I. Ispasire fara sacrificiu

Înainte de-a disparea si ultima ramasita de frica asociata cu miracolele, trebuie lamurita o alta chestiune. Nu rastignirea a stabilit Ispasirea, ci învierea. Multi crestini sinceri au înteles gresit. Cei liberi de credinta în carenta nu ar face o asemenea greseala. Daca vezi rastignirea dintr-un punct de vedere rasturnat, pare ca Dumnezeu l-a lasat - si chiar încurajat - pe unul dintre Fiii Lui sa sufere pentru ca acesta era bun. Aceasta interpretare deosebit de nefericita, ivita din proiectie, i-a condus pe multi la o crunta frica de Dumnezeu. Asemenea concepte antireligioase patrund în multe religii. Dar un crestin adevarat ar trebui sa se opreasca si sa se întrebe: "Cum se poate?" Chiar sa fie Dumnezeu în stare de-un gen de gândire despre care Propriile-I cuvinte au spus clar ca e nedemn de Fiul Sau?
Ca întotdeauna, cea mai buna aparare e sa nu ataci pozitia altuia, ci sa protejezi în schimb adevarul. Nu e întelept sa accepti un concept daca trebuie sa rastorni un întreg cadru de referinta ca sa îl justifici. E un procedura dureroasa în aplicatiile ei minore, dar extrem de tragica pe scara mai mare. Persecutia are deseori ca rezultat o încercare de-a "justifica" teribila perceptie gresita ca Dumnezeu Însusi Si-a persecutat Fiul în folosul mântuirii. Pâna si cuvintele sunt lipsite de înteles. A fost o greseala deosebit de greu de învins pentru ca, desi greseala în sine nu e mai greu de corectat decât oricare alta, multi nu au fost dispusi sa renunte la ea, datorita valorii ei proeminente ca mecanism de aparare. Într-o forma mai atenuata, un parinte spune: "Ma doare mai tare decât pe tine" si se simte disculpat ca si-a batut copilul. Poti sa crezi ca Tatal nostru chiar gândeste asa? E atât de esential ca toata gândirea de acest fel sa fie înlaturata, încât trebuie sa ne asiguram ca nu mai ramâne nimic de genul acesta în mintea ta. Nu am fost "pedepsit" pentru ca tu ai fost rau. Lectia total blajina pe care o preda Ispasirea se pierde daca e întinata, sub orice forma, de acest gen de distorsiuni.
Afirmatia "A mea este razbunarea, zice Domnul" e o perceptie gresita prin care cineva îsi atribuie "relele" din trecut lui Dumnezeu. "Relele" lui din trecut nu au nimic de-a face cu Dumnezeu. Nu El le-a creat si nu El le mentine. Dumnezeu nu crede în rasplata. Nu asa creeaza Mintea Lui. El nu îti pune la socoteala faptele "rele". E posibil oare sa mi le puna la socoteala mie? Fii foarte sigur ca recunosti cât de imposibila e aceasta supozitie si cât de total rezulta din proiectie. Acest gen de greseala se face raspunzator de o multime de greseli aferente, inclusiv de convingerea ca Dumnezeu l-a izgonit pe Adam si l-a scos cu forta din Gradina Edenului. Si tot de aceea poti sa crezi, din când în când, ca te îndrum gresit. Am depus toate eforturile sa folosesc cuvinte aproape imposibil de denaturat, dar e mereu posibil sa sucesti niste simboluri daca vrei.
Sacrificiul e o notiune total necunoscuta lui Dumnezeu. Ea provine numai din frica, iar cei carora le e frica pot fi cruzi. Sacrificiul de orice fel e o încalcare a imperativului meu sa fiti milostivi dupa cum e de milostiv si Tatal vostru din Cer. Le-a fost greu multor crestini sa îsi dea seama ca li se adreseaza lor. Profesorii buni nu îsi terorizeaza studentii. Sa terorizezi înseamna sa ataci, iar asta duce la respingerea celor oferite de profesor. Rezultatul e esecul învatarii.
Mi s-a spus - corect - "Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii", dar cei ce reprezinta mielul ca patat de sânge nu înteleg ce înseamna acest simbol. Înteles corect, e un simbol foarte simplu care vorbeste de inocenta mea. Lupul si mielul sezând împreuna simbolizeaza faptul ca puterea si inocenta nu sunt în conflict, ci traiesc firesc în pace. "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" e un alt fel de-a spune acelasi lucru. O minte pura cunoaste adevarul si asta e puterea ei. Ea nu confunda distrugerea cu inocenta pentru ca asociaza inocenta cu puterea, nu cu slabiciunea.
Inocenta e incapabila sa sacrifice ceva, pentru ca mintea inocenta are totul si face tot posibilul sa îsi ocroteasca întregimea. Ea nu poate proiecta. Poate doar sa cinsteasca alte minti, caci cinstea e salutul firesc pe care îl dau cei cu adevarat iubiti celor care sunt ca ei. Mielul "ridica pacatele lumii" în sensul ca starea de inocenta - sau de gratie - este o stare în care întelesul Ispasirii e cât se poate de evident. Ispasirea nu o câtusi de putin ambigua. E cât se poate de clara pentru ca exista în lumina. Doar încercarile de-a o învalui în întuneric au facut-o inaccesibila celor care nu aleg sa vada.
Ispasirea însasi nu emana decât adevar. Ea este, de aceea, chintesenta inofensivitatii si revarsa numai binecuvântare. Nu ar putea-o face daca nu s-ar naste exclusiv din perfecta inocenta.
Inocenta e întelepciune pentru ca e inconstienta de rau, iar raul nu exista. Dar e cât se poate de constienta de tot ce e adevarat. Învierea a demonstrat ca nimic nu poate distruge adevarul. Binele poate rezista la orice forma de rau, dupa cum si lumina spulbera orice forma de întuneric. Prin urmare.
Ispasirea e lectia perfecta. E demonstratia finala ca toate celelalte lectii pe care le-am predat sunt adevarate. Daca poti accepta acum aceasta singura generalizare, nu va mai trebui sa înveti din multe lectii mai mici. Daca o crezi pe aceasta, esti eliberat de toate greselile.
Inocenta lui Dumnezeu e adevarata stare a mintii Fiului Sau. În aceasta stare, mintea ta Îl cunoaste pe Dumnezeu, caci Dumnezeu nu e simbolic: El este Fapt. Cunoscându-I Fiul asa cum este, realizezi ca Ispasirea, nu sacrificiul, e singurul dar cuvenit altarului lui Dumnezeu, unde nu îsi are locul decât perfectiunea. Ce înteleg cei inocenti e adevarul. Iata de ce altarele lor sunt de-a dreptul radioase.

