Iluziile Eului

Biblia spune sa mergi cu un frate de doua ori mai departe decât cere. Nu sugereaza nicidecum sa îl opresti din drum. Devotamentul fata de un frate nu te poate opri nici pe tine. Poate duce numai la progres reciproc. Rezultatul devotamentului sincer e inspiratia, un cuvânt care, înteles corect, e opusul extenuarii. A fi extenuat înseamna a fi dez-inspirat, dar a fi inspirat înseamna a fi în spirit. A fi preocupat numai de sine înseamna a fi dez-inspirat, dar a fi preocupat numai de Sine, în sens corect, înseamna a fi inspirat sau în spirit. Cei cu adevarat inspirati sunt luminati si nu pot trai în întuneric.
Poti vorbi din spirit sau din eu, dupa cum alegi. Daca vorbesti din spirit, ai ales sa "te opresti si sa cunosti ca eu sunt Dumnezeu". Cuvintele acestea sunt inspirate pentru ca reflecta cunoastere. Daca vorbesti din eu, renegi cunoasterea în loc sa o afirmi, dez-inspirându-te astfel. Nu efectua calatorii inutile, caci chiar sunt în zadar. Desi eul le doreste, spiritul nu le poate efectua, fiind vesnic nedispus sa îsi paraseasca Temelia.
Drumul crucii trebuie sa fie si ultima "calatorie inutila". Nu starui asupra ei, ci alunga-i gândul ca unui lucru gata savârsit. Daca o poti accepta ca ultima ta calatorie inutila, esti liber sa te alaturi si învierii mele. Pâna nu o faci însa, chiar ca îti irosesti viata. Caci nu face decât sa repuna în scena separarea, pierderea puterii, zadarnicele încercari compensatorii ale eului si, în cele din urma, rastignirea trupului, sau moartea. Aceste reiterari sunt interminabile pâna nu renunti la ele voluntar. Nu fa greseala patetica de-a te "agata de batrâna cruce". Singurul mesaj al rastignirii e acela ca poti birui crucea. Pâna atunci, esti liber sa te rastignesti de câte ori vrei. Nu asta e evanghelia pe care am avut de gând sa ti-o ofer. Avem de întreprins o alta calatorie, si lectiile acestea te vor ajuta sa te pregatesti pentru ea, daca le citesti atent.

Un profesor bun îsi limpezeste propriile idei si le întareste predându-le. Profesorul si studentul sunt aidoma în procesul de învatare. Sunt de acelasi ordin al învatarii si, daca nu îsi împartasesc lectiile, le va lipsi convingerea. Un profesor bun trebuie sa creada în ideile pe care le preda, dar trebuie sa satisfaca si o alta conditie: trebuie sa creada în studentii carora le ofera ideile.
Multi sunt cei ce stau de paza la propriile idei, caci vor sa îsi protejeze sistemele de gândire asa cum sunt, iar învatarea înseamna schimbare. Schimbarea îi înspaimânta întotdeauna pe cei separati, caci nu o pot concepe ca un pas în directia vindecarii separarii. Ci o percep întotdeauna ca un pas spre si mai multa separare, caci separarea a fost prima lor experienta în care au avut de-a face cu o schimbare. Crezi ca, daca nu lasi sa patrunda nicio schimbare în eul tau, îti vei gasi pacea. Aceasta confuzie profunda e cu putinta numai daca sustii ca acelasi sistem de gândire poate sta pe doua temelii.
Nimic nu poate ajunge la spirit dinspre eu si nimic nu poate ajunge la eu dinspre spirit. Spiritul nu poate nici sa întareasca eul, nici sa diminueze conflictul din el. Eul e o contradictie. Sinele tau si Sinele lui Dumnezeu sunt în opozitie. Sunt opuse ca sursa, directie si rezultat. Sunt fundamental ireconciliabile, caci spiritul nu poate percepe, iar eul nu poate cunoaste. De aceea, nu comunica între ele si nu pot sa comunice niciodata. Cu toate acestea, eul poate învata, chiar daca cel ce l-a facut poate fi prost îndrumat. Si totusi, el nu poate face ceva total lipsit de viata din ce a fost înzestrat cu viata.
Spiritului nu e nevoie sa i se predea, dar eului chiar trebuie. La urma urmei, învatarea e considerata un lucru înfricosator pentru ca duce la abandonarea eului, si nu la distrugerea lui, în seama luminii spiritului. Iata schimbarea de care trebuie sa se teama eul, pentru ca nu îmi împartaseste mila.
Lectia mea a fost ca a ta si, pentru ca am învatat-o, o pot preda. Nu îti voi ataca eul niciodata, dar încerc sa te învat cum s-a nascut sistemul lui de gândire. Când îti aduc aminte de adevarata ta creatie, eul tau nu poate riposta decât cu frica.
Predarea si învatarea sunt cele mai mari atuuri pe care le ai acum, pentru ca îti permit sa îti schimbi mintea si sa îi ajuti si pe altii sa si-o schimbe pe a lor. Refuzul de-a-ti schimba mintea nu va dovedi ca separarea nu a avut loc. Visatorul care se îndoieste de realitatea visului pe care îl are în timp ce mai viseaza nu îsi vindeca de fapt mintea scindata. Visezi un eu separat si crezi într-o lume care se întemeiaza pe acesta. Pentru tine, e ceva foarte real. Nu îl poti desface fara sa îti schimbi modul de-a gândi în ce îl priveste. Daca esti dispus sa renunti la rolul de paznic al sistemului tau de gândire si sa mi-l faci accesibil mie, îl voi corecta cu multa blândete si te voi conduce înapoi la Dumnezeu.
Orice profesor bun spera sa le dea studentilor atât de mult din ce a învatat, încât sa nu mai aiba nevoie de el într-o buna zi. Iata singurul obiectiv adevarat al profesorului. E imposibil sa convingi eul de acest lucru, pentru ca îi contrazice toate legile. Aminteste-ti însa ca legile sunt întocmite pentru a proteja continuitatea sistemului în care crede cel ce le face. E firesc ca eul sa încerce sa se protejeze odata ce l-ai facut, dar nu e firesc sa vrei sa te supui legilor lui daca tu nu crezi în ele. Eul nu poate lua aceasta hotarâre datorita naturii originii sale. Tu poti, datorita naturii originii tale.
Eurile se pot ciocni în orice situatie, dar spiritul nu poate. Daca îti percepi profesorul doar ca pe "un eu mai mare", te vei teme, pentru ca a mari un eu ar fi totuna cu a spori anxietatea în privinta separarii. Voi preda cu tine si voi trai cu tine daca vei gândi cu mine, dar obiectivul meu va fi mereu acela de-a te absolvi, în final, de nevoia oricarui profesor. E tocmai opusul obiectivului vizat de un profesor anume interesat de eu. Caci pe el îl preocupa efectul eului sau asupra altor euri si, de aceea, interpreteaza interactiunea dintre ele ca mijloc de conservare a eului. Nu m-as putea dedica predarii daca as crede acest lucru, iar tu nu vei fi un profesor devotat cât îl crezi. Sunt perceput mereu ca profesor ce trebuie fie slavit, fie respins, dar nu accept sa ma percep în niciunul dintre aceste moduri.
