Introducere

Da, eşti binecuvântat. În lumea aceasta însă lucrul acesta nu îl cunoşti. Dar ai mijloacele să îl înveţi şi să îl vezi cu claritate. Spiritul Sfânt foloseşte logica la fel de uşor şi de bine ca eul, atâta doar că Propriile Lui concluzii nu sunt demente. Ele o apucă tocmai în direcţia opusă, indicând Cerul cu aceeaşi claritate cu care eul indică întunericul şi moartea. Am urmărit o mare parte din logica eului şi i- am văzut concluziile logice. Văzându-le, ne-am dat seama că nu pot fi văzute decât în iluzii, căci numai acolo pare să se vadă clar aparenta lor claritate. Să le lăsăm acum şi să urmărim logica simplă cu care predă Spiritul Sfânt simplele concluzii ce vorbesc pentru adevăr, şi numai pentru adevăr.

I. Condiţiile învăţării

Dacă eşti binecuvântat şi nu o cunoşti, ai nevoie să înveţi că precis trebuie să fii.
Cunoaşterea nu se predă, dar condiţiile ei trebuie dobândite, căci tocmai ele au fost abandonate. Poţi învăţa să binecuvântezi şi nu poţi da ce nu ai. Atunci, dacă oferi binecuvântare, precis ţi s-a oferit ţie mai întâi. Şi precis ai acceptat-o ca a ta, căci cum ai putea să o dai altfel? Iată de ce miracolele îţi oferă ţie dovada că eşti binecuvântat. Dacă tot ce oferi e iertare deplină înseamnă că te-ai desprins de vinovăţie, acceptând Ispăşirea pentru tine şi învăţând că eşti nevinovat. Cum ai putea să înveţi ce s-a făcut pentru tine, fără ştirea ta, altfel decât făcând ce ar trebui să faci în cazul în care chiar că s-a făcut pentru tine?
Într-o lume făcută din negare şi fără direcţie, e nevoie de o dovadă indirectă a adevărului. Vei percepe nevoia acestui lucru dacă îţi dai seama că negarea este decizia de-a nu cunoaşte. Logica lumii trebuie, de aceea, să ducă la nimic, căci obiectivul ei este nimicul. Dacă te hotărăşti să ai şi să dai şi să nu fii decât un vis, precis îţi îndrepţi gândurile spre uitare. Iar, dacă ai şi dai şi eşti totul, şi toate acestea au fost negate, sistemul tău de gândire e închis şi separat total de adevăr. Lumea aceasta e dementă; nu subaprecia proporţiile demenţei ei. Nu e sferă a percepţiei tale care să nu fi fost atinsă de ea, iar visul tău îţi este sacru. Iată de ce Dumnezeu a pus Spiritul Sfânt în tine, unde tu ai pus visul.
Vederea e îndreptată întotdeauna în afară. Dacă gândurile tale ar fi întru totul de la tine, sistemul de gândire pe care l-ai făcut ar fi de-a pururea întunecat. Gândurile pe care le proiectează sau le extinde mintea Fiului lui Dumnezeu au toată puterea pe care le-o dă el. Gândurile pe care le împărtăşeşte cu Dumnezeu depăşesc convingerile lui, dar cele pe care le-a făcut el sunt convingerile lui.
Şi tocmai pe acestea, nu adevărul, a ales să le apere şi să le iubească. Ele nu se vor lua de la el. Dar pot fi abandonate de el, căci Sursa desfacerii lor este în el. În lumea aceasta, nimic nu îl poate învăţa că logica lumii e total dementă şi nu duce la nimic. Dar, în cel ce a făcut această logică dementă, există Unul Ce cunoaşte că ea nu duce la nimic, pentru că El cunoaşte totul.
Orice direcţie ce te-ar conduce unde nu te conduce Spiritul Sfânt nu duce nicăieri. Orice lucru pe care îl cunoaşte El ca adevărat şi tu îl negi, ţi l-ai negat ţie, El trebuind atunci să te înveţe să nu îl negi. Desfacerea e indirectă, exact ca facerea. Ai fost creat doar să creezi, nici să faci, şi nici să vezi.
