168 - Harul Tău îmi este dat. Îl revendic acum.
Dumnezeu ne vorbeşte. Să nu Îi vorbim şi noi? El nu este distant. Nu face nicio încercare să Se ascundă de noi. Noi încercăm să ne ascundem de El şi suferim de amăgire. El rămâne întru totul accesibil.
Îşi iubeşte Fiul. Nu există altă certitudine în afară de aceasta, dar aceasta este de ajuns.
El Işi va iubi Fiul de-a pururi. Când mintea rămâne adormită, El îl iubeşte în continuare. Iar, când i se trezeşte mintea, El îl iubeşte cu o Iubire de-a pururi neschimbătoare. Dacă ai cunoaşte semnificaţia Iubirii Lui, speranţa şi disperarea ar fi cu neputinţă. Căci speranţa ar fi satisfăcută pentru iar disperarea de orice fel ar fi de neconceput. Harul Lui este punsul Lui la toată disperarea, căci în el stă amintirea Iubirii Lui. Oare nu ar da El bucuros mijloacele prin care se recunoaşte Voia? Harul Lui este al tău prin recunoaşterea acestui lucru. Iar amintirea Lui se trezeşte în mintea care cere de la El mijloacele prin care somnul ei ia sfârşit.
Astăzi cerem de la Dumnezeu darul pe care l-a păstrat cu cea mai mare grijă în inimile noastre, aşteptând să îl adeverim. Acesta esre darul prin care Dumnezeu Se apleacă până la noi şi ne ridică, făcând El Însuşi ultimul pas al mântuirii. CU excepţia acestui pas, toţi paşii se învaţă, sub îndrumarea Vocii Lui. Dar, în final, El Insuşi vine, ne ia în propriile Lui Braţe şi înlătură păienjenişul somnului nostru, Darul harului Său e mai mult decât un răspuns. Căci restabileşte toate amintirile pe care mintea adormită le-a uitat, toată certitudinea în ce priveşte semnificaţia Iubirii.
Dumnezeu Işi iubeşte Fiul. Roagă-L acum să îţi dea mijloacele prin care lumea aceasta va dispărea, şi viziunea va veni mai întâi urmată la numai o clipă de cunoaştere. Căci în har vezi o lumină care învăluie lumea întreagă în iubire şi vezi cum dispare frica de pe fiecare faţă în timp ce inimile se înalţă şi revendică lumina ca a lor. Ce rămâne acum să mai amâne Cerul chiar şi o clipită? Ce mai rămâne nefăcut când iertarea ţi se aşterne peste toate?
Ziua de azi e nouă şi sfântă, căci primim ce ni s-a dat. Credinţa noastră stă în Cel Care ne dă, nu în propria noastră acceptare. Ne recunoaştem greşelile, dar Cel Care nu tie de greşeală e totuşi Cel Care răspunde greşelilor noastre, dându-ne mijloacele de-a le lepăda şi de-a ne înălţa la El cu recunoştinţă şi iubire.
Iar El coboară să ne întâlnească, în timp ce noi venim la El. Căci, ce ne-a pregătit, ne dă şi noi primim. Iată care e Voia Lui, pentru că Îşi iubeşte Fiul.Lui ne rugăm astăzi, restituind doar cuvântul pe care ni l-a dat prin Propria Lui Voce, Cuvântul Lui, Iubirea Lui:
Harul Tău îmi este dat. ÎI revendic acum. Tată, la Tine vin. Şi Tu vei veni la mine, cel ce te roagă. Eu sunt Fiul pe care îl iubeşti.