Valoarea ta nu se stabileste predând sau învatând. Valoarea ta e stabilita de Dumnezeu.
Cât timp contesti acest lucru, tot ce faci va fi înfricosator, mai ales orice situatie care se preteaza la credinta în superioritate si inferioritate. Profesorii trebuie sa aiba rabdare si sa îsi prezinte lectiile de atâtea ori pâna se învata. Eu sunt dispus sa o fac, caci nu am niciun drept sa pun limite capacitatii tale de-a învata. Din nou, nimic din ce faci, gândesti, doresti sau fauresti nu e necesar la stabilirea valorii tale. Punctul acesta nu e discutabil decât în deliruri. Eul tau nu e în joc niciodata pentru ca nu a fost creat de Dumnezeu. Spiritul tau nu e în joc niciodata pentru ca a fost creat de El. Orice confuzie asupra acestui punct e deliranta si, cât dureaza acest delir, nicio forma de devotament nu e posibila.
Eul încearca sa suceasca toate situatiile în forme de lauda de sine pentru a-si înfrânge îndoielile. Va ramâne plin de îndoiala cât crezi în existenta lui. Tu, care l-ai facut, nu poti avea încredere în el caci, în mintea ta corecta, îti dai seama ca nu e real. Singura solutie nedementa nu e aceea de-a încerca sa schimbi realitatea - o încercare de-a dreptul înfricosatoare -, ci aceea de-a o accepta asa cum este. Tu faci parte din realitate, care ramâne neschimbata si inaccesibila eului, dar usor accesibila spiritului. Când ti-e frica, opreste-te si cunoaste ca Dumnezeu e real, iar tu esti Fiul Lui preaiubit în care îsi gaseste placerea. Nu îti lasa eul sa dispute acest fapt, caci eul nu poate cunoaste ceva ce i-e atât de inaccesibil ca tine.
Dumnezeu nu e autorul fricii. Tu esti. Tu ai ales sa creezi diferit de El si ti-ai facut, de aceea, frica. Nu ai pace pentru ca nu îti îndeplinesti functia. Dumnezeu ti-a dat o functie foarte aleasa, pe care nu ti-o îndeplinesti. Eul tau a ales sa îi fie frica în loc sa o îndeplineasca. Când te vei trezi, nu vei putea întelege acest lucru, caci e literalmente incredibil. Sa nu crezi incredibilul acum. Orice încercare de a-i spori credibilitatea e doar o încercare de-a amâna inevitabilul. Cuvântul "inevitabil" e înfricosator pentru eu, dar îmbucurator pentru spirit. Dumnezeu este inevitabil si nu îl poti evita, dupa cum nici El nu te poate evita pe tine.
Eul se teme de bucuria spiritului pentru ca, odata ce ai trait-o, îi vei retrage eului toata protectia si vei ajunge sa nu investesti absolut nimic în frica. Investesti mult acum pentru ca frica e o marturie a separarii, iar eul tau se bucura când stai marturie pentru ea. Lasa-l în urma! Nu îl asculta si nu îl pastra. Asculta-L numai pe Dumnezeu, Care - asemenea spiritului pe care l-a creat - nu poate amagi. Elibereaza-te si elibereaza-i si pe altii. Nu prezenta altora o imagine de sine falsa si nedemna, si nu accepta nici tu de la ei o astfel de imagine a lor.
Eul ti-a construit o casa subreda si neadapostitoare, pentru ca nu poate construi altfel.
Nu încerca sa tii în picioare aceasta casa naruita. Slabiciunea ei este puterea ta. Numai Dumnezeu a putut face o casa demna de creatiile Lui, care au ales sa o lase goala prin propria lor deposedare. Dar casa Lui va sta în picioare o vesnicie si e gata pentru tine când alegi sa intri în ea. De asta poti fi întru totul sigur. Dumnezeu e tot atât de incapabil sa creeze ce e perisabil pe cât e eul sa faca ce e vesnic.
De la propriul tau eu, nu poti face nimic sa te mântuiesti sau sa îi mântuiesti pe altii, dar - de la spiritul tau - poti face totul pentru mântuirea tuturor. Umilinta e o lectie pentru eu, nu pentru spirit. Spiritul e mai presus de umilinta, caci îsi recunoaste stralucirea si îsi revarsa lumina, cu bucurie, peste tot. Cei blânzi vor mosteni pamântul pentru ca eurile lor sunt umile, iar asta le da o perceptie mai adevarata. Împaratia Cerului e dreptul spiritului, ale carui frumusete si demnitate sunt cu mult mai presus de îndoiala, mai presus de perceptie, ramânând vesnic semnul Iubirii lui Dumnezeu fata de creatiile Lui, care sunt întru totul demne de El si numai de El. Nimic altceva nu e destul de demn ca dar pentru o creatie a lui Dumnezeu.
Îti voi substitui eul daca doresti, dar spiritul - niciodata. Un tata îsi poate lasa linistit un copil cu un frate mai mare care s-a dovedit responsabil, dar asta nu presupune nicio confuzie în privinta originii copilului. Fratele poate ocroti trupul si eul copilului, dar nu se confunda cu tatal din cauza ca face acest lucru. Pot sa mi se încredinteze trupul si eul tau numai pentru ca asta îti permite sa nu te preocupi de ele, lasându-ma pe mine sa te învat lipsa lor de importanta. Nu as putea sa înteleg importanta pe care o au pentru tine daca nu as fi fost ispitit cândva sa cred eu însumi în ele. Hai sa ne angajam sa învatam aceasta lectie împreuna, ca sa ne putem elibera de ele împreuna. Am nevoie de profesori devotati, care sa îmi împartaseasca obiectivul vindecarii mintii. Spiritul depaseste cu mult nevoia de-a fi ocrotit de tine sau de mine. Tine minte urmatorul lucru: În lumea aceasta, nu e nevoie sa suferi tribulatii pentru ca eu am biruit lumea.
Iata de ce trebuie sa fii plin de voiosie.

E logic sa te întrebi cum de-a putut mintea sa faca eul. De fapt, e cea mai buna întrebare pe care o poti pune. Nu are rost însa sa ti se raspunda în termenii trecutului, pentru ca trecutul nu conteaza, iar istoria nu ar exista daca nu s-ar repeta aceleasi greseli în prezent. Gândirea abstracta se aplica la cunoastere, cunoasterea fiind total impersonala si exemplele fiind irelevante pentru întelegerea ei. Perceptia însa e specifica întotdeauna si, de aceea, cât se poate de concreta.
