Lectiile Iubirii

Legatura dintre mânie si atac e evidenta, dar legatura dintre mânie si frica nu e întotdeauna atât de clara. Mânia implica întotdeauna proiectarea separarii, care trebuie acceptata - în ultima instanta - ca proprie raspundere, si nu ceva de care sunt învinuiti altii. Mânia nu poate aparea decât în cazul în care crezi ca ai fost atacat, ca atacul tau e justificat ca riposta si ca nu esti nicidecum raspunzator pentru el. Date aceste trei premise total irationale, trebuie sa urmeze concluzia la fel de irationala ca un frate merita atac, si nu iubire. Ce altceva te poti astepta sa decurga din niste premise demente decât o concluzie dementa? O concluzie dementa se desface examinând soliditatea premiselor pe care se bazeaza. Nu poti fi atacat, atacul nu are justificare si esti raspunzator pentru ce crezi.
Ti s-a cerut sa ma iei ca model de învatare, pentru ca un exemplu extrem e un instrument didactic deosebit de util. Toti predam, si predam tot timpul. E o raspundere pe care ti-o asumi inevitabil în momentul în care accepti orice fel de premisa, si nimeni nu îsi poate organiza viata fara sa aiba un sistem de gândire. Odata ce ti-ai construit un oarecare sistem de gândire, traiesti potrivit acestuia si îl predai. Desi capacitatea ta de statornicie fata de un sistem de gândire poate fi prost plasata, e tot o forma de credinta si poate fi redirectionata.

În scopul învatarii, sa mai examinam o data rastignirea. Nu am staruit înainte asupra ei din cauza conotatiilor înfricosatoare pe cere i le poti asocia. Singurul lucru pe care am insistat pâna acum a fost acela ca nu a reprezentat o forma de pedeapsa. Nimic însa nu poate fi explicat exclusiv în termeni negativi. Exista o interpretare pozitiva a rastignirii, din care lipseste cu desavârsire orice frica si care preda, de aceea, o învatatura total blajina, daca e înteleasa corect.
Rastignirea nu e decât un exemplu extrem. Valoarea ei, ca a oricarui instrument didactic, sta numai în tipul de învatare pe care îl faciliteaza. Ea poate fi, si a fost, gresit înteleasa. Si asta numai din cauza ca fricosii sunt predispusi sa perceapa fricos. Ti-am spus deja ca poti sa recurgi oricând la mine sa îmi împartasesti decizia si, împartasind-o, sa o întaresti. Ti-am mai spus ca rastignirea a fost ultima calatorie inutila pe care trebuie sa o întreprinda Fiimea si ca ea reprezinta eliberarea de frica pentru oricine o întelege. Desi am insistat înainte numai pe înviere, nu am clarificat atunci scopul rastignirii si modul în care a dus de fapt la înviere. Cu toate acestea, ea are de adus o contributie categorica la viata ta si, daca o vei examina fara frica, te va ajuta sa îti întelegi propriul rol de profesor.
Reactionezi probabil de ani de zile ca si cum ai fi într-o continua rastignire. E o tendinta vizibila a celor separati, care mereu refuza sa vada ce si-au facut cu mâna lor. Proiectia înseamna mânie, mânia provoaca agresiune, iar agresiunea stârneste frica. Adevaratul înteles al rastignirii sta în intensitatea aparenta a agresiunii unora dintre Fiii lui Dumnezeu asupra altuia. Desigur, e un lucru imposibil si trebuie înteles pe deplin ca lucru imposibil. Altfel, nu pot servi ca model de învatare.
În ultima instanta, agresiunea poate fi savârsita numai asupra trupului. Nu încape îndoiala ca un trup poate agresa un altul, putând chiar sa îl distruga. Dar, daca distrugerea însasi e imposibila, ce e destructibil nu poate fi real. De aceea, distrugerea lui nu justifica mânia. În masura în care crezi ca o justifica, accepti premise false si le predai altora. Mesajul pe care a fost menita sa îl predea rastignirea a fost acela ca nu e necesar sa percepi o forma de agresiune în persecutie, caci nu poti fi persecutat. Daca reactionezi cu mânie, te identifici cu destructibilul si te apreciezi, de aceea, în mod dement.
Am explicat cât se poate de clar ca sunt ca tine si esti ca mine, dar egalitatea noastra fundamentala poate fi demonstrata numai printr-o decizie comuna. Esti liber sa te percepi persecutat daca vrei. Când alegi însa sa reactionezi în felul acesta, ai putea sa îti amintesti ca eu am fost persecutat, dupa cum judeca lumea, si nu am împartasit aceasta evaluare. Si, din cauza ca nu am împartasit-o, nici nu am întarit-o. Am oferit, asadar, o interpretare diferita a atacului, pe care vreau sa o împartasesc cu tine. Daca o vei crede, ma vei ajuta sa o predau.
Asa cum am mai spus: "Cum predai, asa vei învata". Daca reactionezi de parca esti persecutat, predai persecutie. Nu e o lectie pe care ar trebui sa vrea sa o predea un Fiu de-al lui Dumnezeu daca e sa îsi dea seama de propria lui mântuire. Preda, în schimb, desavârsita ta imunitate, care e adevarul din tine, si da-ti seama ca nu poate fi agresata. Nu încerca sa o protejezi tu însuti, caci crezi ca poate fi agresata. Nu ti se cere sa fii rastignit, un lucru ce a facut parte din propria mea contributie didactica. Ti se cere doar sa îmi urmezi exemplul - în fata unor tentatii mult mai putin extreme de-a percepe gresit - si sa nu le accepti ca false justificari pentru mânie. Nu pot exista justificari pentru nejustificabil. Nu crede ca exista si nu preda ca exista. Aminteste-ti mereu ca ceea ce crezi vei si preda. Crede cu mine, si vom deveni egali ca profesori.
Învierea ta este redesteptarea ta. Eu sunt modelul de renastere, dar renasterea însasi e doar mijirea în mintea ta a lucrului ce e deja în ea. Dumnezeu Însusi l-a pus acolo si, de aceea, e adevarat pentru totdeauna. Eu am crezut în el si l-am acceptat, de aceea, ca adevarat pentru mine.
Ajuta-ma sa îl predau fratilor nostri în numele Împaratiei lui Dumnezeu, dar crede mai întâi ca e adevarat pentru tine, caci altfel vei preda gresit. Fratii mei au dormit în timpul asa-zisei "agonii din gradina", dar nu m-am putut supara pe ei caci am stiut ca nu pot fi abandonat.
Îmi pare rau când fratii mei nu îmi împartasesc decizia de-a auzi o singura Voce, caci asta îi slabeste ca profesori si ca studenti. Dar stiu ca nu se pot trada cu adevarat nici pe ei, nici pe mine, si ca tot pe ei trebuie sa îmi zidesc biserica. Nu am de ales în aceasta privinta, caci numai voi puteti fi temelia bisericii lui Dumnezeu. O biserica este acolo unde e altarul, si prezenta altarului e ceea ce face biserica sa fie sfânta. Daca o biserica nu inspira iubire, are un altar ascuns care nu serveste scopului pentru care l-a menit Dumnezeu. Trebuie sa Îi întemeiez biserica pe voi, caci cei ce ma accepta ca model sunt discipolii mei, literalmente. Discipolii sunt urmasi si, daca modelul pe care îl urmeaza a ales sa îi mântuiasca de durere în toate privintele, ar fi neîntelepti sa nu îl urmeze.
Am ales, de dragul tau si al meu, sa demonstrez ca agresiunea cea mai atroce, dupa judecata eului, este irelevanta. Dupa cum judeca lumea aceste lucruri, dar nu dupa cum le cunoaste Dumnezeu, am fost tradat, abandonat, batut, sfâsiat si, în final, ucis. Era clar ca toate acestea s-au datorat doar proiectiei altora asupra mea, de vreme ce nu facusem niciun rau la nimeni si îi vindecasem pe multi.
Mai suntem egali ca studenti, desi nu e nevoie sa trecem prin experiente egale. Spiritul Sfânt Se bucura când poti învata dintr-ale mele si poti fi redesteptat de ele. Acesta e singurul lor rost si singurul mod în care pot fi perceput ca fiind calea, adevarul si viata. Când auzi o singura Voce, nu ti se cere niciodata sacrificiu. Dimpotriva, fiind în stare sa auzi Spiritul Sfânt din altii, poti învata din experientele lor si poti beneficia de pe urma lor, fara sa le traiesti direct tu însuti. Caci Spiritul Sfânt e unul, si oricine asculta ajunge inevitabil sa demonstreze calea Lui pentru toti.
Nu esti persecutat, si nici eu nu am fost. Nu ti se cere sa repeti experientele mele pentru ca Spiritul Sfânt, pe Care Îl împartasim, face sa nu fie necesar. Dar, ca sa îmi folosesti experientele în mod constructiv, trebuie sa urmezi tot exemplul meu si sa le percepi cum le percep eu. Fratii mei si ai tai sunt angajati continuu în justificarea nejustificabilului. Singura mea lectie, pe care trebuie sa o predau cum am învatat-o, este aceea ca nicio perceptie în dezacord cu judecata Spiritului Sfânt nu poate fi justificata. M-am angajat sa arat adevarul acestui lucru într-un caz extrem, pur si simplu pentru ca urma sa fie un bun instrument didactic pentru cei a caror tentatie de-a ceda în fata mâniei si a agresiunii nu era atât de extrema. Voiesc, cu Dumnezeu, ca niciunul dintre Fiii Lui sa nu sufere.
Rastignirea nu poate fi împartasita pentru ca e simbolul proiectiei, dar învierea e simbolul împartasirii pentru ca redesteptarea fiecarui Fiu de-al lui Dumnezeu e necesara pentru a da Fiimii posibilitatea sa îsi cunoasca Întregimea. Doar asta e cunoastere.
Mesajul rastignirii e cât se poate de clar:

Preda numai iubire, caci asta si esti.

Daca interpretezi rastignirea în orice alt fel, o folosesti ca arma de atac, si nu ca apelul la pace pentru care a fost menita. Apostolii au înteles-o gresit deseori, din acelasi motiv pentru care o întelege gresit oricine. Propria lor iubire imperfecta i-a facut vulnerabili la proiectie si, din propria lor frica, au vorbit de "urgia lui Dumnezeu" ca de arma Lui punitiva. Nici de rastignire nu au putut vorbi total fara mânie, caci propriul lor sentiment de vinovatie îi facuse mâniosi.
Iata câteva exemple de gândire rasturnata din Noul Testament, desi evanghelia lui nu e de fapt decât mesajul iubirii. Daca Apostolii nu s-ar fi simtit vinovati, nu mi-ar fi putut atribui cuvintele: "N-am venit sa aduc pace, ci sabie". E clar opusul a tot ce am predat. Nici reactiile mele la Iuda nu s-ar fi putut descrie în felul în care le-au descris, daca m-ar fi înteles cu adevarat. Nu as fi putut sa spun "Prin sarutare-L vinzi tu pe Fiul omului?" decât daca as fi crezut în tradare. Întregul mesaj al rastignirii a fost tocmai acela ca nu cred. "Pedeapsa" despre care s-a spus ca as fi atras-o asupra lui Iuda a fost o greseala similara. Iuda era fratele meu si un Fiu de-al lui Dumnezeu, o parte din Fiime la fel de mult ca mine. S-ar fi putut oare sa îl condamn când eram gata sa demonstrez imposibilitatea condamnarii?
Când citesti învataturile Apostolilor, aminteste-ti ca le-am spus eu însumi ca erau multe pe care urmau sa le înteleaga mai târziu, caci nu erau chiar gata sa ma urmeze la vremea respectiva.
Nu vreau sa lasi sa patrunda nicio frica în sistemul de gândire spre care te îndrum. Nu cer martiri, ci profesori. Nimeni nu e pedepsit pentru pacate, iar Fiii lui Dumnezeu nu sunt pacatosi. Orice notiune de pedeapsa implica proiectia învinuirii si întareste ideea ca învinuirea e justificata. Ce rezulta de aici e o lectie de învinuire, caci tot comportamentul preda convingerile care îl motiveaza. Rastignirea a fost rezultatul unor sisteme de gândire clar opuse; simbolul perfect al "conflictului" dintre eu si Fiul lui Dumnezeu. Acest conflict pare la fel de real acum, iar lectiile lui trebuie învatate acum ca si atunci.
Eu nu am nevoie de recunostinta, dar tu ai nevoie sa îti dezvolti capacitatea slabita de-a fi recunoscator, caci altfel nu Îl poti aprecia pe Dumnezeu. El nu are nevoie de aprecierea ta, dar tu ai nevoie. Nu poti iubi ce nu apreciezi, caci frica face aprecierea imposibila. Când ti-e frica de ce esti, nu apreciezi - si vei respinge, asadar - ceea ce esti. Prin urmare, vei preda respingere.
Puterea Fiilor lui Dumnezeu e prezenta tot timpul, pentru ca au fost creati creatori.
Influenta pe care o au, reciproc, unii asupra altora este nelimitata si trebuie folosita pentru mântuirea lor comuna. Fiecare trebuie sa învete sa predea ca toate formele de respingere sunt lipsite de înteles.
Separarea e notiunea de respingere. Cât o predai o vei crede. Nu asa gândeste Dumnezeu, iar tu trebuie sa gândesti ca El daca vrei sa Îl cunosti din nou.
Adu-ti aminte ca Spiritul Sfânt e Legatura care asigura comunicarea dintre Dumnezeu Tatal si Fiii Lui separati. Daca Îi vei asculta Vocea, vei sti ca nu poti sa ranesti sau sa fii ranit, si ca multi au nevoie de binecuvântarea ta sa îi ajute sa auda si ei asta. Când vei percepe în ei doar aceasta nevoie, si nu vei reactiona la nicicare alta, va însemna ca ai învatat de la mine si vei fi la fel de dornic ca mine sa împartasesti ce-ai învatat.