II. Miracolele ca perceptie adevarata

Am afirmat ca notiunile de baza la care se fac referiri în acest curs nu cunosc grade.
Anumite notiuni fundamentale nu pot fi întelese în termeni de opusi. E imposibil sa concepi lumina si întunericul sau totul si nimicul ca posibilitati conjugate. Sunt total adevarate sau total false. E esential sa realizezi ca vei avea o gândire eratica pâna nu iei un angajament ferm fata de unul sau altul. Un angajament ferm fata de întuneric sau nimic e imposibil însa. Nu s-a mai pomenit cineva care sa nu fi perceput un strop de lumina sau un strop de ceva. Nimeni nu e, atunci, în masura sa nege total adevarul, chiar daca îsi închipuie ca poate.
Inocenta nu e un atribut partial. Ea nu e reala pâna nu e totala. Cei partial inocenti pot fi tare nesabuiti uneori. Inocenta lor devine întelepciune doar când devine un punct de vedere cu aplicatie universala. Perceptia inocenta sau adevarata înseamna ca nu percepi fals niciodata si vezi adevarat întotdeauna. Mai simplu, înseamna ca nu vezi niciodata ce nu exista si vezi întotdeauna ce exista.
Când îti lipseste încrederea în ce va face cineva, îti arati convingerea ca nu e în mintea corecta. Acesta nu e nicidecum un cadru de referinta bazat pe miracol. Si are, pe deasupra, efectul dezastruos de-a nega puterea miracolului. Miracolul percepe totul asa cum este. Daca nu exista decât adevarul, vederea bazata pe mintea corecta nu poate vedea decât perfectiune. Am spus ca numai ce creeaza Dumnezeu sau ce creezi tu cu aceeasi Voie are existenta reala. Iata, atunci, tot ce pot vedea cei inocenti. Ei nu sufera de perceptie distorsionata.
Ti-e frica de Voia lui Dumnezeu pentru ca ti-ai folosit mintea, pe care El a creat-o dupa chipul si asemanarea Mintii Sale, ca sa creezi gresit. Mintea poate crea gresit numai când nu se crede libera. O minte "încatusata" nu e libera pentru ca e posedata - sau retinuta - de ea însasi. De aceea, e limitata si vointa nu e libera sa se afirme. A fi una înseamna a fi de o minte sau vointa. Când Voia Fiimii si a Tatalui sunt una, acordul lor deplin este Cerul.
Nimic nu poate birui un Fiu de-al lui Dumnezeu care îsi încredinteaza spiritul în Mâinile Tatalui sau. Facând asta, mintea se desteapta din somn si îsi aduce aminte de Creatorul ei. Tot sentimentul separarii dispare. Fiul lui Dumnezeu face parte din Sfânta Treime, dar Treimea însasi e una singura. Nu exista nicio confuzie între Nivelurile Ei caci sunt de o Minte si de o Vointa. Acest scop singular creeaza o integrare perfecta si stabileste pacea lui Dumnezeu. Viziunea aceasta însa nu poate fi perceputa decât de cei cu adevarat inocenti. Având inima curata, inocentii apara perceptia adevarata în loc sa se apere pe ei de ea. Întelegând lectia Ispasirii, sunt lipsiti de dorinta de-a ataca si, de aceea, vad adevarat. Iata ce vrea sa spuna Biblia prin: "Când Se va arata El (sau când va fi perceput), noi vom fi asemenea Lui, fiindca îl vom vedea cum este".
Distorsiunile se corecteaza retragându-ti credinta în ele si investind-o doar în ce e adevarat. Nu poti face adevarat neadevarul. Daca esti dispus sa accepti ce e adevarat în tot ce percepi, îl lasi sa fie adevarat pentru tine. Adevarul înfrânge toata greseala, iar cei ce traiesc în greseala si în gol nu îsi pot gasi niciodata o mângâiere de durata. Daca percepi adevarat, anulezi simultan perceptiile false din tine si din altii. Deoarece îi vezi asa cum sunt, le oferi acceptarea adevarului lor, ca sa îl poata accepta si ei. Iata vindecarea pe care o induce miracolul.