Fiecare îsi face un eu sau un sine, care e supus unei variatii enorme datorita instabilitatii sale. De asemenea, fiecare face un eu pentru toti ceilalti pe care îi percepe, care e la fel de variabil.
Interactiunea lor e un proces care le altereaza pe amândoua, caci nu au fost facute de sau cu Cel Nealterabil. E important sa îti dai seama ca aceasta alterare poate sa apara - si chiar apare - la fel de bine când interactiunea are loc în minte, cât si atunci când implica o proximitate fizica. Gândurile îndreptate spre un alt eu pot schimba perceptia relativa la fel de eficient ca interactiunea fizica. Nu s-ar putea gasi un exemplu mai bun care sa arate ca eul e doar idee, si nu fapt.
Starea ta mentala ilustreaza foarte bine cum a fost facut eul. Când ai aruncat cunoasterea e ca si cum nu ai avut-o niciodata. Acesta e un lucru atât de evident, încât e suficient sa îti dai seama de el ca sa vezi ca se întâmpla. Daca se petrece în prezent, de ce e chiar atât de surprinzator ca s-a petrecut în trecut? Surpriza e o reactie logica la nefamiliar, dar nu si la ceva ce se petrece cu atâta persistenta. Nu uita însa ca mintea nu trebuie sa lucreze asa, chiar daca o face acum.
Gândeste-te la iubirea animalelor fata de puii lor si la nevoia pe care o simt sa îi ocroteasca. Caci îi considera parte din ele. Nimeni nu respinge ce considera parte din el. Tu reactionezi la eul tau efectiv cum reactioneaza Dumnezeu la creatiile Lui: cu iubire, protectie si mila. Reactiile tale la sinele pe care l-ai facut nu sunt surprinzatoare. De fapt, se aseamana în multe privinte cu felul în care vei reactiona, într-o buna zi, la adevaratele tale creatii, la fel de vesnice ca tine. Întrebarea nu e cum reactionezi la eu, ci ce crezi ca esti. A crede e o functie a eului si, cât timp originea ta e lasata în voia a ce crezi, o vei privi din punctul de vedere al eului. Când predarea nu va mai fi necesara, pur si simplu Îl vei cunoaste pe Dumnezeu. Credinta ca exista un alt mod de-a percepe e cea mai nobila idee de care e capabila gândirea eului. Caci face aluzie la recunoasterea ca eul nu e Sinele.
Subminarea sistemului de gândire al eului trebuie sa fie perceputa ca un lucru dureros, desi nu e deloc adevarat. Copilasii tipa cu furie daca le iei cutitul sau foarfeca din mâna, desi s-ar putea lovi daca nu o faci. În acest sens, mai esti un copilas. Nu ai un adevarat simt al conservarii si esti în stare sa decizi ca ai nevoie de ce ti-ar dauna mai mult. Totusi, fie ca realizezi, fie ca nu realizezi acum, ai fost de acord sa cooperezi la efortul de-a deveni atât inofensiv, cât si util, atribute ce trebuie sa mearga mâna în mâna. Atitudinile pe care le ai chiar si în aceasta privinta se ciocnesc inevitabil, caci toate atitudinile sunt bazate pe eu. Asta nu va dura. Ai rabdare un pic si aminteste-ti ca rezultatul e la fel de sigur ca Dumnezeu.
Numai cei ce au un adevarat si durabil simt al abundentei pot fi cu adevarat milostivi. E un lucru evident când te gândesti ce implica. Pentru eu, a da ceva înseamna ca va trebui sa ramâi fara.
Când asociezi datul cu sacrificiul, dai numai la gândul ca primesti cumva ceva mai bun si ca poti, de aceea, sa ramâi fara ce dai. "Da ca sa capeti" e o lege ineluctabila a eului, care se evalueaza întotdeauna în functie de alte euri. De aceea, e mereu preocupat de credinta în carenta care i-a dat nastere. Faptul ca percepe realitatea altor euri e doar o încercare de-a se convinge ca el e real. "Stima de sine", în termenii eului, nu înseamna decât ca eul s-a amagit sa îsi accepte realitatea si este, de aceea, mai putin pradalnic momentan. Aceasta "stima de sine" e întotdeauna vulnerabila la stres, un termen care se refera la orice amenintare perceputa la adresa existentei eului.
Eul traieste literalmente din comparatii. Egalitatea îi depaseste capacitatea de pricepere, iar mila devine imposibila. Eul nu da niciodata dintr-un simt al abundentei, caci a fost facut sa o înlocuiasca. Iata de ce a aparut conceptul de "a capata" în sistemul de gândire al eului. Poftele sunt mecanisme de "capatare", reprezentând nevoia de autoconfirmare a eului. Asta e la fel de adevarat în privinta poftelor trupesti, cât si în a asa-numitelor "nevoi superioare ale eului". Poftele trupesti nu sunt fizice la origine. Eul considera trupul propria lui casa si încearca sa se satisfaca prin trup. Dar ideea ca asa ceva este posibil o decizie a mintii, care a devenit complet derutata referitor la ce e chiar posibil.
Eul se crede complet autonom - un alt mod de a descrie cum crede ca si-a aflat originea.
Asta e o stare atât de înfricosatoare, încât eul nu poate decât sa recurga la alte euri si sa încerce fie sa se uneasca cu ele, într-o debila tentativa de identificare, fie sa le atace, într-o demonstratie de putere la fel de debila. Eul nu e liber însa sa puna premisa sub semnul întrebarii, pentru ca premisa este temelia lui. Eul e convingerea mintii ca e complet autonoma. Neîncetatele tentative ale eului de-a dobândi recunoasterea spiritului si de a-si stabili astfel propria existenta sunt inutile. Spiritul, în cunoasterea lui, nu e constient de eu. Nu îl ataca, ci nu poate sa îl conceapa. Desi eul e la fel de inconstient de spirit, se percepe respins de ceva mai grozav decât el. Iata de ce stima de sine în termenii eului trebuie sa fie o idee deliranta. Creatiile lui Dumnezeu nu creeaza mituri, desi efortul creator poate fi îndreptat spre mitologie. O poate face însa cu o singura conditie: ce face nu mai e apoi creator. Miturile sunt total perceptuale, având o forma atât de ambigua si un caracter axat atât de tipic pe bine si rau, încât si celui mai binefacator dintre ele nu îi lipsesc conotatiile înfricosatoare.