Orice scindare a mintii trebuie sa implice o respingere a unei parti din ea, si asta e credinta în separare. Întregimea lui Dumnezeu, care este pacea Sa, nu poate fi apreciata decât de o minte întreaga care recunoaste Întregimea creatiei lui Dumnezeu. Prin aceasta recunoastere, ea îsi cunoaste Creatorul. Excluderea si separarea sunt sinonime, la fel ca separarea si disocierea. Am spus mai înainte ca separarea a fost si este o disociere si ca, odata ce are loc, proiectia devine principala ei aparare, sau procedeul prin care îsi asigura continuitatea. Motivul însa poate sa nu fie atât de evident pe cât crezi.
Ce proiectezi, renegi, si nu crezi, asadar, ca îti apartine. Tu te excluzi prin chiar judecata ca esti diferit de cel asupra caruia proiectezi. De vreme ce ai judecat si ai respins ce ai proiectat, continui sa îl ataci pentru ca îl tii în continuare separat. Facând-o inconstient, încerci sa nu constientizezi ca te-ai atacat pe tine însuti, si îti închipui astfel ca ti-ai luat toate masurile de precautie.
Proiectia însa te va rani întotdeauna. Ea îti întareste credinta în mintea ta scindata, singurul ei scop fiind acela de-a perpetua separarea. E exclusiv un procedeu de-al eului de-a te face sa te simti diferit de fratii tai si separati de acestia. Eul îl justifica motivând ca te face sa pari "mai bun" decât ei, facându-ti astfel si mai obscura egalitatea cu acestia. Proiectia si atacul sunt corelate în mod inevitabil, proiectia fiind întotdeauna un mijloc de-a justifica atacul. Mânia fara proiectie e imposibila.
Eul foloseste proiectia doar ca sa îti distruga perceptia ta si a fratilor tai. Procesul începe cu excluderea unui lucru ce exista în tine, dar pe care nu îl vrei, si duce direct la excluderea ta din mijlocul fratilor tai.
Am învatat însa ca exista o alternativa la proiectie. Fiecare aptitudine a eului are o întrebuintare mai buna, caci aptitudinile lui sunt dirijate de minte, care are o Voce mai buna. Spiritul Sfânt extinde, iar eul proiecteaza. Asa cum obiectivele lor sunt opuse, tot asa este si rezultatul.
Spiritul Sfânt începe cu perceperea ta ca lucru perfect. Stiind ca aceasta perfectiune e împartasita, El o recunoaste în altii, întarind-o astfel si în tine, si în ei. În loc de mânie, asta trezeste iubire de ambele parti, pentru ca stabileste includere. Percepând egalitate, Spiritul Sfânt percepe nevoi egale. Automat, asta invita Ispasirea, caci Ispasirea e singura nevoie universala din lumea aceasta.
Singurul mod de-a-ti afla fericirea în lume e acela de-a te percepe astfel. Caci asa adeveresti ca nu esti în lumea aceasta, pentru ca lumea e un loc nefericit.
Oare cum îti poti afla bucuria într-un loc lipsit de bucurie altfel decât realizând ca nu esti în locul respectiv? Nu poti fi unde nu te-a pus Dumnezeu, iar Dumnezeu te-a creat parte din El. Iata atât unde esti, cât si ce esti. E ceva complet inalterabil. E includere totala. Nu îl poti schimba acum si niciodata. Caci e în vecii vecilor adevarat. Nu e o convingere, ci un Fapt. Ce a creat Dumnezeu e ca El de adevarat. Adevarul sau sta numai în desavârsita sa includere în Singurul desavârsit. A nega asta înseamna a te nega pe tine si pe El, din moment ce este imposibil sa accepti una fara alta.
Desavârsita egalitate a perceptiei Spiritului Sfânt e doar reflectia desavârsitei egalitati a cunoasterii lui Dumnezeu. Perceptia eului nu are echivalent în Dumnezeu, dar Spiritul Sfânt ramâne Puntea dintre perceptie si cunoastere. Dându-ti posibilitatea sa folosesti perceptia într-un mod ce reflecta cunoastere, ti-o vei aminti în cele din urma. Eul ar prefera sa creada ca aceasta reamintire e cu neputinta, dar perceptia ta e cea îndrumata de Spiritul Sfânt. Perceptia ta va înceta unde a si început.
Toate converg în Dumnezeu, pentru ca toate au fost create de El si în El.
Dumnezeu Si-a creat Fiii extinzându-Si Gândul si retinând extensiile Gândului Sau în Mintea Sa. Toate Gândurile Sale sunt, asadar, cât se poate de unite în ele si între ele. Spiritul Sfânt îti da posibilitatea sa percepi aceasta întregime acum. Dumnezeu te-a creat sa creezi. Nu Îi poti extinde Împaratia pâna nu Îi cunosti întregimea.
Gândurile încep în mintea celui care le gândeste, de unde se extind în afara. Asta e la fel de adevarat în ce priveste Gândirea lui Dumnezeu, cât si în ce o priveste pe a ta. Deoarece mintea ta e scindata, poti atât sa percepi, cât si sa gândesti. Perceptia însa nu poate scapa de legile fundamentale ale mintii. Percepi din minte si îti proiectezi perceptiile în afara. Desi perceptia de orice fel nu e reala, ai facut-o si Spiritul Sfânt o poate folosi deci foarte bine. El poate inspira perceptia si o poate conduce spre Dumnezeu. Aceasta convergenta pare sa fie într-un viitor îndepartat numai din cauza ca mintea ta nu e perfect aliniata cu ideea si, prin urmare, nu o vrea acum.
Spiritul Sfânt foloseste timpul, dar nu crede în el. Venind de la Dumnezeu, El foloseste totul spre bine, dar nu crede în ce nu e adevarat. De vreme ce Spiritul Sfânt e în mintea ta, mintea ta poate crede si ea numai ce e adevarat. Spiritul Sfânt poate vorbi numai pentru asta, caci El vorbeste pentru Dumnezeu. Îti spune sa Îi înapoiezi lui Dumnezeu mintea ta întreaga, pentru ca nu L-a parasit nicicând. Daca nu L-a parasit nicicând, nu trebuie decât sa o percepi asa cum este ca sa Îi fie înapoiata.
Constientizarea deplina a Ispasirii e, asadar, recunoasterea ca separarea nu s-a produs niciodata. Eul nu poate sa o înfrânga pentru ca e o afirmare explicita a faptului ca eul nu s-a produs nicicând.
Eul poate accepta ideea ca înapoierea este necesara pentru ca poate atât de usor sa faca ideea sa para dificila. Spiritul Sfânt îti spune însa ca nici macar înapoierea nu e necesara, caci ce nu s-a întâmplat nicicând nu poate sa fie dificil. Cu toate acestea, tu poti sa faci ideea înapoierii atât necesara, cât si dificila. Si totusi, e cât se poate de clar ca perfectii nu au nevoie de nimic si ca nu poti sa resimti perfectiunea ca o realizare dificila, pentru ca asta e ceea ce esti. Iata cum trebuie sa percepi creatiile lui Dumnezeu, aducându-ti toate perceptiile pe singura linie pe care o vede Spiritul Sfânt. Aceasta linie e linia directa de comunicare cu Dumnezeu, si îti lasa mintea sa convearga cu a Lui. Nu exista conflict niciunde în aceasta perceptie, caci înseamna ca toata perceptia e calauzita de Spiritul Sfânt, a Carui Minte e fixata asupra lui Dumnezeu. Numai Spiritul Sfânt poate rezolva conflictul, pentru ca numai Spiritul Sfânt e lipsit de conflict. El percepe doar ce e adevarat în mintea ta si Se extinde în afara doar la ce e adevarat în alte minti.
Diferenta dintre proiectia eului si extinderea Spiritului Sfânt e foarte simpla. Eul proiecteaza pentru a exclude si deci pentru a amagi. Spiritul Sfânt extinde recunoscându-Se pe El în fiecare minte si percepându-le astfel ca tot unitar. Nimic nu este în conflict în perceptia aceasta, caci ce percepe Spiritul Sfânt e totuna. Oriunde Se uita, Se vede pe El si, pentru ca El e unit, ofera întotdeauna Împaratia întreaga. Acesta e singurul mesaj pe care I l-a dat Dumnezeu si pentru care trebuie sa vorbeasca, caci tocmai asta este El. Pacea lui Dumnezeu sta în acel mesaj, asa ca pacea lui Dumnezeu sta în tine. Mareata pace a Împaratiei se rasfrânge de-a pururi în mintea ta, dar trebuie sa se rasfrânga în afara pentru a te face constient de ea.
Spiritul Sfânt ti-a fost dat cu desavârsita impartialitate si Îl poti recunoaste doar recunoscându-L în mod impartial. Eul e legiune, dar Spiritul Sfânt e unul. Niciun pic de întuneric nu ramâne nicaieri în Împaratie, dar rolul tau e doar sa nu lasi sa ramâna niciun pic de întuneric în mintea ta. Aceasta aliniere cu lumina e nelimitata, caci e aliniata cu lumina lumii. Fiecare dintre noi e lumina lumii si, unindu-ne mintile în lumina aceasta, proclamam Împaratia lui Dumnezeu împreuna si ca tot unitar.

