Darurile Imparatiei

Puterea creatoare a lui Dumnezeu si a creatiilor Sale e nelimitata, dar nu sunt într-o relatie de reciprocitate. Tu comunici pe deplin cu Dumnezeu, ca El cu tine. E un proces continuu la care participi si, participând la el, esti inspirat sa creezi ca Dumnezeu. În creatie însa nu esti într-o relatie de reciprocitate cu Dumnezeu, pentru ca El te-a creat pe tine, dar tu nu L-ai creat pe El. Ti-am spus deja ca numai acest aspect deosebeste puterea ta creatoare de a Lui. Exista o paralela chiar si în aceasta lume. Parintii dau nastere copiilor, dar copiii nu dau nastere parintilor. Ei dau însa nastere copiilor lor, dând nastere, asadar, ca parintii lor.
2. Daca L-ai crea pe Dumnezeu si El te-ar crea pe tine, Împaratia nu ar putea spori prin propria ei gândire creatoare. Creatia ar fi limitata deci si nu ai fi cocreator cu Dumnezeu. Asa cum Gândirea creatoare a lui Dumnezeu merge de la El la tine, tot asa si gândirea ta creatoare trebuie sa mearga de la tine la creatiile tale. Numai asa se poate extinde în afara toata puterea creatoare.
Realizarile lui Dumnezeu nu sunt ale tale, dar ale tale sunt ca ale Lui. El a creat Fiimea, iar tu o sporesti.
Ai puterea sa contribui la sporul Împaratiei, însa nu la al Creatorului Împaratiei. Îti revendici aceasta putere când devii vigilent numai pentru Dumnezeu si Împaratia Sa. Acceptând aceasta putere ca a ta, ai învatat sa îti amintesti ce esti.
Locul creatiilor tale e în tine, asa cum locul tau e în Dumnezeu. Esti parte din Dumnezeu, asa cum fiii tai sunt parte din Fiii Sai. A crea e a iubi. Iubirea se extinde în afara pur si simplu pentru ca nu poate fi îngradita. Fiind nelimitata, nu se opreste. Ea creeaza vesnic, dar nu în timp. Creatiile lui Dumnezeu au existat mereu, pentru ca El a existat mereu. Creatiile tale au existat mereu, pentru ca poti crea doar cum creeaza Dumnezeu. A ta e vesnicia, pentru ca El te-a creat vesnic.
Eul, pe de alta parte, cere mereu drepturi reciproce, pentru ca e plin de rivalitate, si nu de iubire. Vrea mereu sa se târguiasca, dar nu poate întelege ca a fi ca altul înseamna ca nu e posibila nicio târguiala. Ca sa obtii, trebuie sa dai, nu sa te târguiesti. A te târgui înseamna a-ti limita darul, iar asta nu e Voia lui Dumnezeu. A voi cu Dumnezeu înseamna a crea ca El. Dumnezeu nu Îsi limiteaza darurile în niciun fel. Voi sunteti darurile Lui, asa ca darurile voastre trebuie sa fie ca ale Lui. Darurile pe care le faci Împaratiei trebuie sa fie ca darurile pe care ti le face El.
Eu am dat numai iubire Împaratiei pentru ca am crezut ca asta sunt. Ce crezi ca esti determina ce daruiesti si, daca Dumnezeu te-a creat extinzându-Se si devenind tu, te poti extinde doar cum a facut-o El. Numai bucuria sporeste vesnic, de vreme ce bucuria si vesnicia sunt inseparabile.
Dumnezeu Se extinde în afara, dincolo de limite si dincolo de timp, iar tu - care esti cocreator cu El - Îi extinzi Împaratia vesnic si dincolo de orice limita. Vesnicia e însemnul de nesters al creatiei. Cei vesnici sunt vesnic cuprinsi de pace si de bucurie.
Sa gândesti ca Dumnezeu înseamna sa Îi împartasesti certitudinea în legatura cu ce esti, iar sa creezi ca El înseamna sa împartasesti Iubirea desavârsita pe care o împartaseste cu tine. Iata la ce te conduce Spiritul Sfânt, sa îti poata fi deplina bucuria ca Împaratia lui Dumnezeu e întreaga. Am spus ca ultimul pas în redesteptarea cunoasterii îl face Dumnezeu. Acesta e adevarul, dar e greu de explicat în cuvinte deoarece cuvintele sunt simboluri, iar ce e adevarat nu necesita explicatii. Si totusi, Spiritul Sfânt are sarcina de-a traduce inutilul în util, nesemnificativul în semnificativ si temporarul în atemporal. El poate deci sa îti spuna ceva despre acest ultim pas.
Dumnezeu nu face pasi, deoarece realizarile Lui nu sunt treptate. El nu preda, deoarece creatiile Lui sunt neschimbatoare. El nu face nimic în ultimul rând, deoarece a creat în primul rând si pentru totdeauna. Trebuie înteles ca „primul", aplicat la El, nu e o notiune temporala. El e primul în sensul ca e Primul în Sfânta Treime. E întâiul Creator, fiindca Si-a creat cocreatorii. Si, din acest motiv, timpul nu se aplica nici Lui, nici celor create de El. „Ultimul pas" pe care îl va face Dumnezeu a fost, asadar, adevarat la început, e adevarat acum si va fi adevarat în vecii vecilor. Ce e atemporal exista mereu, pentru ca fiinta sa e vesnic neschimbata. Nu se schimba sporind, pentru ca a fost creata sa sporeasca vesnic. Daca percepi ca nu sporeste, nu stii ce este. Si nu stii Cine a creat-o. Dumnezeu nu ti-o reveleaza pentru ca nu ti s-a ascuns niciodata. Lumina Lui nu ti s-a facut obscura niciodata, pentru ca e Voia Lui sa o împartaseasca. Cum e posibil oare sa ti se refuze ce e pe deplin împartasit, ca sa ti se reveleze mai apoi?

Vindecarea e singurul mod de gândire din lumea aceasta asemanator Gândirii lui Dumnezeu, si - datorita elementelor pe care le au în comun - se poate transfera usor în aceasta. Când un frate se percepe bolnav, se percepe neîntreg si deci lipsit. Daca îl vezi si tu asa, îl vezi ca si cum ar fi absent din Împaratie sau separat de ea, facându-va obscura Împaratia însasi la amândoi. Boala si separarea nu tin de Dumnezeu, dar Împaratia tine. Daca faci Împaratia obscura, percepi ce nu tine de Dumnezeu.
A vindeca, atunci, înseamna a corecta perceptia în fratele tau si în tine împartasind cu el Spiritul Sfânt. Asa sunteti pusi amândoi în Împaratie, a carei întregime se reface astfel în mintea ta.
Asta reflecta creatia, pentru ca unifica sporind si întregeste extinzând. Ce proiectezi sau extinzi are realitate pentru tine. Asta e o lege imuabila a mintii atât în lumea aceasta, cât si în Împaratie.
Continutul însa difera în lumea aceasta, caci gândurile pe care le guverneaza sunt foarte diferite de Gândurile din Împaratie. Pentru a întretine ordinea, legile trebuie adaptate la împrejurari. Trasatura distinctiva a legilor mintii, dupa cum opereaza în lumea aceasta, este aceea ca, respectându-le - si te asigur ca trebuie sa le respecti -, poti ajunge la rezultate diametral opuse. Caci legile au fost adaptate la împrejurarile acestei lumi, în care rezultate diametral opuse par posibile din cauza ca reactionezi la doua voci contradictorii.
În afara Împaratiei, legea care domneste înauntru e adaptata pentru a deveni „Ce proiectezi, crezi". Asta e forma ei didactica, pentru ca - în afara Împaratiei - învatarea e esentiala.
Aceasta forma înseamna ca vei învata ce esti din ce ai proiectat asupra altora si, prin urmare, din ce crezi ca sunt ei. În Împaratie nu exista predare sau învatare, pentru ca nu exista convingeri. Exista numai certitudine. Dumnezeu si Fiii Sai, în certitudinea fiintei, stiu ca ce extinzi esti. Aceasta forma a legii nu e deloc adaptata, aceasta fiind legea creatiei. Dumnezeu Însusi a creat legea creând prin ea. Iar Fiii Sai, care creeaza ca El, o urmeaza bucuros, stiind ca de ea depinde sporul Împaratiei, dupa cum a depins si propria lor creatie.
Pentru a fi utile, legile trebuie comunicate. În fond, ele trebuie traduse pentru cei ce vorbesc limbi diferite. Cu toate acestea, un bun traducator nu schimba niciodata întelesul, desi trebuie sa modifice forma celor traduse. De fapt, tot ce urmareste e sa schimbe forma în asa fel încât sa pastreze întelesul originar. Spiritul Sfânt este Traducatorul legilor lui Dumnezeu pentru cei ce nu le înteleg. Tu nu ai putea sa o faci, pentru ca o minte aflata în conflict nu poate ramâne fidela unui singur înteles si îl va schimba ca sa pastreze forma.