Miturile si magia sunt strâns corelate, de vreme ce miturile sunt legate, de obicei, de originile eului, iar magia e legata de puterile pe care si le atribuie eul. Sistemele mitologice includ, în general, o descriere a "creatiei", pe care o asociaza cu forma lor particulara de magie. Asa-numita "lupta pentru supravietuire" nu e decât lupta eului de-a se conserva si felul în care îsi interpreteaza originea. Aceasta origine e asociata cu nasterea fizica, de obicei, caci e greu de sustinut ca eul a existat înainte de acel moment în timp. Adeptii mai "evlaviosi" ai eului pot crede ca sufletul a existat înainte si va continua sa existe dupa o cadere temporara în viata eului. Unii chiar cred ca sufletul va fi pedepsit pentru aceasta cadere. Mântuirea însa nu se aplica spiritului, care nu e în pericol si nu are nevoie sa fie salvat.
Mântuirea nu e decât "starea mintii corecte", care nu e starea Unei Minti a Spiritului Sfânt, dar la care trebuie sa se ajunga înainte de-a se restabili starea Unei Minti. Starea mintii corecte duce automat la urmatorul pas, caci perceptia corecta e uniform lipsita de atac si, de aceea, starea mintii incorecte e anulata. Eul nu poate supravietui fara judecata si este, prin urmare, lepadat. Mintea are atunci o singura directie în care sa se miste. Directia ei e întotdeauna automata, caci nu poate fi dictata decât de sistemul de gândire la care adera.
Nu pot sublinia destul de des ca procesul de corectie a perceptiei e doar un expedient temporar. E necesar numai din cauza ca perceptia gresita e un obstacol în calea cunoasterii, în timp ce perceptia acurata e un mijloc ce te ajuta sa o atingi. Valoarea perceptiei corecte consta tocmai în inevitabila întelegere ca toata perceptia e de prisos. Aceasta înlatura obstacolul cu totul. Te întrebi, poate, cum se poate asa ceva cât pari sa traiesti în lumea aceasta. E o întrebare logica. Trebuie sa fii atent însa sa o întelegi cu adevarat. Cine e acest "tu" care traieste în lumea aceasta? Spiritul e nemuritor, iar nemurirea e o stare constanta. E la fel de adevarata acum pe cât a fost dintotdeauna sau pe cât va fi vreodata, pentru ca nu implica absolut nicio schimbare. Nu e un continuu, nici nu se poate întelege prin comparatie cu un opus. Cunoasterea nu implica niciodata comparatii. Iata principala diferenta dintre ea si toate celelalte lucruri pe care le poate pricepe mintea.

E greu de înteles ce înseamna de fapt "Împaratia Cerurilor este în voi". Caci e un lucru de neînteles pentru eu, care îl interpreteaza ca si cum ceva din afara e înauntru, o interpretare fara niciun înteles. Cuvântul "în" nu este necesar. Împaratia Cerurilor sunteti voi. Ce altceva sa fi creat Creatorul, daca nu v-a creat pe voi; si ce altceva sa fie Împaratia Lui, decât voi ? Iata întregul mesaj al Ispasirii, un mesaj care - în totalitatea lui - transcende suma partilor sale. Si tu ai o Împaratie pe care a creat-o spiritul tau. El nu a încetat sa creeze, în ciuda iluziilor eului. Creatiile tale nu sunt mai orfane de tata decât tine. Eul tau si spiritul tau nu vor fi cocreatori nicicând, dar spiritul tau si Creatorul tau vor fi întotdeauna. Ai încredere ca propriile tale creatii sunt la fel de ocrotite ca tine. Asta s-a scris sub forma unei rugaciuni pentru ca ajuta în momentele de tentatie. E o declaratie de independenta. O vei gasi foarte utila daca o întelegi pe deplin. Motivul pentru care ai nevoie de ajutorul meu e acela ca ti-ai negat propria Calauza si, de aceea, ai nevoie de calauzire. Rolul meu e sa separ adevaratul de fals, ca adevarul sa poata strapunge barierele ridicate de eu si sa se reverse în mintea ta. În contra fortelor noastre unite eul nu poate birui.
Trebuie sa fie evident deja de ce eul considera spiritul un "dusman". Eul a luat nastere din separare si neîncetarea existentei lui depinde de neîncetarea credintei tale în separare. Eul trebuie sa îti ofere un fel de recompensa pentru mentinerea acestei credinte. Tot ce îti poate oferi e un sentiment al existentei temporare, care începe cu propriul lui început si sfârseste cu propriul lui sfârsit.
Îti spune ca viata aceasta e existenta ta pentru ca e a lui. Prin contrast cu acest sentiment al existentei temporare, spiritul îti ofera cunoasterea permanentei si a fiintei neclintite. Cei ce au trecut prin aceasta revelatie nu mai pot crede întru totul în eu. Cum poate micul lui prinos sa biruie slavitul dar dumnezeiesc? Tu, care te identifici cu eul tau, nu poti sa crezi ca Dumnezeu te iubeste. Nu iubesti ce ai facut si ce ai facut nu te iubeste. Facut din negarea Tatalui, eul nu are nicio loialitate fata de cel ce l-a facut. Nu poti concepe adevarata relatie care exista între Dumnezeu si creatiile Lui, datorita urii tale fata de sinele pe care l-ai facut. Tu proiectezi asupra eului decizia de-a te separa, iar asta intra în conflict cu iubirea pe care o simti fata de eu, datorita faptului ca l-ai facut. În lumea aceasta nu exista iubire fara aceasta ambivalenta si, de vreme ce niciun eu nu a cunoscut experienta iubirii fara ambivalenta, conceptul îi depaseste capacitatea de întelegere. Iubirea va patrunde imediat în orice minte care o doreste sincer, dar trebuie sa o doreasca sincer. Asta înseamna ca o doreste fara ambivalenta si ca acest tip de dorinta e lipsit total de "goana dupa capatat" a eului.
Exista un gen de experienta atât de diferit de tot ce îti poate oferi eul, încât nu vei mai vrea sa o acoperi sau sa o tainuiesti. Trebuie sa repet ca motivul pentru care lumina nu poate sa intre e credinta ta în întuneric si în tainuire. Biblia face multe referiri la darurile incomensurabile care sunt pentru tine, dar pe care trebuie sa le ceri. Nu e o conditie de genul celor puse de eu. E conditia slavita a ce esti.
În afara de voia ta, nicio forta nu e suficient de puternica sau de demna sa te calauzeasca. În acest sens, esti ca Dumnezeu de liber si trebuie sa ramâi asa pentru totdeauna. Sa Îl rugam pe Tatal, în numele meu, sa te tina constient de Iubirea Lui fata de tine si de-a ta fata de El. El nu a pregetat nicicând sa raspunda la aceasta rugaminte, caci nu cere decât ce a voit deja. Celor ce cer cu adevarat li se raspunde întotdeauna. Sa nu ai alti dumnezei în afara Lui pentru ca altii nici nu sunt.
Nu ti-a trecut prin minte niciodata sa renunti la fiecare idee pe care ai avut-o vreodata în contradictie cu cunoasterea. Pastrezi mii de farâme de teama care Îl împiedica pe Cel Sfânt sa intre.