Dupa cum am subliniat deja, fiecare idee începe în mintea celui care o gândeste. De aceea, ceea ce se extinde din minte ramâne în ea si se cunoaste pe sine din ceea ce extinde. Cuvântul "cunoaste" e corect aici, pentru ca Spiritul Sfânt continua sa tina cunoasterea la adapost în mintea ta, prin perceptia Lui impartiala. Neatacând nimic, El nu prezinta niciun obstacol în calea comunicarii lui Dumnezeu. De aceea, Fiinta nu e amenintata niciodata. Mintea ta dumnezeiasca nu poate fi pângarita niciodata. Eul nu a facut si nu va face parte din ea niciodata, dar prin eu poti sa auzi, sa predai si sa înveti ce nu este adevarat. Te-ai învatat sa crezi ca nu esti ce esti. Nu poti preda ce nu ai învatat, si ce predai consolidezi în tine prin împartasire. Fiecare lectie pe care o predai o înveti.
Iata de ce trebuie sa predai o singura lectie. Daca e sa scapi de conflict, trebuie sa înveti numai de la Spiritul Sfânt si sa predai numai prin El. Esti numai iubire, dar - când negi acest fapt - faci din ce esti ceva ce trebuie sa înveti sa-ti amintesti. Am spus mai înainte ca mesajul rastignirii a fost: "Preda numai iubire, caci asta si esti". E unica lectie perfect unificata, fiind unica lectie care e una singura. Numai predând-o o poti învata. "Cum predai, asa vei învata". Daca asta e adevarat, si chiar este, nu uita ca ce predai îti preda tie. Si ce proiectezi sau extinzi vei si crede.
Unica siguranta sta în extinderea Spiritului Sfânt, pentru ca - vazându-I blândetea în altii - propria ta minte se percepe total inofensiva. Odata ce poate accepta acest lucru pe deplin, nu mai vede nicio nevoie sa se protejeze. Si atunci mijeste în ea protectia lui Dumnezeu, asigurând-o ca e de-a pururi în perfecta siguranta. Cei ce sunt în perfecta siguranta sunt cu totul blajini. Stiind ca sunt binecuvântati, ei binecuvânteaza. Fara neliniste, mintea e total binevoitoare si, extinzând binefacere, e binefacatoare. Siguranta e deplina renuntare la atac. Niciun compromis nu e posibil în aceasta privinta.
Predând atacul sub orice forma, l-ai învatat si te va rani. Aceasta învatatura însa nu e nemuritoare si o poti dezvata nepredând-o.
Din moment ce nu poti sa nu predai, mântuirea ta sta în a preda opusul exact la tot ce crede eul. Asa vei învata adevarul care te va face liber si te va tine liber cât altii îl învata de la tine.
Singurul mod de-a avea pace este sa o predai. Predând pacea, trebuie sa o înveti si tu, caci nu poti preda ceva ce mai disociezi. Numai asa poti recâstiga cunoasterea pe care ai lepadat-o. O idee pe care o împartasesti trebuie sa o si ai. Ea ti se desteapta în minte prin convingerea predarii ei. Tot ce predai înveti. Preda numai iubire, si învata ca iubirea e a ta si ca esti iubire.