Spiritul Sfânt urmareste exact opusul când traduce. El traduce doar ca sa pastreze întelesul originar în toate privintele si în toate limbile. De aceea, El Se opune ideii ca diferentele de forma ar fi semnificative, subliniind mereu ca aceste diferente nu conteaza. Întelesul mesajului Sau este mereu acelasi: doar întelesul conteaza. Legea dumnezeiasca a creatiei nu implica folosirea adevarului pentru a-i convinge pe Fiii Lui de adevar. La baza extinderii adevarului, care este legea Împaratiei, sta doar cunoasterea a ce este adevarul. Asta e mostenirea ta si nu necesita învatare, dar - când te-ai dezmostenit - ai fost nevoit sa înveti.
Nimeni nu se îndoieste de legatura dintre învatare si memorie. Învatarea e imposibila fara memorie caci trebuie sa fie consecventa pentru a se putea rememora. De aceea, ce preda Spiritul Sfânt e o lectie de rememorare, sau reamintire. Am spus mai înainte ca El preda reamintirea si uitarea, dar uitarea e numai pentru a face consecventa reamintirea. Uiti ca sa îti amintesti mai bine. Nu îi vei întelege traducerile cât asculti doua moduri de-a le interpreta. De aceea, trebuie sa uiti sau sa renunti la unul ca sa îl întelegi pe celalalt. Numai asa poti învata consecventa, ca sa poti fi consecvent în final.
Oare ce poate sa însemne desavârsita consecventa a Împaratiei pentru cei ce sunt confuzi? Confuzia - e limpede - perturba întelesul, nepermitând studentului sa îl aprecieze. Nu exista confuzie în Împaratie, pentru ca exista doar un singur înteles. Acest înteles vine de la Dumnezeu si este Dumnezeu. Fiind totodata si tu, e împartasit si extins de tine dupa cum a facut si Creatorul tau. Nu are nevoie de traducere pentru ca e înteles perfect, dar are nevoie de extindere pentru ca înseamna extindere. Comunicarea e cât se poate de directa si de unita. E întru totul libera, pentru ca nu se infiltreaza nimic discordant. Iata de ce e Împaratia lui Dumnezeu. Îi apartine Lui si este, asadar, ca El.
Asta e realitatea ei si nimic nu poate atenta la ea.

Spiritul Sfânt preda o singura lectie si o aplica la toti, în toate situatiile. Fiind fara conflict, El mareste la maximum toate eforturile si toate rezultatele. Predându-ti puterea Împaratiei lui Dumnezeu, El te învata ca toata puterea e a ta. Nu conteaza cum o aplici. E maxima întotdeauna.
Faptul ca esti vigilent nu o face sa fie a ta, dar îti permite sa o folosesti în toate împrejurarile si în toate felurile. Când am spus „Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului", am vrut sa se înteleaga literalmente. Nu îi lipsesc nimanui în nicio situatie. Pentru ca sunt mereu cu tine, tu esti calea, adevarul si viata. Nu tu ai facut aceasta putere, dupa cum nu am facut-o nici eu. A fost creata sa fie împartasita si, de aceea, nu poate fi perceputa - cu înteles - ca apartinând unuia pe socoteala altuia. O asemenea perceptie ar lipsi-o de înteles eliminând sau omitând adevaratul si unicul ei înteles.
Întelesul lui Dumnezeu asteapta în Împaratie, pentru ca acolo l-a pus El. Nu asteapta în timp. Ci sta pur si simplu în Împaratie pentru ca acolo îsi are locul, ca tine. Oare cum ai putea sa te percepi absent din el tocmai tu, care esti întelesul lui Dumnezeu? Te poti vedea desprins de întelesul tau doar daca te percepi a nu fi real. Iata de ce e dement eul: te învata ca nu esti ce esti. Acesta e un lucru atât de contradictoriu, încât e clar un lucru imposibil. Si este, de aceea, o lectie pe care nu o poti învata cu adevarat, asa ca nu o poti preda cu adevarat. Si totusi, predai încontinuu. Prin urmare, precis predai altceva, chiar daca eul nu stie ce anume. Eul se afla, atunci, într-o desfacere continua si îti suspecteaza motivele. Mintea ta nu poate fi unificata într-o loialitate fata de eu, pentru ca mintea nu îi apartine lui. Dar ce e „neleal" fata de eu e credincios pacii. „Dusmanul" eului e, asadar, prietenul tau.
Am spus mai înainte ca prietenul eului nu face parte din tine, pentru ca eul se percepe într-o stare de razboi si crede, de aceea, ca are nevoie de aliati. Tu, care nu esti într-o stare de razboi, trebuie sa îti cauti frati si sa îi recunosti ca frati pe toti cei pe care îi vezi, caci numai cei egali sunt într-o stare de pace. Deoarece Fiii egali ai lui Dumnezeu au totul, ei nu se pot lua la întrecere. Dar, daca îsi percep unul dintre frati altfel decât ca egalul lor perfect, le-a patruns în minte ideea de întrecere. Nu îti subaprecia nevoia de-a veghea împotriva acestei idei, pentru ca toate conflictele tale vin din ea. Ea e credinta ca pot exista interese conflictuale si, de aceea, ca ai acceptat imposibilul ca adevarat. Oare nu e totuna cu a spune ca te percepi a nu fi real?
Sa fii în Împaratie înseamna doar sa îti concentrezi toata atentia asupra ei. Cât crezi ca te poti ocupa de neadevarat, accepti conflictul ca optiunea ta. Oare chiar e o optiune? Pare a fi, dar aparenta si realitatea nu sunt nicidecum acelasi lucru. Tu, care esti Împaratia, nu esti preocupat de aparent. Realitatea e a ta pentru ca tu esti realitatea. Iata cum se reconciliaza în final a avea si a fi, nu în Împaratie, ci în mintea ta. Altarul din ea e singura realitate. Altarul e perfect de clar în gândire, fiind o reflectare a Gândirii perfecte. Mintea ta corecta vede numai frati, caci vede doar în propria ei lumina.
Dumnezeu ti-a luminat El Însusi mintea si ti-o tine luminata de lumina Sa pentru ca lumina Sa e chiar ce este mintea ta. Lucrul acesta e mai presus de orice îndoiala si, când îl pui sub semnul întrebarii, ti se raspunde. Iar Raspunsul desface îndoiala stabilind ca a pune realitatea sub semnul îndoielii înseamna a te îndoi fara noima. Iata de ce Spiritul Sfânt nu pune sub semnul îndoielii niciodata. Singura Lui functie e sa desfaca îndoielnicul si sa duca astfel la certitudine. Cei siguri sunt întru totul calmi, pentru ca nu se îndoiesc. Nu pun sub semnul îndoielii, pentru ca nu le trec prin minte lucruri îndoielnice. Si ramân astfel într-o seninatate deplina, caci asta si împartasesc, stiind ce sunt.

Adevarul nu poate fi decât recunoscut si nu trebuie decât recunoscut. Inspiratia tine de Spiritul Sfânt si certitudinea tine de Dumnezeu, potrivit legilor Sale. Prin urmare, ambele provin din aceeasi Sursa, deoarece inspiratia vine de la Vocea pentru Dumnezeu si certitudinea vine din legile lui Dumnezeu. Vindecarea nu vine direct de la Dumnezeu, Care Îsi cunoaste creatiile ca perfect întregi. Dar vindecarea tine tot de Dumnezeu, pornind din Vocea Sa si din legile Sale. Ea e rezultatul lor, într-o stare mentala care nu Îl cunoaste. Fiind o stare necunoscuta Lui, ea nu exista, dar cei ce dorm sunt în necunostinta de cauza. Deoarece sunt în necunostinta de cauza, nu cunosc.
Spiritul Sfânt trebuie sa lucreze prin tine ca sa te învete ca El e în tine. Acesta e un pas intermediar spre cunoasterea ca esti în Dumnezeu pentru ca faci parte din El. Miracolele pe care le inspira Spiritul Sfânt nu pot avea o ordine a dificultatii, caci toate partile creatiei sunt de acelasi ordin.
Asta e Voia lui Dumnezeu si a ta. O stabilesc legile lui Dumnezeu, iar Spiritul Sfânt ti-o aminteste. Când vindeci, îti amintesti legile lui Dumnezeu si uiti legile eului. Am spus mai înainte ca uitarea e doar un mod de-a-ti aminti mai bine. De aceea, când e perceputa cum trebuie, nu e opusul reamintirii.
Neperceputa cum trebuie, ea stârneste perceptia unui conflict cu altceva, dupa cum face toata perceptia incorecta. Perceputa cum trebuie, poate fi folosita ca o cale de iesire din conflict, dupa cum poate fi toata perceptia corecta.
Eul nu vrea sa predea la toata lumea tot ce a învatat, caci ar zadarnici ce urmareste. De aceea, el nu învata absolut deloc. Spiritul Sfânt te învata sa folosesti ce a faurit eul, ca sa predai opusul celor „învatate" de eu. Genul de învatare e la fel de irelevant ca aptitudinea aplicata învatarii. Trebuie doar sa faci efortul de-a învata, caci Spiritul Sfânt are un obiectiv unificat pentru acest efort. Daca aplici diferite aptitudini suficient de îndelung unui singur obiectiv, aptitudinile însesi devin unificate. Caci sunt canalizate într-o singura directie sau într-un singur fel. În cele din urma, asadar, toate contribuie la un singur rezultat si, facând-o, îsi scot în evidenta asemanarea, nu diferentele.
