Idolii Bolii

Nimic din afara ta nu te poate umple de frica sau de iubire, pentru ca nimic nu este în afara ta. Timpul si vesnicia sunt ambele în mintea ta, si vor ramâne în conflict pâna vei percepe timpul doar ca mijloc de redobândire a vesniciei. Nu o poti face cât crezi ca orice ti se întâmpla e cauzat de factori din afara ta. Trebuie sa înveti ca timpul e exclusiv la dispozitia ta si ca nimic în lume nu îti poate rapi aceasta raspundere. Poti stirbi legile lui Dumnezeu în închipuirea ta, dar nu poti fugi de ele. Au fost stabilite pentru protectia ta si sunt la fel de nestirbite ca siguranta ta.
Dumnezeu nu a creat nimic în afara de tine si nu exista nimic în afara de tine, caci faci parte din El. În afara de El, ce altceva poate sa existe? Nimic în afara Lui nu poate sa se întâmple, caci - cu exceptia Lui - nimic nu e real. Creatiile tale Îl sporesc cum faci si tu, dar nu adauga nimic diferit pentru ca toate au fost dintotdeauna. Ce altceva poate sa te supere decât efemerul, dar cum sa fie real efemerul daca tu esti singura creatie dumnezeiasca si El te-a creat vesnic? Mintea ta cea sfânta stabileste tot ce ti se întâmpla. De tine depinde fiecare reactie pe care o ai la fiecare lucru pe care îl percepi, pentru ca mintea ta determina cum îl percepi.
Dumnezeu nu Se razgândeste în privinta ta, caci nu e nesigur de El. Si ce cunoaste El poate fi cunoscut, caci nu cunoaste numai pentru El. Te-a creat pentru El, dar ti-a dat puterea sa creezi pentru tine ca sa fii ca El. Iata de ce e sfânta mintea ta. Poate ceva sa depaseasca Iubirea lui Dumnezeu? Poate ceva sa depaseasca, atunci, voia ta? Nimic nu poate ajunge la tine din afara ei pentru ca, fiind în Dumnezeu, cuprinzi totul. Crede acest lucru, si îti vei da seama câte depind de tine. Când îti simti amenintata pacea mintii, întreaba-te: "S-a razgândit Dumnezeu în privinta mea?" Accepta-I atunci decizia, caci e într-adevar constanta, si refuza sa te razgândesti în privinta ta. Dumnezeu nu va decide niciodata în defavoarea ta, caci ar decide în defavoarea Sa.

Nu îti cunosti creatiile pur si simplu pentru ca decizi mereu în defavoarea lor cât timp mintea ti-e scindata, si ti-e imposibil sa ataci ce ai creat. Tine minte însa ca lui Dumnezeu Îi e la fel de imposibil. Legea creatiei spune ca îti iubesti creatiile ca pe tine însuti, pentru ca fac parte din tine. Tot ce s-a creat e, asadar, în perfecta siguranta, fiind ocrotit de legile lui Dumnezeu prin Iubirea Sa. Orice parte a mintii tale care nu cunoaste acest lucru s-a izgonit singura din cunoastere, pentru ca nu i-a satisfacut conditiile. Cine sa fi facut-o, daca nu tu? Recunoaste-o bucuros, caci prin aceasta recunoastere îti dai seama ca izgonirea ta nu vine de la Dumnezeu si, de aceea, nu exista.
Esti acasa în Dumnezeu, visând la exil, dar în masura sa te trezesti la realitate. Iei decizia sa o faci? Tu recunosti, din proprie experienta, ca tot ce vezi în vise iei de bun în timp ce dormi. Dar, în clipa în care te trezesti, realizezi ca tot ce a parut sa se întâmple în vis nu s-a întâmplat deloc. Nu ti se pare ciudat, desi - cât ai dormit - toate legile lumii la care te trezesti au fost stirbite. Nu e posibil oare sa fi trecut doar dintr-un vis într-altul, fara sa te trezesti cu adevarat?