Adu-ti aminte ca Spiritul Sfânt e Raspunsul, nu întrebarea. Eul vorbeste întotdeauna primul. E capricios si nu vrea binele celui care l-a facut. E convins - pe buna dreptate - ca facatorul lui îi poate retrage sprijinul în orice moment. Daca ti-ar dori binele, s-ar bucura, dupa cum Se va bucura Spiritul Sfânt când te va fi dus acasa si nu vei mai avea nevoie de calauzirea Lui. Eul nu se considera parte din tine. Într-asta sta principala lui greseala, temelia întregului sau sistem de gândire.
Când te-a creat Dumnezeu, te-a facut parte din El. Iata de ce atacul în interiorul Împaratiei este imposibil. Tu ai facut eul fara iubire, asa ca el nu te iubeste. Nu ai putut ramâne în interiorul Împaratiei fara iubire si, de vreme ce Împaratia e iubire, te crezi fara de ea. Asta îi permite eului sa se considere separat si în afara celui care l-a facut, vorbind astfel pentru partea mintii tale care crede ca tu esti separat si în afara Mintii lui Dumnezeu. Eul a ridicat, atunci, prima întrebare care s-a pus vreodata, dar la care nu poate raspunde niciodata. Întrebarea aceea, "Ce esti?", a fost începutul îndoielii. De atunci încoace, eul nu a raspuns la nicio întrebare, desi a pus o multime. Cele mai inventive activitati ale eului nu au reusit decât sa faca obscura întrebarea, pentru ca ai raspunsul si eul se teme de tine.
Nu poti sa întelegi conflictul pâna nu întelegi pe deplin faptul fundamental ca eul nu poate sa stie nimic. Spiritul Sfânt nu vorbeste primul, dar raspunde întotdeauna. Fiecare L-a chemat într-ajutor într-un moment sau altul, într-un fel sau altul, si i s-a raspuns. Deoarece Spiritul Sfânt raspunde cu adevarat, El raspunde pentru totdeauna, ceea ce înseamna ca fiecare are raspunsul acum.
Eul nu poate sa auda Spiritul Sfânt, dar crede ca partea mintii care l-a facut e împotriva lui. El interpreteaza asta ca o justificare a atacului sau la adresa celui care l-a facut. El crede ca atacul e cea mai buna aparare si vrea sa o crezi si tu. Daca nu o crezi, nu vei fi de partea lui, iar eul are mare nevoie de aliati, dar nu si de frati. Percepând ceva strain de el în mintea ta, eul recurge la trup ca la un aliat, caci trupul nu e parte din tine. Asta face trupul prietenul eului. E o alianta bazata franc pe separare. Daca treci de partea acestei aliante, te vei teme, pentru ca treci de partea unei aliante a fricii.
Eul foloseste trupul sa conspire împotriva mintii tale si, din cauza ca eul îsi da seama ca "dusmanul" lui le poate pune capat la amândoi prin simpla recunoastere ca nu fac parte din tine, ei se unesc într-un atac comun. E poate cea mai ciudata perceptie dintre toate, daca te gândesti ce implica de fapt. Eul, care nu e real, încearca sa convinga mintea, care e reala, ca ea e instrumentul de învatare al eului; si, în plus, ca trupul e mai real decât mintea. Nicio minte sanatoasa nu ar putea sa creada asa ceva si, pe drept cuvânt, nicio minte sanatoasa nu crede asa ceva.
Asculta, atunci, unicul raspuns al Spiritului Sfânt la toate întrebarile puse de eu: esti un copil al lui Dumnezeu, o parte nepretuita a Împaratiei Sale, pe care a creat-o ca parte din El. Nimic altceva nu exista si numai asta e real. Ai ales un somn în care ai visat urât, dar somnul nu este real si Dumnezeu te cheama sa te trezesti. Când Îl vei auzi, nu va mai ramâne nimic din visul tau, pentru ca te vei trezi. Visele tale contin multe dintre simbolurile eului si te-au derutat. Dar numai din cauza ca ai dormit si nu ai cunoscut. Când te vei trezi, vei vedea adevarul în jurul tau si în tine, si nu vei mai crede în vise pentru ca nu vor mai avea realitate pentru tine. Dar Împaratia si tot ce ai creat în ea vor avea o mare realitate pentru tine, pentru ca sunt frumoase si adevarate.
În Împaratie, unde esti si ce esti e întru totul cert. Nu încape îndoiala, caci prima întrebare nu s-a pus niciodata. Primindu-si, în sfârsit, raspunsul deplin, nu a fost niciodata. Doar fiinta salasluieste în Împaratie, unde toate salasluiesc în Dumnezeu fara niciun semn de întrebare. Timpul petrecut întrebând în vis a cedat locul creatiei si vesniciei sale. Ai tot atâta certitudine cât Dumnezeu caci esti la fel de adevarat ca El, dar ce a fost odata cert în mintea ta a devenit doar o aptitudine pentru certitudine.
Introducerea aptitudinilor în fiinta a marcat începutul incertitudinii, pentru ca aptitudinile sunt potentialuri, nu realizari. Aptitudinile tale sunt inutile în prezenta realizarilor lui Dumnezeu si, totodata, ale tale. Realizarile sunt rezultate ce au fost dobândite. Când sunt perfecte, aptitudinile nu au niciun înteles. E curios ca perfectul trebuie acum perfectat. De fapt, e imposibil. Aminteste-ti însa ca, atunci când te pui într-o situatie imposibila, crezi ca imposibilul este posibil.
Aptitudinile trebuie dezvoltate înainte de-a le putea folosi. Desi asta nu e adevarat referitor la nimic din ce a creat Dumnezeu, e cea mai blânda solutie posibila la ce ai faurit tu. Într-o situatie imposibila, îti poti dezvolta aptitudinile pâna la punctul în care pot sa te scoata din ea. Ai o Calauza care sa îti arate cum sa le dezvolti, dar nu ai alt comandant decât tine. Împaratia e lasata astfel în seama ta, cu o Calauza ca sa o gasesti si un mijloc de-a o pastra. Ai un model de urmat care îti va întari comanda si nu o va diminua în niciun fel. Îti retii astfel pozitia centrala în înrobirea ta imaginara, ceea ce demonstreaza de la sine ca nu esti înrobit.
Te afli într-o situatie imposibila numai din cauza ca socotesti posibil sa te afli în asa ceva.
Chiar te-ai afla într-o situatie imposibila daca Dumnezeu ti-ar arata perfectiunea ta si ti-ar dovedi ca ai gresit. Asta ar demonstra ca perfectii sunt inadecvati sa ajunga singuri la constientizarea propriei lor perfectiuni, si ar sprijini astfel credinta ca cei ce au totul au nevoie de ajutor, fiind deci neajutorati. Iata tipul de "rationament" în care se lanseaza eul. Dumnezeu, Care cunoaste perfectiunea creatiilor Lui, nu le aduce un afront. Ar fi ceva la fel de imposibil ca notiunea eului ca I-a adus Lui un afront.
Iata de ce Spiritul Sfânt nu comanda niciodata. Comanda presupune inegalitate, iar Spiritul Sfânt demonstreaza ca asa ceva nu exista. Fidelitatea fata de premise este o lege a mintii, si tot ce a creat Dumnezeu e fidel legilor Sale. E posibila însa si fidelitatea fata de alte legi, nu pentru ca ar fi adevarate, ci pentru ca le-ai facut tu. Ce ar fi de câstigat daca Dumnezeu ti-ar dovedi ca ai gândit dement? Poate oare Dumnezeu sa Îsi piarda certitudinea? Am spus deseori ca esti ce predai. Oare vrei sa te învete Dumnezeu ca ai pacatuit? Daca ar confrunta sinele pe care l-ai facut cu adevarul pe care ti l-a creat El, cum ai putea sa fii, decât cuprins de frica? Te-ai îndoi de mintea ta corecta, singurul loc în care poti gasi sanatatea mintala pe care ti-a dat-o El.
Dumnezeu nu preda. Predarea presupune existenta unei lipse, iar Dumnezeu stie ca asa ceva nu exista. Dumnezeu nu este în conflict. Predarea urmareste sa schimbe, dar Dumnezeu a creat doar ce e de neschimbat. Separarea nu a fost o pierdere a perfectiunii, ci un rateu în comunicare. S-a ivit atunci o forma dura si stridenta de comunicare: vocea eului. Ea nu a putut zdruncina pacea lui Dumnezeu, dar a putut-o zdruncina pe a ta. Dumnezeu nu a înabusit-o, pentru ca a o eradica ar însemna sa o ataci. Pus sub semnul întrebarii, El nu a pus sub semnul întrebarii. Ci doar a dat Raspunsul. Raspunsul Lui este Profesorul tau.