Toate aptitudinile trebuie lasate, asadar, în seama Spiritului Sfânt, Care întelege cum sa le foloseasca cum trebuie. El le foloseste numai pentru vindecare, stiindu-te doar ca întreg. Vindecând, înveti ce este întregimea si, învatând ce este întregimea, înveti sa îti aduci aminte de Dumnezeu. L-ai uitat, dar Spiritul Sfânt întelege ca uitarea ta trebuie tradusa într-un mod de-a-ti aminti.
Obiectivul eului e la fel de unificat ca al Spiritului Sfânt si, tocmai datorita acestui lucru, obiectivele lor nu pot fi reconciliate niciodata, în niciun fel si în nicio masura. Eul urmareste întotdeauna sa divida si sa separe. Spiritul Sfânt urmareste întotdeauna sa unifice si sa vindece. Vindecând, esti vindecat, pentru ca Spiritul Sfânt nu vede o ordine a dificultatii în vindecare. Vindecarea e modul de-a desface credinta în diferente, fiind singurul mod de-a percepe Fiimea ca tot unitar. Aceasta perceptie concorda, asadar, cu legile lui Dumnezeu, chiar si într-o stare mentala care nu concorda cu a Lui.
Puterea perceptiei corecte e atât de mare, încât pune mintea de acord cu a Lui, caci este în slujba Vocii Lui, care este în voi toti.
6. Gândul ca te poti opune Voii lui Dumnezeu e o idee de-a dreptul deliranta. Eul crede ca poate sa o faca si ca îti poate da propria lui „voie" în dar. Nu o vrei. Nu e un dar. Nu este absolut nimic.
Dumnezeu ti-a dat un dar pe care îl ai si esti, deopotriva. Când nu îl folosesti, uiti ca îl ai. Neaducându-ti aminte de el, nu stii ce esti. Vindecarea, asadar, e un mod de-a te apropia de cunoastere gândind în concordanta cu legile lui Dumnezeu si recunoscându-le universalitatea. Fara aceasta recunoastere, ai facut legile sa fie lipsite de înteles pentru tine. Dar legile nu sunt lipsite de înteles, de vreme ce tot întelesul e cuprins de ele si în ele.
Cauta mai întâi Împaratia Cerului, pentru ca acolo opereaza cu adevarat legile lui Dumnezeu, si nu pot opera decât cu adevarat pentru ca sunt legile adevarului. Dar caut-o numai pe aceasta, pentru ca nu poti gasi altceva. Nu exista altceva. Dumnezeu e Totul întru toate într-un sens foarte literal. Toata fiinta e în Cel Ce e toata Fiinta. Tu esti în El, asadar, de vreme ce fiinta ta e a Lui.
Vindecarea e un mod de-a uita sentimentul de pericol pe care l-a stârnit în tine eul, nerecunoscându-i existenta în fratele tau. Asta întareste Spiritul Sfânt din amândoi, caci este un refuz de-a adeveri frica.
Iubirea are nevoie doar de aceasta invitatie. Ea vine de bunavoie la toata Fiimea, fiind tocmai ce este Fiimea. Prin redesteptarea ta la ea, nu faci decât sa uiti ce nu esti. Asta îti permite sa îti amintesti ce esti.

Trupul nu e decât un suport pentru dezvoltarea aptitudinilor, complet independent de scopul în care sunt folosite ele. Asta e o decizie. Efectele deciziei eului în aceasta privinta sunt atât de evidente, încât nu e nevoie sa intram în amanunte, dar decizia Spiritului Sfânt de-a folosi trupul doar pentru comunicare are o legatura atât de directa cu vindecarea, încât trebuie clarificata. E evident ca vindecatorul nevindecat nu îsi întelege propria vocatie.
Numai mintile comunica. Deoarece eul nu poate distruge impulsul de-a comunica, acesta fiind totodata impulsul de-a crea, nu te poate învata decât ca trupul poate atât sa comunice, cât si sa creeze, neavând nevoie, asadar, de minte. Eul încearca astfel sa te învete ca trupul se poate purta exact ca mintea, fiind deci autonom. Am învatat însa ca purtarea nu e nici nivelul predarii, nici al învatarii, de vreme ce te poti purta în concordanta cu ceea ce nu crezi. O asemenea purtare însa te va slabi ca profesor si student, pentru ca - dupa cum s-a subliniat în repetate rânduri - predai ceea ce crezi. O lectie inconsecventa va fi predata slab si învatata slab. Daca predai, deopotriva, boala si vindecarea, esti un profesor slab si un student slab.
Vindecarea e singura aptitudine pe care si-o poate dezvolta fiecare si pe care trebuie sa si-o dezvolte fiecare pentru a fi vindecat. Vindecarea e forma de comunicare a Spiritului Sfânt în lumea aceasta, si singura pe care o accepta. El nu recunoaste alta, pentru ca nu accepta confuzia eului între minte si trup. Mintile pot comunica, dar nu pot leza. Trupul, în slujba eului, poate leza alte trupuri, dar nu o poate face decât daca l-ai confundat deja cu mintea. Aceasta situatie poate fi folosita si ea fie pentru vindecare, fie pentru magie, dar trebuie sa tii minte ca magia implica întotdeauna credinta ca vindecarea e daunatoare. Credinta aceasta e premisa ei total dementa, si purcede în consecinta.
Vindecarea nu face decât sa întareasca. Magia încearca întotdeauna sa slabeasca.
Vindecarea nu percepe în vindecator ceva ce nu împartasesc cu el toti ceilalti. Magia vede mereu ceva „special" în vindecator, pe care acesta crede ca îl poate darui cuiva care nu îl are. Poate crede ca darul îi vine de la Dumnezeu, dar e clar ca nu Îl întelege pe Dumnezeu de crede ca i-a dat ceva ce altora le lipseste.
Spiritul Sfânt nu lucreaza întâmplator, iar vindecarea ce vine de la El reuseste întotdeauna. Daca vindecatorul nu vindeca prin El de fiecare data, rezultatele vor varia. Dar vindecarea însasi este consecventa, din moment ce numai consecventa e lipsita de conflict si numai cei lipsiti de conflict sunt întregi. Acceptând exceptiile si recunoscând ca uneori poate sa vindece si alteori nu poate, vindecatorul accepta - evident - inconsecventa. Prin urmare, e în conflict si preda conflict. Poate oare ceva dumnezeiesc sa nu fie pentru toti si pentru totdeauna? Iubirea e incapabila de exceptii. Ideea de exceptii pare sa aiba înteles numai daca exista frica. Exceptiile sunt înfricosatoare pentru ca le face tocmai frica. Expresia „vindecator înfricosat" e o contradictie în termeni si este, asadar, o notiune al carei înteles l-ar putea percepe numai o minte în conflict.
Frica nu înveseleste. Vindecarea - da. Frica face întotdeauna exceptii. Vindecarea - niciodata. Frica produce disociere, pentru ca provoaca separare. Vindecarea produce întotdeauna armonie, pentru ca decurge din întregire. E predictibila pentru ca se poate conta pe ea. Se poate conta pe tot ce e dumnezeiesc, pentru ca tot ce e dumnezeiesc e întru totul real. Pe vindecare se poate conta pentru ca e inspirata de Vocea Sa si concorda cu legile Sale. Dar, daca vindecarea este consecventa, nu poate fi înteleasa inconsecvent. Întelegerea înseamna consecventa pentru ca Dumnezeu înseamna consecventa. Acesta fiind întelesul Sau, e totodata si al tau. Întelesul tau nu poate sa nu concorde cu al Sau, pentru ca tot întelesul tau - si singurul tau înteles - provine dintr-al Sau si este ca al Sau.
Dumnezeu nu poate sa nu concorde cu El Însusi, iar tu nu poti sa nu concorzi cu El. Nu îti poti separa Sinele de Creatorul tau, Care te-a creat împartasindu-Si Fiinta cu tine.
7. Vindecatorul nevindecat vrea recunostinta de la fratii lui, dar nu le este recunoscator la rândul lui. Caci crede ca le da ceva si nu primeste, în schimb, ceva la fel de dezirabil. Predarea lui e limitata caci învata atât de putin. Lectia lui de vindecare e limitata de propria lui nerecunostinta, care e o lectie de boala. Adevarata învatare e constanta si de o putere de schimbare atât de vitala, încât un Fiu de-al lui Dumnezeu poate sa îsi recunoasca puterea într-o clipita si sa schimbe lumea în clipa urmatoare. Caci, schimbându-si mintea, a schimbat cel mai puternic instrument de schimbare ce i s-a dat vreodata. Asta nu contrazice nicidecum caracterul neschimbator al mintii, dupa cum a creat-o Dumnezeu, dar tu crezi ca ai schimbat-o cât timp înveti prin eu. Ajungi astfel într-o situatie în care e nevoie sa înveti o lectie aparent contradictorie: trebuie sa înveti sa îti schimbi mintea în privinta mintii tale. Numai asa poti sa înveti ca e neschimbatoare.
