166 - Mi s-au încredintat darurile lui Dumnezeu.
Ţi s-au dat lucrurile toate. Încrederea lui Dumnezeu în tine e limitată. El Işi cunoaşte Fiul. Şi dă fără excepţie, nereţinând din ce poate contribui la fericirea ta. Si totuşi, dacă voia ta nu e una cu a Lui, darurile Lui nu sunt primite. Dar ce te-ar face să crezi ca există o altă voie decât a Lui?
Iată paradoxul care stă la baza facerii lumii. Lumea aceasta nu e Voia lui Dumnezeu, aşa că nu este reală. Dar cei ce o considera reală trebuie să mai creadă şi că există o altă voie, una care duce la efecte opuse celor pe care le voieşte El. Un lucru chiar imposibil. Dar fiecare minte care vede lumea şi o consideră certă, solidă, de încredere şi adevărată crede în doi creatori - sau într-unul singur ; el. Însă niciodată într-un singur Dumnezeu.
Darurile lui Dumnezeu nu îi sunt acceptabile celui ce întreţine asemenea convingeri bizare. EI trebuie să creadă că a accepta darurile lui Dumnezeu - oricât de evidente ar deveni, oricât de insistent ar fi chemat să le revendice ale lui - înseamnă a fi fortat să te trădezi pe tine însuşi. Trebuie să le nege prezenţa, să contrazică adevărul şi să sufere ca să păstreze lumea pe care a făcut-o.
Aici e unicul cămin pe care crede că îl ştie. Aici e unica siguranţă pe care crede că o poate găsi. Fără lumea pe care a făcut-o, e un proscris, lipsit de adăpost şi plin de spaimă. Nu îşi dă seama că tocmai aici e plin de spaimă şi lipsit de adăpost, un proscris ce rătăceşte departe de casă şi de atâta timp, încât nu îşi dă seama că a uitat de unde a venit, unde se duce şi chiar şi cine este.
Şi totuşi, în rătăcirile lui singuratice şi fără sens, darurile lui Dumnezeu merg cu el, fără ca el să ştie. Nu poate să le piardă. Dar nu vrea să se uite la ce i s-a dat. Rătăceşte în continuare, conştient de zădărnicia pe care o vede peste tot în jurul lui, percepând cum şi puţinul pe care îl are nu face decât să se împuţineze, pe măsură ce înaintează spre nicăieri. Cu toate acestea, continuă să rătăcească nenorocit şi sărac, singur, deşi Dumnezeu e cu el, şi are o comoară atât de mare, încât tot ce conţine lumea e fără valoare în faţa imensităţii ei.
Pare o figură jalnică: frânt, epuizat, cu nişte haine zdrenţuite şi picioare sângerânde din cauza drumului pietros pe care merge. Nu există cineva care să nu se fi identificat cu el, căci toti cei care vin aici au parcurs drumul pe care îl străbate el şi au simţit înfrângerea şi deznădejdea aşa cum le simte şi el. Dar el este chiar tragic, când vezi că urmează calea pe care şi-a ales-o şi că nu trebuie decât să îşi dea seama Cine merge cu el şi să îşi deschidă comorile ca să fie liber.
Iată sinele pe care l-ai ales, cel pe care l-ai făcut să înlocuiască realitatea. Iată sinele pe care îl aperi cu sălbăticie împotriva oricărei raţiuni, a fiecărei dovezi şi a tuturor mărturiilor care pot să îţi arate ca acesta nu eşti tu. Nu le bagi în seamă. Continui să mergi pe calea hotărâtă, cu ochi plecaţi, ca nu cumva să întrezăreşti adevărul şi să fii scapat de autoamăgire şi eliberat.
Te chirceşti de frică să nu cumva să simţi pe umăr atingerea lui Cristos şi să percepi cum te îndrumă blânda Lui mână să îţi priveşti darurile. Cum ai putea atunci să îţi proclami sărăcia în exil? El te-ar face să râzi de această percepţie de sine. Unde e atunci mila de sine? Şi ce se va alege din toată tragedia pe care ai urmărit să i-o faci cui Dumnezeu i-a hărăzit numai bucurie?
