ta decizie privitor la ceea ce ar trebui să fie real, luând locul a ceea ce este într-adevăr real.
Boala este o decizie. Nu este ceva ce ţi se întâmplă fără s-o fi cerut, care te slăbeşte şi îţi aduce suferinţă. Boala este o alegere pe care o faci, un plan pe care îl întocmeşti atunci când, pentru o clipă, adevărul mijeşte în propria-ţi minte amăgită, şi toată lumea pare să se clatine şi stă să se prăbuşească. Acum te-ai îmbolnăvit, pentru ca adevărul să se ducă şi să nu-ţi mai ameninţe stabilimentele.
Oare de ce crezi că boala poate reuşi să te scutească de adevăr? Deoarece ea dovedeşte că trupul nu este separat de tine şi, prin urmare, tu trebuie să fii separat de adevăr.
Înduri chinuri deoarece trupul le îndură, iar în acest chin ajungi să fii una cu el. Astfel este perpetuată "adevărata" ta identitate şi este redus la tăcere şi înăbuşit acel gând curios şi tulburător, că s-ar putea să fii mai ceva decât această grămăjoară de pulbere.
Căci iată, această pulbere te poate face să suferi, să te chirceşti şi poate să-ţi oprească inima, poruncindu-ţi să mori şi să încetezi a mai fi.
Astfel trupul este mai tare decât adevărul, care te roagă să trăieşti, dar care nu poate trece peste hotărârea ta de a muri. Aşa că trupul este mai puternic decât viaţa veşnică.
Cerul mai fragil decât iadul, iar ceea ce a hărăzit Dumnezeu pentru mântuirea Fiului Său se loveşte de împotrivirea unei decizii mai puternice decât Voia Sa. Fiul Său este pulbere, Tatăl nedesăvârşit, iar haosul se aşează triumfător pe tronul Său.
Aşa arată plănuirile tale pentru propria-ţi apărare. Şi eşti convins că Cerul se cutremură înaintea unor astfel de atacuri nebuneşti, că Dumnezeu este orbit de iluziile tale, că adevărul este preschimbat în minciuni şi tot universul este înrobit unor legi pe care sistemele tale defensive vor să i le impună. Dar cine crede în iluzii, decât cel care le-a plăsmuit? Cine altul poate să le vadă şi să reacţioneze faţă de ele ca şi cum ar fi chiar adevărul?
Dumnezeu nu ştie nimic de planurile tale de a-I schimba Voia. Universul rămâne indiferent la legile prin care te-ai decis să-l guvernezi. Iar Cerul nu s-a plecat în faţa iadului, nici viaţa în faţa morţii. Poţi doar să preferi să crezi că mori, că înduri boala sau că stâlceşti adevărul într-un fel sau altul. Creaţia este cu totul aparte de toate acestea. Strategiile de apărare sunt planuri de a nimici ceea ce nu poate fi atacat.
Inalterabilul nu se poate schimba. Iar ceea ce este pe de-a-ntregul neprihănit nu poate păcătui.
Iată simplul adevăr. El nu recurge nici la forţă, nici la triumf. Nu cere supunere, nici nu încearcă să dovedească cât de lamentabile şi futile sunt încercările tale de a pune la cale acţiuni de apărare care să-l modifice. Adevărul doreşte numai şi numai să-ţi dăruiască fericire, căci acesta îi este rostul. Poate că suspină un pic atunci când îi nesocoteşti darurile, ştiind totuşi, cu o certitudine perfectă, că ceea ce Dumnezeu voieşte pentru tine trebuie să fie primit.
Tocmai acest fapt demonstrează că timpul este o iluzie. Căci timpul îţi permite să crezi că ceea ce Dumnezeu ţi-a dăruit nu este adevărat chiar acum, precum trebuie să fie.
Gândurile lui Dumnezeu sunt cu totul aparte de timp. Căci timpul nu este decât o altă apărare lipsită de sens pe care ai urzit-o împotriva adevărului. Cu toate acestea, ceea ce El voieşte este aici, iar tu rămâi aşa cum te-a creat El. Adevărul are o putere mai presus de apărare, căci nici o iluzie nu poate rămâne acolo unde adevărului i s-a îngăduit să intre. Şi răsare în orice minte care îşi va depune armele şi va înceta să se joace cu prostii. Adevărul poate fi găsit oricând; chiar astăzi, dacă vei decide să exersezi cum să-i dai bunvenit. Acesta este astăzi obiectivul nostru. Vindecarea va fulgera prin mintea ta deschisă, pe măsură ce pacea şi adevărul se vor înălţa pentru a lua locul războiului şi imaginilor deşarte. Nu va mai fi nici un colţ întunecat pe care boala să-l poată ascunde şi apăra de lumina adevărului. Nu va mai rămâne în mintea ta nici una dintre figurile sumbre din visele tale şi nici căutările lor obscure şi lipsite de sens, constând în urmărirea dementă a unor ţeluri duble. Mintea îţi va fi vindecată de toate dorinţele bolnave, întru ascultarea cărora ea a încercat să împuternicească trupul.
Acum trupul este vindecat, căci sursa bolii a fost deschisă ajutorului despovărător. Iată cum vei recunoaşte că ai exersat bine: trupul nu se simte deloc.
Dacă ai reuşit, nu vei avea nici senzaţia că te simţi bine sau rău, nici senzaţia de durere sau plăcere. În minte nu este nici o reacţie faţă de ceea ce face trupul. Utilitatea sa este singurul lucru care rămâne, şi nimic mai mult. Poate nu-ţi dai seama că asta elimină limitele pe care le-ai impus prin scopurile pe care i le-ai atribuit. Pe măsură ce ele sunt abandonate, forţa de care dispune corpul este mereu suficientă pentru a servi toate scopurile cu adevărat utile.

Sănătatea sa este pe deplin garantată, el nemaifiind limitat de timp, de vreme sau oboseală, de mâncare şi băutură, sau de orice lege pe care l-ai făcut să o slujească înainte.

Acum nu mai trebuie să întreprinzi nimic ca să-l faci bine, căci boala a devenit imposibilă.
Dar această proiecţie se cere prezervată printr-o vigilenţă plină de păsare. Dacă-i vei îngădui minţii să întreţină gânduri de atac, să cedeze judecării sau să facă planuri pentru a contracara incertitudinile viitoare, te-ai pus iarăşi într-o poziţie falsă, plăsmuind o entitate trupească care va ataca corpul, căci acum mintea este bolnavă.