Dumnezeu sau Eul

Fie Dumnezeu este dement, fie eul. Daca vei examina cu nepartinire probele de ambele parti, îti vei da seama ca asa si trebuie sa fie. Nici Dumnezeu, nici eul nu propun un sistem de gândire partial. Fiecare în parte e logic în sine, dar sunt diametral opuse în toate privintele, asa ca e imposibil sa le fii loial doar partial. Aminteste-ti, totodata, ca rezultatele lor sunt la fel de diferite ca temeliile lor, iar naturile lor fundamental ireconciliabile nu pot fi reconciliate pendulând între ele. Nimic din ce e viu nu este fara Tata, caci viata e creatie. De aceea, decizia ta e întotdeauna un raspuns la întrebarea: "Cine e tatal meu?" Si îi vei fi credincios tatalui pe care îl alegi.
Dar ce i-ai spune celui care crede ca aceasta întrebare implica un conflict? Daca tu ai facut eul, cum poate eul sa te fi facut pe tine? Problema autoritatii ramâne în continuare singura sursa de conflict, pentru ca eul a fost facut din dorinta Fiului lui Dumnezeu de-a-L zamisli pe EL. Eul nu e, atunci, decât un sistem delirant în care ti-ai facut propriul tata. Nu te îndoi de asta. Suna dement când o afirmi cu deplina onestitate, dar eul nu se uita niciodata cu deplina onestitate la ce face. Asta însa e dementa lui premisa, ascunsa cu grija în sumbra piatra unghiulara a sistemului sau de gândire. Si fie eul, pe care l-ai facut tu, e într-adevar tatal tau, fie întregul lui sistem de gândire este nefondat.
Tu faci prin proiectie, dar Dumnezeu creeaza prin extindere. Piatra unghiulara a creatiei lui Dumnezeu esti tu, caci sistemul Sau de gândire e lumina. Adu-ti aminte de Razele care stau acolo, nevazute. Pe masura ce te apropii de centrul sistemului Sau de gândire, lumina devine tot mai clara. Pe masura ce te apropii de temelia sistemului de gândire al eului, calea devine tot mai întunecata si mai obscura. Dar chiar si mica scânteie din mintea ta e de ajuns sa o lumineze. Lumina aceasta, du-o cu tine fara frica si tine-o cu curaj la temelia sistemului de gândire al eului. Fii dispus sa îl judeci cu deplina onestitate. Deschide sumbra piatra a groazei pe care se sprijina si scoate-o la lumina. Acolo vei vedea ca s-a sprijinit pe un nonsens si ca tot ce te-a umplut de frica nu a avut temei.
Frate, faci parte din Dumnezeu si din mine. Când te vei uita în sfârsit la temelia eului fara sa eziti, te vei uita si la a noastra. Vin la tine de la Tatal nostru sa îti reofer totul. Nu îl refuza ca sa tii ascunsa o sumbra piatra unghiulara, caci ocrotirea ei nu te va mântui. Îti dau lampa si voi merge cu tine. Nu vei face aceasta calatorie singur. Te voi conduce la adevaratul tau Tata, Care are nevoie de tine cum am si eu. Nu vrei sa raspunzi la chemarea iubirii cu bucurie?

Ti-ai învatat nevoia de vindecare. Oare ai vrea sa aduci Fiimii altceva, recunoscându-ti nevoia de vindecare personala? Caci în asta sta începutul revenirii la cunoastere; temelia pe care Dumnezeu va ajuta sa recladesti sistemul de gândire pe care îl împartasesti cu El. Nicio piatra pe care o asezi la temelia lui nu va ramâne fara binecuvântarea Sa, caci vei reface tocmai locul sfânt în care Îi salasluieste Fiul, unde voieste El sa Îi fie Fiul si unde Îi si este. Indiferent în ce parte a mintii Fiului lui Dumnezeu refaci aceasta realitate, ti-o refaci tie. Tu salasluiesti în Mintea lui Dumnezeu cu fratele tau, caci Dumnezeu Însusi nu a voit sa fie singur.
Sa fii singur înseamna sa fii separat de infinit, dar cum e cu putinta asa ceva când infinitul nu are capat? Nimeni nu poate fi dincolo de nelimitat, nelimitatul trebuind sa fie pretutindeni. În Dumnezeu, al Carui univers este El Însusi, nu exista începuturi si sfârsituri. Te poti exclude oare din univers - sau din Dumnezeu, Care este universul? Eu si Tatal meu una suntem cu tine, caci faci parte din Noi. Chiar crezi ca lui Dumnezeu Îi poate lipsi - sau ca Îsi poate pierde - o parte?
Daca nu ai face parte din Dumnezeu, Voia Lui nu ar fi unificata. E de conceput asa ceva?
Poate oare o parte a Mintii Lui sa nu contina nimica? Daca locul pe care îl ai în Mintea Lui nu poate fi ocupat decât de tine si daca ocuparea lui de tine a fost crearea ta, fara tine ar exista un loc gol în Mintea lui Dumnezeu. Extinderea nu poate fi blocata si nu are spatii goale. Ea merge întruna, oricât de mult ar fi negata. Faptul ca îi negi realitatea o poate opri în timp, dar nu în vesnicie. Iata de ce creatiile tale nu au încetat sa fie extinse; si iata de ce atât de multe lucruri îti asteapta revenirea.
Asteptarea e posibila numai în timp, dar timpul nu are înteles. Tu, care ai facut amânarea, poti lasa timpul în urma recunoscând pur si simplu ca nici începuturile, nici sfârsiturile nu au fost create de Cel Vesnic, Care nu a pus limite creatiei Sale, nici celor ce creeaza ca El. Nu cunosti acest lucru pur si simplu pentru ca ai încercat sa limitezi ce a creat El si crezi, de aceea, ca toata creatia e limitata. Cum sa îti cunosti creatiile, atunci, odata ce ai negat infinitul? 5. Legile universului nu permit contrazicere. Ce e valabil pentru Dumnezeu e valabil pentru tine. Crezând ca esti absent din Dumnezeu, crezi ca El este absent din tine. Infinitul nu are înteles fara tine, iar tu nu ai înteles fara Dumnezeu. Dumnezeu si Fiul Lui nu au capat, caci noi suntem universul.
Dumnezeu nu este incomplet si nu e nici fara copii. Deoarece nu a voit sa fie singur, Si-a creat un Fiu aidoma Lui Însusi. Nu Îi nega Fiul, caci - nefiind dispus sa accepti Paternitatea Lui - ti-ai negat-o pe a ta. Vezi în creatiile Lui pe Fiul Lui, caci ale tale au fost create în cinstea Lui. Universul iubirii nu se opreste din cauza ca nu îl vezi tu, si nici ochii tai închisi nu si-au pierdut capacitatea de-a vedea.
Priveste slava creatiei Lui, si vei învata ce a pastrat Dumnezeu pentru tine.
Dumnezeu ti-a dat un loc în Mintea Lui care e al tau pentru totdeauna. Îl poti pastra însa numai dându-l, dupa cum ti-a fost si dat. E posibil sa fii singur oare acolo, când ti-a fost dat din cauza ca Dumnezeu nu a voit sa fie singur? Mintea lui Dumnezeu nu poate fi împutinata. Poate fi numai sporita, caci tot ce creeaza El are functia de a crea. Iubirea nu limiteaza si ce creeaza ea nu este limitat.
Sa dai nelimitat e Voia lui Dumnezeu pentru tine, caci numai asta îti poate aduce bucuria care e a Lui si pe care o voieste împartasita cu tine. Iubirea ta e la fel de netarmurita ca a Lui pentru ca este a Lui.
E posibil oare ca o parte din Dumnezeu sa fie fara de Iubirea Lui si ca o parte a Iubirii Lui sa fie continuta? Dumnezeu e mostenirea ta, singurul Lui dar fiind El Însusi. Cum poti sa dai altfel decât El de vrei sa cunosti darul ce ti-l face? Da, atunci, nelimitat si nesfârsit, sa înveti ce mult ti-a dat El.