Ele sunt doar expresii indirecte ale voinţei de-a trăi, blocată de capriciosul şi nesfântul moft al morţii şi al omorului, pe care Tatăl tău nu îl împărtăşeşte cu tine. Ţi-ai dat sarcina de-a împărtăşi ce nu poate fi împărtăşit. Şi, cât crezi că e posibil să înveţi să faci aşa ceva, nu crezi tot ce e posibil să înveţi să faci.
De aceea, Spiritul Sfânt trebuie să îşi înceapă predarea arătându-ţi ce niciodată n-ai putea să înveţi. Mesajul Lui nu este indirect, dar El trebuie să introducă simplul adevăr într-un sistem de gândire devenit atât de sucit şi de complex, încât nu poţi să vezi că nu înseamnă nimic. El priveşte pur şi simplu temelia lui şi o respinge. Dar tu, care nu poţi să desfaci lucrul pe care l-ai făcut, nici să scapi de povara grea a opacităţii sale ce apasă asupra minţii tale, nu poţi să vezi prin el. Te amăgeşte, pentru că ai ales să te amăgeşti. Cei ce aleg să fie amăgiţi vor ataca abordările directe, pentru că ele par să ameninţe amăgirea şi să îi dea o lovitură.

II. Studentul fericit

Spiritul Sfânt are nevoie de un student fericit, în care misiunea Lui să se poată realiza în mod fericit. Tu, care te-ai dedicat cu fermitate nefericirii, trebuie să recunoşti mai întâi că eşti nefericit, nu fericit. Spiritul Sfânt nu te poate învăţa fără acest contrast, căci eşti convins că nefericirea este fericire. Convingerea aceasta te-a derutat atât de mult, încât ai încercat să înveţi să faci ce nu poţi face niciodată, crezând că, dacă nu înveţi asta, nu vei fi fericit. Nu îţi dai seama că temelia care stă la baza acestui preabizar obiectiv al învăţării tale nu înseamnă absolut nimic. Şi totuşi, pentru tine, poate, încă are sens. Ai credinţă în nimic, şi vei găsi "comoara" pe care o cauţi. Dar vei adăuga încă o povară la mintea ta deja împovărată. Vei crede că nimicul e ceva de preţ şi îl vei preţui. Un ciob de sticlă, un fir de praf, un trup sau un război - e totuna pentru tine. Căci, dacă preţuieşti un singur lucru făcut din nimic, vei crede că nimicul poate fi preţios şi că poţi să înveţi cum să faci adevărat neadevărul.
Spiritul Sfânt, văzând unde eşti, dar cunoscând că eşti altundeva, îşi începe lecţia de simplitate cu învăţătura fundamentală că adevărul e adevărat. E cea mai grea lecţie pe care o vei învăţa vreodată, fiind, la urma urmei, singura. Simplitatea e foarte dificilă pentru nişte minţi sucite. Gândeşte- te la toate distorsiunile pe care le-ai făcut din nimic; la toate formele şi sentimentele, acţiunile şi reacţiunile ciudate pe care le-ai ţesut din el. Nimic nu ţi-e atât de străin ca simplul adevăr şi nimic nu eşti mai puţin dispus să asculţi. Contrastul dintre ce e adevărat şi ce nu este e cât se poate de evident, dar nu îl vezi. Simplul şi evidentul nu le sunt clare celor care vor să îşi facă palate şi straie împărăteşti din nimic, crezându-se împăraţi cu coroane de aur din cauza acestora.
Spiritul Sfânt vede toate aceste lucruri şi te învaţă, pur şi simplu, că nu sunt adevărate.
Studenţilor nefericiţi care vor să îşi predea nimicul şi să se amăgească apoi că nu este nimic, Spiritul Sfânt le spune, liniştit şi ferm:
Adevărul e adevărat. Nimic altceva nu contează, nimic altceva nu e real, nimic altceva nu există.