Te-ai obosi oare sa reconciliezi cele întâmplate în doua vise discordante, sau le-ai respinge pe amândoua deodata daca ai descoperi ca realitatea nu concorda cu nicicare dintre ele? Nu îti aduci aminte sa fi fost treaz. Când auzi Spiritul Sfânt, se poate sa te simti mai bine caci iubirea îti pare posibila atunci, dar înca nu îti amintesti ca a fost asa cândva. Si tocmai reamintindu-ti acest lucru vei sti ca poate fi din nou asa. Ce e posibil nu s-a înfaptuit înca. Dar ce a fost cândva e tot asa acum, daca e vesnic. Când îti vei aminti, vei sti ca ce îti amintesti e vesnic si, de aceea, e acum.
Îti vei aminti totul în clipa în care o doresti pe deplin, caci - daca a dori pe deplin e totuna cu a crea - vointa ta va fi spulberat separarea, restituindu-ti mintea, simultan, Creatorului tau si creatiilor tale. Cunoscându-Le, nu vei dori sa dormi, ci doar sa te trezesti si sa fii bucuros. Visele vor fi imposibile pentru ca vei vrea numai adevarul, iar acesta, fiind în sfârsit voia ta, va fi al tau.

Nu poti disocia ceva fara sa cunosti acel ceva mai întâi. Cunoasterea trebuie sa preceada disocierea, asa ca disocierea nu e decât o decizie de-a uita. Ce s-a uitat pare înfricosator atunci, dar numai din cauza ca disociatia e un atac asupra adevarului. Ti-e frica pentru ca ai uitat. Si ti-ai înlocuit cunoasterea cu o constienta a viselor pentru ca te temi de disociatia facuta, si nu de ce ai disociat. Când ce-ai disociat e acceptat, înceteaza sa mai fie înfricosator.
Renuntarea la disocierea realitatii aduce însa mai mult decât simpla lipsa a fricii. În decizia aceasta sta bucuria, si pacea, si slava creatiei. Ofera-I Spiritului Sfânt doar bunavointa de-a-ti aminti, caci El îti pastreaza cunoasterea de Dumnezeu si de tine, în asteptarea acceptarii tale. Renunta bucuros la tot ce ti-ar sta în calea reamintirii, caci Dumnezeu e în memoria ta. Vocea Lui îti va spune ca faci parte din El când esti dispus sa ti-L amintesti si sa îti cunosti din nou realitatea. Nu lasa nimic din aceasta lume sa îti întârzie reamintirea Lui, caci în aceasta reamintire sta cunoasterea de tine.
A-ti reaminti înseamna pur si simplu a reda mintii tale ce e deja în ea. Nu fauresti ce îti amintesti, ci doar accepti din nou ce e deja acolo, dar s-a respins. Capacitatea de-a accepta adevarul în lumea aceasta este corespondentul perceptual al crearii în Împaratie. Dumnezeu Îsi va îndeplini rolul daca ti-l îndeplinesti si tu pe al tau, si ce îti va da în schimb pentru al tau e schimbul perceptiei pe cunoastere. Nimic nu întrece Voia Lui pentru tine. Declara-ti însa voia de-a-ti aduce aminte de El, si iata! El îti va da totul la cerere.
Când ataci, te negi. Te înveti în mod concret ca nu esti ce esti. Faptul ca negi realitatea te împiedica sa accepti darul lui Dumnezeu, pentru ca ai acceptat altceva în locul lui. Daca întelegi ca acesta e întotdeauna un atac asupra adevarului, iar adevarul este Dumnezeu, îti vei da seama de ce e înfricosator întotdeauna. În plus, daca recunosti ca faci parte din Dumnezeu, vei întelege de ce te ataci întotdeauna mai întâi pe tine însuti.
Tot atacul este un atac de Sine. Altceva nu poate fi. Provenit din decizia ta de-a nu fi ce esti, e un atac asupra identificarii tale. Asadar, atacul este modul în care ti se pierde identificarea, caci - când ataci - sigur ai uitat ce esti. Iar, daca realitatea ta e a lui Dumnezeu, atunci când ataci nu îti aduci aminte de El. Nu pentru ca a disparut, ci pentru ca alegi în mod activ sa nu îti aduci aminte de El.
Nu ai putea lua o decizie atât de dementa daca ti-ai da seama ca îti distruge complet pacea mintii. O iei numai din cauza ca mai esti convins ca îti poate capata ceva ce vrei. Rezulta, atunci, ca vrei altceva decât pacea mintii, dar nu te-ai gândit ce anume. Urmarea logica a deciziei tale e însa foarte clara, daca vrei sa o vezi. Decizând împotriva realitatii tale, te-ai facut vigilent împotriva lui Dumnezeu si a Împaratiei Sale. Si tocmai aceasta vigilenta te face sa te temi de amintirea Lui.