III. Perceptie versus cunoastere

Am insistat, pâna acum, pe perceptie si am vorbit foarte putin despre cunoastere.
Motivul e acela ca, înainte de-a putea cunoaste ceva, trebuie redresata perceptia. Sa cunosti înseamna sa ai certitudine. Incertitudinea înseamna ca nu cunosti. Cunoasterea e putere, fiind certa, iar certitudinea e forta. Perceptia e temporara. Ca atribut al credintei în spatiu si timp, ea se supune fie fricii, fie iubirii. Perceptiile false provoaca frica, perceptiile adevarate stârnesc iubire, dar niciuna dintre ele nu aduce certitudine pentru ca întreaga perceptie variaza. Iata de ce nu e cunoastere. Perceptia adevarata sta la baza cunoasterii, dar cunoasterea e afirmarea adevarului si depaseste toate perceptiile.
Toate dificultatile tale vin din faptul ca nu te recunosti, nu îti recunosti fratele, nici Dumnezeul. A recunoaste înseamna "a cunoaste din nou", sugerând ca ai cunoscut înainte. Poti sa vezi în multe feluri pentru ca perceptia presupune interpretare, ceea ce înseamna ca nu e deplina sau consecventa. Miracolul, fiind un fel de a percepe, nu e cunoastere. Ci raspunsul corect la o întrebare, desi când cunosti nu pui întrebari. Punerea iluziilor sub semnul întrebarii e primul pas în desfacerea lor.
Miracolul - sau raspunsul corect - le corecteaza. Deoarece perceptiile se schimba, dependenta lor de timp e evidenta. Felul în care percepi la un moment dat determina ce faci, iar faptele trebuie sa se petreaca în timp. Cunoasterea e vesnica, certitudinea neputând fi pusa sub semnul întrebarii. Cunosti când ai încetat sa mai pui întrebari.
Mintea care pune întrebari se percepe în timp si cauta, de aceea, raspunsuri viitoare.
Mintea închisa crede ca viitorul si prezentul vor fi la fel. Se stabileste astfel o stare aparent stabila care e, de obicei, o încercare de-a contracara frica subiacenta ca viitorul va fi mai rau decât prezentul.
Aceasta frica inhiba orice tendinta de-a pune întrebari.
Viziunea adevarata e perceptia fireasca a vederii spirituale, dar e tot o corectie, si nu un fapt. Vederea spirituala e simbolica si, de aceea, nu e un instrument de cunoastere. Ea este însa un mijloc de perceptie corecta, ceea ce o aduce în domeniul propriu miracolului. O "viziune a lui Dumnezeu" ar fi mai degraba un miracol decât o revelatie. Faptul ca e implicata perceptia scoate experienta din domeniul cunoasterii. Iata de ce viziunile, oricât de sfinte, nu dureaza.
5. Biblia îti spune sa te cunosti sau sa ai certitudine. Certitudinea tine întotdeauna de Dumnezeu. Când iubesti pe cineva, îl percepi asa cum este, iar asta îti permite sa îl cunosti. Pâna nu îl percepi asa cum este, nu îl poti cunoaste. Cât pui întrebari despre el, dai de înteles ca nu Îl cunosti pe Dumnezeu. Certitudinea nu cere actiune. Când spui ca actionezi pe baza cunoasterii, confunzi de fapt cunoasterea cu perceptia. Cunoasterea asigura forta pentru a gândi creator, dar nu pentru a actiona corect. Perceptia, miracolele si actiunea sunt strâns corelate. Cunoasterea e rezultatul revelatiei si induce numai gândire. Perceptia implica trupul chiar si în forma ei cea mai spiritualizata. Cunoasterea vine de la altarul launtric si e vesnica pentru ca e certa. A percepe adevarul nu e totuna cu a-l cunoaste.
Perceptia corecta e necesara înainte ca Dumnezeu sa poata comunica direct cu altarele Lui, pe care le-a stabilit în Fiii Lui. Acolo El poate sa Îsi comunice certitudinea, iar cunoasterea Lui va aduce pace fara niciun semn de întrebare. Dumnezeu nu le e strain Fiilor Lui, iar Fiii Lui nu îsi sunt straini unul altuia. Cunoasterea a precedat atât perceptia, cât si timpul, pe care le va înlocui în cele din urma. Iata adevaratul înteles al afirmatiilor "Alfa si Omega, începutul si Sfârsitul" si "Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt". Perceptia poate si trebuie sa devina stabila, dar cunoasterea este stabila.
"Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui" devine "Cunoaste-L pe Dumnezeu si accepta-I certitudinea".
Daca ataci greseala în altul, îti vei face tie rau. Nu îti poti cunoaste fratele când îl ataci.
Atacul e îndreptat întotdeauna asupra unui strain. ÎI faci strain prin perceptiile tale gresite si, de aceea, nu îl poti cunoaste. Ti-e frica de el din cauza ca l-ai facut un strain. Percepe-l corect ca sa îl poti cunoaste. Nu exista straini în creatia lui Dumnezeu. Pentru a crea cum te-a creat El, poti crea numai ce cunosti si deci ce accepti ca îti apartine. Dumnezeu Îsi cunoaste copiii cu perfecta certitudine. I-a creat cunoscându-i. Îi recunoaste perfect. Când ei nu se recunosc unul pe altul, nu Îl recunosc pe El.