Ca orice bun profesor, Spiritul Sfânt stie mai mult decât stii tu acum, dar preda doar ca sa te faca egal cu El. Tu te-ai învatat deja gresit, odata ce ai crezut neadevarul. Nu ai crezut în propria ta perfectiune. Te-ar învata Dumnezeu ca ai facut o minte scindata, când îti stie mintea doar ca întreg?
Tot ce stie Dumnezeu e ca nu Îi sunt deschise canalele de comunicare, asa ca nu poate sa Îsi confere bucuria si sa stie ca bucuria copiilor Lui este deplina. Acordarea bucuriei Lui e un proces continuu, nu în timp, ci în vesnicie. Extinderea lui Dumnezeu în afara, dar nu si deplinatatea Lui, e blocata când Fiimea nu comunica cu El ca un tot unitar. Asa ca S-a gândit: "Copiii mei dorm si trebuie treziti".
Cum poti sa trezesti mai delicat niste copii decât cu o Voce blânda care nu îi va speria, ci doar le va aminti ca noaptea s-a încheiat si s-a facut lumina? Nu îi anunti ca visele de cosmar care i-au speriat atât de rau nu sunt reale, caci copiii cred în magie. Pur si simplu îi reasiguri ca sunt în siguranta acum. Apoi îi antrenezi sa recunoasca diferenta dintre somn si trezie, ca sa înteleaga ca nu trebuie sa le fie frica de vise. Si atunci, când vin visele rele, ei singuri vor apela la lumina pentru a le spulbera.
Un profesor întelept preda prin abordare, nu prin evitare. El nu scoate în evidenta ce trebuie sa eviti ca sa te feresti de rau, ci ce trebuie sa înveti ca sa ai parte de bucurie. Gândeste-te la frica si deruta prin care ar trece un copil daca i s-ar spune: "Sa nu faci asta, ca o sa îti faca rau si o sa te puna în primejdie; dar, daca faci asta în schimb, o sa scapi de rau si o sa fii în siguranta, si nu o sa îti mai fie frica". Sigur e mai bine sa folosesti doar trei cuvinte: "Fa numai asta!" Aceasta simpla afirmatie e întru totul clara, usor de înteles si foarte usor de retinut.
Spiritul Sfânt nu însira greselile niciodata pentru ca nu e sperietoare de copii, iar cei carora le lipseste întelepciunea sunt chiar niste copii. Dar El raspunde întotdeauna la chemarea lor, iar faptul ca se pot bizui pe El le da mai multa certitudine. Copiii chiar confunda fantezia cu realitatea si se sperie pentru ca nu recunosc diferenta dintre ele. Spiritul Sfânt nu face nicio distinctie între vise. Ci le spulbera, pur si simplu, cu lumina Lui. Lumina Lui e întotdeauna Chemarea sa te trezesti, indiferent ce ai visat. Nu e nimic durabil în vise, iar Spiritul Sfânt, stralucind de lumina ce vine de la Dumnezeu, vorbeste numai pentru ce dureaza o vesnicie.

Când îti vor disparea trupul, eul si visele, vei sti ca o sa durezi o vesnicie. Poate crezi ca asta se realizeaza prin moarte, dar nimic nu se realizeaza prin moarte, caci moartea nu e nimic. Totul se realizeaza prin viata, iar viata tine de minte si este în minte. Trupul nici nu traieste, nici nu moare, caci nu te poate contine pe tine, care esti viata. Daca împartasim aceeasi minte, poti birui moartea pentru ca eu am biruit-o. Moartea e o încercare de-a rezolva conflictul prin neluarea niciunei decizii. Ca orice alta solutie imposibila încercata de eu, aceasta nu va functiona.
Dumnezeu nu a facut trupul, caci acesta poate fi distrus si, de aceea, nu tine de Împaratie. Trupul simbolizeaza ce crezi ca esti. E clar ca e un instrument de separare si, de aceea, nu exista. Ca întotdeauna, Spiritul Sfânt ia ce ai facut tu si îl traduce într-un instrument didactic. Si, tot ca întotdeauna, El ia ce foloseste eul ca argument în favoarea separarii si îl reinterpreteaza într-o demonstratie în defavoarea acesteia. Daca mintea poate vindeca trupul, dar trupul nu poate vindeca mintea, mintea trebuie sa fie atunci mai tare decât trupul. Fiecare miracol demonstreaza acest lucru.
Am spus ca Spiritul Sfânt e motivatia pentru miracole. El îti spune întotdeauna ca numai mintea e reala, caci numai mintea poate fi împartasita. Trupul e separat si, de aceea, nu poate fi parte din tine. A fi de o minte are înteles, dar a fi de un trup nu are niciunul. Potrivit legilor mintii deci, trupul nu are niciun înteles.
Pentru Spiritul Sfânt, miracolele nu au o ordine a dificultatii. Lucrul acesta ti-e destul de familiar deja, dar nu a devenit credibil înca. De aceea, nu îl întelegi si nu îl poti folosi. Avem prea multe de realizat în numele Împaratiei ca sa lasam sa ne scape acest concept crucial. E o adevarata piatra de temelie a sistemului de gândire pe care îl predau si pe care vreau sa îl predai si tu. Nu poti savârsi miracole fara sa îl crezi, caci e o credinta în desavârsita egalitate. Doar un singur dar egal poate fi oferit Fiilor egali ai lui Dumnezeu: apreciere deplina. Nici mai mult, nici mai putin. Fara un ambitus, ordinea dificultatilor e lipsita de înteles, iar ce îi oferi fratelui tau trebuie sa nu aiba ambitus.
Spiritul Sfânt, Care duce la Dumnezeu, traduce comunicarea în fiinta, tot asa cum traduce, în final, perceptia în cunoastere. Nu pierzi ce comunici. Eul foloseste trupul pentru atac, placere si mândrie. Dementa acestei perceptii o face de-a dreptul înfricosatoare. Spiritul Sfânt vede trupul doar ca un mijloc de comunicare; si, deoarece comunicarea e împartasire, ea devine comuniune. Poate crezi ca atât iubirea, cât si frica pot fi comunicate, si deci împartasite. Dar asta nu e atât de real pe cât poate sa para. Cei ce comunica frica stârnesc atac, iar atacul sisteaza comunicarea întotdeauna, facând-o imposibila. Eurile se unesc într-adevar într-o loialitate temporara, dar numai pentru ce poate sa capete fiecare separat. Spiritul Sfânt comunica doar ce poate sa dea fiecare tuturor. El nu ia nimic înapoi niciodata, pentru ca vrea sa tii totul. De aceea, învatatura Lui începe cu lectia:

Sa ai, da totul tuturor.

Acesta e un pas foarte preliminar si singurul pe care trebuie sa îl faci tu însuti. Nu e necesar nici macar sa îl duci la bun sfârsit tu însuti, dar este necesar sa te întorci în directia aceasta.
Odata ce ai ales sa apuci aceasta cale, te pui la cârma calatoriei, unde tu si numai tu trebuie sa ramâi.
S-ar putea sa ti se para un pas ce accentueaza conflictul în loc sa îl rezolve, caci este primul pas în inversarea perceptiei tale si în întoarcerea ei cu partea care trebuie în sus. Aceasta este în conflict cu perceptia rasturnata pe care nu ai abandonat-o înca, ori schimbarea de directie nu ar fi fost necesara.
Unii ramân mult timp la acest pas, trecând prin conflicte foarte acute. În acest moment, pot încerca sa accepte conflictul, în loc sa faca pasul urmator spre rezolvarea acestuia. Din moment ce au facut primul pas însa, vor fi ajutati. Odata ce au ales ce nu pot duce la bun sfârsit de unii singuri, nu mai sunt singuri.