Capacitatea ta de-a-L accepta pe El depinde de cât esti de dispus sa dai ca El. Paternitatea ta si Tatal tau sunt una. Dumnezeu voieste sa creeze, si voia ta este a Lui. Rezulta, atunci, ca tu voiesti sa creezi, din moment ce voia ta rezulta dintr-a Lui. Si, fiind o extensie a Voii Lui, a ta trebuie sa fie aceeasi.
Voia ta însa nu o cunosti. Nimic ciudat în asta când îti dai seama ca a nega este totuna cu "a nu cunoaste". Voia lui Dumnezeu e aceea ca esti Fiul Lui. Negând-o pe aceasta, îti negi propria ta voie si, de aceea, nu cunosti care e. Trebuie sa întrebi care e Voia lui Dumnezeu în toate, caci e a ta. Tu nu cunosti care e, dar Spiritul Sfânt Si-o aduce aminte pentru tine. Întreaba-L deci care e Voia lui Dumnezeu pentru tine, si îti va spune care e a ta. Nu ti se poate repeta prea des ca nu o cunosti. De câte ori îti pare coercitiv ce îti spune Spiritul Sfânt, de vina e doar faptul ca nu ti-ai recunoscut voia.
Proiectia eului face Voia lui Dumnezeu sa para în afara ta, deci nu a ta. În aceasta interpretare, pare posibil ca Voia lui Dumnezeu si a ta sa fie în conflict. Si atunci, poate sa para ca Dumnezeu îti cere ce nu vrei sa dai, privându-te astfel de ce vrei. De asa ceva sa fie în stare Dumnezeu, Care vrea doar voia ta? Voia ta e viata Lui, pe care El ti-a dat-o tie. Chiar si în timp nu poti trai separat de El. Somnul nu e moarte. Ce a creat El poate dormi, dar nu poate muri. Nemurirea este Voia Lui pentru Fiul Lui si voia Fiului pentru el însusi. Fiul lui Dumnezeu nu îsi poate voi moartea pentru ca Tatal lui e viata, iar Fiul Lui este ca El. Creatia e voia ta pentru ca e a Lui.
Nu poti fi fericit daca nu îti faci cu adevarat voia, un lucru pe care nu îl poti schimba pentru ca este imuabil. E imuabil prin Voia lui Dumnezeu si a ta, caci altfel Voia Lui nu s-ar extinde. Ti-e frica sa cunosti Voia lui Dumnezeu, deoarece crezi ca nu e a ta. Credinta aceasta e toata boala ta si toata frica ta. Fiecare simptom al bolii si al fricii se naste de aici, caci asta e credinta ce te face sa vrei sa nu cunosti. Crezând-o, te ascunzi în întuneric, negând ca lumina e în tine.
11. Ti se cere sa ai încredere în Spiritul Sfânt numai pentru ca vorbeste pentru tine. El e Vocea pentru Dumnezeu, dar nu uita ca Dumnezeu nu a voit sa fie singur. El îsi împartaseste Voia cu tine, nu ti-o impune. Aminteste-ti mereu ca, ce da, El si tine, asa ca nimic din ce da nu Îl poate contrazice. Tu, care Îi împartasesti viata, trebuie sa o împartasesti ca sa o cunosti, caci a împartasi este a cunoaste. Fericit esti tu, care înveti ca a auzi Voia Tatalui tau este a ti-o cunoaste pe a ta. Caci e voia ta sa fii ca El, a Carui Voie e sa fie astfel. Voia lui Dumnezeu este ca Fiul Lui sa fie una, si unit cu El în Unitatea Lui. Iata de ce vindecarea e începutul recunoasterii ca voia ta este a Lui.

Daca boala este separare, decizia de-a vindeca si de-a fi vindecat e primul pas spre a recunoaste ce vrei cu adevarat. Fiecare atac o îndeparteaza cu un pas si fiecare gând tamaduitor o aduce mai aproape. Fiul lui Dumnezeu are atât Tata, cât si Fiu, fiind atât Tata, cât si Fiu. Sa unesti a avea si a fi înseamna sa îti unesti voia cu a Lui, caci El ti Se voieste pe El Însusi. Iar tu I te voiesti Lui caci, în întelegerea perfecta pe care o ai despre El, stii ca exista o singura Voie. Dar, când ataci o parte din Dumnezeu si din Împaratia Lui, întelegerea ta nu e perfecta, asa ca ce vrei cu adevarat ti-e pierdut.
Vindecarea devine, asadar, o lectie de-a dobândi întelegere si, cu cât o exersezi mai mult, cu atât devii mai bun ca student si ca profesor. Daca ai negat adevarul, ce martori mai buni poti sa ai la realitatea lui decât cei ce au fost vindecati de el? Fii atent însa sa te numeri printre ei, caci vindecarea ta se înfaptuieste fiind dispus sa li te alaturi. Fiecare miracol pe care îl înfaptuiesti îti vorbeste de Paternitatea lui Dumnezeu. Fiecare gând tamaduitor pe care îl accepti - de la fratele tau sau din propria ta minte - te învata ca esti Fiul lui Dumnezeu. În fiecare gând daunator pe care îl detii, oriunde l-ai percepe, sta negarea Paternitatii lui Dumnezeu si a apartenentei tale la Fiime.
Iar negarea e la fel de totala ca iubirea. Nu poti nega o parte din tine, pentru ca restul o sa para separat si, de aceea, fara înteles. Si, fiind fara înteles pentru tine, nu îl vei întelege. A nega întelesul înseamna a nu reusi sa întelegi. Te poti vindeca numai pe tine, caci numai Fiul lui Dumnezeu are nevoie de vindecare. Tu ai nevoie de ea pentru ca nu te întelegi si, de aceea, nu stii ce faci. Din moment ce ti-ai uitat voia, nu stii ce vrei cu adevarat.
Vindecarea e un indiciu ca vrei sa întregesti. Iar disponibilitatea aceasta îti deschide urechile la Vocea Spiritului Sfânt, al Carui mesaj e întregimea. El îti va da posibilitatea sa mergi mult mai departe de vindecarea pe care vrei sa o întreprinzi, caci - lânga mica ta disponibilitate de-a întregi - Îsi va aseza Propria Lui Voie deplina si o va întregi pe-a ta. Oare ce nu poate sa înfaptuiasca Fiul lui Dumnezeu cu Paternitatea lui Dumnezeu în el? Si totusi, invitatia trebuie sa vina de la tine, caci ai învatat, cu siguranta, ca oaspetele pe care îl inviti va salaslui cu tine.
Spiritul Sfânt nu poate vorbi unei gazde neprimitoare, pentru ca nu va fi auzit. Oaspetele Vesnic ramâne, dar Vocea Lui paleste în companie straina. El are nevoie de ocrotirea ta numai din cauza ca grija ta e un indiciu ca Îl vrei. Gândeste ca El chiar câtusi de putin, si mica scânteie devine o lumina aprinsa ce îti umple mintea asa încât El sa devina singurul tau Oaspete. De câte ori poftesti eul înauntru, reduci primirea pe care I-o faci Lui. El va ramâne, dar te-ai aliat împotriva Lui. Indiferent ce calatorie alegi sa întreprinzi, El va merge cu tine, asteptând. Poti sa ai încredere deplina în rabdarea Lui, caci nu poate parasi o parte a lui Dumnezeu. Dar tu ai nevoie de mult mai mult decât rabdare.
Nu îti vei afla odihna pâna nu îti cunosti functia si pâna nu ti-o îndeplinesti, caci numai asa voia ta si cea a Tatalui tau se vor uni pe deplin. A-L avea înseamna a fi ca El, iar El ti S-a dat tie.