IV. Greseala si eul

Aptitudinile pe care le ai acum sunt doar umbre ale adevaratei tale capacitati. Toate functiile tale din prezent sunt împartite, putând fi puse sub semnul întrebarii si al îndoielii. Caci nu esti sigur cum sa le folosesti si esti, de aceea, incapabil de cunoastere. În plus, esti incapabil de cunoastere si din cauza ca poti înca sa percepi într-un mod neiubitor. Perceptia nu a existat pâna nu au fost introduse, prin separare, conceptele de grade, aspecte si intervale. Spiritul nu are niveluri, iar toate conflictele se nasc din conceptul de niveluri. Numai Nivelurile Treimii sunt capabile de unitate. Nivelurile create prin separare nu pot decât sa fie în conflict. Caci nu înseamna nimic unele pentru altele.
Constiinta - nivelul perceptiei - a fost prima sciziune introdusa în minte dupa separare, facând din minte un perceptor, si nu un creator. Constiinta e identificata corect ca domeniul eului. Eul este o încercare a mintii gresite de-a te percepe cum vrei sa fii, si nu cum esti. Te poti cunoaste însa doar asa cum esti, fiind singurul lucru de care poti fi sigur. Restul este pus sub semnul întrebarii.
Eul e aspectul întrebator al sinelui de dupa separare, care a fost facut, si nu creat. E capabil sa puna întrebari, dar nu sa perceapa raspunsuri semnificative, caci acestea ar presupune cunoastere si nu pot fi percepute. Mintea e confuza, de aceea, pentru ca numai starea Unei Minti poate fi fara confuzie. O minte separata sau împartita trebuie sa fie confuza. E inevitabil sa fie nesigura de ce este ea. Si trebuie sa fie în conflict pentru ca nu concorda cu ea însasi. Aspectele ei devin astfel straine unele de altele, asta fiind esenta conditiei propice fricii, în care atacul e mereu posibil. Ai toate motivele sa te temi în felul în care te percepi. Iata de ce nu poti scapa de frica pâna nu realizezi ca nu te-ai creat si nici nu te-ai putea crea tu. Nu vei putea face niciodata adevarate perceptiile tale false, iar creatia ta e ferita de propria ta greseala. Iata de ce va trebui sa alegi, pâna la urma, sa vindeci separarea.
Mintea corecta nu trebuie confundata cu mintea cunoscatoare, caci se aplica doar perceptiei corecte. Poti fi în mintea corecta sau în mintea gresita, pâna si asta fiind o chestiune de grade, aratând clar ca nu e vorba de cunoastere. Folosita cum trebuie, expresia "minte corecta" se refera la corectia adusa "mintii gresite" si se aplica starii mentale ce induce perceptie acurata. E o minte dispusa la miracole pentru ca vindeca perceptia gresita - un adevarat miracol, dat fiind felul în care te percepi.
Perceptia implica întotdeauna o întrebuintare gresita a mintii, pentru ca duce mintea în zone de incertitudine. Mintea e foarte activa. Când alege sa fie separata, alege sa perceapa. Pâna atunci, voieste numai sa cunoasca. Dupa aceea, poate numai sa aleaga ambiguu, singura iesire din ambiguitate fiind perceptia clara. Mintea revine la functia ei proprie numai când voieste sa cunoasca. Se pune astfel în slujba spiritului, unde perceptia e schimbata. Când alege sa îsi faca propriile niveluri, mintea alege sa se împarta. Dar nu se poate separa total de spirit, caci din spirit îsi deriva întreaga putere de-a face sau de a crea. Mintea îsi afirma Sursa chiar si atunci când creeaza gresit, caci altfel si- ar înceta pur si simplu existenta. Asa ceva e imposibil, caci mintea apartine spiritului pe care l-a creat Dumnezeu si care este, de aceea, vesnic.
Capacitatea de-a percepe a facut posibil trupul, pentru ca trebuie sa percepi ceva si cu ceva. Iata de ce perceptia presupune un schimb sau o traducere, de care cunoasterea nu are nevoie.
Functia interpretativa a perceptiei - o forma distorsionata de creatie - îti permite, atunci, sa interpretezi trupul ca fiind tu însuti, într-o încercare de-a scapa de conflictul pe care l-ai stârnit. Spiritul, care cunoaste, nu poate fi împacat cu aceasta pierdere de putere, caci e incapabil de întuneric. Spiritul devine astfel aproape inaccesibil mintii si total inaccesibil trupului. De aici înainte, spiritul e perceput ca o amenintare, caci lumina desfiinteaza întunericul aratându-ti, pur si simplu, ca e inexistent. Adevarul va birui mereu greseala în acest fel. Nu poate fi vorba de un proces activ de corectie pentru ca, asa cum am subliniat deja, cunoasterea nu face nimic. Poate fi perceputa ca agresor, dar nu poate ataca. Ceea ce percepi a fi atacul ei e propria ta recunoastere vaga ca e posibil sa îti reamintesti cunoasterea, caci nu a fost distrusa niciodata.
Dumnezeu si creatiile Lui ramân în certitudine, cunoscând de aceea ca nu poate exista nicio creatie gresita. Adevarul nu se poate ocupa de greselile pe care le vrei. Eu am fost un om care si-a amintit spiritul si cunoasterea acestuia. Ca om, nu am încercat sa contracarez greseala prin cunoastere, ci sa corectez greseala de jos în sus. Am demonstrat atât neputinta trupului, cât si putinta mintii.
Unindu-mi voia cu a Creatorului meu, mi-am amintit firesc spiritul si adevaratul lui scop. Desi nu pot uni în locul tau voia ta cu a lui Dumnezeu, îti pot sterge din minte toate perceptiile gresite daca vrei sa o pui sub îndrumarea mea. Numai perceptiile tale gresite îti stau în cale. Fara ele, optiunea ta e certa. O perceptie sanatoasa induce o alegere sanatoasa. Nu pot alege în locul tau, dar te pot ajuta sa îti efectuezi propria alegere corecta. "Multi sunt chemati, dar putini alesi" ar trebui sa fie "Toti sunt chemati, dar putini aleg sa asculte". De aceea, ei nu aleg corect. "Cei alesi" sunt doar cei ce aleg corect mai devreme. Mintile corecte o pot face acum, gasindu-si astfel odihna sufletelor. Dumnezeu te cunoaste numai în pace, si asta e realitatea ta.