Lumina nu poate strapunge zidurile pe care le fauresti sa o blochezi si e vesnic nedispusa sa distruga ce ai faurit. Nimeni nu poate sa vada printr-un zid, dar eu îl pot ocoli. Pazeste-ti mintea de farâmele de teama, caci altfel nu ma vei putea ruga sa o fac. Te pot ajuta numai asa cum ne-a creat Tatal nostru.
Te voi iubi, te voi cinsti si voi continua sa respect întru totul ce ai faurit, dar nu voi sustine nimic daca nu e adevarat. Nu te voi parasi niciodata, dupa cum nici Dumnezeu nu te va parasi, dar trebuie sa astept câta vreme alegi sa te parasesti singur. Deoarece astept cu iubire, si nu cu nerabdare, precis ma vei ruga cu adevarat. Voi veni ca raspuns la o singura chemare fara echivoc.
Urmareste atent si vezi ce anume ceri. Fii foarte cinstit cu tine când o faci, caci nu trebuie sa ne ascundem nimic unul altuia. Daca vrei cu adevarat sa încerci, vei face primul pas în directia pregatirii mintii tale pentru intrarea Celui Sfânt. Ne vom pregati pentru asta împreuna caci, odata ce soseste El, vei fi gata sa ma ajuti sa fac si alte minti gata pentru El. Cât timp Îi vei refuza Împaratia?
În mintea ta, desi negata de eu, sta declaratia eliberarii tale. Dumnezeu ti-a dat totul.
Acest singur fapt înseamna ca eul nu exista si asta îl umple de o frica profunda. În limbajul eului, "a avea" si "a fi" sunt diferite, dar sunt identice pentru Spiritul Sfânt. Spiritul Sfânt stie ca ai totul si esti totul, totodata. Orice distinctie în aceasta privinta are sens doar odata ce s-a acceptat deja ideea de "a capata", care presupune o lipsa. Iata de ce nu facem nicio distinctie între a avea Împaratia lui Dumnezeu si a fi Împaratia lui Dumnezeu.
Fiinta calma care apartine Împaratiei lui Dumnezeu si care, în starea ta de sanatate mintala, e perfect constienta, e izgonita fara mila din partea mintii dominate de eu. Eul e disperat caci se opune unei forte literalmente de neînvins, indiferent daca dormi sau esti treaz. Gândeste-te câta vigilenta ai fost dispus sa exerciti sa îti ocrotesti eul si cât de putina, sa îti ocrotesti mintea corecta.
Cine, daca nu doar dementii, s-ar angaja sa creada neadevarul si ar ocroti apoi credinta aceasta cu pretul adevarului?

Daca nu poti sa auzi Vocea pentru Dumnezeu înseamna ca nu ai ales sa asculti. Faptul ca asculti în schimb vocea eului tau e demonstrat de atitudinile, sentimentele si faptele tale. Dar asta e tot ce vrei. E tot ce lupti sa pastrezi si tot ce veghezi sa salvezi. Mintea ti-e plina de scheme sa scoti eul cu fata curata, si nu cauti fata lui Cristos. Oglinda în care cauta sa îsi vada fata eul e chiar întunecoasa.
Cum si-ar putea sustine trucul existentei decât cu oglinzi? Dar tu decizi unde te uiti sa te gasesti.
Am spus ca nu îti poti schimba mintea schimbându-ti comportamentul, dar am mai spus, de nenumarate ori, ca îti poti schimba mintea. Atunci când starea sufleteasca îti spune ca ai ales gresit, iar asta se întâmpla de câte ori nu esti vesel, sa stii ca nu trebuie sa fie asa. În fiecare caz, te-ai gândit gresit la un frate creat de Dumnezeu si percepi chipuri pe care ti le face eul într-o oglinda întunecoasa.
Gândeste-te cinstit ce ai gândit din ce nu ar fi gândit Dumnezeu si ce nu ai gândit din ce vrea Dumnezeu sa gândesti. Cauta sincer ce ai facut si ce ai lasat nefacut prin urmare, si schimba-ti apoi mintea ca sa gândesti cu a lui Dumnezeu. S-ar putea sa ti se para un lucru greu de facut, dar e mult mai usor decât sa încerci sa gândesti contrar acesteia. Mintea ta e una cu a lui Dumnezeu. Faptul ca ai negat asta si ai gândit altfel ti-a tinut eul laolalta, dar ti-a scindat literalmente mintea. Ca frate iubitor, ma preocupa profund mintea ta si te îndemn sa îmi urmezi exemplul când te uiti la tine si la fratele tau, si sa vezi în amândoi creatiile slavite ale unui Tata slavit.
Când esti trist, sa stii ca nu trebuie sa fie asa. Depresia vine din senzatia ca esti lipsit de ceva ce vrei si nu ai. Aminteste-ti ca nu esti lipsit decât de propriile tale decizii si decide apoi altfel.
Când esti nelinistit, sa îti dai seama ca nelinistea vine din capriciozitatea eului si sa stii ca nu trebuie sa fie asa. Poti fi la fel de vigilent împotriva dictatelor eului, pe cât esti de vigilent pentru ele.
Când te simti vinovat, aminteste-ti ca eul chiar a încalcat legile lui Dumnezeu, dar tu nu le-ai încalcat. Lasa "pacatele" eului în seama mea. Iata ce rost are Ispasirea. Dar, pâna nu îti schimbi mintea în privinta celor pe care i-a ranit eul tau, Ispasirea nu te poate elibera. Cât te simti vinovat, eul tau e la conducere, pentru ca numai eul se poate simti vinovat. Nu trebuie sa fie asa.
Pazeste-ti mintea de tentatiile eului si sa nu fii amagit de el. Nu îti ofera nimic. Când vei renunta la aceasta dezinspirare voita, vei vedea cum mintea ta poate sa se concentreze, sa se ridice deasupra oboselii si sa se vindece. Dar nu esti destul de vigilent împotriva pretentiilor eului ca sa te poti desprinde. Nu trebuie sa fie asa.
Obisnuinta de-a te prinde cu Dumnezeu si cu creatiile Lui se face usor daca refuzi activ sa îti lasi mintea sa zboare. Nu e o problema de concentrare, ci de credinta: credinta ca nimeni nu merita un efort consecvent, nici macar tu. Fii consecvent de partea mea, împotriva acestei amagiri, si nu îngadui acestei credinte meschine sa te traga înapoi. Cei descurajati nu sunt de niciun folos nici lor însisi, nici mie, dar numai eul poate fi descurajat.
Te-ai gândit vreodata câte prilejuri ai avut sa te bucuri si câte dintre ele ai refuzat?
Puterea unui Fiu de-al lui Dumnezeu este nelimitata, dar îsi poate limita expresia puterii cât de mult vrea. Mintea ta si a mea se pot uni sa îti spulbere eul, degajând puterea lui Dumnezeu în tot ce gândesti si faci. Nu te multumi cu nimic mai putin de atât si refuza sa accepti ca obiectiv orice altceva.