Te-a năpădit acum frica-ţi străveche şi te-a ajuns dreptatea, în sfarşit. Mâna lui Cristos te-a atins pe umăr şi simţi că nu eşti singur. Ţi-a trecut prin minte chiar că sinele nenorocit care ai crezut că eşti se poate să nu fie Identitatea ta. Poate Cuvântul lui Dumnezeu e mai devărat decât al tău. Poate că darurile pe care ţi le face El sunt reale.
Poate că nu L-a păcălit chiar întru totul planul tău de-a-I ţine Fiul într-o uitare adâncă şi de-a merge pe drumul pe care l-ai ales fără Sinele tău.
Voia lui Dumnezeu nu se opune. Ea pur şi simplu este. Nu pe Dumnezeu L-ai încătuşat în planul tău de-a-ţi pierde Sinele. EI nu ştie de un plan atât de străin de Voia Lui. A existat o nevoie pe care El nu a înţeles-o şi la care a dat un Răspuns. Atât. Iar tu, căruia ţi s-a dat acest Răspuns, nu mai ai nevoie de altceva decât de atât.
Acum trăim, căci acum nu putem muri. Dorinţei de moarte i s-a răspuns, iar vederea care a privit-o a fost înlocuită acum cu o viziune care percepe că nu eşti ce pretinzi a fi.
Cu tine merge Cel Care iţi răspunde cu blândeţe la toate fricile cu această replică plină de indurare: "Nu e aşa". De fiecare dată când te apasă gândul sărăciei, El îţi arată toate darurile pe care le ai, şi îţi vorbeşte de Tovărăraşia Lui când te percepi singur şi înfricoşat.
Dar îţi mai aminteşte încă un lucru de care ai uitat. Căci atingerea Lui te-a făcut asemenea Lui. Darurile pe care le ai nu sunt numai pentru tine. Ce a venit să îţi ofere El, trebuie acum să înveţi să dai.
Iată lecţia pe care o conţine gestul Lui de-a da, căci El te-a mântuit de solitudinea pe care ai urmărit să o faci ca să te ascunzi în ea de Dumnezeu. EI ţi-a adus aminte de toate darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu. Şi îţi vorbeşte, totodată, de ceea ce devine voia ta când accepţi aceste daruri şi recunoşti că îţi aparţin.
Darurile sunt ale tale, puse în grija ta, ca să le dai tuturor celor ce au ales drumul solitar de care tu ai scăpat. Ei nu înţeleg că nu caută decât să îşi realizeze propriile dorinţe. Tu eşti cel care îi învaţă acum. Căci ai învăţat de la Cristos că au de străbătut o altă cale.
Învaţă-i arătându-le fericirea care le revine celor ce simt atingerea lui Cristos şi recunosc darurile lui Dumnezeu. Nu lăsa mâhnirea să te ispitească să fii necredincios încrederii tale.
Suspinele tale vor trăda acum speranţele celor care îşi aşteaptă eliberarea de la tine.
Lacrimile tale sunt ale lor. Dacă eşti bolnav, nu faci decât să refuzi vindecarea lor.
Lucrul de care ţi-e frică nu face decât să îi înveţe că fricile lor sunt justificate. Mâna ta devine dătătoarea atingerii lui Cristos, schimbarea mentalităţii tale devine dovada că cine acceptă darurile lui Dumnezeu nu poate să sufere niciodată. Ţi s-a încredintat eliberarea lumii de durere.
Nu o trăda. Devino o dovadă vie pentru ce poate atingerea lui Cristos să le ofere tuturor.
Dumnezeu ţi-a încredinţat toate darurile Lui. Mărturiseşte, cu fericirea ta, cât de transformată devine mintea care alege să accepte darurile Lui şi să simtă atingerea lui Cristos. Iată ce misiune ai acum. Căci Dumnezeu încredintează dăruirea darurilor Lui tuturor celor care le-au primit. El Şi-a împărtăşit bucuria cu tine. Iar acum mergi să o împărtăşeşti cu lumea.