Lasă-Mă să fac Eu singura distincţie pe care nu o poţi face, dar pe care ai nevoie să o înveţi.
Credinţa ta în nimic le amăgeşte. Oferă-Mi Mie credinţa ta şi o voi pune blând în sfântul loc al ei.
Acolo nu vei găsi amăgire, ci numai simplul adevăr. Şi pe acesta îl vei iubi, pentru că îl vei înţelege.
Ca tine, Spiritul Sfânt nu a făcut adevărul. Ca Dumnezeu, El ştie că adevărul e adevărat.
El aduce lumina adevărului în întuneric şi o lasă să se răsfrângă asupra ta. Iar fraţii tăi o văd cum se răsfrânge şi, dându-si seama că nu tu ai făcut această lumină, văd în tine mai mult decât vezi tu. Ei vor fi studenţi fericiţi ai lecţiei pe care le-o aduce această lumină, pentru că îi învaţă eliberarea de nimic şi de toate lucrările nimicului. Până nu le aduci lumina, nu vor considera ca nimic lanţurile grele ce par să îi lege de deznădejde. Şi atunci vor vedea că lanţurile au dispărut şi că nu au putut fi decât nimic. Iar tu vei vedea asta odată cu ei. Deoarece i-ai învăţat bucuria şi eliberarea, vor deveni profesorii tăi de eliberare şi de bucurie.
Când înveţi pe cineva că adevărul e adevărat, o înveţi şi tu odată cu el. Şi înveţi aşa că tocmai ce a părut cel mai greu a fost cel mai uşor. Învaţă să fii un student fericit. Nu vei învăţa niciodată cum să faci totul din nimic. Realizează însă că acesta a fost obiectivul tău şi recunoaşte cât de stupid a fost. Bucură-te că a fost desfăcut, căci - atunci când îl priveşti cu simplă onestitate - este desfăcut. Am spus mai înainte "Să nu te mulţumeşti cu nimic", căci ai crezut că nimicul te poate mulţumi. Nu e aşa.
Dacă vrei să fii un student fericit, trebuie să îi dai Spiritului Sfânt toate câte ai învăţat, să le dezveţe pentru tine. Şi apoi poţi să începi să înveţi lecţiile voioase care vor veni rapid pe temelia fermă că adevărul e adevărat. Căci ce se clădeşte pe ea e adevărat, clădit pe adevăr. Universul învăţării se va deschide înaintea ta în toată simplitatea lui plină de graţie. Cu adevărul înainte, nu te vei uita înapoi.
Studentul fericit întruneşte condiţiile învăţării în lumea aceasta, după cum întruneşte condiţiile cunoaşterii în Împărăţie. Toate acestea sunt în planul Spiritului Sfânt de-a te elibera de trecut şi de-a-ţi deschide drumul libertăţii. Căci adevărul e adevărat. Poate fi - sau poate să fi fost vreodată - altceva? Această simplă lecţie deţine cheia întunecatei uşi pe care o crezi zăvorâtă pentru totdeauna. Tu ai făcut uşa aceasta din nimic şi, dincolo de ea, nu e nimic. Cheia nu e decât lumina, care spulberă figurile şi formele şi fricile de nimic. Acceptă această cheie a libertăţii din mâinile lui Cristos, Care ţi-o dă să I te poţi alătura la împlinirea sfintei sarcini de-a aduce lumină. Căci, asemenea fraţilor tăi, nu îţi dai seama că lumina a sosit şi te-a eliberat de somnul întunericului.
Priveşte-ţi fraţii în libertatea lor şi învaţă de la ei cum să scapi de întuneric. Lumina din tine îi va trezi, şi nu te vor lăsa nici ei cuprins de somn. Viziunea lui Cristos se dă în chiar clipa în care o percepi pe aceasta. Unde totul e clar, totul e sfânt. Liniştea simplităţii sale e atât de irezistibilă, încât îţi vei da seama că e imposibil să negi simplul adevăr. Căci altceva nu există. Dumnezeu e pretutindeni şi Fiul Lui e cu toate în El. Poate el să cânte bocetul de jale când lucrul acesta e adevărat?