Pazeste-ti mintea de orice credinte care îi împiedica savârsirea si îndeparteaza-te de ele. Judeca daca ai facut-o bine dupa cum te simti, caci asta e singura întrebuintare corecta a judecatii. Judecata, ca orice alta aparare, poate fi folosita pentru a ataca sau a proteja, pentru a rani sau a vindeca. Eul trebuie adus la judecata si declarat acolo deficient. Fara propria ta loialitate, protectie si iubire, eul nu poate exista.
Lasa-l sa fie judecat cu adevarat si retrage-i neaparat loialitatea, protectia si iubirea.
Esti o oglinda a adevarului, în care Dumnezeu Însusi straluceste în perfecta lumina.
Oglinzii întunecoase a eului trebuie sa îi spui doar atât: "Nu te voi privi caci stiu ca aceste chipuri nu sunt adevarate". Lasa-L apoi pe Cel Sfânt sa Se reverse în pace asupra ta, stiind ca trebuie sa fie asa si numai asa. Mintea Lui s-a revarsat asupra ta la crearea ta si a dat nastere mintii tale. Mintea Lui continua sa se reverse asupra ta si trebuie sa se reverse prin tine. Eul tau nu Îl poate împiedica sa Se reverse asupra ta, dar te poate împiedica pe tine sa Îl lasi sa Se reverse prin tine.
Prima Venire a lui Cristos e doar o alta denumire pentru creatie, caci Cristos e Fiul lui Dumnezeu. A Doua Venire a lui Cristos nu înseamna decât sfârsitul dominatiei eului si vindecarea mintii.
Am fost creat ca tine în Prima si te-am chemat sa te unesti cu mine în a Doua. Eu raspund de-a Doua Venire, si judecata mea, folosita numai pentru protectie, nu poate fi gresita pentru ca nu ataca niciodata. A ta poate fi atât de distorsionata, încât crezi ca am gresit alegându-te pe tine. Te asigur ca asta e o greseala a eului tau. Nu o confunda cu umilinta. Eul tau încearca sa te convinga ca el e real si eu nu sunt, pentru ca, daca sunt real, nu sunt mai real decât tine. Aceasta cunoastere - si te asigur ca e cunoastere - înseamna ca în mintea ta a intrat Cristos si a vindecat-o.
Eu nu îti atac eul. Lucrez într-adevar cu mintea ta superioara, casa Spiritului Sfânt, indiferent daca dormi sau esti treaz, dupa cum face si eul cu mintea ta inferioara, care este casa lui.
Sunt vigilenta ta în aceasta privinta, pentru ca esti prea derutat sa îti recunosti propria speranta. Eu nu gresesc. Mintea ta va opta sa se uneasca cu a mea si, împreuna, suntem de neînvins. Tu si fratele tau chiar va veti aduna în numele meu, si sanatatea mintala va va fi redata. Eu am înviat mortii stiind ca viata e un atribut vesnic pentru tot ce a creat Dumnezeu Cel viu. De ce crezi ca mi-e mai greu sa îi inspir pe dezinspirati sau sa îi stabilizez pe instabili? Eu nu cred ca miracolele au o ordine a dificultatii; tu crezi. Am chemat si vei raspunde. Înteleg ca miracolele sunt firesti, caci sunt expresii de iubire.
Faptul ca te chem e la fel de firesc ca raspunsul tau si la fel de inevitabil.

Toate lucrurile conlucreaza spre bine. Nu exista exceptii decât în judecata eului. Eul exercita o vigilenta maxima în legatura cu ce îti permite sa constientizezi, dar nu asa îsi pastreaza coeziunea o minte echilibrata! Eul se dezechilibreaza si mai tare pentru ca nu te lasa sa îi constientizezi motivatia primara si acorda preponderenta controlului, în defavoarea sanatatii mintale. Eul are toate motivele sa o faca, potrivit sistemului de gândire care l-a generat si caruia îi serveste. Judecata unei minti sanatoase ar respinge eul negresit, si atunci eul trebuie sa o desfiinteze în interesul conservarii lui.
O sursa principala a starii dezechilibrate a eului e lipsa lui de discriminare între trup si Gândurile lui Dumnezeu. Gândurile lui Dumnezeu sunt inacceptabile pentru eu, pentru ca arata clar inexistenta eului însusi. De aceea, eul fie le distorsioneaza, fie refuza sa le accepte. Dar nu le poate face sa îsi înceteze existenta. El încearca, de aceea, sa disimuleze nu numai impulsurile trupesti "inacceptabile", dar si Gândurile lui Dumnezeu, caci ambele reprezinta o amenintare pentru el. Fiind preocupat în primul rând de propria lui conservare în fata amenintarii, eul le percepe ca fiind acelasi lucru. Percepându-le acelasi lucru, eul încearca sa se salveze de la nimicire, ceea ce i s-ar întâmpla cu siguranta în prezenta cunoasterii.
Orice sistem de gândire care îl confunda pe Dumnezeu cu trupul trebuie sa fie dement.
Dar confuzia aceasta e esentiala pentru eu, care judeca numai prin prisma amenintarii sau neamenintarii la adresa lui. Într-un sens, frica de Dumnezeu a eului e macar logica, de vreme ce ideea de Dumnezeu spulbera eul. Dar frica de trup, cu care eul se identifica atât de îndeaproape, nu are absolut niciun sens.
Trupul e casa eului prin propria lui optiune. E singura identificare cu care eul se simte în siguranta, pentru ca vulnerabilitatea trupului e cel mai bun argument pe care îl are sa îti arate ca nu poti fi ceva dumnezeiesc. Iata convingerea pe care eul o sustine cu fervoare. În acelasi timp însa, eul uraste trupul, pentru ca nu îl considera suficient de bun sa îi serveasca drept casa. Iata punctul la care mintea se buimaceste total. Dupa ce i-a spus mintii ca face parte din trup si ca trupul e protectorul ei, eul îi mai spune ca trupul nu o poate proteja. Mintea întreaba atunci: "De unde sa îmi obtin protectia?", la care eul raspunde: "De la mine". Mintea atunci, pe buna dreptate, îi aminteste eului insistenta cu care si-a afirmat el însusi identificarea cu trupul, asa ca nu are niciun rost sa apeleze la protectia lui. La asta, eul nu are niciun raspuns real pentru ca nu exista niciunul, dar are o solutie tipica. El sterge întrebarea din constienta mintii. Odata ce nu mai este constientizata, întrebarea poate provoca neliniste - si chiar o provoaca -, dar nu îsi afla raspuns pentru ca nu poate fi pusa.
