63 - Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea.
Cât de sfânt eşti tu, care ai puterea de a aduce pace fiecărei minţi! Cât de binecuvântat eşti tu, care poţi învăţa să recunoşti mijlocul care va permite acestui lucru să se înfăptuiască prin tine! Ce alt rost ai putea avea, care să-ţi aducă o mai mare fericire? Cu o astfel de funcţie, eşti, într-adevăr, lumina lumii. Fiul lui Dumnezeu îşi aşteaptă de la tine ispăşirea. Tu îi dăruieşti mântuirea ta, căci îţi aparţine. Nu accepta vreun rost banal ori vreo dorinţă fără sens în locul ei, căci, astfel îţi vei uita funcţia şi-l vei lăsa în iad pe Fiul lui Dumnezeu. Nu ţi se cere un lucru oarecare. Ţi se cere să accepţi mântuirea, pentru ca, aparţinându-ţi, să o poţi dărui, la rândul tău."Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea. Eu sunt mijlocul pe care Dumnezeu l-a desemnat pentru mântuirea lumii."