Lumea reala este un simbol, ca tot ce ofera perceptia. Ea reprezinta insa opusul celei facute de tine. Lumea ta e perceputa prin ochii fricii si iti aduce in minte marturiile groazei. Lumea reala nu poate fi perceputa decat prin ochi binecuvantati de iertare, asa ca pot sa vada o lume in care groaza e imposibila si in care marturiile fricii nu pot fi gasite.
Lumea reala detine o replica la fiecare gand nefericit reflectat in lumea ta; o corectie sigura la sunetele de lupta si la imaginile de groaza pe care le contine lumea ta. Lumea reala iti arata o lume vazuta diferit, prin ochi linistiti si cu o minte impacata. In ea nu e decat repaus. Nu se aud tipete de durere si de jale, caci nu e nimic in ea care sa ramana in afara iertarii. Iar imaginile sunt blande. Numai imagini si sunete fericite pot ajunge in mintea care s-a iertat pe sine.
Ce nevoie are o astfel de minte de ganduri de moarte, atac si omor? Ce altceva poate sa perceapa in jurul ei decat siguranta, iubire si bucurie? Ce si-ar dori sa condamne si in defavoarea carui lucru si-ar dori sa judece? Lumea pe care o vede apare dintr-o minte impacata cu ea insasi. Niciun pericol nu pandeste in ce vede, caci e buna si vede numai bunatate.
Lumea reala este simbolul faptului ca visul pacatului si al vinovatiei s-a ispravit, si Fiul lui Dumnezeu nu mai doarme. Ochii lui intredeschisi percep reflectia neindoioasa a Iubirii Tatalui sau; fagaduinta certa ca este izbavit. Lumea reala anunta sfarsitul timpului; caci perceperea ei face timpul lipsit de orice rost.
Spiritul Sfant nu mai are nevoie de timp odata ce acesta I-a dus la indeplinire scopul.
Acum, El mai asteapta doar acea singura clipa in care Dumnezeu face ultimul pas, si timpul a disparut, luand cu el perceptia si lasand doar adevarul sa fie el insusi. Clipa aceea este obiectivul nostru, caci contine amintirea lui Dumnezeu. Si, in timp ce vedem o lume iertata, chiar El ne striga si vine sa ne ia acasa, aducandu-ne aminte de Identitatea pe care ne-a redat-o iertarea noastra.