Curs de Miracole

45 - Dumnezeu este Mintea cu care gândesc.

Ideea de astăzi conţine cheia pentru a afla care sunt gândurile tale reale.

Ele nu sunt nimic din ceea ce socoţi tu că gândeşti,tocmai cum nimic din ceea ce socoţi că vezi nu are vreo legătură cu viziunea. Nu există nici o relaţie între ceea ce este real şi ceea ce socoţi că este real. Nimic din ceea ce socoţi că ar fi gândurile tale reale nu seamănă în nici o privinţă cu gândurile tale reale. Nimic din ceea ce socoţi că vezi nu are vreo asemănare cu ceea ce îţi va arăta viziunea.
Gândeşti cu Mintea lui Dumnezeu. Prin urmare, tu împărtăşeşti gândurile tale cu El, precum El împărtăşeşte gândurile Sale cu tine. Sunt aceleaşi gânduri, deoarece sunt gândite de aceeaşi Minte. A împărtăşi înseamnă a face aidoma sau a face una. Iar gândurile pe care le gândeşti cu Mintea lui Dumnezeu nu-ţi părăsesc mintea nicidecum, deoarece gândurile nu-şi părăsesc sursa. Aşadar, gândurile tale sunt în Mintea lui Dumnezeu, precum eşti şi tu. Ele sunt, deopotrivă, în mintea ta, unde este El. Aşa cum tu faci parte din Mintea Lui, aşa şi gândurile tale fac parte din Mintea Lui.
Unde sunt, deci, gândurile tale reale? Astăzi vom face încercarea de a ajunge la ele.
Va trebui să le căutăm în mintea ta, căci acolo se află. Ele trebuie să fie acolo, pentru că nu şi-au putut părăsi sursa.
Ceea ce este gândit de Mintea lui Dumnezeu este etern, făcând parte din creaţie.
Cele trei perioade de exersare pentru astăzi, a câte cinci minute fiecare, vor avea aceeaşi formă generală pe care am folosit-o în aplicarea ideii de ieri. Vom face încercarea de a părăsi irealul şi de a căuta realul. Vom contesta lumea în favoarea adevărului. Nu vom îngădui gândurilor lumii să ne împiedice. Nu vom îngădui credinţelor lumii să ne spună că ceea ce Dumnezeu vrea să facem este imposibil.
Dimpotrivă, vom încerca să recunoaştem că numai ceea ce Dumnezeu vrea să facem este posibil.
De asemenea, vom încerca să înţelegem că numai ceea ce Dumnezeu vrea să facem este ceea ce vrem noi să facem. La fel,vom încerca să ne aducem aminte că nu putem da greş făcând ceea ce El vrea să facem. Avem toate motivele să fim încrezători în reuşita noastră de astăzi. Este Voia lui Dumnezeu.
Începe exerciţiile pentru astăzi repetând ideea în sinea ta şi,odată cu aceasta, închizând ochii. Apoi, păstrând în minte ideea, gândeşte-te, pentru un scurt răstimp, la câteva gânduri relevante proprii. După ce ai adăugat ideii vreo patru sau cinci gânduri proprii, repet-o din nou şi spune-ţi cu blândeţe:
"Gândurile mele reale sunt în mintea mea. Aş dori să le găsesc."
Apoi încearcă să treci dincolo de toate gândurile ireale care acoperă adevărul în mintea ta şi să ajungi la ceea ce este etern. Dedesubtul tuturor gândurilor lipsite de sens şi a ideilor nebuneşti pe care ţi le-ai îngrămădit în minte, se află gândurile pe care le-ai gândit cu Dumnezeu, la început. Ele se află acum în mintea ta, total neschimbate. Vor fi mereu în mintea ta, aşa cum au fost dintotdeauna. Tot ce ai gândit de atunci încoace va fi supus schimbării, însă temelia pe care se bazează aceste gânduri este cu totul neschimbătoare.
Tocmai către această temelie sunt îndreptate exerciţiile pentru astăzi, căci aici mintea ta este împreunată cu Mintea lui Dumnezeu. Aici gândurile tale sunt una cu ale Sale.
Pentru acest fel de practică, un singur lucru este necesar: apropie-te de ea asemenea unui altar închinat în Cer lui Dumnezeu-Tatăl şi lui Dumnezeu-Fiul. Căci un astfel de tărâm este cel la care încerci să ajungi. Probabil că, deocamdată, nu poţi să-ţi dai seama cât se sus ţinteşti. Totuşi, chiar şi cu puţina înţelegere pe care ai dobândit-o deja, ar trebui să fii în stare să-ţi aduci aminte că acesta nu este un joc gratuit, ci un exerciţiu întru sfinţenie şi o încercare de a atinge Împărăţia Cerului.
În perioadele de exersare mai scurte ale zilei, încearcă să-ţi aduci aminte cât de important este pentru tine să înţelegi sfinţenia minţii care gândeşte cu Dumnezeu.
De fiecare dată când repeţi ideea pe parcursul zilei, rezervă-ţi un minut sau două să apreciezi sfinţenia minţii tale.
Încearcă să laşi deoparte, fie şi numai pentru câteva clipe, toate gândurile care sunt nedemne de El, a Cărui Gazdă eşti.

Şi mulţumeşte-I pentru toate gândurile pe care El le gândeşte cu tine.
Dumnezeu este Mintea cu care gândesc

Last accessed pages

  1. Ghiciti cuvantul (1821)
  2. Genul substantivelor 1 (9207)
  3. Gramatica limbii spaniole. Indrumator si prezentare generala (67803)
  4. CSS3 Transformari 2D (1276)
  5. Conditional perfect (616)

Popular pages this month

  1. Cursuri si Tutoriale: Engleza, Spaniola, HTML, CSS, Php-Mysql, JavaScript, Ajax (705)
  2. Coduri pt culori (316)
  3. Exercitii engleza - English Tests and exercises - Grammar (306)
  4. Gramatica limbii engleze - Prezentare Generala (303)
  5. Cursuri limba engleza gratuite si lectii online (282)