Toti cei ce cred în separare au o frica fundamentala de riposta si abandon. Crezând în atac si respingere, asta percep, predau si învata. Aceste idei demente sunt rezultatul clar al disocierii si proiectiei. Esti ce predai, dar este evident ca poti preda gresit si deci ca îti poti preda ce e gresit. Multi au crezut ca îi atac, desi era limpede ca nu îi atacam. Un student dement învata lectii ciudate. Ce trebuie sa recunosti e ca, atunci când nu împartasesti un sistem de gândire, îl slabesti. De aceea, cei ce cred în el percep asta ca un atac la adresa lor. Caci fiecare se identifica cu propriul sistem de gândire si fiecare sistem de gândire se axeaza pe ce crezi ca esti. Daca centrul sistemului de gândire e adevarat, din el se extinde numai adevar. Dar, daca la centrul lui e o minciuna, din el emana numai amagire.
Toti profesorii buni îsi dau seama ca numai o schimbare fundamentala va dura, dar nu încep la acest nivel. Întarirea motivatiei pentru schimbare e întâiul si primul lor obiectiv. Si, tot acesta, obiectivul lor ultim si final. Tot ce trebuie sa faca un profesor ca sa garanteze o schimbare e sa sporeasca motivatia studentului pentru schimbare. O schimbare de motivatie e o schimbare a mintii, iar asta va produce inevitabil o schimbare fundamentala pentru ca mintea e fundamentala.
Primul pas în procesul de inversare sau desfacere e desfacerea notiunii de a capata.
Asadar, prima lectie a Spiritului Sfânt a fost: "Sa ai, da totul tuturor". Am spus ca acesta poate spori conflictul pentru o vreme, iar acum putem lamuri asta si mai bine. În acest moment, egalitatea dintre a avea si a fi nu se percepe înca. Pâna se percepe, a avea pare a fi opusul lui a da. De aceea, prima lectie pare sa contina o contradictie, din moment ce o învata o minte în conflict. Iar asta înseamna o motivatie în conflict, lectia - prin urmare - neputând fi învatata înca în mod consecvent. În plus, mintea studentului proiecteaza propriul ei conflict, asa ca nu percepe nicio consecventa în mintile altora, facându-l sa le suspecteze motivatiile. Iata adevaratul motiv pentru care, în multe privinte, prima lectie e cel mai greu de învatat. În ciuda faptului ca esti înca puternic constient de eul din tine si reactionezi, cu precadere, la eul din altii, ti se preda sa reactionezi la amândoua ca si cum ce crezi nu ar fi adevarat.
Cu capul în jos ca întotdeauna, eul considera prima lectie dementa. De fapt, asta e singura lui alternativa, din moment ce cealalta posibilitate - mult mai inacceptabila pentru el - ar fi, desigur, aceea ca el este dement. Judecata eului, aici ca întotdeauna, e predeterminata de ce este el.
Schimbarea fundamentala se va petrece totusi odata cu schimbarea mintii celui ce gândeste. Între timp, claritatea sporita a Vocii Spiritului Sfânt face imposibil ca studentul sa nu asculte. O vreme, primeste deci mesaje contradictorii si le accepta pe amândoua.
Ca sa iesi din conflictul existent între doua sisteme de gândire opuse, e clar ca trebuie sa alegi unul si sa renunti la celalalt. Daca te identifici cu propriul sistem de gândire - un lucru fara iesire - si daca accepti doua sisteme de gândire în complet dezacord, pacea mintii e cu neputinta. Daca le predai pe amândoua - un lucru pe care precis îl vei face cât timp le accepti pe amândoua -, predai si înveti conflict. De vrut însa vrei pace, caci nu ai fi chemat într-ajutor Vocea pentru pace. Lectia Ei nu e dementa; dement este conflictul.
Nu poate exista conflict între sanatatea si dementa mintii. Numai una e adevarata, asa ca numai una e reala. Eul încearca sa te convinga ca tu hotarasti care dintre voci e adevarata, dar Spiritul Sfânt te învata ca adevarul a fost creat de Dumnezeu si ca hotarârea ta nu poate sa îl schimbe. Când începi sa realizezi puterea tihnita a Vocii Spiritului Sfânt si consecventa Ei desavârsita, mintea ta va începe sa realizeze ca încerci sa desfaci o hotarâre deja luata irevocabil pentru tine. Iata de ce ti-am sugerat mai înainte sa nu uiti sa Îi îngadui Spiritului Sfânt sa Îl aleaga El pe Dumnezeu pentru tine.
Nu ti se cere sa iei hotarâri demente, desi poti sa crezi ca ti se cere asa ceva. Dar sa crezi ca tu hotarasti ce sunt creatiile lui Dumnezeu trebuie sa fie o dovada de dementa. Spiritul Sfânt percepe conflictul exact asa cum este. De aceea, a doua Lui lectie este:

Sa ai pace, preda pace ca sa o înveti.

E tot un pas preliminar, de vreme ce a avea si a fi nu sunt puse înca pe picior de egalitate. Dar e un pas mai avansat decât primul, care e de fapt doar începutul inversarii gândirii. În al doilea pas, afirmi explicit ce vrei. E, asadar, un pas în directia iesirii din conflict, de vreme ce înseamna ca ai cântarit alternativele si ai ales-o pe cea care îti pare mai dezirabila. Cu toate acestea, expresia "mai dezirabila" continua sa dea de înteles ca dezirabilul are grade. De aceea, desi e un pas esential în directia deciziei ultime, e clar ca nu e pasul final, înca nu s-a acceptat faptul ca miracolele nu au o ordine a dificultatii, caci ce e dorit pe deplin nu este dificil. A dori pe deplin înseamna a crea, iar crearea nu poate fi dificila daca Dumnezeu Însusi te-a creat creator.
Al doilea pas, atunci, e tot perceptual, desi e un pas urias în directia perceptiei unificate ce reflecta modul de-a cunoaste al lui Dumnezeu. Facând acest pas si tinând-o în directia aceasta, vei înainta spre centrul sistemului tau de gândire, unde se va petrece schimbarea fundamentala. În al doilea pas, progresul e intermitent, dar al doilea pas e mai usor decât primul pentru ca urmeaza.
Realizarea ca trebuie sa urmeze demonstreaza constientizarea crescânda a faptului ca Spiritul Sfânt te va conduce.

Am spus mai înainte ca Spiritul Sfânt este, si trebuie sa fie, evaluator. El separa adevaratul de fals în mintea ta si te învata sa judeci fiecare gând pe care îl lasi sa patrunda în ea în lumina a ce-a pus Dumnezeu acolo. Ce concorda cu aceasta lumina, Spiritul Sfânt retine, sa întareasca Împaratia din tine. Ce concorda cu ea partial, Spiritul Sfânt accepta si purifica. Ce e însa în dezacord total, Spiritul Sfânt respinge judecând defavorabil. În felul acesta, El tine Împaratia întru totul consecventa si unificata. Aminteste-ti însa ca, ce Spiritul Sfânt respinge, eul accepta. Caci sunt în dezacord fundamental referitor la toate, fiind în dezacord fundamental referitor la ce esti tu.
Convingerile eului referitor la aceasta chestiune cruciala variaza si, de aceea, el provoaca diferite dispozitii. Spiritul Sfânt nu variaza niciodata în aceasta chestiune, asa ca singura dispozitie pe care o provoaca El e bucuria. Si o ocroteste respingând tot ce nu stârneste bucurie, asa ca El e singurul care te poate tine întru totul bucuros.
Spiritul Sfânt nu te învata sa îi judeci pe altii, pentru ca nu vrea sa predai eroare si sa o înveti. Nu ar fi consecvent daca ti-ar permite sa întaresti tocmai ce trebuie sa înveti sa eviti. În mintea celui ce gândeste deci, El judeca într-adevar, dar numai ca sa unifice mintea, sa poata percepe fara judecata. Mintea are astfel posibilitatea sa predea fara judecata si sa învete, prin urmare, sa fie fara judecata. Desfacerea e necesara doar în mintea ta, ca sa nu proiectezi, în loc sa extinzi. Dumnezeu Însusi a stabilit ce poti extinde în deplina siguranta. De aceea, a treia lectie a Spiritului Sfânt este:

Vegheaza numai pentru Dumnezeu si Împaratia Sa.