III. Decizia în favoarea nevinovăţiei

Studentul fericit nu poate să se simtă vinovat în privinţa învăţării. Asta e ceva atât de esenţial pentru învăţare, încât nu trebuie uitat niciodată. Studentul lipsit de vinovăţie învaţă uşor pentru că gândurile lui sunt libere. Dar asta presupune recunoaştere că vinovăţia conturbă, nu mântuieşte, şi că nu are absolut nicio funcţie utilă.
Poate că eşti obişnuit să foloseşti nevinovăţia doar ca să compensezi durerea vinovăţiei, şi nu o consideri ceva cu valoare în sine. Tu crezi că vinovăţia şi nevinovăţia sunt valoroase amândouă, fiecare în parte reprezentând un mod de a scăpa de ceea ce nu îţi oferă cealaltă. Nu o vrei pe nicicare fără cealaltă, căci - fără să le ai pe amândouă - nu te consideri întreg şi, de aceea, nu te consideri fericit. Dar eşti întreg numai în starea de nevinovăţie, şi numai în starea de nevinovăţie poţi fi fericit. Nu există niciun conflict aici. Dorinţa de vinovăţie - în orice fel, sub orice formă - te va face să pierzi aprecierea valorii nevinovăţiei tale şi o va face să piară din ochii tăi.
Nu există compromis pe care să îl poţi face cu vinovăţia, şi să scapi de durerea pe care o potoleşte numai nevinovăţia. A învăţa e totuna cu a trăi aici, după cum a crea este totuna cu a fi în Cer.
De câte ori pare să te atragă durerea vinovăţiei, ţine minte că, dacă îi cedezi, decizi în defavoarea fericirii tale şi nu vei învăţa cum să fii fericit. Spune-ţi, de aceea, cu blândeţe, dar şi cu convingerea născută din Iubirea lui Dumnezeu şi a Fiului Său:
Ce resimt voi şi face manifest.
Dacă sunt nevinovat, nu am de ce să mă tem.
Aleg să îmi declar acceptarea Ispăşirii, nu respingerea ei.
Vreau să îmi accept nevinovăţia făcând-o manifestă şi împărtăşind-o.
Să aduc Fiului lui Dumnezeu pacea care vine de la Tatăl său.
În fiecare zi, ceas şi minut, chiar şi în fiece secundă, decizi între răstignire şi înviere, între eu şi Spiritul Sfânt. Eul e decizia de-a alege vinovăţia; Spiritul Sfânt e decizia de-a alege nevinovăţia.
Puterea de decizie e tot ce ai. Opţiunile între care poţi să te decizi sunt fixe, pentru că nu există alte opţiuni în afară de iluzie şi adevăr. Iar ele nu se suprapun, pentru că sunt opuşi ireconciliabili, care nu pot fi adevăraţi amândoi. Eşti vinovat sau nevinovat, încătuşat sau liber, nefericit sau fericit.
Miracolul te învaţă că ai ales nevinovăţia, libertatea şi bucuria. Nu e o cauză, ci un efect.
E rezultatul firesc al alegerii corecte, demonstrând fericirea ta care decurge în urma opţiunii de-a fi liber de vinovăţie. Toţi cei cărora le oferi vindecare ţi-o oferă la rândul lor. Toţi cei pe care îi ataci ţin la ei atacul şi îl cultivă făcându-ţi din el o vină. Dacă o face sau nu o face nu va conta; vei crede că o face. E imposibil să oferi ce nu vrei fără această penalizare. Costul datului e primitul. Fie e o penalizare de pe urma căreia suferi, fie procurarea fericită a unei comori la care ţii.
Penalizări nu i se impută niciodată Fiului lui Dumnezeu decât de el însuşi şi lui însuşi.
