163 - Nu există moarte. Fiul lui Dumnezeu e liber.
Moartea e un gând care ia multe forme, adesea nerecunoscute. Ea poate să apară ca tristeţe, frică, nelinişte sau îndoială; ca lipsă de credinţă şi de încredere; preocupare pentru trupuri, invidie şi toate formele în care dorinţa de-a fi cum nu eşti poate veni să tenteze. Toate aceste gânduri sunt doar reflecţii ale venerării mortii ca mântuitoare şi eliberatoare.
Întrupare a fricii, gazda păcatului, dumnezeu al celor vinovaţi şi stăpânul tuturor iluziilor şi amăgirilor, gândul morţii pare într-adevar puternic. Căci pare să ţină toate făpturile în mâna ei uscată; toate speranţele şi dorinţele în încleştarea ei funestă; toate obiectivele percepute doar în ochii ei nevăzători. Firavii, neputincioşii şi boInavii se închină în faţa imaginii ei, socotind că doar ea este reală, inevitabilă, demnă de încrederea lor. Căci numai ea va veni cu siguranţa. Cu excepţia morţii, totul e considerat nesigur, prea repede pierdut oricât de greu ar fi de obţinut, incert ca rezultat, capabil să inşele speranţele pe care le-a trezit cândva şi să lase în urmă gustul prafului şi al cenuşii, în locul aspiraţiilor şi al viselor. Numai pe moarte se poate conta. Căci va veni cu paşi siguri când îi vine timpul să sosească. Şi nu va pregeta nicicând să ia ostatică viaţa toată.
Chiar vrei să te închini unor astfel de idoli? Aici, puterea şi tăria lui Dumnezeu sunt percepute într-un idol făcut din pulbere şi praf. Aici, opusul lui Dumnezeu e proclamat stăpânul creaţiei încă mai puternic decât Voia de viaţă a lui Dumnezeu, nesfârşirea iubirii, şi constanţa desăvârşită şi imuabilă a Cerului. Aici, Voia Tatălui şi a Fiului e definitiv înfrântă, şi pusă la loc de odihnă sub piatra funeră pe care a aşezat-o moartea pe trupul sfântului Fiu al lui Dumnezeu. Nesfânt în înfrângere, el a devenit ce l-a vrut moartea. Epitaful lui, pe care l-a scris moartea însăşi, nu îi dă nume, căci s-a făcut ţărână, pulbere şi praf. Nu spune decât atât: "Aici zace un martor că Dumnezeu e mort". şi scrie asta de repetate ori, în timp ce adoratorii ei consimt şi, îngenunchind cu fruntea la pământ, şoptesc cu teamă că aşa este.
E imposibil să te închini sub orice formă morţii şi să alegi totuşi câteva pe care să nu le cultivi şi pe care să încerci chiar să le eviţi, în timp ce mai crezi în celelalte. Căci moartea e totală. Ori mor toate lucrurile, ori trăiesc toate şi nu pot muri. Nu e posibil niciun compromis. Căci aici vedem din nou o poziţie evidentă, pe care trebuie să o acceptăm dacă vrem să fim sănătoşi la minte: ce contrazice un gînd chiar întru totul nu poate fi adevărat decât dacă opusul lui se dovedeşte a fi fals.
Ideea morţii lui Dumnezeu e atât de absurdă, încât şi demenţilor le vine greu să o creadă.
Căci presupune că Dumnezeu a fost odată viu şi a pierit cumva; ucis, pesemne, de cei ce nu au vrut ca El să suavieţuiască. Voia lor, superioară ca putere, a putut să o înfrângă pe a Lui, aşa că viaţa veşnică a cedat în faţa morţii. Şi, odată cu Tatăl, a murit şi Fiul.
Celor ce venerează moartea probabil că le este frică. Şi totuşi, pot gînduri ca acestea să fie înfricoşătoare? Dacă ar vedea că nu cred decât aşa ceva, ar fi eliberaþi pe loc. Şi asta le vei arăta azi. Nu există moarte, şi renunţăm la ea acum în fiecare formă, spre mântuirea lor şi a noastră, totodată. Dumnezeu nu a făcut moartea. Aşa că orice fomă ia trebuie să fie o iluzie. Iată poziţia pe care o luăm astăzi. Şi ne e dat să privim dincolo de moarte şi să vedem viaţa.
Tatăl nostru, binecuvântează-ne astăzi ochii. Suntem mesagerii Tăi şi vrem să vedem slăvita reflecţie a Iubirii Tale care străluceşte în toate. Noi numai în Tine vieţuim şi ne mişcăm. Nu suntem separaţi de veşnica Ta viaţă. Nu există moarte, căci moartea nu e Voia Ta. Şi rămânem unde ne-ai pus Tu, în viaţa pe care o împărtăşim cu Tine şi cu toate făpturile, să fim ca Tine şi parte din Tine de-a pururi. Îţi acceptăm Gândurile ca ale noastre, iar voia noastră e veşnic una cu a Ta. Amin.