V. Dincolo de perceptie

Am spus ca aptitudinile pe care le ai acum sunt doar umbre ale adevaratei tale capacitati si ca perceptia, care judeca din fire, a fost introdusa numai dupa separare. De atunci, nimeni nu a mai fost sigur de nimic. Am mai lamurit ca învierea a fost mijlocul de revenire la cunoastere, care s-a înfaptuit prin unirea voii mele cu a Tatalui. Putem acum sa facem o distinctie care va lamuri câteva dintre afirmatiile care vor urma.
De la separare, cuvintele "a crea" si "a face" au început sa se confunde. Când faci ceva, o faci dintr-o anumita senzatie de lipsa sau nevoie. Orice lucru facut cu un anume scop nu are o adevarata putere de generalizare. Când faci ceva sa satisfaci o lipsa perceputa, îti afirmi tacit credinta în separare. Eul a inventat, în acest scop, multe sisteme de gândire ingenioase. Niciunul dintre ele nu e creator. Inventivitatea e un efort irosit chiar si în forma ei cea mai ingenioasa. Caracterul extrem de concret al inventiei nu e demn de creativitatea abstracta a creatiilor lui Dumnezeu.
Asa cum am observat deja, cunoasterea nu duce la actiune. Confuzia dintre adevarata ta creatie si ce ai facut tu din tine e atât de profunda, încât ti-a devenit literalmente imposibil sa cunosti ceva. Cunoasterea e mereu stabila si e destul de evident ca tu nu esti. Cu toate acestea, esti perfect stabil asa cum te-a creat Dumnezeu. În sensul acesta, când comportamentul tau e instabil, esti în dezacord cu ideea dumnezeiasca a creatiei tale. Poti sa nu fii de acord daca vrei, dar nu ai vrea sa o faci daca ai fi în mintea corecta.
Întrebarea fundamentala pe care ti-o pui încontinuu nu îti poate fi adresata corect tie. Te tot întrebi ce esti. Asta da de înteles ca raspunsul nu e numai unul pe care îl cunosti, ci si unul pe care tu hotarasti sa îl furnizezi. Tu însa nu poti sa te percepi corect. Nu ai chip de perceput. Cuvântul "chip" - sau "imagine" - e legat întotdeauna de perceptie si nu face parte din cunoastere. Imaginile sunt simbolice si reprezinta altceva. Ideea de-a-ti "schimba imaginea" recunoaste puterea perceptiei, dar da de înteles si ca nu e nimic stabil de cunoscut.
Cunoasterea nu e pasibila de interpretare. Poti încerca sa "interpretezi" întelesul, dar e o încercare mereu pasibila de eroare pentru ca se refera la perceptia întelesului. Asemenea incongruitati sunt rezultatul încercarilor de-a te vedea separat si neseparat în acelasi timp. E imposibil sa faci o confuzie atât de fundamentala fara sa îti sporesti si mai mult confuzia generala. Mintea ta se poate sa fi devenit foarte ingenioasa, dar - cum se întâmpla întotdeauna când metoda si continutul sunt separate - e folosita într-o încercare zadarnica de-a iesi dintr-un impas fara iesire. Ingenuitatea e rupta total de cunoastere, caci cunoasterea nu cere ingenuitate. Gândirea ingenioasa nu e adevarul care te va face liber, dar esti liber de nevoia de-a te lansa în asa ceva în momentul în care esti dispus sa îi dai drumul.
Rugaciunea e un mod de-a cere ceva. E mijlocul de propagare al miracolelor. Dar singura rugaciune cu înteles e rugaciunea de iertare, caci cei ce au fost iertati au totul. Odata ce s-a acceptat iertarea, rugaciunea - în sens obisnuit - nu mai are niciun înteles. Rugaciunea de iertare nu e decât rugamintea de-a putea recunoaste ce ai deja. Alegând perceptia în loc de cunoastere, te-ai pus într-o postura în care te-ai putea asemana Tatalui tau numai percepând miraculos. Ai pierdut cunoasterea ca tu însuti esti un miracol dumnezeiesc. Creatia e Sursa ta si singura ta functie adevarata.
Afirmatia "Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui" se cere reinterpretata. Prin "chip" putem întelege "gândire", iar "asemanarea" poate fi înteleasa ca "de o calitate asemanatoare". Dumnezeu a creat într-adevar spiritul dupa Propria Lui Gândire si de o calitate asemanatoare cu a Lui. Altceva nu exista. Perceptia, pe de alta parte, e imposibila fara credinta în "mai mult" si "mai putin". La fiecare nivel ea presupune selectivitate. Perceptia e un proces continuu de acceptare si respingere, de organizare si reorganizare, de stramutare si schimbare. Evaluarea e o parte esentiala a perceptiei, caci judecatile sunt necesare pentru a selecta.
Ce se întâmpla cu perceptiile daca nu exista judecati, ci numai perfecta egalitate?
Perceptia devine imposibila. Adevarul poate numai sa fie cunoscut. E la fel de adevarat în întregime, iar cunoasterea unei parti din el înseamna a-l cunoaste în întregime. Numai perceptia implica o constienta partiala. Cunoasterea transcende legile ce guverneaza perceptia, caci o cunoastere partiala este cu neputinta. E toata una si nu are parti separate. Tu, care esti una cu ea, nu trebuie decât sa te cunosti pe tine, si cunoasterea ta e completa. A cunoaste miracolul lui Dumnezeu înseamna a-L cunoaste pe El.
Iertarea e vindecarea perceptiei separarii. Perceperea corecta a fratelui tau e necesara din cauza ca mintile au ales sa se vada separate. Spiritul îl cunoaste pe Dumnezeu pe deplin. Iata puterea lui miraculoasa. Faptul ca aceasta putere e împartasita pe deplin de fiecare e o situatie total straina de gândirea lumii. Lumea crede ca, daca cineva are totul, nu a mai ramas nimic. Dar miracolele lui Dumnezeu sunt la fel de totale ca Gândurile Lui, pentru ca sunt Gândurile Lui.
Cât dureaza perceptia, rugaciunea are un rost. Deoarece perceptia se sprijina pe lipsa, cei ce percep nu au acceptat total Ispasirea si nu s-au deferit adevarului. Perceptia se bazeaza pe o stare separata, asa ca oricine percepe chiar si câtusi de putin are nevoie de vindecare. Comuniunea, nu rugaciunea, e starea fireasca a celor ce cunosc. Dumnezeu si miracolul Lui sunt inseparabili. Ce frumoase sunt Gândurile lui Dumnezeu care traiesc în lumina Lui! Valoarea ta e mai presus de perceptie pentru ca e mai presus de îndoiala. Nu te percepe în lumini diferite. Cunoaste-te în Singura Lumina în care miracolul care esti tu e cât se poate de clar.