Fiecare şansă care i se dă să vindece e încă un prilej de-a înlocui întunericul cu lumina şi frica cu iubirea. Dacă o refuză, se leagă de întuneric, pentru că nu a ales să îşi elibereze fratele şi să intre în lumină cu el. Înzestrând nimicul cu putere, el iroseşte veselul prilej de-a învăţa că nimicul nu are putere. Şi, nerisipind întunericul, a ajuns să se teamă de întuneric şi de lumină. Bucuria de-a învăţa că întunericul nu are nicio putere asupra Fiului lui Dumnezeu e lecţia fericită pe care o predă Spiritul Sfânt şi pe care ar vrea să o predai cu El. E bucuria Lui să o predea, după cum va fi şi a ta.
Această simplă lecţie se predă în felul următor: nevinovăţia e invulnerabilitate. Aşadar, fă-ţi invulnerabilitatea manifestă tuturor. Învaţă-l pe fiecare că, orice ar încerca să îţi facă, deplina ta libertate de credinţa că ţi se poate face vreun rău îi arată că e nevinovat. El nu îţi poate face niciun rău, iar tu, refuzând să îl laşi să creadă că îţi poate, îl înveţi că Ispăşirea, pe care ai acceptat-o pentru tine însuţi, e şi a lui. Nu e nimica de iertat. Nimeni nu îi poate face rău Fiului lui Dumnezeu. Vinovăţia lui e întru totul fără cauză şi, fără cauză fiind, nu poate exista.
Dumnezeu e singura Cauză, şi vinovăţia nu ţine de El. Nu învăţa pe nimeni că ţi-a făcut vreun rău, căci, dacă îl înveţi pe altul, te înveţi pe tine însuţi că un lucru ce nu ţine de Dumnezeu are putere asupra ta. Lucrurile fără cauză nu pot exista. Nu le demonstra şi nu încuraja credinţa în ele în nicio minte.
Aminteşte-ţi mereu că mintea e una, iar cauza e una şi ea. Vei învăţa comunicarea cu această unitate numai când vei învăţa să negi ce e lipsit de cauză şi să accepţi Cauza lui Dumnezeu ca fiind a ta.
Puterea pe care a dat-o Dumnezeu Fiului este a lui, şi Fiul Lui nu poate să vadă sau să aleagă să vadă altceva fără să îşi impună penalizarea vinovăţiei, în locul întregii învăţături fericite pe care i-ar oferi-o bucuros Spiritul Sfânt.
De câte ori alegi să iei decizii de unul singur, gândeşti distructiv şi decizia va fi greşită. Îţi va dăuna datorită noţiunii de decizie ce a dus la ea. Nu e adevărat că poţi lua decizii de unul singur sau numai pentru tine. Niciun gând al Fiului lui Dumnezeu nu poate avea efecte separate sau izolate. Fiece decizie se ia pentru întreaga Fiime, e îndreptată înăuntru şi în afară, şi influenţează o constelaţie mai mare decât orice ţi-ai imaginat vreodată.
Cei ce acceptă Ispăşirea sunt invulnerabili. Dar cei ce cred că sunt vinovaţi vor reacţiona la vinovăţie, crezând-o mântuire, şi nu vor refuza să o vadă şi să devină părtaşi la ea. Ei cred că a spori vinovăţia înseamnă a se proteja. Şi nu vor izbuti să înţeleagă simplul fapt că ce nu vor trebuie să le dăuneze. Căci nu cred că ce vor este bun. Dar voia li s-a dat pentru că e sfântă şi le va aduce tot ce le trebuie, venind la fel de firesc ca pacea ce nu cunoaşte limite. Nu există lucruri de valoare cu care voia lor să nu îi poată înzestra. Dar, din cauză că nu îşi înţeleg voia, Spiritul Sfânt o înţelege pentru ei şi le dă ce vor - fără efort, fără încordare şi fără imposibila povară de-a decide singuri ce vor şi ce le trebuie.
Nu va trebui niciodată să iei decizii de unul singur. Nu eşti lipsit de ajutor, un Ajutor care cunoaşte răspunsul. Oare vrei să te mulţumeşti cu puţinul - tot ce îţi poţi oferi singur -, când Cel Care îţi dă totul ţi-l va oferi pur şi simplu? El nu te va întreba niciodată ce ai făcut să meriţi darul lui Dumnezeu.