Tu, care Îl ai pe Dumnezeu, trebuie sa fii ca Dumnezeu, caci functia Lui a devenit a ta odata cu darul Lui. Reinvita aceasta cunoastere în mintea ta si nu lasa sa intre nimic din ce ar putea sa o faca obscura.
Oaspetele pe Care ti L-a trimis Dumnezeu te va învata cum sa o faci, daca recunosti mica scânteie si esti dispus sa o lasi sa creasca. Disponibilitatea ta nu trebuie sa fie perfecta, pentru ca a Lui este. Daca vrei sa îi oferi doar un locsor, El ti-l va lumina atât de tare, încât îl vei lasa bucuros sa creasca. Si, prin cresterea aceasta, vei începe sa îti amintesti creatia.
7. Vrei sa fii ostaticul eului sau gazda lui Dumnezeu? Vei accepta doar pe cine inviti. Esti liber sa determini cine va fi oaspetele tau si cât va ramâne cu tine. Dar nu e o libertate reala, caci mai depinde de felul în care o vezi. Spiritul Sfânt e de fata, desi nu te poate ajuta fara sa-L inviti. Iar eul nu e nimic, fie ca îl inviti sa intre, fie ca nu îl inviti. Libertatea reala depinde de gazduirea realitatii, si - dintre oaspetii tai - numai Spiritul Sfânt e real. Afla, atunci, Cine salasluieste cu tine recunoscând ce e deja de fata, si nu te multumi cu mângâietori imaginari, caci Mângâietorul lui Dumnezeu este în tine.

Când esti epuizat, aminteste-ti ca ti-ai facut rau. Mângâietorul tau te va odihni, dar tu nu o poti face. Nu stii cum, caci - daca ai sti - nu te-ai fi putut epuiza. Daca nu ti-ai face rau singur, nu ai putea suferi nicicum niciodata, caci nu e Voia lui Dumnezeu pentru Fiul Sau. Durerea nu tine de El, caci El nu stie de atac si pacea Lui te împresoara în tacere. Dumnezeu e foarte silentios, caci nu e niciun conflict în El. Conflictul e radacina tuturor relelor, caci - orb fiind - nu vede pe cine ataca. Dar îl ataca întotdeauna pe Fiul lui Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeu esti tu.
Fiul lui Dumnezeu are într-adevar nevoie de mângâiere, caci nu stie ce face, din moment ce crede ca voia lui nu e a lui. Împaratia e a lui, si totusi rataceste fara casa. Acasa în Dumnezeu, se simte singur, si fara prieteni printre toti fratii sai. Oare ar lasa Dumnezeu sa fie adevarat asa ceva, când El Însusi nu a voit sa fie singur? Si, daca voia ta este a Lui, nu poate fi adevarat în ce te priveste, pentru ca nu e adevarat în privinta Lui.
O, puiule, daca ai sti ce îti voieste Dumnezeu, bucuria ta ar fi deplina! Iar ce voieste El s-a întâmplat, caci a fost adevarat întotdeauna. Când va veni lumina si vei spune: "Voia lui Dumnezeu este a mea", vei vedea o asemenea frumusete, încât vei sti ca nu vine de la tine. Din bucuria ta vei crea frumusete în Numele Lui, caci bucuria ta nu va putea fi mai retinuta decât a Lui. Mica lume pustie va disparea în neant, si inima ti se va umple de atâta bucurie, încât vei sari direct în Cer si direct în Prezenta lui Dumnezeu. Nu îti pot spune cum va fi, caci inima nu ti-e pregatita. Îti pot spune însa - si îti reamintesc deseori - ca Dumnezeu îti voieste tie ce Îsi voieste Lui, iar ce îti voieste El îti apartine.
Calea nu e grea, dar este foarte diferita. A ta este calea durerii, de care Dumnezeu nu stie nimic. E într-adevar o cale grea si foarte solitara. Frica si chinul sunt oaspetii tai, care merg cu tine si stau cu tine tot drumul. Calatoria în întuneric însa nu e calea Fiului lui Dumnezeu. Paseste în lumina si nu îti vedea întunecatii tovarasi de drum, caci nu sunt tovarasi demni de Fiul lui Dumnezeu, care a fost creat din lumina si în lumina. Marea Lumina te înconjoara mereu si emana din tine. Cum poti sa îti vezi întunecatii tovarasi de drum într-o asemenea lumina? Daca îi vezi e doar pentru ca negi lumina. Dar neaga-i pe ei în schimb, caci lumina e aici si limpede calea.
Dumnezeu nu Îi ascunde nimic Fiului Sau, chiar daca Fiul vrea sa se ascunda. Fiul lui Dumnezeu însa nu Îsi poate ascunde slava, caci Dumnezeu îl voieste slavit si i-a dat lumina care straluceste în el. Nu îti vei pierde drumul niciodata, caci te conduce Dumnezeu. Când ratacesti, nu faci decât sa întreprinzi o calatorie nereala. Întunecatii tovarasi de drum, calea întunecata - sunt toate niste iluzii. Întoarce-te spre lumina, caci mica scânteie din tine e parte dintr-o lumina atât de mare, încât te poate scoate din tot întunericul pentru totdeauna. Caci Tatal tau este Creatorul tau si esti ca El.
Copiii luminii nu pot salaslui în întuneric, caci întunericul nu este în ei. Nu te lasa înselat de mângâietorii întunecati si nu îi lasa niciodata sa patrunda în mintea Fiului lui Dumnezeu, caci nu au loc în templul Sau. Când esti tentat sa Îl negi, adu-ti aminte ca nu exista alti dumnezei de pus înaintea Lui si accepta-I în pace Voia pe care ti-o voieste. Caci nu o poti accepta altfel.
Numai Mângâietorul lui Dumnezeu te poate mângâia. În linistea templului Sau, El asteapta sa îti dea pacea care e a ta. Da pacea Lui, ca sa poti intra în templu si sa o gasesti asteptându- te. Dar sa fii sfânt în Prezenta lui Dumnezeu, caci nu vei cunoaste altfel ca esti acolo. Caci ce nu e ca Dumnezeu nu poate patrunde în Mintea Lui, pentru ca nu a fost Gândul Lui si, de aceea, nu Îi apartine.
Iar mintea ta trebuie sa fie la fel de pura ca a Lui, daca vrei sa cunosti ce îti apartine. Pazeste-I templul cu grija, caci El Însusi sta acolo si salasluieste în pace. Nu poti intra în Prezenta lui Dumnezeu avându-i alaturi pe întunecatii tovarasi de drum, dar nu poti intra nici singur. Toti fratii tai trebuie sa intre cu tine, caci - pâna nu îi vei accepta pe ei - nu poti sa intri tu. Caci nu poti întelege întregimea pâna nu esti întreg, si nicio parte din Fiu nu poate fi exclusa daca Fiul tine sa stie întregimea Tatalui sau.
În mintea ta poti sa accepti întreaga Fiime si sa o binecuvântezi cu lumina pe care i-a dat-o Tatal tau. Atunci vei fi demn sa locuiesti cu El în templu, pentru ca e voia ta sa nu fii singur.
Dumnezeu Îsi binecuvânteaza Fiul de-a pururi. Daca vrei sa îl binecuvântezi în timp, vei fi în vesnicie.
Timpul nu te poate separa de Dumnezeu daca îl folosesti în folosul celor vesnice.

Nu uita niciodata ca Fiimea e mântuirea ta, caci Fiimea e Sinele tau. Ca si creatie dumnezeiasca, Sinele e al tau si, apartinându-ti tie, e al Sau. Sinele tau nu are nevoie de mântuire, dar mintea ta are nevoie sa învete ce este mântuirea. Nu esti mântuit de ceva, ci esti mântuit pentru slava.