Nu L-ai atacat pe Dumnezeu si Îl iubesti cu adevarat. Îti poti schimba oare realitatea?
Nimeni nu poate voi sa se distruga. Când crezi ca te ataci, e un indiciu sigur ca urasti ce crezi ca esti. Si asta, si numai asta, poti sa ataci. Ce crezi ca esti poate fi foarte odios; si ce te pune sa faci acest chip ciudat poate fi foarte distructiv. Distrugerea însa nu e mai reala decât chipul, desi cei ce fac idoli îi adora cu adevarat. Idolii nu sunt nimic, dar cei ce îi adora sunt Fiii lui Dumnezeu cuprinsi de boala. Dumnezeu îi vrea eliberati de boala si restituiti Mintii Lui. El nu îti va limita puterea de a-i ajuta, din moment ce tocmai El ti-a dat-o. Nu te teme de ea, pentru ca e mântuirea ta.
Ce alt Mângâietor poate sa existe pentru copiii lui Dumnezeu cuprinsi de boala decât puterea Lui prin tine? Aminteste-ti ca nu conteaza unde anume în Fiime e acceptat. El e acceptat întotdeauna pentru toti si, când Îl primeste mintea ta, amintirea Lui se trezeste în toata Fiimea.
Vindeca-ti fratii pur si simplu acceptându-L pe Dumnezeu pentru ei. Mintile voastre nu sunt separate, si Dumnezeu are un singur canal de vindecare pentru ca are doar un Fiu. Singura Legatura care a mai ramas sa asigure comunicarea dintre Dumnezeu si copiii Lui îi uneste pe toti - si pe toti, cu El. Sa fii constient de asta e sa îi vindeci, pentru ca înseamna sa constientizezi ca nimeni nu e separat, asa ca nimeni nu este bolnav.
Sa crezi ca un Fiu de-al lui Dumnezeu poate fi bolnav înseamna sa crezi ca parte din Dumnezeu poate sa sufere. Iubirea nu poate suferi, pentru ca nu poate ataca. De aceea, reamintirea iubirii aduce cu ea invulnerabilitate. Nu sta de partea bolii în prezenta unui Fiu de-al lui Dumnezeu chiar daca el însusi crede în ea, caci faptul ca Îl accepti pe Dumnezeu în el adevereste Iubirea lui Dumnezeu de care a uitat. Faptul ca îl recunosti ca parte din Dumnezeu îi aminteste adevarul lui de sine, pe care îl neaga. Vrei sa îi întaresti negarea lui Dumnezeu, si sa te pierzi astfel din vedere chiar pe tine? Sau vrei sa îi aduci aminte de întregimea lui, si sa îti aduci aminte de Creatorul tau cu el?
Sa crezi ca un Fiu de-al lui Dumnezeu e bolnav înseamna sa te închini la acelasi idol la care se închina el. Dumnezeu a creat iubire, nu idolatrie. Toate formele de idolatrie sunt caricaturi ale creatiei, predate de minti bolnave, prea divizate sa stie ca creatia împartaseste puterea, si nu o uzurpa niciodata. Boala e idolatrie, fiind credinta ca puterea ti se poate lua. Dar asta e cu neputinta, caci faci parte din Dumnezeu, Care e toata puterea. Un dumnezeu bolnav precis este un idol, facut dupa chipul în care facatorul lui crede ca a fost facut el însusi. Iata ce percepe eul într-un Fiu de-al lui Dumnezeu: un dumnezeu bolnav, care s-a creat singur, de sine statator, foarte crud si foarte vulnerabil. La acest idol vrei sa te închini? La mântuirea acestui chip vrei sa veghezi? Chiar ti-e frica sa nu îl pierzi? 5. Priveste calm concluzia logica a sistemului de gândire al eului si judeca daca ce îti ofera e într-adevar ce vrei, caci asta îti ofera. Pentru a obtine asta, esti dispus sa ataci Divinitatea fratilor tai si sa o pierzi astfel din vedere pe a ta. Si esti dispus sa o tii ascunsa, sa ocrotesti un idol care crezi ca te va mântui de pericolele pe care le reprezinta, dar care nu exista.