Nu îţi pune, aşadar, nici tu această întrebare. Acceptă-I răspunsul, în schimb, căci ştie că meriţi tot ce îţi voieşte Dumnezeu. Nu încerca să scapi de darul dumnezeiesc pe care ţi-l oferă atât de liber şi de bucuros. Nu îţi oferă decât ce I-a dat Dumnezeu pentru tine. Nu trebuie să decizi dacă îl meriţi sau nu.
Dumnezeu ştie că îl meriţi.
Chiar vrei să negi adevărul deciziei lui Dumnezeu şi să înlocuieşti valoarea calmă şi neclintită pe care o acordă Fiului Său cu jalnica ta apreciere de sine? Nimic nu poate zdruncina convingerea lui Dumnezeu de puritatea desăvârşită a creaţiei Sale, căci este de o puritate totală. Nu decide în defavoarea ei, căci, fiind un lucru ce ţine de El, trebuie să fie adevărată. Pacea sălăşluieşte în fiecare minte care acceptă liniştită planul stabilit de Dumnezeu pentru Ispăşirea ei, renunţând la propriu-i plan. Nu cunoşti ce este mântuirea, căci nu o înţelegi. Nu lua nicio decizie privind ce e şi unde e, ci întreabă-L totul pe Spiritul Sfânt şi lasă toate deciziile pe seama blândelor Lui sfaturi.
Cel Ce cunoaşte planul dumnezeiesc pe care vrea Dumnezeu să îl urmezi te poate învăţa care e acesta. Numai înţelepciunea Lui este în stare să te îndrume cum să îl urmezi. Fiece decizie pe care o întreprinzi de unul singur e doar un indiciu că vrei să defineşti ce este mântuirea şi de ce anume vrei să fii mântuit. Spiritul Sfânt ştie că toată mântuirea e debarasare de vinovăţie. Nu ai alt "duşman" şi, împotriva acestei distorsiuni ciudate a purităţii Fiului lui Dumnezeu, Spiritul Sfânt e singurul tău Prieten. El e puternicul protector al inocenţei ce te face liber. Şi e decizia Lui să desfacă tot ce îţi ascunde inocenţa de mintea ta înseninată.
Lasă-L, aşadar, să fie singura Călăuză pe care o vei urma spre mântuire. El ştie drumul şi te conduce bucuros de-a lungul lui. Cu El, nu vei putea să nu înveţi că tot ce îţi voieşte Dumnezeu e voia ta. Fără călăuzirea Lui, vei crede că îl ştii singur şi vei decide în defavoarea păcii tale cu aceeaşi certitudine cu care ai decis că mântuirea se găseşte doar în tine. Mântuirea ţine de Cel Căruia Dumnezeu I-a dat-o pentru tine. El nu a uitat-o. Nu Îl uita, şi El va lua fiecare decizie pentru tine, pentru mântuirea ta şi pentru pacea lui Dumnezeu din tine.
Nu căuta să estimezi valoarea Fiului lui Dumnezeu, pe care El l-a creat sfânt, căci a încerca aşa ceva înseamnă a-i evalua Tatăl şi a judeca în defavoarea Lui. Şi chiar că o să te simţi vinovat pentru această nelegiuire închipuită, pe care nimeni din lumea aceasta sau din Cer nu ar putea să o comită. Spiritul Sfânt te învaţă, pur şi simplu, că "păcatul" substituirii de sine pe tronul lui Dumnezeu nu e o sursă de vinovăţie. Ce nu se poate întâmpla nu poate avea efecte de care să te temi. Fii liniştit în credinţa pusă în Cel Ce te iubeşte şi vrea să te scoată din nebunie. Demenţa poate să fie opţiunea ta, dar nu este realitatea ta. Nu uita niciodată Iubirea lui Dumnezeu, Care te-a ţinut minte. Căci e de-a dreptul imposibil să Îşi poată lăsa vreodată Fiul să cadă din Mintea iubitoare în care a fost creat şi în care i s-a stabilit locaşul de-a pururi în pace deplină.