Slava e mostenirea ta, data tie de Creatorul tau ca sa o poti extinde. Dar, daca urasti o parte a Sinelui tau, toata întelegerea ta se pierde, pentru ca te uiti fara iubire la ce a creat Dumnezeu sa fii tu. Si, întrucât ce a creat El face parte din El, Îi negi locul în Propriul Lui altar.
Cum poti sa stii ca esti acasa daca încerci sa Îl lasi fara casa pe Dumnezeu? Poate oare Fiul sa îsi nege Tatal fara sa creada ca Tatal l-a negat pe el? Legile lui Dumnezeu sunt facute numai pentru a te proteja si nu sunt niciodata în zadar. Prin ce treci când îti negi Tatal e tot pentru a te proteja, caci puterea voii tale nu poate fi împutinata fara interventia contrara a lui Dumnezeu, si orice limitare a puterii tale nu e Voia lui Dumnezeu. De aceea, ia aminte numai la puterea pe care ti-a dat-o Dumnezeu pentru a te mântui, amintindu-ti ca e a ta pentru ca ea Lui, si alatura-te fratilor tai în pacea Lui.
Pacea ta sta în nelimitarea ei. Limiteaza pacea pe care o împartasesti, si Sinele tau va trebui sa îti fie necunoscut. Fiecare altar închinat lui Dumnezeu face parte din tine, caci lumina creata de El e una cu El. Chiar vrei sa tai un frate de la lumina care e a ta? Nu ai face-o daca ti-ai da seama ca poti întuneca doar propria ta minte. Cum îl aduci înapoi pe el, asa te vei întoarce tu. Asta e legea lui Dumnezeu, pentru protectia întregimii Fiului Sau.
Numai tu te poti vaduvi de ceva. Nu te opune acestei întelegeri, caci e cu adevarat începutul mijirii luminii. Adu-ti aminte, totodata, ca negarea acestui simplu fapt ia multe forme, si trebuie sa înveti sa le recunosti si sa li te opui cu fermitate, fara exceptie. Etapa aceasta e un pas hotarâtor în redesteptare. Fazele initiale ale acestei schimbari totale sunt deseori destul de dureroase, caci - atunci când nu se mai arunca vina în afara - exista o puternica tendinta de-a tine vina în interior.
E greu la început sa îti dai seama ca e exact acelasi lucru, caci nu e nicio deosebire între interior si exterior.
Daca fratii tai fac parte din tine si îi învinuiesti de vaduvirea ta, te învinuiesti pe tine. Si nu te poti învinui pe tine fara sa îi învinuiesti pe ei. Iata de ce învinuirea trebuie desfacuta, si nu vazuta altundeva. Arunca vina asupra ta, si nu te vei putea cunoaste, caci numai eul învinuieste. Învinuirea de sine este, asadar, o forma de identificare cu eul - si tot un mecanism de aparare al eului, exact ca învinuirea altora. Nu poti intra în Prezenta lui Dumnezeu daca Îi ataci Fiul. Când Fiul Sau îsi înalta vocea sa îsi laude Creatorul, el va auzi Vocea pentru Tatal sau. Dar Creatorul nu poate fi laudat fara Fiul Sau, caci slava Lor e împartasita si Ei sunt slaviti împreuna.
Cristos e la altarul lui Dumnezeu, asteptând sa Îi întâmpine Fiul. Dar vino întru totul fara condamnare, caci altfel o sa crezi ca usa e zavorâta si ca nu poti intra. Usa nu e zavorâta si e cu neputinta sa nu poti intra unde te vrea Dumnezeu. Iubeste-te însa cu Iubirea lui Cristos, caci asa te iubeste Tatal tau. Poti refuza sa intri, dar nu poti zavorî usa pe care o tine deschisa Cristos. Vino la mine, cel ce ti-o tine deschisa, caci nu se poate închide cât traiesc, si de trait traiesc de-a pururea.
Dumnezeu e viata mea si a ta; si, Fiului Sau, Dumnezeu nimica nu îi refuza.
La altarul lui Dumnezeu, Cristos Îsi asteapta refacerea în tine. Dumnezeu Îsi cunoaste Fiul total lipsit de vina cum e El, si la El se ajunge apreciindu-I Fiul. Cristos asteapta sa accepti ca El nu e altul decât tine si ca întregimea Lui nu e decât a ta. Caci Cristos e Fiul lui Dumnezeu, Care traieste în Creatorul Lui si straluceste de slava Sa. Cristos este extensia Iubirii si a minunatiei lui Dumnezeu, la fel de desavârsit ca si Creatorul Lui si de împacat cu El.
Binecuvântat e Fiul lui Dumnezeu, a carui stralucire e a Tatalui sau si a carui slava voieste sa o împartaseasca dupa cum o împartaseste si Tatal lui cu el. Nu exista condamnare în Fiu, caci nu exista condamnare în Tata. Împartasind desavârsita Iubire a Tatalui, Fiul trebuie sa împartaseasca ce Îi apartine Lui, caci nu Îi va cunoaste altminteri nici pe Tata, nici pe Fiu. Pace tie, cel ce odihnesti în Dumnezeu si în care odihneste întreaga Fiime.

Nimeni nu poate scapa de iluzii daca nu le priveste, caci neprivirea lor e modul în care sunt protejate. Nu e nevoie sa fugi de iluzii, caci nu pot fi periculoase. Suntem gata sa privim mai atent sistemul de gândire al eului, pentru ca împreuna avem lampa ce îl va spulbera si, din moment ce îti dai seama ca nu îl vrei, trebuie sa fii gata. Sa o facem cu mult calm, caci nu facem decât sa cautam, onest, adevarul. "Dinamica" eului va fi lectia noastra o vreme, caci trebuie sa îl privim mai întâi pe acesta înainte de-a vedea dincolo de el, din moment ce l-ai facut real. Vom desface greseala aceasta împreuna cu mult calm si ne vom îndrepta apoi privirea, dincolo de ea, spre adevar.
Ce altceva e vindecarea decât îndepartarea a tot ce sta în calea cunoasterii? Si cum altfel poti spulbera iluziile decât uitându-te direct la ele, fara sa le protejezi? Nu te teme deci, caci ce vei privi e tocmai sursa fricii, si începi sa înveti ca frica nu este reala. De asemenea, înveti ca efectele ei pot fi spulberate pur si simplu negându-le realitatea. Pasul urmator e, evident, acela de a recunoaste ca tot ce nu are efecte nu exista. Legile nu opereaza în gol, si ce duce la nimic nu s-a întâmplat. Daca realitatea e recunoscuta prin extinderea ei, ce duce la nimic nu poate fi real. Nu te teme, atunci, sa privesti frica, pentru ca nu poate fi vazuta. Claritatea desface confuzia prin definitie, si privirea întunericului prin lumina trebuie sa îl spulbere.
Sa începem aceasta lectie de "dinamica a eului" întelegând ca expresia însasi nu înseamna nimic. Caci contine tocmai contradictia în termeni care o face lipsita de înteles. "Dinamica" implica puterea de-a face ceva, iar întreaga falsitate a separarii sta în credinta ca eul are puterea de-a face orice. Eul ti se pare înfricosator din cauza acestei credinte. Dar adevarul este foarte simplu: Când privim eul, atunci, nu vorbim de dinamica, ci de deliruri. Desigur, poti sa observi un sistem delirant fara frica, fiindca - daca sursa lui nu e reala - nu poate avea efecte. Frica apare nepotrivita într-un mod mai evident daca recunosti obiectivul eului, care e lipsit atât de clar de orice noima, încât orice efort în directia lui e irosit inevitabil pe nimic. Foarte explicit, obiectivul eului e propria lui autonomie. Asa ca, de la bun început, scopul lui e separarea, suficienta de sine si independenta de orice alta putere decât cea proprie. Iata de ce eul e simbolul separarii.