Nu exista idolatri în Împaratie, dar exista o mare apreciere pentru tot ce a creat Dumnezeu, datorita calmei cunoasteri ca fiecare face parte din El. Fiul lui Dumnezeu nu cunoaste idoli, dar sigur îsi cunoaste Tatal. Sanatatea în lumea aceasta e corespondentul valorii în Cer. Nu meritul meu e contributia pe care ti-o aduc, ci iubirea mea, caci nu te apreciezi la justa ta valoare. Când nu te apreciezi la justa valoare, devii bolnav, dar valoarea pe care ti-o atribui eu te poate vindeca, pentru ca valoarea Fiului lui Dumnezeu e una singura. Când am spus: "Pacea Mea v-o dau", am vorbit serios.
Pacea vine de la Dumnezeu prin mine la tine. E pentru tine, desi se prea poate sa nu o ceri.
Când un frate e bolnav, e bolnav pentru ca nu cere pace si, de aceea, nu stie ca o are.
Acceptarea pacii e negarea iluziei, iar boala este o iluzie. Fiecare Fiu de-al lui Dumnezeu are însa puterea sa nege iluziile oriunde în Împaratie, prin simpla lor negare completa în el însusi. Te pot vindeca pentru ca te cunosc. Îti cunosc valoarea si tocmai valoarea aceasta te face întreg. O minte întreaga nu e idolatra si nu stie de legi ce se bat cap în cap. Te voi vindeca pur si simplu pentru ca am un singur mesaj, care e adevarat. Credinta ta în el te va face întreg când ai credinta în mine.
Nu aduc mesajul lui Dumnezeu cu amagire, si vei învata asta învatând ca primesti întotdeauna atât cât accepti. Ai putea accepta acum pacea pentru toti si le-ai putea oferi desavârsita libertate de toate iluziile, pentru ca I-ai auzit Vocea. Dar sa nu ai alti dumnezei înaintea Lui, caci nu vei auzi. Nu Dumnezeu e gelos pe dumnezeii facuti de tine, ci tu. Vrei sa îi mântuiesti si sa îi slujesti, crezând ca ei te-au facut pe tine. Crezi ca ei sunt tatal tau, pentru ca proiectezi asupra lor faptul înfricosator ca i-ai facut sa Îl înlocuiesti pe Dumnezeu. Dar, când par sa îti vorbeasca, aminteste-ti ca nimic nu Îl poate înlocui pe Dumnezeu si ca înlocuirile pe care ai încercat sa le faci sunt chiar nimica.
Asadar, desi crezi ca te înspaimânta nimicul, de fapt te înspaimânta nimica. Si, constientizând acest lucru, esti vindecat. Vei auzi dumnezeul pe care îl asculti. Tu ai facut dumnezeul bolii si, facându-l, te-ai facut capabil sa îl auzi. Si totusi, nu l-ai creat, el nefiind Voia Tatalui. De aceea, nu e vesnic si îti va fi desfacut în clipa în care declari ca esti dispus sa accepti numai ce e vesnic.
Daca Dumnezeu are un singur Fiu, exista doar un singur Dumnezeu. Împartasesti cu El realitatea, caci realitatea e neîmpartita. Sa accepti alti dumnezei înaintea Lui înseamna sa pui alte chipuri înaintea ta. Nu îti dai seama ce mult asculti de dumnezeii tai si ce vigilent esti în numele lor. Dar ei exista numai pentru ca îi cinstesti. Pune cinstea unde se cuvine, si pacea va fi a ta. E mostenirea ta de la adevaratul tau Tata. Nu îti poti face Tatal, iar tatal pe care l-ai facut nu te-a facut pe tine. Iluziilor nu li se cuvine cinste, caci a le cinsti înseamna a cinsti nimica. Dar nu li se cuvine nici spaima, caci "nimica" nu poate înspaimânta. Ai ales spaima de iubire din cauza desavârsitei ei inofensivitati si, din cauza acestei spaime, ai fost dispus sa renunti la desavârsita ta capacitate de-a ajuta si la desavârsitul tau Ajutor.
