Eul e idolatrie; indiciul unui sine limitat si separat, nascut intr-un trup, osandit sa sufere si sa isi sfarseasca viata prin moarte. Eul e "voia" care vede in Voia lui Dumnezeu un dusman si ia o forma in care aceasta e negata. Eul e "dovada" ca puterea este slaba si iubirea infricosatoare, ca viata e chiar moarte si numai ce se opune lui Dumnezeu este adevarat.
Eul e dement. In frica sta dincolo de Pretutindeni, despartit de Tot, separat de Infinit. In dementa lui, crede ca a devenit victorios asupra lui Dumnezeu Insusi. Si, in groaznica lui autonomie, "vede" ca Voia lui Dumnezeu a fost distrusa. Viseaza la pedeapsa si tremura in fata figurilor din visele lui: dusmanii lui, care cauta sa il ucida inainte de a-si putea lua el masuri de siguranta prin atacarea lor.
Fiul lui Dumnezeu nu are eu. Ce poate sa stie el de nebunie si de moartea lui Dumnezeu, cand a ramas sa stea in El? Ce poate sa stie de chin si suferinta, cand traieste intr-o bucurie vesnica? Ce poate sa stie de frica si pedeapsa, pacat si vinovatie, ura si atac, cand tot ce il inconjoara e pace eterna, de-a pururi lipsita de conflict si netulburata, in cea mai profunda liniste si seninatate?
Sa cunosti realitatea inseamna sa nu vezi eul si gandurile lui, lucrarile lui, faptele lui, legile si convingerile lui, visele lui, sperantele lui, planurile lui pentru propria mantuire si costul pe care il atrage dupa sine credinta in el. In suferinta, pretul credintei in el e atat de imens, incat rastignirea Fiului lui Dumnezeu e oferita zilnic in sumbrul sanctuar al eului, iar sangele trebuie sa curga inaintea altarului unde nesanatosii lui adepti se pregatesc sa moara.
Dar un singur crin al iertarii va preschimba intunericul in lumina, altarul inchinat iluziilor in sanctuarul Vietii Insesi. Iar pacea va fi redata pentru totdeauna sfintelor minti pe care Dumnezeu le-a creat sa fie Fiul Lui, salasul Lui, bucuria Lui, iubirea Lui, total apartinandu-i Lui, total una cu El.