VI. Judecata si complexul autoritatii

Am vorbit deja despre Judecata de apoi, dar nu destul de amanuntit. Dupa Judecata de apoi, nu va mai fi niciuna. Judecata e simbolica pentru ca - dincolo de perceptie - nu exista judecata.
Când spune Biblia "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati", asta înseamna ca, daca judeci realitatea altora, nu vei putea sa nu o judeci pe a ta.
Decizia de-a judeca în loc de a cunoaste e cauza pierderii pacii. Judecata e procesul pe care se bazeaza perceptia, nu cunoasterea. Am mai discutat asta în termenii selectivitatii perceptiei si am aratat ca evaluarea e premisa ei necesara si evidenta. Judecata implica respingere întotdeauna. Ea nu evidentiaza niciodata numai aspectele pozitive ale lucrului judecat, fie în tine, fie în altii. Ce ai perceput si respins - sau judecat si declarat deficient - ramâne în mintea ta pentru ca l-ai perceput. Una dintre iluziile de care suferi e convingerea ca ce ai judecat defavorabil nu are niciun efect. Asa ceva nu poate fi adevarat decât daca mai crezi si ca ce ai judecat defavorabil nu exista. E clar ca nu crezi asa ceva, caci altfel nu l-ai fi judecat defavorabil. În definitiv, nu conteaza daca judecata ta e corecta sau gresita. În ambele cazuri, decizi sa crezi în ireal. E ceva inevitabil în orice tip de judecata, caci a judeca înseamna a crede ca poti sa selectezi din realitate ce preferi.
Nu ai idee ce usurare imensa si ce pace profunda rezulta din întâmpinarea ta si a fratilor tai fara nicio judecata. Când vei recunoaste ce esti si ce sunt fratii tai, vei realiza ca judecarea lor în orice fel nu are niciun înteles. De fapt, le pierzi întelesul tocmai pentru ca îi judeci. Toata incertitudinea vine din convingerea ca esti constrâns de judecata. Nu ai nevoie de judecata sa îti organizezi viata si precis nu ai nevoie de ea sa te organizezi. În prezenta cunoasterii, toata judecata se suspenda automat, tocmai acest proces facând posibila înlocuirea perceptiei cu recunoasterea.
Ti-e foarte frica de tot ce ai perceput dar ai refuzat sa accepti. Crezi ca, din cauza ca ai refuzat sa accepti un lucru, l-ai scapat de sub control. Iata de ce îl vezi în cosmaruri, sau în deghizari placute în visele ce îti par mai fericite. Nimic din ce ai refuzat sa accepti nu poti sa constientizezi. Nu ca ar fi periculos în sine, dar l-ai facut sa îti para periculos.
Când te simti obosit, precis te-ai judecat capabil de oboseala. Când râzi de cineva, precis l-ai judecat lipsit de valoare. Când râzi de tine, precis râzi si de altii, fie si numai pentru ca nu poti tolera ideea ca esti mai lipsit de valoare decât ei. Asta te face sa te simti obosit pentru ca e cât se poate de descurajant. Nu esti de fapt capabil sa fii obosit, dar esti foarte capabil sa te istovesti singur. Efortul judecatii constante e practic insuportabil. E curios ca o aptitudine atât de debilitanta se bucura de atâta pretuire. Dar, daca vrei sa fii autorul realitatii, vei insista sa te cramponezi de judecata. Si vei privi cu frica judecata, crezând ca, într-o buna zi, se va folosi împotriva ta. Poti crede asta numai în masura în care crezi în eficacitatea judecatii ca arma de aparare a propriei tale autoritati.
Dumnezeu ofera numai milostivire. Cuvintele tale trebuie sa reflecte numai milostivire, caci asta ai primit si asta trebuie sa dai. Dreptatea e un expedient temporar, sau o încercare de-a te învata întelesul milostivirii. Ea judeca numai din cauza ca esti capabil de nedreptate.
Am vorbit de diferite simptome, la acest nivel existând o varietate aproape infinita. Exista însa o singura cauza pentru toate: complexul autoritatii. Asta e "radacina tuturor relelor". Fiecare simptom facut de eu implica o contradictie în termeni, caci mintea e împartita între eu si Spiritul Sfânt, asa ca orice face eul e incomplet si contradictoriu. Aceasta postura de nesustinut e rezultatul complexului autoritatii, care - acceptând ca premisa singurul gând de neconceput - poate produce numai idei de neconceput.
Problema autoritatii e de fapt o chestiune de autoritate. De câte ori ai o problema de autoritate, o ai din cauza ca te crezi propriul tau autor si îti proiectezi delirul asupra altora. Percepi apoi situatia ca una în care altii se lupta cu tine literalmente pentru pozitia ta de autor. Asta e greseala fundamentala a tuturor celor ce cred ca au uzurpat puterea lui Dumnezeu. Credinta aceasta îi înspaimânta pe ei, dar pe Dumnezeu nu îl tulbura cu nimic. E însa dornic sa o desfaca, nu pentru a-Si pedepsi copiii, ci doar pentru ca stie ca îi face nefericiti. Creatiilor lui Dumnezeu le e dat adevaratul lor Autor, dar tu preferi sa fii anonim când alegi sa te separi de Autorul tau. Fiind nesigur de apartenenta ta la creatia adevaratului tau Autor, crezi ca propria ta creatie a fost anonima. Te pui astfel într-o postura în care îti pare rezonabil sa crezi ca te-ai creat tu. Disputa în privinta apartenentei la un autor a lasat o asemenea nesiguranta în mintea ta, încât se poate îndoi chiar de faptul ca existi.
Numai cei ce renunta la toata dorinta de-a respinge pot cunoaste ca e imposibil sa fie respinsi. Nu ai uzurpat puterea lui Dumnezeu, dar ai pierdut-o. Din fericire, a pierde ceva nu înseamna ca a si disparut. Înseamna doar ca nu îti aduci aminte unde este. Existenta lucrului pierdut nu depinde de capacitatea ta de a-l identifica sau chiar de a-l localiza. E posibil sa privesti realitatea fara judecata si sa cunosti, pur si simplu, ca este.
Pacea e o mostenire fireasca a spiritului. E liber fiecare sa refuze sa îsi accepte mostenirea, dar nu e liber sa stabileasca ce anume a mostenit. Problema pe care trebuie sa o decida fiecare e fundamentala chestiune a apartenentei la un autor. La urma urmei, toata frica provine - uneori pe cai foarte întortocheate - din negarea Autoritatii. Ofensa nu I se aduce niciodata lui Dumnezeu, ci numai celor ce îl neaga. A-I nega Autoritatea înseamna a-ti nega motivul pentru pacea ta, asa ca te vezi numai în segmente. Aceasta perceptie ciudata e complexul autoritatii.
Nu exista om care sa nu se simta întemnitat într-un fel sau altul. Daca e rezultatul propriei lui libertati de vointa, precis îsi considera vointa nelibera, caci altfel rationamentul circular în aceasta situatie i-ar fi foarte limpede. Libertatea de vointa trebuie sa duca la libertate. Judecata întemniteaza întotdeauna pentru ca separa segmente din realitate cu metrul instabil al dorintei. Dorinta nu e fapt. A dori da de înteles ca nu e de ajuns sa voiesti. Însa cei în mintea corecta nu cred ca lucrul dorit e la fel de real ca lucrul voit. În loc de "Cautati mai întâi Împaratia Cerurilor", spune "Voiti mai întâi Împaratia Cerurilor", si ai spus "Stiu ce sunt si accept propria mea mostenire".