Când vindeci, exact asta înveti. Recunosti mintea neschimbatoare în fratele tau realizând ca nu se poate sa îsi fi schimbat mintea. Iata cum percepi Spiritul Sfânt din el. Doar Spiritul Sfânt din el nu Îsi schimba Mintea niciodata. Fratele însusi crede ca poate sa o faca, caci altfel nu s-ar percepe bolnav. De aceea, nu stie ce e Sinele lui. Daca vezi doar ce e neschimbator în el, nu l-ai schimbat în realitate. Schimbându-ti mintea în legatura cu a lui în locul lui, îl ajuti sa desfaca schimbarea pe care crede eul lui ca a facut-o în el.
Asa cum poti sa auzi doua voci, tot asa poti sa vezi în doua feluri. Unul dintre ele îti arata un chip, sau un idol, pe care îl poti venera de frica, dar nu îl vei iubi. Celalalt îti arata numai adevarul, pe care îl vei iubi pentru ca îl vei întelege. Întelegerea e apreciere, caci cu cele întelese poti sa te identifici si, facându-le parte din tine, le-ai acceptat cu iubire. Iata cum te-a creat Dumnezeu: întelegându-te, apreciindu-te si iubindu-te. Eul e total incapabil sa înteleaga asa ceva, pentru ca nu întelege, nu apreciaza si nu iubeste ce faureste. El încorporeaza ca sa ia. El crede literalmente ca sporeste de fiecare data când lipseste pe cineva de ceva. Am vorbit deseori de sporul Împaratiei prin creatiile tale, care pot fi create numai cum ai fost creat tu. Toata slava si bucuria deplina care este Împaratia se afla în tine ca sa o dai. Oare nu vrei sa o dai?
Nu îti poti uita Tatal caci eu sunt cu tine si nu ÎI pot uita. A ma uita pe mine înseamna a te uita pe tine si pe Cel Ce te-a creat. Fratii nostri sunt uituci. Iata de ce au nevoie de la tine de amintirea mea si a Celui Care m-a creat. Prin aceasta amintire, le poti schimba mintea în privinta lor, dupa cum ti-o pot schimba si eu pe a ta. Mintea ta e o lumina atât de puternica, încât te poti uita într-ale lor si le poti lumina, dupa cum ti-o pot lumina si eu pe a ta. Nu vreau sa îmi împartasesc trupul în comuniune pentru ca ar însemna sa nu împartasesc nimic. Oare as încerca sa împartasesc o iluzie cu copiii preasfinti ai unui Tata preasfânt? Mintea însa vreau sa mi-o împartasesc cu tine pentru ca suntem de o Minte si Mintea aceea e a noastra. Vezi doar Mintea aceasta pretutindeni, caci numai ea e pretutindeni si în toate. E totul pentru ca înglobeaza toate lucrurile în ea. Fericiti voi, cei ce nu percepeti decât asta, caci nu percepeti decât ce e adevarat.
Vino, asadar, la mine si învata adevarul din tine. Mintea pe care o împartasim e împartasita de toti fratii nostri si, când îi vom vedea cu adevarat, vor fi vindecati. Lasa-ti mintea sa se rasfrânga cu a mea asupra mintilor lor si, prin recunostinta pe care le-o aratam, sa îi facem constienti de lumina din ei. Lumina aceasta se va rasfrânge înapoi asupra ta si asupra întregii Fiimi, caci acesta e darul cuvenit pe care I-l oferi lui Dumnezeu. El îl va accepta si îl va da Fiimii, caci e acceptabil Lui, si Fiilor Lui prin urmare. Iata adevarata comuniune cu Spiritul Sfânt, Care vede altarul lui Dumnezeu în fiecare si, aducându-ti-l spre apreciere, te invita sa Îl iubesti pe Dumnezeu si sa Îi iubesti creatia. Poti aprecia Fiimea doar ca tot unitar. Asta face parte din legea creatiei si guverneaza, de aceea, toata gândirea.

Desi poti iubi Fiimea doar ca tot unitar, o poti percepe fragmentata. E imposibil însa sa vezi ceva într-o parte a ei pe care sa nu i-l atribui în totalitate. Iata de ce atacul nu e niciodata razlet si trebuie sa renunti la el în întregime. Daca nu renunti la el în întregime, nu renunti la el deloc. Frica si iubirea fac sau creeaza, în functie de cine le da nastere sau le inspira - eul sau Spiritul Sfânt -, dar precis se vor întoarce în mintea celui care le gândeste si îi vor afecta perceptia totala. Asta include notiunea lui de Dumnezeu, de creatii ale Lui si ale sale. Nu Le va aprecia pe nicicare daca Le priveste cu frica. Si Le va aprecia pe toate daca Le priveste cu iubire.
Mintea care accepta atacul nu poate iubi. Caci crede ca poate distruge iubirea, neîntelegând ce e iubirea asadar. Daca nu întelege ce e iubirea, nu se poate percepe pe ea ca iubitoare.
Asa se pierde constienta fiintei, se nasc sentimente de irealitate si rezultatul e o confuzie totala.
Gândirea ta a facut toate acestea datorita puterii sale, dar tot gândirea ta te poate mântui de toate acestea pentru ca nu tu i-ai facut puterea. Capacitatea ta de-a-ti dirija gândirea dupa cum doresti e parte din puterea ei. Daca nu crezi ca o poti face, îti negi puterea gândirii si o faci neputincioasa în credinta ta.
Ingeniozitatea spiritului de conservare de care da dovada eul e enorma, dar provine tocmai din puterea mintii pe care o neaga. Asta înseamna ca eul ataca tocmai ce îl conserva, rezultatul trebuind sa fie o neliniste extrema. Iata de ce eul nu recunoaste niciodata ce face. E cât se poate de logic, dar e clar dement. Eul îsi deriva existenta tocmai din singura sursa total ostila propriei lui existente. Temându-se sa perceapa puterea acestei surse, e constrâns sa o deprecieze. Si îsi ameninta astfel propria existenta, o stare pe care o considera intolerabila. Ramânând logic, dar tot dement, eul rezolva aceasta dilema total dementa într-un mod total dement. Proiectând amenintarea asupra ta si percepând ca fiinta ta este inexistenta, el nu percepe ca existenta lui e amenintata. Asa îsi asigura continuitatea daca treci de partea lui, garantând ca nu îti vei cunoaste propria siguranta.
Eul nu îsi poate permite sa cunoasca ceva. Cunoasterea e totala, iar eul nu crede în totalitate. Aceasta necredinta e obârsia lui si, desi eul nu te iubeste pe tine, le ramâne credincios propriilor sai antecesori, zamislind dupa cum a fost zamislit. Mintea reproduce întotdeauna dupa cum a fost produsa. Produs prin frica, eul reproduce frica. Asta e loialitatea lui, si aceasta loialitate îl face neleal fata de iubire pentru ca tu esti iubire. Iubirea e puterea ta, ceea ce eul trebuie sa nege. De asemenea, trebuie sa nege tot ce îti da aceasta putere pentru ca ea îti da totul. Niciunul dintre cei ce au totul nu doreste eul. Propriul lui zamislitor, atunci, nu îl doreste. Respingerea e, asadar, singura decizie de care s-ar putea lovi eul, daca mintea care l-a facut s-ar cunoaste pe ea însasi. Si, daca ar recunoaste orice parte din Fiime, s-ar cunoaste.
Eul se opune, asadar, întregii aprecieri, întregii recunoasteri, întregii perceptii sanatoase si întregii cunoasteri. El percepe amenintarea lor ca totala, pentru ca simte ca toate angajamentele pe care si le asuma mintea sunt totale. Constrâns, asadar, sa se desprinda de tine, e dispus sa se prinda de altceva. Dar altceva nu exista. Mintea poate însa sa inventeze iluzii si, daca le inventeaza, va crede în ele, caci asa le-a si facut.
Spiritul Sfânt desface iluziile fara sa le atace, caci nu le poate percepe absolut deloc. Prin urmare, pentru El nici nu exista. El rezolva conflictul aparent generat de ele percepând conflictul ca lipsit de înteles. Am spus mai înainte ca Spiritul Sfânt percepe conflictul exact asa cum e, si e lipsit de înteles. Spiritul Sfânt nu vrea sa întelegi conflictul, ci vrea sa îti dai seama ca, de vreme ce conflictul e lipsit de înteles, nu e de înteles. Dupa cum am mai spus, întelegerea aduce apreciere, iar aprecierea aduce iubire. Nimic altceva nu poate fi înteles, caci nimic altceva nu e real si, de aceea, nu are înteles.