Numai la altarul lui Dumnezeu vei gasi pace. Iar acest altar este în tine pentru ca acolo l-a pus Dumnezeu. Vocea Lui te cheama în continuare sa revii, iar El va fi auzit când nu pui înaintea Lui alti dumnezei. Poti renunta la dumnezeul bolii pentru fratii tai; de fapt, va trebui sa o faci daca renunti la el pentru tine. Caci, daca vezi dumnezeul bolii oriunde, l-ai acceptat. Si, daca îl accepti, te vei pleca si te vei închina în fata lui, pentru ca a fost facut sa Îl înlocuiasca pe Dumnezeu. El e credinta ca poti alege care dumnezeu este real. Desi e clar ca asta nu are nimic de-a face cu realitatea, e la fel de clar ca are totul de-a face cu realitatea dupa cum o percepi tu.

Toata magia e o încercare de-a reconcilia ireconciliabilul. Toata religia e recunoasterea ca ireconciliabilul nu poate fi reconciliat. Boala si perfectiunea sunt ireconciliabile. Daca Dumnezeu te-a creat perfect, esti perfect. De crezi ca poti sa fii bolnav, ai pus alti dumnezei înaintea Lui. Nu Dumnezeu Se razboieste cu dumnezeul bolii facut de tine, ci tu. El e simbolul deciziei împotriva lui Dumnezeu, si te temi de el din cauza ca nu poate fi reconciliat cu Voia lui Dumnezeu. Daca îl ataci, îi vei da realitate pentru tine. Dar, daca refuzi sa i te închini sub orice forma îti apare si oriunde crezi ca îl vezi, o sa dispara în nimicul din care a fost facut.
Realitatea poate miji doar într-o minte neînnorata. Ea e mereu acolo, gata sa fie acceptata, dar acceptarea ei depinde de cât esti de dispus sa o ai. A cunoaste realitatea presupune neaparat ca esti dispus sa judeci irealitatea ca fiind ce este. Sa treci nimicul cu vederea înseamna sa îl judeci corect si sa îi dai drumul, datorita capacitatii tale de a-l evalua adevarat. Cunoasterea nu poate miji într-o minte plina de iluzii, pentru ca adevarul si iluziile sunt ireconciliabile. Adevarul e întreg si nu poate fi cunoscut de o parte a unei minti.
Fiimea nu poate fi perceputa partial bolnava, a o percepe asa însemnând a nu o percepe.
Daca Fiimea este una, e una în toate privintele. Unitatea nu poate fi divizata. Daca percepi alti dumnezei, mintea ti-e scindata si nu vei fi în stare sa limitezi scindarea, caci arata ca ti-ai scos o parte a mintii de sub Voia lui Dumnezeu. Ceea ce înseamna ca a scapat de sub control. A fi fara control înseamna a fi fara ratiune, mintea devenind atunci irationala. Definind-o gresit, percepi ca functioneaza gresit.
Legile lui Dumnezeu îti vor tine mintea într-o stare de pace pentru ca pacea e Voia Lui, iar legile Lui au fost facute sa o sustina. Legile Lui sunt ale libertatii, dar legile tale sunt ale robiei. Din moment ce libertatea si robia sunt ireconciliabile, legile lor nu pot fi întelese împreuna. Legile lui Dumnezeu functioneaza numai spre binele tau, si nu exista alte legi pe lânga ale Lui. Restul, pur si simplu, nu este legiuit si este deci haotic. Dumnezeu însa a ocrotit tot ce a creat prin legile Lui. Tot ce nu se supune acestora nu exista. Expresia "legile haosului" nu are înteles. Creatia e perfect legiuita, iar haoticul e fara înteles, fiind fara Dumnezeu. Ti-ai "dat" pacea dumnezeilor pe care i-ai facut, dar nu are cine sa ti-o primeasca, pentru ca ei nu exista si nu le-o poti da.
Nu esti liber sa renunti la libertate, ci doar sa o negi. Nu poti sa faci ce Dumnezeu nu a menit, caci ce nu a menit nu se întâmpla. Dumnezeii tai nu aduc haos; tu îi înzestrezi cu haos si îl accepti apoi de la ei. Toate acestea nu au fost nicicând. Nimic în afara legilor lui Dumnezeu nu a existat vreodata si nimic în afara Voii Lui nu va exista vreodata. Ai fost creat de Voia Lui, prin legile Lui; si felul în care ai fost creat te-a stabilit creator. Ce ai facut tu e ceva atât de nedemn de tine, încât nu ai putea sa îl doresti, daca ai fi dispus sa îl vezi asa cum este. Nu vei vedea absolut nimic. Si vederea îti va trece automat dincolo de acesta, la ce e în tine si împrejurul tau. Realitatea nu poate strapunge obstacolele pe care le pui între ea si tine, dar te va învalui complet când le vei da drumul.