Fiecare idee are un scop, iar scopul ei e întotdeauna consecinta fireasca a ce este ea. Tot ce vine din eu e consecinta fireasca a principalei lui credinte, iar modul de a-i desface rezultatele e pur si simplu acela de a recunoaste ca sursa lor nu e fireasca, nefiind în concordanta cu firea ta adevarata.
Am spus mai înainte ca a voi contrar lui Dumnezeu înseamna a dori în desert, si nu a voi în serios. Voia Lui e Una pentru ca extensia acestei Voi nu poate fi diferita de ea însasi. Conflictul real pe care îl resimti, atunci, e între dorintele desarte ale eului si Voia lui Dumnezeu, pe care o împartasesti. Sa fie oare un conflict real? 6. Îti revine independenta creatiei, nu a autonomiei. Întreaga ta functie creatoare sta în deplina ta dependenta de Dumnezeu, a Carui functie Si-o împartaseste cu tine. Fiind dispus sa o împartaseasca, El a devenit la fel de dependent de tine cum esti si tu de El. Nu Îi atribui aroganta eului Celui Ce voieste sa nu fie independent de tine. El te-a inclus în Autonomia Lui. Poti crede oare ca autonomia are înteles separat de El? Credinta în autonomia eului te costa cunoasterea dependentei tale de Dumnezeu, în care sta libertatea ta. Eul vede în toata dependenta o amenintare si ti-a sucit pâna si dorul de Dumnezeu într-un mijloc de-a se instala pe el. Dar nu te lasa amagit de interpretarea pe care o da conflictului tau.
Eul ataca întotdeauna în folosul separarii. Crezând ca are puterea sa o faca, el nu face altceva, caci obiectivul autonomiei sale nu e altceva. Eul e total derutat în privinta realitatii, dar nu îsi pierde din vedere obiectivul. E mult mai vigilent decât tine, pentru ca e cât se poate de sigur de scopul sau. Tu esti derutat pentru ca nu ti-l recunosti pe al tau.
Trebuie sa recunosti ca ultimul lucru de care ar vrea eul sa îti dai seama e faptul ca ti-e frica de el. Caci, daca ti-ar stârni frica, ti-ar diminua independenta si ti-ar slabi puterea. Dar singurul mod în care îti reclama loialitatea e acela de-a pretinde ca el îti poate da putere. Fara credinta aceasta, nu l-ai asculta deloc. Cum poate, atunci, sa îsi continue existenta daca îti dai seama ca, acceptându-l, te micesti si te lipsesti de putere?
Eul îti poate îngadui - si chiar îti îngaduie - sa te consideri încrezut, incredul, "inima usoara", distant, lipsit de profunzime afectiva, dur, indiferent, chiar disperat, dar nu si plin de frica.
Minimalizarea fricii, si nu desfacerea ei, e truda constanta a eului, fiind chiar o iscusinta la care se pricepe foarte bine. Cum poate propovadui separarea fara sa o sustina prin frica, si l-ai asculta oare daca ai recunoaste ca tocmai asta face?
Recunoasterea ca tot ce pare sa te separe de Dumnezeu e numai frica - indiferent ce forma ia si independent de cum vrea eul sa o resimti - este, asadar, principala amenintare la adresa eului. Constientizarea acestui lucru îi zdruncina pâna în temelii visul autonomiei. Caci, desi admiti o falsa notiune de independenta, nu vei accepta pretul fricii daca îl recunosti. Ori acesta este pretul, si eul nu îl poate minimaliza. Daca scapi iubirea din vedere, te scapi pe tine, si trebuie sa îti fie frica de irealitate din cauza ca te-ai negat. Crezând ca ai reusit sa ataci adevarul, crezi ca atacul are putere. Asa ca ai ajuns, pur si simplu, sa te temi de tine însuti. Si nimeni nu vrea sa gaseasca ce crede ca l-ar distruge.
Daca obiectivul autonomiei eului ar putea fi înfaptuit, scopul lui Dumnezeu ar putea fi zadarnicit, ceea ce este imposibil. Doar învatând ce este frica poti învata, la urma urmei, sa distingi posibilul de imposibil si falsul de adevarat. Potrivit învataturii eului, obiectivul lui poate fi înfaptuit si scopul lui Dumnezeu, nu poate. Potrivit învataturii Spiritului Sfânt, doar scopul lui Dumnezeu poate fi înfaptuit, si s-a înfaptuit deja.
Dumnezeu e tot atât de dependent de tine cât esti si tu de El, caci Autonomia Lui o cuprinde pe a ta si este, de aceea, incompleta fara ea. Îti poti stabili autonomia doar identificându-te cu El si îndeplinindu-ti functia dupa cum exista cu adevarat. Eul crede ca fericirea e înfaptuirea obiectivului sau. Dar tie ti-e dat sa cunosti ca functia lui Dumnezeu este a ta si ca fericirea nu poate fi gasita independent de Voia Voastra îngemanata. Recunoaste numai ca obiectivul eului, pe care l-ai urmarit cu atâta sârguinta, ti-a adus doar frica, si îti va fi greu sa sustii ca frica este fericire. Sustinut de frica, tocmai asta vrea eul sa te faca sa crezi. Dar Fiul lui Dumnezeu nu e dement si nu poate crede asa un lucru. Lasa-l sa îl recunoasca numai, si nu îl va accepta. Caci numai un dement ar alege frica în locul iubirii si numai un dement ar crede ca iubirea poate fi obtinuta prin atac. Dar cine e sanatos la minte îsi da seama ca numai atacul poate produce frica, de care îl protejeaza complet Iubirea lui Dumnezeu.
Eul analizeaza; Spiritul Sfânt accepta. Aprecierea întregimii vine numai prin acceptare, caci a analiza înseamna a descompune sau a fragmenta. Încercarea de-a întelege totalitatea prin descompunerea ei e clar modul tipic contradictoriu în care eul abordeaza totul. Eul crede ca puterea, întelegerea si adevarul stau în separare si ca, pentru a statornici aceasta credinta, trebuie sa atace.
Inconstient ca o asemenea credinta nu poate fi statornicita si obsedat de convingerea ca separarea este mântuire, eul ataca tot ce percepe descompunând totul în parti mici, decuplate, fara legaturi care sa aiba un înteles si, de aceea, fara niciun înteles. Eul va înlocui întotdeauna întelesul cu haosul, caci - daca separarea este mântuire - armonia e amenintare.
Interpretarile date de eu legilor perceptiei sunt - si trebuie sa fie - exact opusul celor date de Spiritul Sfânt. Eul se concentreaza asupra greselii si trece cu vederea adevarul. El acorda realitate fiecarei erori pe care o percepe si conchide - în urma unui sofism tipic - ca, din cauza erorii, un adevar consecvent precis e lipsit de înteles. Pasul urmator, atunci, e evident. Daca un adevar consecvent e lipsit de înteles, inconsecventa trebuie sa fie adevarata. Tinând greseala clar în minte si protejând ce a facut ca real, eul trece la urmatorul pas în sistemul lui de gândire: greseala e reala si adevarul e greseala.
Eul nu face nicio încercare de-a întelege acest lucru - si e clar de neînteles - dar face toate încercarile posibile de a-l demonstra, si face asta constant. Analizând ca sa atace întelesul, eul reuseste sa îl scape din vedere si ramâne cu o serie de perceptii fragmentate pe care le unifica în favoarea lui. Acesta, atunci, devine universul pe care îl percepe. Si tocmai acest univers, la rândul lui, devine felul în care îsi demonstreaza propria realitate.