VII. Crearea versus imaginea de sine

Fiecare sistem de gândire trebuie sa aiba un punct de pornire, începe fie cu o facere, fie cu o creare, o distinctie pe care am discutat-o deja. Asemanarea dintre ele sta în puterea lor ca temelii.
Diferenta dintre ele sta în ce se sprijina pe ele. Amândoua sunt pietre unghiulare pentru sistemele de convingeri pe baza carora traim. E o greseala sa crezi ca un sistem de gândire bazat pe minciuni ar fi slab. Niciun lucru facut de un copil de-al lui Dumnezeu nu e lipsit de putere. E foarte esential sa îti dai seama de asta, caci altfel nu vei fi în stare sa scapi din închisoarea pe care ai facut-o.
Nu poti rezolva problema autoritatii depreciind puterea mintii tale. Sa faci asa ceva ar însemna sa te amagesti, iar asta îti va dauna pentru ca întelegi de fapt puterea mintii. De asemenea, îti dai seama ca nu o poti slabi, asa cum nu îl poti slabi nici pe Dumnezeu. "Diavolul" e un concept înfricosator pentru ca pare extrem de puternic si extrem de activ. E perceput ca o forta în lupta cu Dumnezeu, confruntându-L pentru posesia creatiilor Sale. Diavolul amageste cu minciuni si cladeste Împaratii în care totul e în directa opozitie cu Dumnezeu. Si totusi, el atrage oamenii în loc sa le repugne, ei fiind dispusi sa îi "vânda" sufletele lor în schimbul unor daruri lipsite de orice valoare reala.
Asta nu are absolut niciun sens.
Am mai discutat despre cadere sau separare, dar trebuie înteles bine ce înseamna.
Separarea e un sistem de gândire suficient de real în timp, dar nu în vesnicie. Toate convingerile sunt reale pentru cel ce crede în ele. Rodul unui singur pom a fost "interzis" în simbolica gradina. Dar nu se poate sa îl fi interzis Dumnezeu, caci altfel nu s-ar fi muscat din el. Daca Dumnezeu Îsi cunoaste copiii, si te asigur ca îi cunoaste, i-ar fi pus El oare într-o postura în care a fost posibila propria lor distrugere?
"Pomul interzis" a fost numit "pomul cunoasterii". Dar Dumnezeu a creat cunoasterea si a dat-o de bunavoie creatiilor Sale. Acest simbolism a primit multe interpretari, dar poti fi sigur ca orice interpretare ce Îi vede în stare, fie pe Dumnezeu, fie creatiile Sale, sa Îsi distruga scopul va fi eronata.
Muscarea din rodul pomului cunoasterii e o expresie simbolica pentru uzurparea capacitatii de autocreare. E singurul sens în care Dumnezeu si creatiile Sale nu sunt cocreatori.
Convingerea ca sunt e implicita în "conceptul de sine", sau în tendinta sinelui de a-si face un chip, sau o imagine, de sine. Imaginile se percep, nu se cunosc. Cunoasterea nu poate amagi, dar perceptia poate.
Te poti percepe autocreator, dar nu poti face mai mult decât sa o crezi. Nu poti face sa fie si adevarat.
Si, dupa cum am mai spus, când vei percepe corect, în cele din urma, te vei bucura ca nu poti. Pâna atunci însa, convingerea ca poti e piatra de temelie a sistemului tau de gândire, si toate mecanismele tale de aparare sunt folosite sa atace ideile care ar putea sa o scoata la lumina. Te mai crezi înca un chip facut de tine. Mintea ta nu concorda cu Spiritul Sfânt în aceasta privinta, si nu exista solutie cât crezi unicul lucru literalmente de neconceput. Iata de ce nu poti crea si esti plin de frica referitor la ce ai faurit.