Dupa experienta ocrotirii dumnezeiesti, facerea idolilor devine de neconceput. Nu mai sunt chipuri ciudate în Mintea lui Dumnezeu, si ce nu e în Mintea Lui nu poate fi nici într-a ta, caci sunteti de o minte si mintea aceea Îi apartine Lui. E a ta pentru ca Îi apartine Lui, caci - pentru El - proprietatea e împartasire. Si, daca e asa pentru El, e asa pentru tine. Definitiile Lui sunt legile Lui, caci prin ele a stabilit universul drept ce este. Dumnezeii falsi pe care încerci sa îi pui între tine si realitatea ta nu au niciun efect asupra adevarului. Pacea e a ta pentru ca te-a creat Dumnezeu. Si nu a creat nimic altceva.
Miracolul e actul unui Fiu de-al lui Dumnezeu care s-a lepadat de toti dumnezeii falsi si îsi invita fratii sa faca acelasi lucru. E un act de credinta, fiind recunoasterea ca fratele lui poate face acelasi lucru. E o invitatie adresata Spiritului Sfânt din mintea lui, o chemare întarita prin unire.
Deoarece a auzit Vocea lui Dumnezeu, facatorul de miracole O întareste într-un frate bolnav slabind credinta acestuia în boala, pe care nu o împartaseste. Puterea unei minti se poate rasfrânge într-alta, pentru ca toate lampile lui Dumnezeu au fost aprinse de aceeasi scânteie. E pretutindeni si e vesnica.
În multi ramâne doar scânteia, caci Marile Raze sunt ascunse de nori. Dumnezeu însa a tinut scânteia vie, ca Razele sa nu poata fi complet uitate. De vei vedea mica scânteie, vei învata lumina mai mare, caci Razele sunt acolo, nevazute. Perceperea scânteii va vindeca, dar cunoasterea luminii va crea. La întoarcere însa, trebuie recunoscuta mai întâi mica lumina, caci separarea a fost o coborâre din marime în micime. Scânteia însa a ramas la fel de pura ca Marea Lumina, fiind ce a mai ramas din chemarea creatiei. Pune-ti toata credinta în ea, si Dumnezeu Însusi o sa îti raspunda.

Ritualurile dumnezeului bolii sunt bizare si foarte exigente. Bucuria nu e permisa niciodata, depresia fiind indiciul loialitatii la adresa lui. Depresia înseamna ca te-ai lepadat de Dumnezeu. Multi se tem de blasfemie, dar nu înteleg ce înseamna. Nu îsi dau seama ca a-L nega pe Dumnezeu înseamna a-ti nega propria Identitate si ca, în acest sens, plata pacatului e moartea. E un sens foarte literal: negarea vietii atrage dupa sine perceperea opusului ei, caci toate formele de negare înlocuiesc ce e cu ce nu e. Nimeni nu o poate face în realitate, dar e indiscutabil ca poti sa crezi ca poti si chiar crezi ca ai reusit sa o faci.
Nu uita însa ca negarea lui Dumnezeu va avea ca rezultat inevitabil proiectia, si vei crede ca ti-au facut-o altii, nu tu. Trebuie sa primesti mesajul pe care îl dai caci e mesajul pe care îl vrei. Desi crezi ca îti judeci fratii dupa mesajele pe care ti le dau ei, i-ai judecat dupa mesajul pe care li-l dai tu.
Nu le atribui lor faptul ca negi bucuria, caci nu vei putea vedea scânteia din ei ce ti-ar aduce bucurie.
Tocmai negarea scânteii aduce depresie, caci - de câte ori îti vezi fratii fara ea - Îl negi pe Dumnezeu.
Supunerea fata de negarea lui Dumnezeu e religia eului. Dumnezeul bolii cere - evident - negarea sanatatii, pentru ca sanatatea e în opozitie directa cu propria lui supravietuire. Gândeste-te însa ce înseamna asta pentru tine. Daca nu esti bolnav, nu poti pastra dumnezeii pe care i-ai facut, caci numai în boala ai putea sa îi vrei. Blasfemia, atunci, e un suicid, si nu un deicid. Înseamna ca, pentru a fi bolnav, esti dispus sa nu te cunosti pe tine. Iata prinosul pe care îl cere dumnezeul tau, caci - zamislit fiind din dementa ta - el e o idee dementa. Are multe forme, dar - desi poate sa para multe si felurite lucruri - nu e decât o singura idee: negarea lui Dumnezeu.