Nu subaprecia puterea de atractie pe care o au demonstratiile eului asupra celor ce vor sa asculte. Perceptia selectiva îsi alege atent marturiile, iar marturiile ei sunt consecvente. Argumentele care sustin dementa sunt solide pentru dementi. Caci rationamentul sfârseste la începutul lui, si niciun sistem de gândire nu îsi transcende sursa. Dar un rationament fara înteles nu poate demonstra nimic, iar cei ce sunt convinsi de el precis delireaza. Poate oare eul sa predea cu adevarat, când trece cu vederea adevarul? Poate oare sa perceapa ce a negat? Marturiile lui dovedesc într-adevar ca a negat, dar nu si ce-a negat. Eul se uita drept la Tata si nu Îl vede, caci I-a negat Fiul.
Tu vrei sa îti reamintesti Tatal? Accepta-I Fiul, si ti-L vei aminti. Nimic nu poate demonstra nevrednicia Fiului Sau, caci nimic nu poate dovedi adevarul unei minciuni. Ce vezi din Fiul Lui prin ochii eului e o demonstratie ca Fiul Lui nu exista, dar - unde este Fiul - trebuie sa fie Tatal.
Accepta un lucru pe care Dumnezeu nu îl neaga, si lucrul respectiv îsi va demonstra adevarul. Martorii de partea lui Dumnezeu stau în lumina Lui si vad ce a creat. Tacerea lor este indiciul ca l-au vazut pe Fiul lui Dumnezeu si, în Prezenta lui Cristos, nu trebuie sa demonstreze nimic, caci Cristos le vorbeste de Sine si de Tatal Lui. Sunt tacuti pentru ca le vorbeste Cristos, si cuvintele rostite de ei sunt ale Lui.
Fiecare frate pe care îl întâlnesti devine martor fie de partea lui Cristos, fie de partea eului, în functie de ce percepi în el. Fiecare te convinge de ce vrei sa percepi si de realitatea Împaratiei la care ai ales sa veghezi. Tot ce percepi e o marturie la sistemul de gândire pe care îl vrei adevarat.
Fiecare frate are puterea sa te elibereze, daca alegi sa fii liber. Nu poti accepta o marturie falsa despre el decât daca ai evocat marturii false împotriva lui. Daca nu îti vorbeste de Cristos, nu i-ai vorbit de Cristos nici tu. Nu îti auzi decât propria voce si, de vorbeste prin tine Cristos, Îl vei auzi.

E imposibil sa nu crezi ce vezi, dar e la fel de imposibil sa vezi ce nu crezi. Perceptiile se construiesc pe baza experientei, iar experienta duce la credinte. Perceptiile nu se stabilizeaza pâna nu se fixeaza credintele. Prin urmare, ce crezi chiar vezi. Iata ce am vrut sa se înteleaga prin: "Fericiti cei ce nu au vazut si au crezut", caci cei ce cred în înviere o vor vedea. Învierea e triumful deplin al lui Cristos asupra eului, nu prin atac, ci prin transcendenta. Caci Cristos Se ridica într-adevar deasupra eului si a tuturor lucrarilor acestuia, si Se suie la Tatal si la Împaratia Sa.
Vrei sa iei parte la înviere sau la rastignire? Vrei sa îti condamni fratii sau sa îi eliberezi?
Vrei sa îti transcenzi închisoarea si sa te sui la Tatal? Aceste întrebari sunt toate una si aceeasi, si li se raspunde la toate deodata. A existat multa confuzie referitor la ce înseamna perceptia, caci cuvântul e folosit atât pentru constienta, cât si pentru interpretarea constientei. Dar nu poti fi constient fara interpretare, caci ce percepi este interpretarea ta.
Cursul acesta e cât se poate de clar. Daca nu îl vezi cu claritate înseamna ca interpretezi în defavoarea lui si, de aceea, nu îl crezi. Si, din moment ce credinta determina perceptia, nu percepi ce înseamna si, de aceea, nu îl accepti. Experiente diferite însa duc la credinte diferite si, odata cu ele, la perceptii diferite. Caci perceptiile se învata odata cu credintele, si experienta chiar te învata. Eu te conduc spre un nou tip de experienta, pe care vei deveni tot mai putin dispus sa o negi. E usor sa înveti de la Cristos, caci perceperea cu El nu implica absolut nicio sfortare. Perceptiile Lui sunt constienta ta fireasca, si nu te obosesc decât distorsiunile introduse de tine. Lasa Cristosul din tine sa interpreteze pentru tine, si nu încerca sa limitezi ce vezi prin credinte mici si înguste, nedemne de Fiul lui Dumnezeu. Caci, pâna nu intra Cristos în ce I se cuvine, Fiul lui Dumnezeu se va vedea fara Tata.
Eu sunt învierea ta si viata ta. Tu vietuiesti în mine pentru ca vietuiesti în Dumnezeu. Si toti vietuiesc în tine, dupa cum vietuiesti si tu în toti. Oare poti, atunci, sa percepi nevrednicia într-un frate fara sa o percepi în tine? Si poti sa o percepi în tine fara sa o percepi în Dumnezeu? Crede în înviere pentru ca s-a înfaptuit, si s-a înfaptuit în tine. Asta e la fel de adevarat acum pe cât va fi întotdeauna, caci învierea e Voia lui Dumnezeu, ce nu cunoaste nici timp, nici exceptii. Dar sa nu faci exceptii nici tu, caci nu vei percepe ce s-a înfaptuit pentru tine. Caci ne suim la Tatal împreuna, dupa cum a fost la început, este acum si va fi în veci, ca asa e firea Fiului lui Dumnezeu dupa cum l-a creat Tatal lui.
Nu subaprecia puterea devotiunii Fiului lui Dumnezeu, nici puterea pe care o are asupra lui dumnezeul la care se închina. Caci se pune singur la altarul propriului dumnezeu, fie ca e dumnezeul pe care l-a facut, fie Dumnezeu Care l-a creat. Iata de ce înrobirea lui e la fel de totala ca libertatea lui, caci se va supune doar dumnezeului pe care îl accepta. Dumnezeul rastignirii cere sa rastigneasca, si cei ce i se închina se supun. În numele lui se rastignesc, crezând ca puterea Fiului lui Dumnezeu se naste din sacrificiu si durere. Iar Dumnezeul învierii nu cere nimic, caci nu e Voia Lui sa ia. El nu cere ascultare, caci ascultarea implica supunere. Nu vrea decât sa înveti voia ta si sa o urmezi, nu în spiritul sacrificiului si al supunerii, ci în voiosia libertatii.
Învierea trebuie sa îti câstige loialitatea cu voiosie, caci e simbolul bucuriei. Toata puterea ei de-a captiva sta în faptul ca reprezinta ce vrei sa fii. Libertatea de-a lasa în urma tot ce te raneste, te umileste si te înspaimânta nu ti se poate impune, dar ti se poate oferi prin gratia lui Dumnezeu. Si o poti accepta prin gratia Sa, caci Dumnezeu e plin de gratie cu Fiul Sau, acceptându-l fara rezerve ca al Sau. Cine, atunci, este al tau? Tatal ti-a dat tot ce e al Sau, si El Însusi e al tau cu ei.
Pazeste-i în învierea lor, caci altfel nu te vei trezi în Dumnezeu, înconjurat în siguranta de ce e al tau de-a pururi.
7. Nu îti vei gasi pacea pâna nu scoti cuiele din mâinile Fiului lui Dumnezeu si nu îi iei si ultimul spin de pe frunte. Iubirea lui Dumnezeu Îi împresoara Fiul pe care dumnezeul rastignirii îl condamna. Nu preda ca am murit în zadar. Preda în schimb ca nu am murit, demonstrând ca traiesc în tine. Caci desfacerea rastignirii Fiului lui Dumnezeu e lucrarea izbavirii, în care fiecare are un rol de o valoare egala. Dumnezeu nu Îsi judeca nevinovatul Fiu. De vreme ce i S-a dat lui, cum ar putea sa fie altfel?