Daca vrei sa tii minte ce îti ofera Spiritul Sfânt, nu poti fi vigilent decât pentru Dumnezeu si Împaratia Sa. Singurul motiv pentru care ti se poate parea un lucru greu de acceptat este acela ca mai esti convins ca exista altceva. Convingerea nu cere vigilenta daca nu este în conflict. Dar, daca este, exista componente contradictorii în ea care au dus la o stare de razboi, facând vigilenta sa devina esentiala. Vigilenta nu are loc într-o stare de pace. Ea este necesara împotriva convingerilor neadevarate, iar Spiritul Sfânt nu ar fi recurs nicicând la ea daca nu ai fi crezut neadevarul. Când crezi un lucru, îl faci adevarat în ce te priveste. Când crezi ceva ce Dumnezeu nu cunoaste, gândirea ta pare sa O contrazica pe a Sa, facând sa para ca Îl ataci.
Am subliniat de nenumarate ori ca eul chiar crede ca Îl poate ataca pe Dumnezeu si ca încearca sa te convinga ca ai facut-o. Daca mintea nu poate ataca, eul conclude, foarte logic, ca trebuie sa fii trup. Nevazându-te cum esti, se poate vedea pe el cum vrea sa fie. Constient de propria lui slabiciune, eul îti vrea loialitatea, dar nu cum esti de fapt. El vrea, de aceea, sa îti angreneze mintea în propriul lui sistem delirant, caci altfel lumina întelegerii tale l-ar spulbera. Nu vrea nicio parte din adevar, pentru ca eul însusi nu e adevarat. Daca adevarul e total, neadevarul nu poate sa existe.
Angajamentul fata de fiecare în parte trebuie sa fie total; ele nu pot coexista în mintea ta fara sa o scindeze. Daca ele nu pot coexista în pace si daca tu vrei pace, trebuie sa renunti la ideea de conflict cu totul si pentru totdeauna. Asta cere vigilenta doar cât nu recunosti ce e adevarat. Cât crezi ca adevarul se împarte între doua sisteme de gândire total contradictorii, nevoia ta de vigilenta e evidenta.
Mintea ta îsi împarte loialitatea între doua Împaratii, si nu te angajezi total la nicicare.
Identificarea ta cu Împaratia e în afara de orice îndoiala pentru oricine, cu exceptia ta, când gândesti dement. Nu perceptia ta stabileste ce esti, ea neinfluentând deloc ceea ce esti. Problemele de identificare percepute la orice nivel nu sunt probleme de fapt. Ci probleme de întelegere, din moment ce prezenta lor presupune credinta ca de tine depinde sa decizi ce esti. Eul o crede întru totul, fiind angajat la ea total. Nu e adevarata. Eul, asadar, e angajat total la neadevar, percepând în contradictie totala cu Spiritul Sfânt si cu cunoasterea lui Dumnezeu.
Numai Spiritul Sfânt te poate percepe cu înteles, pentru ca fiinta ta e cunoasterea lui Dumnezeu. În afara acestui lucru, orice altceva ai accepta sa crezi îti va face obscura Vocea lui Dumnezeu din tine si ti-L va face obscur, asadar, pe Dumnezeu. Daca nu Îi percepi creatia cu adevarat, nu Îl poti cunoaste pe Creator, din moment ce Dumnezeu si creatia Lui nu sunt separati. Unitatea Creatorului si a creatiei e întregimea ta, sanatatea ta mintala si puterea ta nelimitata. Aceasta putere nelimitata e darul pe care ti-l face Dumnezeu, ea fiind ceea ce esti. Daca îti disociezi mintea de ea, percepi cea mai puternica forta din univers ca si cum ar fi slaba, pentru ca nu crezi ca faci parte din ea.
Perceputa fara partea ta din ea, creatia lui Dumnezeu se vede slaba, iar cei ce se vad slabiti vor ataca. Atacul însa trebuie sa fie orb pentru ca nu e nimic de atacat. De aceea, ei nascocesc chipuri, le percep lipsite de valoare si le ataca din cauza acestei lipse. Iata tot ce este lumea eului.
Nimic. Nu are niciun înteles. Si nu exista. Nu încerca sa o întelegi pentru ca, daca încerci, crezi ca poate fi înteleasa, deci apreciata si iubita. Si asta i-ar justifica existenta, care nu poate fi justificata. Nu poti da înteles deneîntelesului. Nu ar fi decât o încercare dementa.
Daca lasi sa îti intre dementa în minte înseamna ca nu ai judecat sanatatea mintala pe deplin dezirabila. Daca vrei altceva, vei face altceva, dar - din cauza ca este altceva - îti va ataca sistemul de gândire si îti va diviza loialitatea. Nu poti crea în aceasta stare divizata, si trebuie sa veghezi împotriva acestei stari divizate pentru ca numai pacea se poate extinde. Mintea ta divizata blocheaza extinderea Împaratiei, iar extinderea acesteia e propria ta bucurie. Daca nu extinzi Împaratia, nu gândesti cu Creatorul tau si nu creezi asa cum a creat El.
În aceasta stare deprimanta, Spiritul Sfânt îti reaminteste cu blândete ca esti trist din cauza ca nu îti îndeplinesti functia de cocreator cu Dumnezeu si ca te lipsesti astfel de bucurie. Asta nu e optiunea lui Dumnezeu, ci a ta. Daca mintea ta ar putea sa nu concorde cu a lui Dumnezeu, ai voi fara înteles. Dar, din cauza ca Voia lui Dumnezeu este neschimbatoare, nu e posibil niciun conflict de vointa. Iata ce preda Spiritul Sfânt cu covârsitoare consecventa. Creatia, nu separarea, este voia ta pentru ca este a lui Dumnezeu, si nimic nu are înteles daca se opune acesteia. Fiind o realizare desavârsita, Fiimea poate realiza numai în mod desavârsit, extinzând bucuria în care a fost creata si identificându-se atât cu Creatorul ei, cât si cu creatiile ei, stiind ca Ei sunt Una.

De câte ori negi o binecuvântare unui frate, tu te vei simti vaduvit, pentru ca negarea e la fel de totala ca iubirea. E la fel de imposibil sa negi o parte din Fiime pe cât e de imposibil sa o iubesti partial. Si nu e posibil nici sa o iubesti total din când în când. Nu poti fi angajat total doar uneori.
Negarea nu are putere în sine, dar îi poti da puterea mintii tale, a carei putere e nelimitata. Daca o folosesti sa negi realitatea, realitatea dispare pentru tine. Realitatea nu poate fi apreciata partial. Iata de ce negarea unei parti din ea înseamna ca ai pierdut constienta ei în totalitate. Negarea însa e un mecanism de aparare si poate fi folosita la fel de bine pozitiv, cât si negativ. Folosita negativ, va fi distructiva, caci va fi folosita pentru atac. Dar, în slujba Spiritului Sfânt, ea te poate ajuta sa recunosti o parte din realitate si sa o apreciezi astfel în totalitate. Mintea e prea puternica sa fie supusa excluderii.
Nu te vei putea exclude niciodata din gândurile tale.
Când un frate se comporta dement, îti ofera un prilej sa îl binecuvântezi. Nevoia lui este a ta. Tu ai nevoie de binecuvântarea pe care i-o oferi. Nu o poti avea decât dând-o. Asta e legea lui Dumnezeu si nu are exceptii. Ce negi îti lipseste, nu pentru ca ar lipsi, ci pentru ca l-ai negat în altul, asa ca nu esti constient de el în tine. Fiecare reactie pe care o ai e determinata de ce crezi ca esti si ce vrei sa fii este ce crezi ca esti. Ce vrei sa fii trebuie sa determine, atunci, fiecare reactie pe care o ai.
De binecuvântarea lui Dumnezeu nu ai nevoie pentru ca o ai de-a pururi, dar de-a ta ai într-adevar nevoie. Chipul pe care ti l-a zugravit eul e vaduvit, neiubitor si vulnerabil. Nu poti iubi asa ceva. Dar poti scapa foarte usor de acest portret daca îl lasi în urma. Nu esti în el si cel din el nu esti tu.
Sa nu vezi acest chip în nimeni, caci vei accepta altminteri ca esti tu. Toate iluziile despre Fiime sunt spulberate laolalta, dupa cum laolalta au fost facute. Nu învata pe nimeni ca e ce nu ai vrea sa fii tu.
Fratele tau este oglinda în care îti vezi propriul chip cât dureaza perceptia. Iar perceptia va dura pâna când Fiimea se va cunoaste ca întreg. Tu ai facut perceptia si trebuie sa dureze cât o doresti.
Iluziile sunt investitii. Vor dura cât le consideri valoroase. Valorile sunt relative, dar sunt puternice pentru ca sunt judecati mentale. Singurul mod de-a spulbera iluziile e acela de-a retrage tot ce ai investit în ele, dupa care nu vor mai avea viata pentru tine caci ti le vei fi scos din minte. Cât timp le incluzi în ea, le dai viata. Atâta doar ca nu e nimic acolo care sa îti primeasca darul.