Boala si moartea au parut sa intre în mintea Fiului lui Dumnezeu în ciuda Voii Sale.
"Atacul asupra lui Dumnezeu" l-a facut pe Fiul Sau sa creada ca nu are Tata si, din depresia lui, a facut dumnezeul depresiei. Asta a fost alternativa lui la bucurie, caci nu a vrut sa accepte ca, desi era creator, fusese creat. Dar Fiul este neajutorat fara Tata, Care e singurul lui Ajutor.
Am spus mai înainte ca de la tine nu poti sa faci nimic, dar tu nu esti de la tine. Daca ai fi, ce ai faurit ar fi adevarat si nu ai putea sa scapi niciodata. Tocmai pentru ca nu te-ai facut tu nu trebuie sa te framânti pentru nimic. Dumnezeii tau nu sunt nimic, pentru ca Tatal tau nu i-a creat. Nu poti face creatori diferiti de Creatorul tau, dupa cum nici El nu a putut sa creeze un Fiu diferit de El.
Daca creatia e împartasire, ea nu poate crea ceva diferit de ea. Poate împartasi numai ce e ea. Depresia e izolare si, de aceea, nu a putut fi creata.
Fiul lui Dumnezeu, nu ai pacatuit, dar te-ai înselat mult si bine. Greseala ta însa poate fi corectata si Dumnezeu te va ajuta, cunoscând ca nu ai putea pacatui împotriva Lui. L-ai negat pentru ca L-ai iubit, cunoscând ca - daca ti-ai recunoaste iubirea fata de El - nu L-ai putea nega. Faptul ca L-ai negat înseamna, prin urmare, ca Îl iubesti si cunosti ca te iubeste. Aminteste-ti ca tot ce negi trebuie sa fi cunoscut cândva. Si, daca accepti negarea, poti sa accepti desfacerea ei.
Tatal tau nu te-a negat. El nu riposteaza, ci te cheama sa revii. Când crezi ca nu a raspuns la chemarea ta, tu nu ai raspuns la a Lui. El te cheama din fiecare parte a Fiimii, datorita Iubirii Sale pentru Fiul Sau. Daca Îi auzi mesajul, ti-a raspuns, si vei învata de la El daca auzi bine. Iubirea lui Dumnezeu e în tot ce a creat El, caci Fiul Lui e pretutindeni. Uita-te cu pace la fratii tai, si Dumnezeu va navali în inima ta în semn de recunostinta pentru darul pe care I-l faci.
Nu apela la dumnezeul bolii sa te vindeci, ci doar la Dumnezeul iubirii, caci vindecarea e adeverirea Lui. Când Îl vei adeveri, vei sti ca nu a încetat nicicând sa te adevereasca si ca în adeverirea pe care ti-o da El sta fiinta ta. Nu esti bolnav si nu poti sa mori. Dar te poti confunda cu lucrurile care pot. Tine minte însa ca e o blasfemie sa faci asa ceva, caci înseamna sa te uiti fara iubire la Dumnezeu si la creatia Sa, de care El nu poate sa fie separat.
Doar cei vesnici pot fi iubiti, caci iubirea nu moare. Ce e al lui Dumnezeu e al Lui pe vecie, iar tu esti al lui Dumnezeu. S-ar lasa El sa sufere? Si i-ar oferi oare Fiului Sau ceva ce nu Îi este acceptabil Lui? Daca te vei accepta asa cum te-a creat Dumnezeu, vei fi incapabil de suferinta. Dar, pentru a o face, trebuie sa Îl adeveresti ca propriu-ti Creator. Nu pentru ca vei fi pedepsit altfel. Ci pentru ca a-ti adeveri Tatal înseamna sa te adeveresti pe tine asa cum esti. Tatal tau te-a creat total fara pacat, total fara durere si total fara niciun fel de suferinta. Daca Îl negi, aduci pacatul, durerea si suferinta în propria ta minte, datorita puterii pe care i-a dat-o El. Mintea ta e în stare sa creeze lumi, dar poate sa si nege ce creeaza, pentru ca e libera.
