Mă voi da la o parte să Îi cedez Lui conducerea

155 - Mă voi da la o parte şi Îi voi ceda Lui conducerea.

Există un mod de a trăi în lume care nu e aici, deşi pare să fie. Nu îţi schimbi înfăţişarea, deşi zâmbeşti mai des. Fruntea ţi-e senină, ochii îţi sunt liniştiţi. Iar cei care cutreieră lumea ca tine recunosc seamănul lor. Dar te vor recunoaşte şi cei ce nu au perceput drumul, şi vor crede că eşti ca ei, cum ai fost mai înainte.
Lumea e o iluzie. Cei care aleg să vină aici caută un loc unde să poată fi doar nişte iluzii şi să îşi poată evita propria realitate. Dar, când descoperă că propria lor realitate e chiar şi aici, se dau la o parte şi o lasă să preia conducerea. Ce altceva ar putea avea de ales?
Să laşi iluziile să treacă înaintea adevărului e curată nebunie. Dar, să laşi iluzia să se afunde în spatele adevărului şi adevărul să iasă în faţă drept ce este, e pură sănătate mintală.
Iată simpla alegere pe care o facem astăzi. Iluzia smintită că rămâne o vreme la vedere, să o vadă cei care au ales să vină şi care încă nu s-au bucurat să constate că au făcut o alegere greşită. Ei nu învaţă direct de la adevăr, pentru că au negat că e aşa ceva. Aşa că au nevoie de un Profesor Care le percepe nebunia, dar Care poate privi totuşi, dincolo de iluzie, la simplul adevăr din ei.
Dacă adevărul le-ar pretinde să renunţe la lume, li s-ar părea că li se cere să sacrifice ceva real. Multi au ales să renunţe la lume în timp ce mai credeau în realitatea ei. Şi au avut un sentiment al pierderii aşa că nu au fost eliberaţi. Alţii au ales să aibă parte doar de lume şi au avut un sentiment al pierderii şi mai profund, pe care nu l-au înţeles.
Între aceste făgaşe mai există un drum care duce în direcţia opusă pierderii de orice fel, căci sacrificiul şi privaţiunea sunt ambele, rapid lăsate în urmă. Acesta este drumul care ţi-e desemnat acum. Mergi pe acest făgaş cum merg şi alţii, şi nu pari să fii deosebit de ei, chiar eşti. Aşa te poţi pune în slujba lor în timp ce stai în slujba ta, şi le aşterni paşii pe drumul pe care l-a deschis Dumnezeu - ţie, şi lor prin intermediul tău.
Iluzia încă mai pare să se ţină scai de tine, ca să ajungi la ei. Dar s-a dat la o parte. Şi nu de iluzie te aud vorbind ei, şi nu iluzie aduci să le privească ochii şi să le priceapă minţile. Şi nici adevărul, care merge înaintea ta, nu le poate vorbi prin iluzii, căci drumul duce acum dincolo de iluzii, în timp ce îi chemi din mers să te urmeze.
Toate drumurile vor duce în final la acesta. Căci sacrificiul şi prvaţiunea sunt căi ce nu duc nicăieri, decizii în favoarea înfrângerii şi ţinte ce vor rămâne imposibile. Toate acestea se dau la o parte când răzbate adevărul din tine, să îţi scoată fraţii de pe făgaşurile morţii şi să îi aşeze pe făgaşul fericirii. Suferinţa lor e doar o iluzie. Dar au nevoie de o călăuză care să le arate cum să iasă din ea, căci ei confundă iluzia cu adevărul.
Asta e chemarea mântuirii, şi nimic mai mult. Ea îţi cere să accepţi adevărul şi să îl laşi să meargă înaintea ta, luminând calea răscumpărării din iluzii. Nu e o răscumpărare cu un preţ. Nu există cost, numai câştig. Iluzia nu poate decât să pară că îl ţine în lanţuri pe sfântul Fiu al lui Dumnezeu. Numai de iluzii ajunge să fie mântuit. De îndată ce acestea se dau la o parte, se regăseşte pe sine.
Mergi cu bine acum, dar cu băgare de seamă, căci făgaşul acesta e nou pentru tine. Şi s-ar putea să constaţi că mai eşti tentat să o iei înaintea adevărului şi să laşi iluziile să îţi fie călăuză. Sfinţii tăi fraţi ţi-au fost daţi să calce pe urmele tale, în timp ce mergi cu certitudinea finalităţii spre adevăr. Acesta merge înaintea ta acum, ca ei să dă ceva cu care se pot identifica şi să le arate drumul ceva ce pot să înţeleagă.
La capătul călătoriei însă nu va fi niciun gol, nici o distanţă între adevăr şi tine. Şi toate iluziile care au mers pe calea pe care ai străbătut-o vor dispărea şi ele de la tine, nerămânând nimic care să ţină adevărul separat de întregirea lui Dumnezeu, sfântă ca El Însuşi. Dă-te la o parte cu cu credinţă şi cedează adevărului conducerea. Nu ştii unde mergi. Dar Cel Ce ştie merge cu tine. Lasă-L să te conducă odată cu ceilalţi.
Când visele se vor sfârşi, când timpul va închide uşa în urma tuturor lucrurilor trecătoare şi miracolele nu vor mai avea rost, sfântul Fiu al lui Dumnezeu nu va mai face nicio călătorie. Nu va mai exista dorinţa de-a fi iluzie, în loc de adevăr. Şi spre asta ne îndreptăm, înaintând în direcţia pe care ne-o indică adevărul. Aceasta e ultima noastră călătorie, pe care o întreprindem pentru toţi. E important să nu ne rătăcim. Căci, aşa cum adevărul merge înaintea noastră, tot aşa merge şi înaintea fraţilor noştri care ne vor urma.
Mergem la Dumnezeu. Opreşte-te şi reflectează asupra acestui lucru. Poate oare să existe un drum mai sfânt sau mai demn de efortul tău, de iubirea ta şi de toată dăruirea ta? Ce drum poate să îţi dea ai mult decât totul, sau să îţi ofere mai puţin şi să Îl mulţumească totuşi pe sfântul Fiu al lui Dumnezeu? Mergem la Dumnezeu. Adeărul care merge acum înaintea noastră e una cu El şi ne conduce colo unde El a fost dintotdeauna. Ce alt făgaş decât acesta ai putea alege în schimb?
Picioarele îţi sunt bine aşezate pe drumul care duce lumea la Dumnezeu. Nu te uita după făgaşe care par să te ducă altundeva. Visele nu sunt o călăuză demnă de tine, care eşti Fiul lui Dumnezeu. Nu uita că El Şi-a pus Mâna într-a ta şi ţi i-a încredinţat pe fraţii tăi cu încrederea că eşti demn de încrederea Lui în tine. Nu Se poate înşela. Încrederea Lui ţi-a făcut făgaşul cert şi obiectivul sigur. Nu îţi vei dezamăgi fraţii, şi nici Sinele.
Iar acum te roagă pur şi simplu să te gândeşti la El câte un pic în fiecare zi, să îţi vorbească şi să îţi spună de Iubirea Lui, reamintindu-ţi cât de mare e încrederea Lui, cât·de nelimitată Iubirea Lui.