Darul vietii e al tau si poti sa îl dai, caci ti-a fost dat. Nu esti constient de darul pe care îl ai pentru ca nu îl dai. Nu poti însufleti nimicul, de vreme ce nimicul nu poate fi însufletit. De aceea, nu extinzi darul pe care îl ai si esti, deopotriva, asa ca nu îti cunosti fiinta. Toata confuzia vine din neextinderea vietii, asta nefiind Voia Creatorului tau. Nu poti face nimic separat de El si chiar nu faci nimic separat de El. Tine-I calea, sa îti aduci aminte de tine, si preda-I calea, sa nu te uiti. Da numai cinste Fiilor Dumnezeului Cel viu si numara-te bucuros printre acestia.
Numai cinstea e un dar potrivit pentru cei pe care Dumnezeu Însusi i-a creat demni de cinste si pe care îi cinsteste El. Da-le aprecierea pe care le-O acorda Dumnezeu mereu, caci sunt Fiii Lui iubiti întru care binevoieste. Nu poti fi separat de ei pentru ca nu esti separat de El. Odihneste în Iubirea Lui si protejeaza-ti odihna iubind. Iubeste însa tot ce a creat El, un tot din care faci parte, caci nu Îi poti învata altfel pacea si nu Îi poti accepta darul pe care îl ai si esti. Nu îti poti cunoaste desavârsirea pâna nu îi cinstesti pe toti cei creati ca tine.
Un singur copil de-al lui Dumnezeu e singurul profesor destul de valoros sa îl învete pe altul. Un singur Profesor e în toate mintile si le preda aceeasi lectie la toate. El te învata întotdeauna valoarea inestimabila a fiecarui Fiu de-al lui Dumnezeu, predând-o cu o rabdare infinita, nascuta din Iubirea infinita în numele careia vorbeste El. Fiecare atac e un apel la rabdarea Lui, de vreme ce rabdarea Lui poate traduce atacul în binecuvântare. Cei ce ataca nu stiu ca sunt binecuvântati. Ataca pentru ca se cred vaduviti. Da, asadar, din abundenta ta si învata-ti fratii abundenta lor. Nu le împartasi iluziile carentei, caci te vei percepe lipsit tu însuti.
Atacul nu ar putea stârni atac daca nu l-ai percepe ca mijloc de-a te vaduvi de ceva ce vrei sa ai. Dar nu poti sa pierzi nimic decât daca nu îi acorzi valoare, deci nu vrei sa îl ai. Asta te face sa te simti vaduvit de el si, proiectându-ti propria respingere, crezi apoi ca ti-l iau altii. Trebuie sa te temi de crezi ca fratele te ataca sa îti smulga Împaratia Cerului. Iata temeiul ultim al tuturor proiectiilor eului.
Fiind partea mintii tale care nu se crede responsabila de sine si neavând nicio loialitate fata de Dumnezeu, eul e incapabil de încredere. Proiectându-si convingerea dementa ca ti-ai tradat Creatorul, el crede ca fratii tai, ca tine de incapabili de asa ceva, urmaresc sa ti-L ia pe Dumnezeu. Iata ce crede un frate de câte ori îl ataca pe altul. Proiectia îti vede mereu dorintele în altii. Daca alegi sa te separi de Dumnezeu, iata ce vei crede ca îti fac altii.
Tu esti Voia lui Dumnezeu. Nu accepta altceva ca voie a ta, caci vei nega ce esti. Neaga asta, si precis vei ataca, crezând ca ai fost atacat. Dar vezi Iubirea lui Dumnezeu în tine, si o vei vedea pretutindeni pentru ca este pretutindeni. Vezi abundenta Lui în toti, si vei sti ca esti în El cu ei. Ei fac parte din tine, dupa cum tu faci parte din Dumnezeu. Esti la fel de singur fara întelegerea acestui lucru pe cât e de singur Dumnezeu când Fiii Lui nu Îl cunosc. Pacea lui Dumnezeu e întelegerea acestui lucru.
Exista o singura iesire din gândirea lumii, dupa cum a existat o singura intrare. Întelege total întelegând totalitatea.
Percepe orice parte din sistemul de gândire al eului ca total dementa, total deliranta si total de nedorit, si îl vei evalua corect în totalitate. Aceasta corectie îti permite sa percepi orice parte din creatie ca total reala, total desavârsita si total dezirabila. Dorind numai asta, vei avea numai asta si, dând numai asta, vei fi numai asta. Darurile pe care le oferi eului se resimt mereu ca sacrificii, dar darurile pe care le oferi Împaratiei sunt daruri oferite tie. Dumnezeu le va pastra cu sfintenie mereu caci apartin Fiilor Sai iubiti, care Îi apartin Lui. A ta e puterea si slava pentru ca Împaratia e a Lui.

Am spus ca, fara proiectie, nu poate exista mânie, dar e la fel de adevarat ca, fara extensie, nu poate exista iubire. Se reflecta aici o lege fundamentala a mintii, una care opereaza deci mereu. E legea prin care creezi si ai fost creat. E legea ce unifica Împaratia si o tine în Mintea lui Dumnezeu. Pentru eu, legea e perceputa ca mijloc de-a se debarasa de ceva nedorit. Pentru Spiritul Sfânt, e legea fundamentala a împartasirii, prin care dai lucrul pretuit ca sa îl pastrezi în minte. Pentru Spiritul Sfânt, e legea extensiei. Pentru eu, e legea vaduvirii. Ea produce abundenta sau carenta, de aceea, dupa cum alegi sa o aplici. Alegerea e la latitudinea ta, dar decizia de-a folosi sau nu legea nu e la latitudinea ta. Fiecare minte trebuie sa proiecteze sau sa extinda, caci numai asa traieste, iar fiecare minte este viata.
Înainte de-a se putea desface, în final, asocierea inevitabila dintre proiectie si mânie, trebuie sa se înteleaga pe deplin cum foloseste eul proiectia. Eul încearca mereu sa pastreze conflictul.
E foarte ingenios când e vorba sa nascoceasca modalitati ce par sa diminueze conflictul, pentru ca nu vrea sa consideri conflictul atât de intolerabil, încât sa insisti sa renunti la el. Eul încearca, asadar, sa te convinga ca el te poate elibera de conflict, ca nu cumva sa renunti la eu si sa te eliberezi. Folosind versiunea lui deformata a legilor lui Dumnezeu, eul foloseste puterea mintii doar ca sa zadarniceasca adevaratul scop al mintii. El proiecteaza conflictul din mintea ta la alte minti, într-o încercare de-a te convinge ca ai scapat de problema.
Aceasta încercare comporta doua greseli majore. Mai întâi, la strict vorbind, conflictul nu poate fi proiectat pentru ca nu poate fi împartasit. Orice încercare de-a pastra o parte din el si de-a scapa de-o alta parte nu înseamna de fapt nimic. Aminteste-ti ca un profesor în conflict e un profesor slab si un student slab. Lectiile lui sunt confuze, iar valoarea lor de transfer e limitata de confuzia lui. A doua greseala e ideea ca poti scapa de ceva nedorit dându-l pur si simplu. Dându-l însa îl pastrezi.
Convingerea ca, vazându-l în afara, l-ai exclus din interior e o completa distorsiune a puterii extinderii.
Iata de ce, cei ce proiecteaza vegheaza la propria lor siguranta. Se tem ca proiectiile lor se vor întoarce si le vor face numai rau. Crezând ca si-au sters proiectiile din minte, mai cred si ca proiectiile încearca sa li se furiseze înapoi în minte. De vreme ce proiectiile nu au plecat din mintea lor, sunt nevoiti sa desfasoare o activitate constanta pentru a nu recunoaste acest lucru.
Nu poti perpetua o iluzie la adresa altuia fara sa o perpetuezi la adresa ta. E ceva fara iesire, caci e imposibil sa fragmentezi mintea. A fragmenta înseamna a rupe în bucati, iar mintea nu poate nici sa atace, nici sa fie atacata. Credinta ca poate, o greseala pe care eul o face tot mereu, sta la baza întregului mod în care foloseste proiectia. El nu întelege ce e mintea, si deci nu întelege ce esti tu.
Dar existenta lui depinde de mintea ta, caci eul e o credinta a ta. Eul e o confuzie de identificare. Din cauza ca nu a avut niciodata un model consecvent, nu s-a dezvoltat consecvent niciodata. E produsul aplicarii gresite a legilor lui Dumnezeu de niste minti distorsionate care îsi folosesc gresit puterea.
Nu te teme de eu. El depinde de mintea ta si, asa cum l-ai facut crezând în el, tot asa îl poti si spulbera retragându-i credinta. Nu proiecta asupra altcuiva raspunderea credintei tale în el, caci îti vei pastra credinta. Când vei fi dispus sa îti accepti raspunderea exclusiva pentru existenta eului, vei fi lasat deoparte toata mânia si tot atacul, caci vin dintr-o încercare de-a proiecta raspunderea propriilor tale greseli. Dar, odata ce ai acceptat ca greselile îti apartin, nu le pastra. Preda-le repede Spiritului Sfânt sa le desfaca total, ca toate efectele lor sa dispara din mintea ta si din Fiime în ansamblu.