Iata întrebarea care trebuie pusa: "De unde sa îmi obtin protectia?" "Cauta si vei afla" nu înseamna ca trebuie sa cauti orbeste si cu disperare ceva ce nu ai putea recunoaste. O cautare semnificativa e întreprinsa constient, organizata constient si dirijata constient. Obiectivul trebuie formulat clar si nu trebuie scapat din minte. A învata si a dori sa înveti sunt inseparabile. Înveti cel mai bine când crezi ca ce încerci sa înveti are valoare pentru tine. Cu toate acestea, nu tot ce ti-ai dori sa înveti are valoare durabila. De fapt, multe din lucrurile pe care vrei sa le înveti pot fi alese tocmai pentru ca valoarea lor nu va dura.
Eul crede ca e în avantajul lui sa nu se angajeze la nimic din ce e vesnic, pentru ca vesnicul trebuie sa vina de la Dumnezeu. Vesnicia e singura functie pe care eul a încercat sa si-o dezvolte, dar a esuat sistematic. Eul rezolva chestiunea vesnicului printr-un compromis, dupa cum face cu alte chestiuni ce ating în orice fel adevarata întrebare. Facându-se preocupat de chestiuni tangentiale, el spera sa ascunda adevarata întrebare si sa o tina în afara mintii. Trebaluiala cu lucruri neesentiale, caracteristica eului, are exact acest scop. Preocuparile cu probleme anume formulate sa fie de nesolutionat sunt tertipurile preferate ale eului pentru a împiedica progresul învatarii. În toate aceste tactici diversioniste însa, singura întrebare pe care nu o pun niciodata cei ce le initiaza este: "Cu ce scop?" Iata întrebarea pe care tu trebuie sa înveti sa o pui vizavi de toate. Care e scopul? Oricare ar fi, îti va dirija eforturile automat. Când ai decis scopul, atunci, ti-ai decis eforturile viitoare; iar decizia aceasta va ramâne valabila daca nu te razgândesti.

Eul nu recunoaste adevarata sursa a "amenintarii" si, daca te asociezi cu eul, nu întelegi situatia asa cum este. Numai loialitatea pe care i-o arati îi da putere eului asupra ta. Am vorbit despre eu ca si cum ar fi un lucru separat, actionând pe cont propriu. A fost un lucru necesar sa te conving ca nu îl poti alunga usor si ca trebuie sa îti dai seama cât de mult îti dirijeaza din gândire. Dar nu putem lasa situatia asa cum este, pentru ca risti sa te vezi în conflict cât timp esti aici, sau cât timp crezi ca esti aici. Eul nu e decât o parte din ce crezi despre tine. Cealalta viata a ta a continuat fara întrerupere, si a fost si va fi întotdeauna total neafectata de încercarile tale de-a o disocia.
Când înveti cum sa scapi de iluzii, nu trebuie sa uiti niciodata datoria pe care o ai fata de fratele tau. E aceeasi datorie pe care o ai fata de mine. De câte ori te porti egoist cu altul, te lepezi de bunatatea îndatoririi tale si de perceptia sfânta pe care ar produce-o. Termenul "sfânt" poate fi folosit aici deoarece - când înveti cât esti de îndatorat întregii Fiimi, care ma include si pe mine - te apropii de cunoastere atât de mult cât te poate duce perceptia. Distanta ramasa e atunci atât de mica, încât cunoasterea poate curge usor peste ea, anulând-o pentru totdeauna.
Ai foarte putina încredere în mine deocamdata, dar va creste daca recurgi tot mai des la calauzirea mea, si nu la a eului. Rezultatele te vor convinge tot mai mult ca e singurul lucru sanatos pentru care poti opta. Toti cei ce învata din experienta ca o anumita optiune aduce pace si bucurie, în timp ce alta aduce haos si dezastru, nu au nevoie de alte lamuriri. Învatarea prin recompense e mai eficace decât învatarea prin durere, pentru ca durerea e o iluzie a eului, care nu poate produce decât un efect temporar. Recompensele lui Dumnezeu însa, recunosti imediat ca sunt vesnice. Deoarece tu esti autorul acestei recunoasteri, si nu eul, recunoasterea însasi stabileste ca tu si eul tau nu puteti fi identici. Poate crezi ca ai acceptat deja aceasta diferenta, dar nu esti convins deocamdata. O demonstreaza credinta ta ca trebuie sa scapi de eu; dar nu poti scapa de eu umilindu-l, stapânindu-l sau pedepsindu-l.
Eul si spiritul nu se cunosc reciproc. Mintea separata nu poate mentine separarea decât disociind. Odata ce a facut-o, ea neaga toate impulsurile cu adevarat firesti, nu pentru ca eul ar fi un lucru separat, ci pentru ca vrei sa crezi ca tu esti. Eul e un mecanism de mentinere a acestei credinte, dar ceea ce îi da posibilitatea sa dainuie e tot numai decizia ta de-a folosi acest mecanism.
Cum poti sa înveti pe cineva valoarea unui lucru pe care l-a aruncat dinadins? Precis l-a aruncat neconsiderându-l de valoare. Nu poti decât sa îi arati cât de nefericit a ramas fara el si sa îl aduci, încet-încet, tot mai aproape, sa învete cum îi scade nefericirea la apropierea de lucrul respectiv.
Asa învata sa îsi asocieze nefericirea cu absenta lucrului si opusul nefericirii cu prezenta lui. Treptat, acesta devine tot mai dezirabil, pe masura ce respectivul cineva se razgândeste în privinta valorii lui. Eu te învat sa asociezi nefericirea cu eul si bucuria cu spiritul. Tu te-ai învatat exact opusul. Esti liber sa alegi în continuare, dar chiar poti dori recompensele eului în prezenta recompenselor lui Dumnezeu?
Deocamdata, încrederea mea în tine e mai mare decât a ta în mine, dar nu va fi mereu asa. Misiunea ta e foarte simpla. Ti se cere sa traiesti asa încât sa demonstrezi ca nu esti un eu si ca nu aleg gresit canalele lui Dumnezeu. Cel Sfânt îmi împartaseste încrederea si îmi accepta deciziile de Ispasire, caci voia mea nu e niciodata în dezacord cu a Lui. Am spus mai înainte ca eu raspund de Ispasire. O fac numai pentru ca mi-am împlinit rolul în ea ca om si îl pot împlini acum prin altii. Canalele pe care le-am ales nu pot da gres, caci le voi conferi puterea mea cât a lor e insuficienta.
Voi merge cu tine la Cel Sfânt si, prin perceptia mea, El va întinde o punte sa acopere mica distanta. Recunostinta ta fata de fratele tau e singurul dar pe care îl vreau. Îl voi duce la Dumnezeu pentru tine, stiind ca a-ti cunoaste fratele e a-L cunoaste pe Dumnezeu. Daca îi esti recunoscator fratelui tau, îi esti recunoscator lui Dumnezeu pentru ce a creat. Prin recunostinta ta, ajungi sa îti cunosti fratele, un singur moment de recunoastere reala facându-i pe toti fratii tai, caci fiecare dintre ei e al Tatalui tau. Iubirea nu le biruie pe toate, dar le rânduieste pe toate. Deoarece esti Împaratia lui Dumnezeu, te pot duce înapoi la creatiile tale. Tu nu le recunosti acum, dar ce ai disociat exista înca.
