Fericirea mea şi funcţia mea sunt una

66 - Fericirea mea şi funcţia mea sunt una.

Ai remarcat, desigur, accentul pe care l-am pus în ultimile noastre lecţii, pe legătura dintre îndeplinirea funcţiilor tale şi realizarea fericirii. Am făcut-o pentru că nu vezi această legătură. Totuşi, între ele există mai mult decât doar o conexiune: sunt unul şi acelaşi lucru. Formele lor sunt diferite, dar conţinutul lor este acelaşi.

Eul se află într-o continuă luptă cu Sfântul Spirit în problema fundamentală a funcţiei tale. El dă o bătălie continuă cu Sfântul Spirit pentru a stabili care este fericirea ta. Bătălia nu se dă de ambele părţi. Eul atacă şi Sfântul Spirit nu ripostează. El ştie care îţi este funcţia. Ştie că fericirea este funcţia ta.

Vom încerca astăzi să trecem de această luptă lipsită de sens; să ajungem la adevărul despre funcţia ta. Nu ne vom angaja în dispute fără sens despre ce este. Nu ne vom implica fără speranţă în definirea fericirii şi în stabilirea mijloacelor pentru realizarea ei. Nu vom face pe placul eului, ascultându-i atacurile îndreptate asupra adevărului. Vom fi, pur şi simplu, bucuroşi că putem afla adevărul.

Perioada de exersare mai lungă de astăzi are ca scop, pentru tine, acceptarea faptului că între funcţia pe care ţi-a dăruit-o Dumnezeu şi fericirea ta nu numai că există o legătură reală, dar ele sunt, de fapt, identice. Dumnezeu îţi dăruieşte numai fericire. Prin urmare, funcţia pe care ţi-a dăruit-o El trebuie să fie fericirea, chiar dacă pare a fi altceva. Exerciţiile de astăzi constituie o încercare de a trece dincolo de aceste deosebiri în aparenţă şi de a recunoaşte un conţinut comun acolo unde el există în adevăr.
Începe perioada de exersare de zece până la cincisprezece minute reconsiderând aceste gânduri:

"Dumnezeu îmi dăruieşte numai fericire. El mi-a dăruit funcţia. Prin urmare, funcţia mea trebuie să fie fericirea."

Încearcă să vezi logica acestei secvenţe, chiar dacă încă nu accepţi concluzia. Concluzia ar putea fi falsă numai dacă primele două gânduri sunt eronate. Aşadar, să ne gândim un răstimp la premize, în timp ce exersăm.
Prima premiză este aceea că Dumnezeu îţi dăruieşte numai fericire. Ea ar putea fi falsă, desigur, dar pentru a fi falsă, este necesar să definim pe Dumnezeu drept ceva ce El nu este. Iubirea nu poate dărui răul, iar ceea ce nu este fericire este rău. Dumnezeu nu poate dărui ceea ce nu are, iar El nu poate avea ceea ce El nu este. Dacă nu îţi dă numai fericire, Dumnezeu trebuie să fie rău. Şi crezi tocmai această definiţie a Lui, dacă nu accepţi prima premiză.
A doua premiză este că Dumnezeu ţi-a dăruit funcţia. Am văzut că nu există decât două părţi ale minţii tale. Una este stăpânită de eu şi alcătuită din iluzii. Cealaltă este casa Sfântului Spirit, locul unde sălăşluieşte adevărul. Nu ai de ales decât între aceste călăuze, iar ca rezultat al alegerii tale nu sunt posibile alte consecinţe în afară de frica pe care eul o produce întotdeauna şi iubirea pe care Sfântul Spirit o oferă mereu pentru a o înlocui.
De aici rezultă, în mod necesar, fie că funcţia ta este stabilită de Dumnezeu prin Vocea Lui, fie că este plăsmuită de eu, pe care tu l-ai plăsmuit pentru a-l înlocui pe El. Care este cea adevărată? Dacă nu ţi-a dăruit Dumnezeu funcţia, ea trebuie să fie darul eului.
Oare eul are într-adevăr daruri de dat, de vreme ce el însuşi este o iluzie şi oferă numai iluzia unor daruri?
Gândeşte-te la toate acestea în timpul exerciţiilor mai lungi de astăzi. Mai gândeşte-te şi la numeroasele forme pe care iluzia funcţiei tale le-a luat în propria-ţi minte şi la numeroasele feluri în care ai încercat să găseşti mântuirea sub îndrumarea eului. Ai găsit-o? Ai fost oare fericit? Ţi-au adus pacea? Avem nevoie astăzi de multă onestitate. Adu-ţi aminte de rezultate în mod cinstit şi gândeşte-te, dacă a fost vreodată rezonabil să aştepţi fericirea de la un singur lucru pe care eul ţi l-a propus vreodată.
Cu toate acestea, eul este singura alternativă la Vocea Sfântului Spirit.
Vei asculta glasul nebuniei sau vei auzi adevărul. Încearcă să faci această alegere, gândindu-te la premizele pe care se bazează concluzia noastră. La această concluzie putem fi părtaşi, la alta însă nicidecum. Căci însuşi Dumnezeu o împărtăşeşte cu noi.
Ideea de astăzi este un alt pas uriaş spre perceperea a ceea ce este la fel ca fiind la fel, şi a ceea ce este diferit, ca diferit. De o parte stau toate iluziile. Întreg adevărul stă de cealaltă parte. Să încercăm astăzi să ne dăm seama că numai adevărul este adevărat.