Mintea poate face credinta în separare foarte reala si foarte înfricosatoare, iar "diavolul" e tocmai aceasta credinta. E puternic, activ, distructiv si în opozitie clara cu Dumnezeu, caci Îi neaga literalmente Paternitatea. Priveste-ti viata si vezi ce a faurit diavolul. Da-ti seama însa ca faurirea aceasta se va dizolva precis în lumina adevarului, caci temelia ci e o minciuna. Crearea ta de catre Dumnezeu e singura Temelie de nezdruncinat, caci în ea sta lumina. Punctul tau de plecare e adevarul si trebuie sa revii la începutul tau. S-au vazut multe de atunci, dar nimic nu s-a întâmplat de fapt.
Sinele tau mai e în pace, desi mintea ta e în conflict. Nu te-ai întors înca suficient de mult si de aceea ti-e acum atât de frica. Pe masura ce te apropii de început, simti asupra ta frica distrugerii sistemului tau de gândire de parca ar fi frica de moarte. Nu exista moarte, dar exista o credinta în moarte.
Mladita care nu aduce rod va fi taiata si se va usca. Bucura-te! Lumina se va rasfrânge din adevarata Temelie a vietii si sistemul tau de gândire va fi corectat. Caci nu va putea sa stea în picioare altfel. Tu, care te temi de mântuire, alegi moartea. Viata si moartea, lumina si întunericul, cunoasterea si perceptia sunt ireconciliabile. Sa crezi ca pot fi reconciliate înseamna sa crezi ca Dumnezeu si Fiul Sau nu pot. Numai unitatea cunoasterii e lipsita de conflict. Împaratia ta nu e din lumea aceasta pentru ca ti s-a dat de dincolo de aceasta lume. Numai în lumea aceasta are înteles ideea unui complex al autoritatii. Lumea nu se paraseste prin moarte, ci prin adevar, iar adevarul poate fi cunoscut de toti cei pentru care a fost creata Împaratia si pe care îi asteapta.

Un Test simplu in fiecare zi

HTML
CSS
JavaScript
PHP-MySQL
Engleza
Spaniola
Ce tag HTML5 este indicat sa contina meniul cu link-uri de navigare in site?
<section> <nav> <article>
<nav><ul>
 <li><a href="http://coursesweb.net/css/" title="CSS Course">CSS Course</a></li>
 <li><a href="http://www.marplo.net/jocuri/" title="Flash Games">Flash Games</a></li>
</ul></nav>
Ce proprietate CSS muta elementrul in dreapta sau stanga de la locul unde e?
text-align clear float
.some_class {
  width: 30%;
  float: left;
}
Clic pe metoda obiectului Math care rotunjeste numarul x descrescator la cel mai apropiat intreg.
Math.ceil(x) Math.abs(x) Math.floor(x)
var num = 12.34567;
num = Math.floor(num);
alert(num);       // 12
Indicati functia PHP care returneaza numarul de caractere dintr-un sir.
mb_strlen() count() stristr()
$str = "sir cu caractere utf-8 åèö";
$nrchr = mb_strlen($str);
echo $nrchr;        // 29
Clic pe raspunsul potrivit la intrebarea: "When it happened?".
On the 7th of July 1996 It is a quarter to 5. Nice weather.
When it happened? On the 8th of August 2001.
- Cand s-a intamplat? Pe 8 August 2001.
Indicati raspunsul potrivit la intrebarea: "¿Cuando sucedió?".
Hace buen tiempo. En el 8 de Agosto de 2001 Son las tres menos cuarto.
¿Cuando sucedió? En el 8 de Agosto de 2001.
- Cand s-a intamplat? Pe 8 August 2001.
Perceptia Inocenta

Last accessed pages

  1. Cursuri si Tutoriale: Engleza, Spaniola, HTML, CSS, Php-Mysql, JavaScript, Ajax (55157)
  2. Creare Meniu Dublu (1137)
  3. Curs HTML gratuit Tutoriale HTML5 (32787)
  4. Curs CSS Online Tutoriale CSS3 (4434)
  5. Conditional IF in Limba Engleza - Fraze Conditionale (39931)

Popular pages this month

  1. Prezentul simplu si continuu - Present Tense Simple and Continuous (3122)
  2. Cursuri si Tutoriale: Engleza, Spaniola, HTML, CSS, Php-Mysql, JavaScript, Ajax (2512)
  3. Gramatica limbii engleze - Prezentare Generala (2356)
  4. Prezent perfect si Prezent perfect continuu - Present perfect and Continuous (1960)
  5. Trecutul simplu si continuu - Past Tense Simple and Continuous (1609)