Te-ai tintuit pe o cruce si ti-ai pus pe cap o cununa de spini. Dar nu îl poti rastigni pe Fiul lui Dumnezeu, caci Voia lui Dumnezeu nu poate sa moara. Fiul Lui a fost izbavit de propria lui rastignire, si nu îl poti ceda mortii pe cel caruia Dumnezeu i-a dat viata vesnica. Visul rastignirii îti sade înca greu pe pleoape, dar ce vezi în vise nu e realitate. Cât îl percepi rastignit pe Fiul lui Dumnezeu, dormi. Si, cât crezi ca îl poti rastigni, ai doar cosmaruri. Tu, care începi sa te trezesti, mai esti constient de vise si nu le-ai uitat înca. Uitarea viselor si constienta lui Cristos vin odata cu trezirea altora sa îti împartaseasca izbavirea.
Te vei trezi la propria ta chemare, caci Chemarea de-a te trezi e înauntrul tau. Daca traiesc în tine, esti treaz. Dar trebuie sa vezi lucrarile pe care le fac prin tine, caci altfel nu vei percepe ca ti le-am facut. Nu pune limite la ce crezi ca pot face prin tine, caci altfel nu vei accepta ce pot face pentru tine. Dar s-a facut deja si, daca nu dai tot ce ai primit, nu vei cunoaste ca izbavitorul tau este viu si ca te-ai trezit cu el. Izbavirea se recunoaste doar împartasind-o.
Fiul lui Dumnezeu e mântuit. Adu-i Fiimii doar aceasta constienta, si vei avea un rol în izbavire la fel de valoros ca al meu. Caci rolul tau trebuie sa fie ca al meu daca îl înveti de la mine. De crezi ca al tau e limitat, îl limitezi pe al meu. Miracolele nu au o ordine a dificultatii pentru ca toti Fiii lui Dumnezeu sunt de-o valoare egala si egalitatea lor e unitatea lor. Întreaga putere a lui Dumnezeu e în fiecare parte a Sa, si nimic din ce Îi contrazice Voia nu e nici mare, si nici mic. Ce nu exista nu are talie, si nici masura. Lui Dumnezeu toate Îi sunt cu putinta. Iar lui Cristos Îi este dat sa fie ca Tatal.

În felul în care o percepi, lumea nu poate sa fi fost creata de Tatal, caci lumea nu e cum o vezi tu. Dumnezeu a creat doar ce e vesnic, iar tot ce vezi tu e perisabil. De aceea, trebuie sa existe o alta lume pe care nu o vezi. Biblia vorbeste de un nou Cer si de un nou pamânt, dar nu poate fi adevarat literalmente, caci cele vesnice nu sunt re-create. A percepe din nou e doar a repercepe, implicând ca înainte, sau între timp, nu ai perceput deloc. Ce e, atunci, lumea ce îti asteapta perceptia când o vezi?
Fiecare gând iubitor pe care l-a avut vreodata Fiul lui Dumnezeu e vesnic. Gândurile iubitoare pe care le percepe mintea lui în lumea aceasta sunt singura realitate a lumii. Ele sunt tot perceptii, caci mai crede ca este separat. Dar sunt vesnice pentru ca sunt iubitoare. Si, iubitoare fiind, ele sunt ca Tatal si, de aceea, nu pot muri. Lumea reala poate efectiv sa fie perceputa. Nu trebuie decât sa fii dispus sa nu percepi altceva. Caci, daca percepi binele si raul deopotriva, accepti falsul si adevaratul deopotriva, si nu faci distinctie între ele.
Eul poate sa vada câtva bine, dar niciodata numai bine. Iata de ce perceptiile lui sunt atât de variabile. El nu respinge binele în întregime, caci nu ai putea sa accepti asa ceva. Dar adauga întotdeauna ceva nereal la real, încurcând astfel iluzia cu realitatea. Caci perceptiile nu pot fi partial adevarate. De crezi în adevar si iluzie, nu poti spune care e adevarat. Pentru a-ti stabili propria autonomie, ai încercat sa creezi diferit de Tatal tau, crezând ca ce ai faurit e în stare sa fie diferit de El.
Dar tot ce e adevarat este ca El. Perceperea exclusiva a lumii reale te va duce la Cerul real, pentru ca te va face în stare sa îl întelegi.
Perceperea binelui nu e cunoastere, dar negarea opusului binelui îti permite sa recunosti o conditie în care nu exista opusi. Iar asta e conditia cunoasterii. Fara aceasta constienta, nu i-ai satisfacut conditiile si, pâna nu o faci, nu vei cunoaste ca îti apartine deja. Ai facut multe idei pe care le-ai pus între tine si Creatorul tau, si credintele acestea sunt lumea asa cum o percepi. Adevarul nu lipseste de aici, dar e obscur. Nu cunosti diferenta dintre ce e facut de tine si ce e creat de Dumnezeu, asa ca nu cunosti diferenta dintre ce e facut de tine si ce e creat de tine. Sa crezi ca poti percepe lumea reala înseamna sa crezi ca te poti cunoaste. Pe Dumnezeu Îl poti cunoaste pentru ca e Voia Lui sa fie cunoscut. Lumea reala e tot ce ti-a pastrat Spiritul Sfânt din ce-ai facut, iar perceperea exclusiva a acesteia e mântuirea, fiind recunoasterea ca realitatea este numai ce e adevarat.

Cursul acesta este foarte simplu. Poate nu simti ca ai nevoie de un curs care, la urma urmei, te învata ca numai realitatea e adevarata. Dar oare crezi lucrul acesta? Când vei percepe lumea reala, vei recunoaste ca nu l-ai crezut. Însa repeziciunea cu care noua si singura ta perceptie reala va fi tradusa în cunoastere nu îti va lasa decât o clipa sa realizezi ca numai asta e adevarat. Si atunci tot ce ai faurit va fi dat uitarii: binele si raul, falsul si adevaratul. Caci, când Cerul se va face una cu pamântul, pâna si lumea reala o sa dispara din privirea ta. Sfârsitul lumii nu e distrugerea ei, ci traducerea ei în Cer. Reinterpretarea lumii e transferul întregii perceptii la cunoastere.
Biblia va spune sa deveniti precum copilasii. Copilasii recunosc ca nu înteleg ce percep si, de aceea, întreaba ce înseamna. Nu fa greseala de a crede ca întelegi câte percepi, caci le pierzi întelesul. Spiritul Sfânt însa ti-a pastrat întelesul lor si, daca Îl lasi sa îl interpreteze, îti va reda ce ai aruncat. Cât crezi însa ca le cunosti întelesul, nu vei vedea ce nevoie ai sa Îl întrebi.
Nu stii ce înseamna nimic din ce percepi. Nici unul dintre gândurile tale nu e pe deplin adevarat. Recunoasterea acestui lucru e fermul tau început. Nu esti îndrumat gresit, ci nu ai acceptat nicio îndrumare. Ai mare nevoie sa fii instruit cum sa percepi, caci nu întelegi nimic. Recunoaste acest lucru, dar nu îl accepta, caci întelegerea e mostenirea ta. Perceptiile se învata si nu esti fara Profesor.
Dar dorinta ta de-a învata de la El depinde de dorinta de-a pune sub semnul întrebarii tot ce ai învatat de la tine, caci tu - care ai învatat gresit - nu ar trebui sa îti fii propriul profesor.
Nimeni nu îsi poate ascunde adevarul decât siesi. Dar Dumnezeu nu îti va refuza Raspunsul pe care l-a dat. Cere, atunci, ce e al tau, dar nu este facut de tine, si nu te apara de adevar.
Tu ai facut problema la care Dumnezeu a raspuns. Pune-ti, asadar, doar o simpla întrebare:

Vreau problema sau vreau raspunsul?

Hotaraste ca vrei raspunsul, si îl vei avea, caci îl vei vedea asa cum este, si e al tau deja.
Te plângi, poate, ca acest curs nu e destul de concret ca sa îl întelegi si sa îl folosesti.