Spiritul Sfânt te va învata sa percepi dincolo de ce crezi, caci adevarul e mai presus de credinta si perceptia Lui e adevarata. Eul poate fi uitat complet în orice clipa, fiind o credinta total incredibila, si nimeni nu poate pastra o credinta pe care a judecat-o de necrezut. Cu cât înveti mai mult despre eu, cu atât îti vei da mai bine seama ca nu poate fi crezut. Incredibilul nu poate fi înteles pentru ca e de necrezut. Lipsa de înteles a unei perceptii bazate pe incredibil e evidenta, dar se poate sa nu recunosti ca e mai presus de credinta, pentru ca a fost facuta prin credinta.
Acest curs urmareste sa te învete ca eul e de necrezut si va fi de necrezut pe vecie. Tu, care ai facut eul crezând ceva de necrezut, nu poti face aceasta judecata singur. Acceptând Ispasirea pentru tine, decizi în defavoarea credintei ca poti fi singur, spulberând astfel ideea separarii si afirmându-ti adevarata identificare cu întreaga Împaratie ca parte din tine, literalmente. Aceasta identificare e mai presus atât de îndoiala, cât si de credinta. Întregimea ta nu are limite pentru ca fiinta este infinitul.

Numai tu îti poti limita puterea creatoare, dar Dumnezeu voieste sa o degajeze. El nu voieste sa te lipsesti de creatiile tale, dupa cum nici El nu voieste sa Se lipseasca de ale Sale. Nu îti retine darurile catre Fiime, caci te vei retine pe tine de la Dumnezeu! Preocuparea de sine tine de eu, dar Plinatatea de Sine tine de spirit pentru ca asa l-a creat Dumnezeu. Spiritul Sfânt e în partea mintii ce se afla între eu si spirit, mijlocind între ele mereu în favoarea spiritului. Pentru eu, e partinire, si raspunde ca si cum i s-ar împotrivi ceva. Pentru spirit, este adevarul, caci îsi cunoaste plinatatea si nu poate concepe nicio parte din care sa fie exclus.
Spiritul stie ca în propria lui constienta e inclusa constienta tuturor fratilor lui, dupa cum si aceasta e inclusa în Dumnezeu. Puterea întregii Fiimi si a Creatorului ei e, asadar, plinatatea spiritului, facându-i creatiile egal de întregi si egal de perfecte. Eul nu poate birui o totalitate care Îl include pe Dumnezeu, si orice totalitate trebuie sa Îl includa pe Dumnezeu. La tot ce a creat El i s-a dat toata puterea Lui, caci face parte din El si Îi împartaseste Fiinta. Crearea e opusul pierderii, dupa cum si binecuvântarea e opusul sacrificiului. Fiinta trebuie extinsa. Asa îsi pastreaza cunoasterea de sine.
Spiritul tânjeste sa îsi împartaseasca fiinta, dupa cum a facut si Creatorul lui. Creat prin împartasire, voia lui e sa creeze. Nu doreste sa Îl retina pe Dumnezeu, ci voieste sa Îi extinda Fiinta.
Extinderea Fiintei lui Dumnezeu e singura functie a spiritului. Plinatatea sa nu poate fi retinuta, dupa cum nu poate fi retinuta nici plinatatea Creatorului sau. Plinatatea e extindere. Întregul sistem de gândire al eului blocheaza extinderea, blocându-ti singura functie. Îti blocheaza astfel bucuria, asa ca te percepi neîmplinit. Daca nu creezi, esti neîmplinit, dar Dumnezeu nu cunoaste neîmplinirea si, de aceea, trebuie sa creezi. Se prea poate sa nu iti cunosti creatiile, dar asta nu le poate perturba realitatea, dupa cum nici faptul ca nu esti constient de spiritul tau nu îi poate perturba fiinta.
Împaratia se extinde vesnic pentru ca este în Mintea lui Dumnezeu. Tu nu îti cunosti bucuria pentru ca nu îti cunosti Plinatatea de Sine. Exclude din tine orice parte a Împaratiei, si nu vei fi întreg. O minte scindata nu îsi poate percepe plinatatea si miracolul întregimii ei trebuie sa mijeasca în ea, sa o vindece. El retrezeste în ea întregimea si o reda Împaratiei caci si-a acceptat întregimea.
Deplina apreciere a Plinatatii de Sine a mintii face preocuparea de sine imposibila si extinderea inevitabila. Iata de ce e perfecta pace în Împaratie. Spiritul îsi împlineste functia, si numai deplina împlinire este pace.
Creatiile tale îti sunt protejate pentru ca Spiritul Sfânt, Care e în mintea ta, stie de ele si te poate face sa le constientizezi oricând vrei sa Îl lasi. Ele sunt acolo ca parte din fiinta ta, pentru ca împlinirea ta le include si pe ele. Creatiile fiecarui Fiu de-al lui Dumnezeu sunt ale tale, de vreme ce fiecare creatie apartine tuturor, fiind creata pentru Fiime în ansamblu.
Nu ai putut sa nu sporesti mostenirea Fiilor lui Dumnezeu, asa ca nu ai putut sa nu ti-o asiguri. Deoarece a fost Voia lui Dumnezeu sa ti-o dea, El ti-a dat-o pe vecie. Deoarece a fost Voia Lui sa o ai pe vecie, El ti-a dat mijloacele sa o pastrezi. Si le-ai pastrat. Neascultarea Voii lui Dumnezeu are înteles numai pentru cei dementi. În adevar, e imposibila. Plinatatea ta de Sine e la fel de nemarginita ca a lui Dumnezeu. Ca a Lui, Ea Se extinde pe vecie si în perfecta pace. Stralucirea Ei e atât de intensa, încât creeaza cu perfecta bucurie, si numai cei întregi se pot naste din întregimea Ei.
Ai încredere ca nu ti-ai pierdut niciodata Identitatea si extensiile ce O mentin în întregime si în pace. Miracolele sunt o expresie a acestei încrederi. Sunt reflectii atât ale corectei tale identificari cu fratii tai, cât si ale constientizarii ca identificarea ta se mentine prin extindere. Miracolul e o lectie de percepere totala. Incluzând orice parte a totalitatii în lectie, ai inclus întregul.

Împaratia e rezultatul unor premise, dupa cum e si lumea aceasta. Ai dus poate rationamentul eului la concluzia lui logica: confuzie totala despre toate. Daca ai vedea cu adevarat acest rezultat, nu l-ai putea dori. Singurul motiv pentru care ai putea dori o parte din el e acela ca nu îl vezi în totalitate. Esti dispus sa privesti premisele eului, dar nu si consecinta lor logica. Nu e posibil oare sa fi facut acelasi lucru cu premisele lui Dumnezeu? Creatiile tale sunt consecinta logica a premiselor Lui.
Gândirea Lui le-a stabilit pentru tine. Sunt exact unde le e locul. Si îsi au locul în mintea ta, ca parte a identificarii tale cu a Lui, dar starea mintii tale si recunoasterea a ce e în ea depind de ce crezi despre mintea ta. Oricare ar fi credintele acestea, ele sunt premisele ce vor determina ce accepti în mintea ta.
E fara îndoiala clar ca poti atât sa accepti în mintea ta ce nu este în ea, cât si sa negi ce este. Desi poti nega functia pe care a dat-o mintii tale Dumnezeu Însusi printr-a Sa, nu o poti împiedica. E consecinta logica a ce esti. Capacitatea de-a vedea o consecinta logica depinde de cât esti de dispus sa o vezi, dar adevarul ei nu are nimic de-a face cu disponibilitatea ta. Adevarul e Voia lui Dumnezeu. Împartaseste Voia Lui, si împartasesti ce cunoaste El. Neaga ca Voia Lui este a ta, si negi Împaratia Lui si a ta.
Spiritul Sfânt te va îndruma doar pentru a evita durerea. Sigur, nimeni nu s-ar opune acestui obiectiv daca l-ar recunoaste. Problema nu este daca e adevarat ce spune Spiritul Sfânt, ci daca vrei sa asculti ce spune. Nu recunosti ce aduce durere, cum nu cunosti nici ce aduce bucurie, si esti de fapt foarte apt sa le confuzi. Functia principala a Spiritului Sfânt e sa te învete cum sa le distingi. Ce e o bucurie pentru tine e durere pentru eu si, cât ai îndoieli despre ce esti, vei fi confuz despre bucurie si durere. Confuzia aceasta e cauza întregii idei de sacrificiu. Asculta de Spiritul Sfânt, si vei renunta la eu.
Dar nu vei sacrifica nimic. Dimpotriva, vei câstiga totul. De ai crede asta, nu ar exista conflict.
Iata de ce trebuie sa îti demonstrezi evidentul. Pentru tine, nu e evident. Crezi ca a face opusul Voii lui Dumnezeu poate fi mai bine pentru tine. Si crezi ca e posibil sa faci opusul Voii lui Dumnezeu. De aceea, crezi ca ti se ofera o optiune imposibila, o optiune înfricosatoare si dezirabila, deopotriva. Dar Dumnezeu voieste. Nu doreste. Voia ta e la fel de tare ca a Lui pentru ca e a Lui.