Nu îti dai seama cât de mult te-ai negat si cât de mult Dumnezeu, în Iubirea Sa, nu vrea asa ceva. Dar nu vrea sa intre peste tine, pentru ca nu Si-ar cunoaste Fiul daca acesta nu ar fi liber. Sa intre peste tine ar însemna sa Se atace pe El Însusi, iar Dumnezeu nu e dement. Când Îl negi, tu esti dement. Chiar vrei sa îti împartaseasca dementa? Dumnezeu nu va înceta niciodata sa Îsi iubeasca Fiul, iar Fiul Sau nu va înceta niciodata sa Îl iubeasca pe El. Asta a fost conditia crearii Fiului Sau, fixata pe vecie în Mintea lui Dumnezeu. Cunoasterea acestui lucru e sanatate mintala. Negarea lui e dementa.
Dumnezeu ti S-a dat în crearea ta, iar darurile Lui sunt vesnice. Chiar vrei sa I te refuzi?
Din darurile pe care I le dai, Împaratia va fi redata Fiului Sau. Fiul Sau s-a înlaturat singur de la darul Sau refuzând sa accepte ce s-a creat pentru el si ce a creat el însusi în Numele Tatalui sau. Cerul îi asteapta revenirea, caci a fost creat sa fie salasul Fiului lui Dumnezeu. Nu esti acasa nicaieri altundeva si în nicio alta conditie. Nu îti refuza bucuria creata pentru tine, de dragul nefericirii pe care ti-ai facut-o singur. Dumnezeu ti-a dat mijloacele de-a desface ce ai facut. Asculta si vei învata cum sa îti amintesti ce esti.
Daca Dumnezeu Îsi cunoaste copiii complet nepacatosi, e o blasfemie sa îi percepi vinovati. Daca Dumnezeu Îsi cunoaste copiii complet fara durere, e o blasfemie sa percepi suferinta oriunde. Daca Dumnezeu Îsi cunoaste copiii complet bucurosi, e o blasfemie sa te simti deprimat. Toate aceste iluzii - si multe alte forme pe care le poate lua blasfemia - sunt refuzuri de-a accepta creatia asa cum este. Daca Dumnezeu Si-a creat Fiul perfect, asa trebuie sa înveti sa îl vezi, ca sa îi înveti realitatea. Si, ca parte a Fiimii, asa trebuie sa te vezi pe tine ca sa o înveti pe a ta.
Nu percepe ce nu a fost creat de Dumnezeu, caci Îl vei nega. Lui Îi apartine singura Paternitate, care e a ta doar pentru ca ti-a dat-o El. Darurile pe care ti le faci tu sunt lipsite de înteles, dar darurile pe care le faci creatiilor tale sunt ca ale Lui, pentru ca sunt date în Numele Lui. Iata de ce creatiile tale sunt la fel de reale ca ale Lui. Adevarata Paternitate însa trebuie adeverita daca e sa fie cunoscut adevaratul Fiu. Tu crezi ca lucrurile bolnave pe care le-ai facut sunt adevaratele tale creatii, deoarece crezi ca chipurile bolnave pe care le percepi sunt Fiii lui Dumnezeu. Numai daca accepti Paternitatea lui Dumnezeu vei avea ceva, pentru ca Paternitatea Lui ti-a dat totul. Iata de ce a-L nega pe El e totuna cu a te nega pe tine.
Aroganta e negarea iubirii, caci iubirea împartaseste, iar aroganta refuza sa dea. Cât îti par de dorit amândoua, notiunea de optiune, care nu tine de Dumnezeu, te va însoti. Desi nu e adevarata în vesnicie, e adevarata în timp, asa ca - pe durata prezentei timpului în mintea ta - vor exista si optiuni. Timpul în sine e optiunea ta. Daca vrei sa îti amintesti vesnicia, trebuie sa privesti doar ce e vesnic. Daca te lasi preocupat de temporal, traiesti în timp. Ca întotdeauna, ce alegi e determinat de ceea ce pretuiesti. Timpul si vesnicia nu pot fi ambele adevarate, pentru ca se contrazic reciproc.
Daca vei accepta ca real numai ce e vesnic, vei începe sa întelegi vesnicia si sa ti-o însusesti.