126 - Tot ce dăruiesc îmi este dăruit mie însumi.
Ideea de astăzi, cu totul străină egoului şi modului de gândire al lumii, este crucială pentru răsturnarea gândirii pe care o va aduce acest curs. Dacă ai crede această afirmaţie, nu ai avea nici o problemă în privinţa iertării depline, a certitudinii ţelului şi a călăuzirii infailibile.
Ai înţelege mijloacele prin care îţi parvine mântuirea, şi nu ai ezita să le foloseşti acum.
Să examinăm ceea ce crezi, de fapt, în locul acestei idei. Ţi se pare că alţi oameni sunt separaţi de tine şi capabili de comportări care nu au nici o repercusiune asupra gândurilor tale, nici invers. Prin urmare, atitudinile tale nu au nici un efect asupra lor, iar strigătele lor după ajutor nu au nici o legătura cu ale tale. Crezi, de asemenea, că ei pot păcătui fără aţi afecta modul de a te percepe pe tine însuţi, în timp ce le judeci păcatul şi poţi, cu toate acestea, să rămâi împăcat, la adăpost de orice condamnare.
Atunci când "ierţi" un păcat, nu ai nici un folos nemijlocit. Dai milostenia cuiva nevrednic, numai pentru a demonstra că eşti mai bun, situat pe o treaptă mai înaltă decât cel pe care-l ierţi. Acesta nu merită pomana toleranţei tale, pe care o acorzi unuia nevrednic de acest dar, deoarece păcatele tale l-au coborât mai prejos de o adevărată egalitate cu tine. Nu are nici un drept la iertarea ta. Ea îi înmânează lui un dar, nicidecum ţie.
În felul acesta iertarea este în fond neîntemeiată; o toană caritabilă, binevoitoare dar nemeritată, un dar acordat uneori, alteori reţinut. Fiind nemeritată, reţinerea iertării este justă, şi nu este drept să ai de suferit pentru această reţinere. Păcatul pe care îl ierţi nu este propriul tău păcat. L-a comis cineva cu care nu ai nimic de-a face. Iar dacă eşti mărinimos faţă de el, dându-i ceea ce nu merită, darul nu-ţi aparţine cu nimic mai mult decât păcatul său.
Dacă asta este adevărat, iertarea nu are nici un temei pe care să se spijine cu încredere şi siguranţă. Este o excentricitate căreia câteodată binevoieşti să acorzi cu indulgenţă o păsuire nemeritată.
Totuşi, îţi rămâne dreptul să nu-l laşi pe păcătos să scape de îndreptăţita răsplată pentru păcatul său. Crezi oare că Domnul Cerului ar permite ca mântuirea lumii să depindă de aşa ceva? Oare grija Sa pentru tine nu ar fi adevărat infimă dacă mântuirea ta ar depinde de o toană?
Tu nu înţelegi iertarea. Aşa cum o vezi, nu este decât un frâu pus atacului făţiş, care nu necesită nici o corecţie în mintea ta. Aşa cum o percepi, nu-ţi poate dărui pacea. Nu este un mijloc pentru izbăvirea ta de ceea ce vezi în altcineva, nicidecum în tine însuţi. Nu are nici o putere de a restitui unitatea ta cu el în propria ta conştienţă. Nu este ceea ce Dumnezeu a voit ca ea să fie pentru tine.
Nedăruindu-I darul pe care El ţi-l cere, nu poţi recunoaşte darurile Sale, crezând că nu ţi le-a dat. Însă, ţi-ar cere El oare un dar dacă acesta nu ţi-ar fi hărăzit ţie? Ar putea fi El oare satisfăcut cu gesturi goale, evaluând astfel de daruri meschine ca fiind vrednice de Fiul Său? Mântuire este un dar mai bun decât aşa ceva. Iar adevărata iertare, fiind chiar mijlocul prin care este dobândită, trebuie să vindece mintea care dăruieşte, căci a dărui înseamnă a dobândi. Ceea ce continuă să fie nedobândit nu a fost dăruit, însă ceea ce a fost dăruit trebuie că a şi fost dobândit.
Astăzi încercăm să înţelegem adevărul conform căruia cel care dăruieşte şi cel care dobândeşte sunt unul şi acelaşi. Vei avea nevoie de ajutor pentru ca această afirmaţie să capete înţeles, fiind atât de străină gândurilor cu care eşti obişnuit. Iar Ajutorul de care ai nevoie se află acolo unde ai nevoie de El. Astăzi acordă-I încrederea ta şi cere-I să-ţi împărtăşească exersarea de astăzi într-ale adevărului. Şi dacă reuşeşti să întrezăreşti o cât de mică licărire a izbăvirii ce rezidă în ideea pe care o exersăm astăzi, înseamnă că această zi este o zi de slavă pentru întreaga lume.
Dăruieşte astăzi de două ori câte cincisprezece minute încercării de a înţelege ideea zilei. Acesta este gândul prin care iertarea îşi ocupă locul cuvenit printre priorităţile tale. Este gândul care îţi va izbăvi mintea de orice te împiedică să pătrunzi semnificaţia iertării, lăsându-te să realizezi valoarea ei pentru tine.
În tăcere, închideţi ochii faţă de lumea care nu înţelege iertarea, şi caută-ţi refugiu în locul tihnit unde gândurile sunt preschimbate şi falsele credinţe abandonate. Repetă ideea de astăzi şi invocă ajutorul pentru ai înţelege semnificaţia. Fii dispus să te laşi învăţat. Bucură-te să auzi vorbindu-ţi Vocea adevărului şi a vindecării; astfel vei înţelege cuvintele pe care le rosteşte El şi vei recunoaşte că El îţi vorbeşte cu propriile tale cuvinte.
De câte ori îţi stă în putinţă, adu-ţi aminte că astăzi ai un ţel; o ţintă care dă valoare specială acestei zile, atât pentru tine, cât şi pentru toţi fraţii tăi. Nu-i îngădui minţii să uite mult timp de acest ţel, ci spune în sinea ta:
"Tot ce dăruiesc, îmi este dăruit mie însumi. Ajutorul de care am nevoie ca să învăţ adevărul acesta este acum cu mine.
Şi mă voi încrede în El."
Apoi petrece o clipă în tăcere, deschizându-ţi mintea către corecţia şi iubirea Sa. Şi ceea ce vei auzi de la El, vei crede, căci vei dobândi ceea ce El dăruieşte.