E un pas major în directia unei schimbari fundamentale. Dar tot mai are un aspect de inversare a gândirii, de vreme ce da de înteles ca exista ceva împotriva caruia sa veghezi. S-a avansat mult atât de la prima lectie, care e doar începutul inversarii gândirii, cât si de la a doua, care identifica, în esenta, ce e mai dezirabil. Pasul acesta, ce rezulta dintr-al doilea cum rezulta si al doilea din primul, pune accentul pe dicotomia dintre dezirabil si nedezirabil. Si face astfel inevitabila optiunea ultima.
În timp ce primul pas pare sa intensifice conflictul si cel de-al doilea mai poate atrage oarecare conflict, pasul acesta cere o vigilenta constanta împotriva lui. Ti-am spus deja ca poti fi la fel de vigilent împotriva eului, cât si pentru eu. Aceasta lectie te învata nu numai ca poti, dar ca trebuie. Ea nu se ocupa de ordinea dificultatii, ci de prioritatea raspicata pe care o acorda vigilentei. E o lectie neechivoca, în sensul ca te învata sa nu existe exceptii, desi nu neaga ca o sa apara tentatia de-a le face. Aici se apeleaza deci la consecventa ta în ciuda haosului. Dar haosul si consecventa nu pot coexista mult timp, de vreme ce se exclud reciproc. Cât trebuie sa fii vigilent împotriva vreunui lucru însa, nu recunosti aceasta excludere reciproca si continui sa crezi ca poti alege fie una, fie alta.
Învatându-te ce sa alegi, Spiritul Sfânt te va învata, în ultima instanta, ca nu e nevoie sa alegi deloc.
Asa, mintea ta va fi eliberata în sfârsit de nevoia de-a alege si va fi îndrumata spre creatie în Împaratie.
Alegerea efectuata prin Spiritul Sfânt te va duce în Împaratie. Tu creezi prin adevarata ta fiinta, dar ce esti trebuie sa înveti sa îti amintesti. Modul de-a-ti aminti e inclus în al treilea pas, care aduna laolalta lectiile implicate în ceilalti si trece de ele spre o reala integrare. Daca îti permiti sa ai în minte numai ce a pus Dumnezeu în ea, îti adeveresti mintea asa cum a creat-o Dumnezeu. Prin urmare, o accepti asa cum este. De vreme ce e întreaga, predai pace deoarece crezi în ea. Pasul final ti-l va face tot Dumnezeu, dar - pâna la al treilea pas - Spiritul Sfânt te va pregati pentru Dumnezeu. Te pregateste pentru traducerea lui a avea în a fi prin însasi natura pasilor pe care trebuie sa îi faci cu El.
Înveti, mai întâi, ca la baza lui a avea e a da, si nu a capata. Înveti apoi ca înveti ce predai si ca vrei sa înveti pace. Asta e conditia identificarii cu Împaratia, fiind conditia Împaratiei. Ai crezut ca esti în afara Împaratiei si te-ai exclus, asadar, din ea în convingerea ta. E esential, de aceea, sa ti se predea ca trebuie sa fii inclus si ca singurul lucru pe care trebuie sa îl excluzi e convingerea ca nu esti.
Al treilea pas e, asadar, unul de protejare a mintii tale, permitându-ti sa te identifici numai cu centrul, unde Dumnezeu a pus altarul închinat Lui Însusi. Altarele sunt convingeri, dar Dumnezeu si creatiile Lui sunt mai presus de convingere, fiind mai presus de îndoiala. Vocea pentru Dumnezeu vorbeste numai pentru o convingere mai presus de îndoiala, care e pregatirea pentru a fi fara îndoiala. Cât timp credinta în Dumnezeu si în Împaratia Lui e asaltata de orice îndoieli în mintea ta, nu îti este evidenta desavârsita Lui realizare. Iata de ce trebuie sa fii vigilent pentru Dumnezeu. Eul îsi ridica vocea împotriva creatiei Lui, stârnind astfel îndoiala. Nu poti depasi credinta pâna nu crezi pe deplin.
Predând întregii Fiimi fara exceptie, demonstrezi ca îi percepi întregimea si ai învatat ca e un tot unitar. Acum trebuie sa fii vigilent sa îi tii în minte unitatea, caci - daca lasi sa intre îndoiala - vei pierde constienta întregimii ei si nu vei fi în stare sa o predai. Întregimea Împaratiei nu depinde de perceptia ta, dar constienta întregimii ei depinde. Doar constienta ta are nevoie de protectie, de vreme ce fiinta nu poate fi asaltata. Cu toate acestea, nu poti dobândi un adevarat sentiment al fiintei cât timp te îndoiesti de ce esti. Iata de ce este esentiala vigilenta. Îndoielile în privinta fiintei nu trebuie sa îti patrunda în minte, caci nu vei putea cunoaste ce esti cu certitudine. Certitudinea e de la Dumnezeu pentru tine. Vigilenta nu este necesara pentru adevar, dar este necesara împotriva iluziilor.
Adevarul e fara iluzii, si deci în interiorul Împaratiei. Tot ce este în afara Împaratiei e iluzie. Când ai aruncat adevarul, te-ai vazut ca si cum ai fi fara el. Facând o alta Împaratie pe care ai pus pret, nu ai tinut în minte doar Împaratia lui Dumnezeu si ti-ai plasat o parte a mintii în afara ei. Ce ai faurit ti-a încatusat vointa si ti-a dat o minte bolnava care trebuie însanatosita. Si de însanatosit se însanatoseste prin vigilenta ta împotriva acestei boli. Odata însanatosita, mintea ta emana sanatate si, prin asta, preda însanatosire. Devii astfel un profesor ce preda ca mine. Mi s-a cerut la fel de multa vigilenta ca si tie, iar cei ce au decis sa predea acelasi lucru trebuie sa fie de acord referitor la ce cred.
Al treilea pas afirma, asadar, ce vrei sa crezi si da de înteles ca esti dispus sa renunti la orice altceva. Spiritul Sfânt îti va da posibilitatea sa faci pasul acesta, daca Îl urmezi. Vigilenta ta e semnul ca vrei sa te calauzeasca El. Vigilenta cere într-adevar efort, dar numai pâna înveti ca efortul însusi nu e necesar. Ai depus mari eforturi sa pazesti ce ai faurit din cauza ca nu a fost adevarat. De aceea, trebuie sa îti îndrepti acum efortul împotriva lui. Doar asta poate anula nevoia de efort si poate face apel la fiinta care o ai si esti, deopotriva. Recunoasterea aceasta e total lipsita de efort, fiind deja adevarata si neavând nevoie de protectie. E în desavârsita siguranta a lui Dumnezeu. De aceea, includerea e totala si creatia e fara limita.