Dorintele eului nu înseamna nimic, pentru ca eul doreste imposibilul. Poti dori si tu imposibilul, dar poti voi numai cu Dumnezeu. Iata slabiciunea eului si puterea ta.
Spiritul Sfânt Se alatura întotdeauna tie si puterii tale. Cât timp Îi eviti calauzirea în orice fel, vrei sa fii slab. Dar slabiciunea e înspaimântatoare. Si atunci, ce poate sa însemne decizia aceasta decât ca vrei sa fii înspaimântat? Spiritul Sfânt nu cere sacrificiu niciodata, dar eul cere întotdeauna.
Toata confuzia ta în privinta acestei distinctii la nivel de motivatie se datoreaza numai proiectiei.
Proiectia e o confuzie de motivatie si, data aceasta confuzie, încrederea devine imposibila. Nimeni nu asculta bucuros de o calauza în care nu se încrede, dar asta nu înseamna ca nu se poate avea încredere în calauza respectiva. În acest caz, înseamna întotdeauna ca nu se poate avea încredere în cel ce o urmeaza. Si totusi, si asta e doar o chestiune de credinta din partea lui. Crezând ca poate trada, crede ca totul îl poate trada pe el. Dar numai pentru ca a optat sa urmeze o calauzire falsa. Incapabil sa o urmeze fara frica, el asociaza frica cu calauzirea si refuza sa urmeze orice calauzire. Nu e deloc surprinzator daca rezultatul acestei decizii e confuzia.
Spiritul Sfânt e demn de toata încrederea, ca tine. Dumnezeu Însusi are încredere în tine si, de aceea, faptul ca esti demn de încredere e mai presus de orice îndoiala. Si va ramâne mereu mai presus de îndoiala, oricât de mult te-ai îndoi de el. Am spus mai înainte ca esti Voia lui Dumnezeu. Voia Lui nu e o dorinta desarta, iar identificarea ta cu Voia Lui nu e optionala, de vreme ce este chiar ce esti.
Împartasirea Voii Lui cu mine nu e de fapt o chestiune unde ai de ales, desi poate parea sa fie. Toata separarea sta în aceasta greseala. Singura iesire din greseala e sa decizi ca nu trebuie sa decizi nimic. Ti s-a dat totul prin decizia lui Dumnezeu. Asta este Voia Lui si nu o poti desface.
Chiar si renuntarea la falsa ta prerogativa de-a lua decizii, pe care eul o pazeste cu atâta gelozie, nu e îndeplinita de dorinta ta. A fost îndeplinita pentru tine de Voia lui Dumnezeu, Care nu te-a lasat nemângâiat. Vocea Lui te va învata cum sa distingi durerea de bucurie si te va scoate din confuzia pe care ai facut-o. Nu exista confuzie în mintea unui Fiu de-al lui Dumnezeu, a carui voie trebuie sa fie Voia Tatalui, caci Voia Tatalui e Fiul Lui.
Miracolele concorda cu Voia lui Dumnezeu, a Carui Voie nu o cunosti pentru ca esti confuz în legatura cu ce voiesti. Înseamna ca esti confuz în legatura cu ce esti. Daca esti Voia lui Dumnezeu si nu Îi accepti Voia, negi bucuria. Miracolul, atunci, e o lectie despre ce e bucuria. Fiind o lectie de împartasire, e o lectie de iubire, care este bucurie. Fiecare miracol, asadar, e o lectie de adevar si, oferind adevarul, înveti diferenta dintre durere si bucurie.

Spiritul Sfânt te va calauzi cu adevarat întotdeauna, pentru ca bucuria ta este a Lui. Asta e Voia Lui pentru toti pentru ca El vorbeste pentru Împaratia lui Dumnezeu, care este bucurie. A-L urma este, atunci, cel mai usor lucru din lume si singurul lucru usor, pentru ca nu tine de lume. Prin urmare, e un lucru firesc. Lumea merge împotriva firii tale, caci nu concorda cu legile lui Dumnezeu.
Lumea percepe ordini ale dificultatii în toate. Caci eul nu percepe nimic pe de-a-ntregul dezirabil.
Demonstrându-ti ca miracolele nu au o ordine a dificultatii, te vei convinge ca, în starea ta fireasca, nu exista nicio dificultate pentru ca e o stare de gratie.
Gratia e starea fireasca a fiecarui Fiu de-al lui Dumnezeu. Când nu e intr-o stare de gratie, el e în afara mediului sau firesc si nu functioneaza bine. Tot ce face devine un efort, pentru ca nu a fost creat pentru mediul pe care l-a facut. De aceea, nu se poate adapta la acesta si nici nu îl poate adapta la el. Nu merita încercat. Un Fiu de-al lui Dumnezeu e fericit numai când stie ca e cu Dumnezeu. Iata singurul mediu în care nu va simti niciun efort, pentru ca aici îsi are locul. Si e si singurul mediu de o valoare demna de el, pentru ca propria lui valoare întrece orice poate fi facut de el.
Gândeste-te la împaratia pe care ai facut-o si judeca-i corect valoarea. Merita sa fie casa unui copil de-al lui Dumnezeu? Îi ocroteste pacea si rasfrânge doar iubire asupra lui? Îi tine inima neatinsa de frica si îi îngaduie sa dea mereu, fara nicio senzatie ca pierde? Îl învata ca aceasta daruire e bucuria lui si ca Dumnezeu Însusi îi multumeste pentru aceasta daruire? Acesta e singurul mediu în care poti fi fericit. Si nu îl poti face tu, dupa cum nu te poti face nici pe tine. A fost creat pentru tine, dupa cum ai fost creat si tu pentru el. Dumnezeu Îsi ocroteste copiii si nu le refuza nimic. Dar, când Îl neaga ei pe El, ei nu stiu asta, pentru ca îsi refuza totul. Tu, care ai putea da Iubirea lui Dumnezeu la tot ce vezi si atingi si îti amintesti, îti refuzi literalmente Cerul.
Îti cer sa îti amintesti ca te-am ales sa predai Împaratiei Împaratia. Nu exista exceptii la aceasta lectie, caci lectia e chiar lipsa exceptiilor. Fiecare Fiu ce se întoarce în Împaratie cu aceasta lectie în inima a vindecat Fiimea si a adus multumiri lui Dumnezeu. Cel ce învata aceasta lectie a devenit profesorul desavârsit, pentru ca a învatat-o de la Sfântul Spirit.
Când are numai lumina, o minte cunoaste numai lumina. Propria ei stralucire se rasfrânge în jurul ei si se extinde în întunericul altor minti, transformându-le în maiestate. Iar Maiestatea lui Dumnezeu exista ca sa o recunosti si sa o apreciezi si sa o cunosti. Recunoasterea Maiestatii lui Dumnezeu ca frate al tau înseamna sa îti accepti propria mostenire. Dumnezeu nu da decât în mod egal. Daca Îi recunosti darul în altcineva, ai adeverit ce ti-a dat El. Nimic nu e atât de usor de recunoscut ca adevarul. E o recunoastere imediata, clara si fireasca. Te-ai antrenat sa nu îl recunosti, si asta ti-a fost foarte dificil.
În afara mediului tau firesc, te poti întreba, pe buna dreptate, „Ce este adevarul?", de vreme ce adevarul e mediul prin care si pentru care ai fost creat. Nu te cunosti, pentru ca nu îti cunosti Creatorul. Nu îti cunosti creatiile pentru ca nu îti cunosti fratii, care le-au creat cu tine. Am spus deja ca numai întreaga Fiime merita sa fie cocreatoare cu Dumnezeu, caci numai întreaga Fiime poate crea ca El. Când vindeci un frate recunoscându-i valoarea, adeveresti puterea lui de a crea si a ta. El nu poate sa fi pierdut ce recunosti tu, iar tu trebuie sa ai slava pe care o vezi în el. El e cocreator cu Dumnezeu cu tine. Neaga-i puterea creatoare, si o vei nega pe a ta si pe a Dumnezeului Care te-a creat.
Nu poti nega o parte din adevar. Nu îti cunosti creatiile pentru ca nu le cunosti creatorul.
Nu te cunosti pe tine pentru ca nu îl cunosti pe al tau. Creatiile tale nu îti pot stabili realitatea, dupa cum nici tu nu o poti stabili pe a lui Dumnezeu. Dar le poti cunoaste pe amândoua. Fiinta se cunoaste împartasind. Deoarece Dumnezeu Si-a împartasit Fiinta cu tine, Îl poti cunoaste. Dar trebuie sa îi cunosti si pe toti pe care i-a creat, ca sa cunosti ce au împartasit acestia. Fara Tatal tau, nu îti vei cunoaste paternitatea. Împaratia lui Dumnezeu îi include pe toti Fiii Lui si pe copiii lor, care sunt la fel de mult ca Fiii cum sunt si ei ca Tatal. Cunoaste-i, atunci, pe Fiii lui Dumnezeu, si vei cunoaste creatia toata.