Dar nu i-ai urmat, poate, recomandarile concrete. Nu e un curs de jocuri de idei, ci de aplicatii practice.
Nimic nu poate fi mai concret decât sa ti se spuna ca, daca ceri, ti se va da. Spiritul Sfânt va raspunde la fiecare problema concreta cât crezi ca problemele sunt concrete. Raspunsul Lui e atât multiplu, cât si unu, cât crezi ca unu e multiplu. Poate ca te temi de concretetea Lui, temându-te de ce crezi ca va pretinde de la tine. Dar numai cerând vei învata ca tot ce tine de Dumnezeu nu pretinde nimic de la tine. Dumnezeu da, nu ia. Când refuzi sa ceri, refuzi crezând ca a cere este a lua, si nu a împartasi.
Spiritul Sfânt îti va da doar ce e al tau si nu va lua nimic în schimb. Caci ce e al tau e totul si îl împartasesti cu Dumnezeu. Asta e realitatea sa. Spiritul Sfânt, Care voieste numai sa refaca, sa fie oare în stare sa interpreteze gresit întrebarea pe care trebuie sa o pui ca sa îi înveti raspunsul? Ai auzit raspunsul, dar ai înteles gresit întrebarea. Crezi ca a cere îndrumarea Spiritului Sfânt e totuna cu a cere privatiune.
Puiul lui Dumnezeu, nu îti întelegi Tatal. Crezi într-o lume care ia, caci crezi ca poti capata luând. Si, prin perceptia aceasta, ai pierdut din vedere lumea reala. Te temi de lume asa cum o vezi tu, dar lumea reala e tot a ta, la cerere. Nu ti-o refuza, caci nu poate decât sa te elibereze. Ce tine de Dumnezeu nu îi va înrobi Fiul, pe care l-a creat liber si a carui libertate e ocrotita de Fiinta Sa. Fericit esti tu, cel dispus sa ceri adevarul de la Dumnezeu fara nicio frica, pentru ca numai asa poti învata ca raspunsul Lui e eliberarea de toata frica.
Frumos odor al lui Dumnezeu, ceri doar ce ti-am promis. Crezi ca te-as însela? Împaratia Cerului e înauntrul tau. Crede ca adevarul e în mine, caci stiu ca e în tine. Fiii lui Dumnezeu nu au nimic ce sa nu împartaseasca. Cere adevarul de la orice Fiu de-al lui Dumnezeu, si l-ai cerut de la mine. Nu exista unul printre noi care sa nu aiba în el raspunsul, sa îl dea oricui i-l cere.
Cere-i orice Fiului lui Dumnezeu, si îti va raspunde Tatal lui, caci Cristos nu Se înseala în privinta Tatalui Sau si Tatal Sau nu Se înseala în privinta Lui. Nu te însela, atunci, nici tu în privinta fratelui tau si vezi ca realitatea lui doar gândurile lui iubitoare, caci - negând ca mintea lui este scindata - o vei vindeca pe-a ta. Accepta-l asa cum îl accepta Tatal lui si vindeca-l întru Cristos, caci Cristos e vindecarea lui si a ta. Cristos e Fiul lui Dumnezeu Care nu e nicidecum separat de Tatal Sau, al Carui fiecare gând e la fel de iubitor ca Gândul Tatalui Sau prin care a fost creat. Nu te însela în privinta Fiului lui Dumnezeu, caci trebuie sa te înseli astfel în privinta ta. Si, înselându-te în privinta ta, te înseli în privinta Tatalui tau, în Care nu e cu putinta nicio înselare.
În lumea reala nu exista boala, caci nu e separare, nici diviziune. Numai gândurile iubitoare sunt recunoscute si, din moment ce nimeni nu e lipsit de ajutorul tau, Ajutorul lui Dumnezeu te însoteste pretutindeni. Când devii dispus sa accepti acest Ajutor cerându-L, Îl vei da pentru ca Îl vrei.
Nimic nu îti va întrece puterea de vindecare, caci nimic nu se va refuza simplei tale rugaminti. Ce probleme nu o sa dispara în Prezenta Raspunsului dumnezeiesc? Cere, atunci, sa înveti realitatea fratelui tau, pentru ca tocmai asta vei percepe în el, si îti vei vedea frumusetea reflectata într-a lui.
Nu accepta modul variabil în care se percepe fratele tau, caci mintea lui scindata e a ta si nu îti vei accepta vindecarea fara a lui. Caci împartasiti lumea reala dupa cum împartasiti si Cerul, si vindecarea lui e a ta. Sa te iubesti înseamna sa te vindeci, si nu îti poti realiza obiectivul percepând bolnava o parte a ta. Frate, ne vindecam împreuna dupa cum - tot împreuna - traim si iubim. Nu te însela în privinta Fiului lui Dumnezeu, caci e una cu el însusi si una cu Tatal sau. Iubeste-l pe preaiubitul Tatalui sau, si vei învata Iubirea Tatalui fata de tine.
Daca percepi vreo ofensa într-un frate, smulge ofensa din mintea ta, caci esti ofensat de Cristos si te înseli în privinta Lui. Vindeca întru Cristos si nu fi ofensat de El, caci nu exista nicio ofensa în El. Daca te ofenseaza ce percepi, te-ai ofensat singur si îl condamni pe Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu nu îl condamna. Lasa Spiritul Sfânt sa înlature toate ofensele Fiului lui Dumnezeu la propria-i adresa si nu percepe alta decât prin îndrumarea Lui, caci El vrea sa te mântuiasca de toata condamnarea. Accepta-I puterea de vindecare si foloseste-o pentru toti cei pe care ti-i trimite, caci voieste sa îl vindece pe Fiul lui Dumnezeu, în privinta caruia nu Se înseala.
Copiii percep stafii si monstri si balauri înspaimântatori, si sunt de-a dreptul îngroziti.
Dar, daca întreaba pe cineva în care au încredere ce înseamna lucrurile pe care le percep si sunt dispusi sa îsi lepede propriile lor interpretari în favoarea realitatii, frica lor dispare odata cu ele. Când e ajutat sa îsi traduca "stafia" într-o perdea, "monstrul" într-o umbra si "balaurul" într-un vis, copilul nu mai e înspaimântat si râde fericit de propria lui frica.
Tu, puiule, te temi de fratii tai si de Tatal tau si de tine însuti. Dar nu faci decât sa te înseli în privinta lor. Întreaba-L ce sunt ei pe Profesorul realitatii si, auzindu-I raspunsul, vei râde si tu de spaimele tale si ti le vei înlocui cu pace. Caci frica nu sta în realitate, ci în mintile copiilor ce nu înteleg realitatea. Numai lipsa lor de întelegere îi înspaimânta si, când învata sa perceapa adevarat, nu se mai tem. Si, datorita acestui lucru, vor cere din nou adevarul când sunt înspaimântati. Nu realitatea fratilor tai sau a Tatalui tau sau a ta te înspaimânta. Nu cunosti ce sunt si, de aceea, îi percepi ca stafii si monstri si balauri. Întreaba-L care e realitatea lor pe Cel Ce o cunoaste, si îti va spune ce sunt ei. Caci nu îi întelegi si, deoarece esti înselat de ce vezi, ai nevoie de realitate sa îti spulbere spaimele.
Oare nu ti-ai da spaimele în schimbul adevarului, daca schimbul e al tau la cerere? Caci, daca Dumnezeu nu Se înseala în privinta ta, tu te poti însela numai în privinta ta. Dar poti sa înveti adevarul despre tine de la Spiritul Sfânt, Care te va învata ca în tine, ca parte a lui Dumnezeu, nicio înselare nu e cu putinta. Când te vei percepe fara sa te înseli, vei accepta lumea reala în locul celei false pe care ai facut-o. Si atunci Tatal tau Se va pleca pâna la tine si va face ultimul pas pentru tine ridicându-te la El.