Când vii mai aproape de un frate, te apropii de mine si, când pleci de lânga el, te îndepartezi de mine. Mântuirea e o initiativa întreprinsa în cooperare. Nu poate fi întreprinsa cu succes de cei ce se desprind de Fiime, caci se desprind de mine. Dumnezeu va veni la tine numai când îl vei da fratilor tai. Învata mai întâi despre ei, si vei fi gata sa Îl auzi pe Dumnezeu. Caci functia iubirii e una singura.

E clar ca, desi continutul oricarei iluzii anume dintre toate câte îsi face eul nu are importanta, corectia ei e mai utila într-un context concret. Iluziile eului sunt foarte concrete, desi mintea e abstracta din fire. O parte a mintii devine însa concreta când se divide. Partea concreta crede în eu, caci eul depinde de concret. Eul e partea mintii care crede ca existenta ta se defineste prin separare.
Tot ce percepe eul e un întreg separat, fara relatiile ce indica fiinta. Eul se opune astfel comunicarii, cu exceptia situatiilor în care e folosita sa stabileasca separarea, si nu sa o desfiinteze. Ca tot ce dicteaza eul, sistemul lui de comunicare se bazeaza pe propriul lui sistem de gândire.
Comunicarea eului e dirijata de nevoia lui de-a se proteja si va fi întrerupta când se simte amenintat.
Aceasta întrerupere e o reactie la una sau mai multe persoane în particular. Caracterul particularizant al gândirii eului duce deci la o falsa generalizare, care chiar nu e deloc abstracta. Nu face decât sa raspunda în anumite moduri concrete la tot ce percepe a fi corelat.
Prin contrast, spiritul reactioneaza în acelasi fel la tot ce cunoaste a fi adevarat si nu raspunde deloc la altceva. Si nu face nicio încercare de-a stabili ce e adevarat. El stie ca ce e adevarat e tot ce a creat Dumnezeu. Se afla într-o comunicare deplina si directa cu fiecare aspect al creatiei, fiind într-o comunicare deplina si directa cu Creatorul lui. Aceasta comunicare e Voia lui Dumnezeu. Creatia si comunicarea sunt sinonime. Dumnezeu a creat fiecare minte comunicându-i fiecareia Mintea Lui, facând astfel din fiecare un canal de receptie a Mintii si Voii Lui. Deoarece numai fiintele de ordin similar pot sa comunice cu adevarat, creatiile Lui comunica firesc cu El si ca El. Aceasta comunicare e cât se poate de abstracta, deoarece calitatea ei are aplicabilitate universala si nu e expusa la judecati, exceptii sau modificari. Dumnezeu te-a creat prin ea si pentru ea. Mintea îsi poate distorsiona functia, dar nu se poate înzestra cu functii care nu i-au fost date. Iata de ce mintea nu îsi poate pierde total capacitatea de comunicare, chiar daca poate refuza sa o utilizeze în folosul fiintei.
Atât existenta, cât si fiinta se bazeaza pe comunicare. Existenta însa e concreta în felul în care judeca cum, ce si cu cine merita întreprinsa comunicarea. Fiinta e total lipsita de aceste distinctii. E o stare în care mintea e în comunicare cu tot ce e real. În masura în care permiti limitarea acestei stari, îti limitezi sentimentul propriei tale realitati, care devine total numai prin recunoasterea întregii realitati, în contextul slavit al adevaratei sale relatii cu tine. Asta e realitatea ta. Nu o profana si nu te retrage din fata ei. E adevarata ta casa, adevaratul tau templu si adevaratul tau Sine.
Dumnezeu, Care cuprinde toata fiinta, a creat fiinte care au totul, individual, dar care vor sa îl împartaseasca spre a-si spori bucuria. Realul nu poate fi sporit decât prin împartasire. Iata de ce te-a creat Dumnezeu. Abstractiunea Divina Se bucura când împartaseste. Iata ce înseamna creatia.
"Cum", "ce" si "cui" nu sunt relevante, pentru ca adevarata creatie da totul, din moment ce poate crea numai dupa asemanarea ei. Aminteste-ti ca în Împaratie nu exista nicio diferenta între a avea si a fi, dupa cum e cazul în existenta. În starea fiintei, mintea da totul mereu.
Biblia afirma în repetate rânduri ca trebuie sa Îl lauzi pe Dumnezeu. Nu înseamna ca trebuie sa îi spui cât de minunat este. El nu are eu cu care sa accepte astfel de laude, nici perceptie cu care sa le judece. Dar, daca nu îti preiei locul în creatie, bucuria Lui nu e deplina pentru ca nici a ta nu este. De lucrul acesta stie. Îl stie în Propria Lui Fiinta si în propria ei experienta a experientei Fiului Sau.
Suvoiul constant de Iubire dumnezeiasca e blocat când Îi sunt închise canalele, iar El e singur când mintile pe care le-a creat nu comunica pe deplin cu El.
Dumnezeu ti-a pastrat Împaratia, dar nu Îsi poate împartasi bucuria cu tine pâna nu o cunosti cu mintea întreaga. Revelatia nu e de ajuns, pentru ca nu e decât o comunicare dinspre Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie sa I se înapoieze revelatia, un lucru clar imposibil, dar o vrea dusa altora. Lucrul acesta nu se poate face cu revelatia propriu-zisa; continutul ei nu poate fi exprimat, caci priveste în mod extrem de personal mintea care o primeste. Ea poate fi retransmisa însa de mintea respectiva altor minti, prin atitudinile aduse de cunoasterea venita din revelatie.
Dumnezeu e laudat de fiecare data când o minte învata sa fie complet utila. E un lucru imposibil de atins fara a fi complet inofensiv, caci cele doua convingeri trebuie sa coexiste. Cei cu adevarat utili sunt invulnerabili, pentru ca nu îsi protejeaza eurile si, de aceea, nimic nu le poate face rau. Utilitatea lor e lauda pe care I-o aduc lui Dumnezeu, iar El le va înapoia lauda pe care I-au adus-o, caci ei sunt ca El si se pot bucura împreuna. Dumnezeu Se revarsa la ei si prin ei, si e multa bucurie în toata Împaratia. Fiecare minte schimbata sporeste aceasta bucurie cu propria ei disponibilitate individuala de-a o împartasi. Cei cu adevarat utili sunt facatorii de miracole ai lui Dumnezeu, pe care îi îndrum pâna ne vom uni cu totii în bucuria Împaratiei. Te voi îndruma oriunde poti fi într-adevar util si la oricine îmi poate urma calauzirea prin tine.