Recapitularea de astăzi parcurge următoarele idei:
6 - Sunt indispus pentru că văd ceva ce nu se află acolo.
Realitatea nu este niciodată înfricoşătoare. Este imposibil ca ea să mă poată indispune.
Realitatea aduce numai pace desăvârşită.Când sunt indispus, se datorează întotdeauna faptului că am înlocuit realitatea cu iluzii născocite de mine. Iluziile indispun, deoarece le-am dat realitate şi privesc astfel realitatea ca o iluzie. Nimic din creaţia lui Dumnezeu nu este afectat în vreun fel de această confuzie a mea. Sunt mereu indispus de nimic.
7 - Văd numai trecutul.
Privind în jur, eu condamn lumea pe care o văd. Numesc asta vedere. Folosesc trecutul ca argument împotriva oricărei fiinţe şi oricărui lucru, făcându-mi-i duşmani.
Atunci când mă voi ierta şi îmi voi aminti cine sunt, voi binecuvânta pe oricine şi orice văd.
Trecut nu va mai exista şi, prin urmare, nici duşmani.
Voi privi cu iubire tot ce am omis să văd până acum.
8 - Mintea mea este preocupată de gânduri trecute.
Văd numai propriile mele gânduri, iar mintea mea este preocupată de trecut. Atunci, oare ce pot vedea aşa cum este? Să-mi aduc aminte că privesc trecutul pentru a împiedica prezentul să mijească în mintea mea. Fie să înţeleg faptul că încerc să folosesc timpul împotriva lui Dumnezeu. Fie să învăţ să renunţ la trecut,dându-mi seama că, prin aceasta, eu nu renunţ la nimic, căci renunţ la nimic.
9 - Nu văd nimic aşa cum este acum.
Dacă nu văd nimic aşa cum este acum, se poate spune, pe bună dreptate, că nu văd nimic. Pot vedea numai ceea ce este acum. Alegerea nu se face între a vedea trecutul sau prezentul, ci numai între a vedea sau nu. Ceea ce am ales să văd m-a costat viziunea.
Acum voi alege din nou, pentru a vedea cu adevărat.
10 - Gândurile mele nu înseamnă nimic.
Nu am gânduri particulare, cu toate că numai de gânduri particulare sunt conştient. Ce pot însemna aceste gânduri? Ele nu există, deci nu înseamnă nimic. Totuşi, mintea mea este parte din creaţie şi parte din Creatorul ei. Să nu mă raliez eu, mai degrabă, gândirii universului, decât să ascund tot ce-mi aparţine cu adevărat, prin gândurile mele "particulare", jalnice şi lipsite de sens?