Spune-I Spiritului Sfânt: "Decide Tu în locul meu", şi s-a făcut. Căci deciziile Lui reflectă ce cunoaşte despre tine Dumnezeu; şi, în această lumină, greşeala de orice fel devine cu neputinţă. De ce te-ai zbate atât de frenetic să anticipezi tot ce nu cunoşti, când toată cunoaşterea se află în spatele fiecărei decizii pe care o ia Spiritul Sfânt pentru tine? Învaţă ce sunt înţelepciunea şi Iubirea Lui, şi predă răspunsul Lui tuturor celor ce se zbat în întuneric. Căci decizi pentru ei şi pentru tine.
Cât de cuviincios e să decizi totul prin Cel a Cărui Iubire egală li se dă egal tuturor! El nu îţi lasă pe nimeni pe dinafara ta. Şi îţi dă astfel ce e al tău, pentru că Tatăl tău vrea să împărtăşeşti ce e al tău cu El. În toate să fii condus de El şi să nu reconsideri. Ai încredere că va răspunde repede, sigur şi cu Iubire pentru toţi cei ce vor fi atinşi de decizie în orice fel. Şi vor fi atinşi cu toţii. Chiar vrei să îţi asumi singur răspunderea pentru încercarea de-a decide ce anume poate să le aducă numai bine tuturor? Ştii tu aşa ceva?
Te-ai învăţat cel mai nefiresc lucru - să nu comunici cu Creatorul tău. Dar rămâi în strânsă comunicare cu El şi cu tot ce e în El, după cum e şi în tine. Dezvaţă-te de izolare cu ajutorul iubitoarei Lui călăuziri şi învaţă ce e comunicarea fericită pe care ai aruncat-o, dar pe care nu ai putut-o pierde.
De câte ori nu eşti sigur ce să faci, gândeşte-te la Prezenţa Lui în tine şi spune-ţi doar aşa: El mă conduce şi cunoaşte drumul, pe care eu nu îl cunosc.
El niciodată nu mă va opri de la ce vrea să învăţ.
Am încredere, de aceea, că îmi va comunica tot ce cunoaşte pentru mine.
Lasă-L apoi să te înveţe liniştit cum să îţi percepi nevinovăţia, care e deja acolo.

IV. Funcţia pe care o ai în cadrul Ispăşirii

Când accepţi nevinovăţia unui frate, vei vedea Ispăşirea în el. Căci, proclamând-o în el, ţi-o însuşeşti şi vei vedea ce ai căutat. Nu vei vedea în fratele tău simbolul strălucitor al nevinovăţiei sale cât timp continui să crezi că nu este în el. Nevinovăţia lui e Ispăşirea ta. Acordă-i-o, şi vei vedea adevărul lucrului pe care l-ai recunoscut. Dar, pentru a fi primit, adevărul trebuie în primul rând să fie oferit, chiar aşa cum Dumnezeu l-a dat în primul rând Fiului Său. Primul nu înseamnă nimic în timp, dar Primul în veşnicie e Dumnezeu Tatăl, Care e Primul şi Unul, totodată. Dincolo de Primul nu mai e niciunul, căci nu există o ordine, nici al doilea sau al treilea, şi nimic în afară de Primul.
Tu, care ţii de Prima Cauză, creat de El după asemănarea Lui şi parte a Lui, eşti mai mult decât nevinovat. Starea de nevinovăţie e singura condiţie în care ce nu este a fost înlăturat din mintea dezordonată care a crezut că este. Iată starea - singura - pe care trebuie să o atingi, cu Dumnezeu alături. Căci, până nu o atingi, vei continua să crezi că eşti separat de El. Poate că Îi poţi simţi Prezenţa alături, dar nu poţi să cunoşti că eşti una cu EL. Asta nu e ceva ce poate fi predat. Învăţarea se aplică numai condiţiei în care asta vine de la sine.
Când vei lăsa să îţi fie desfăcut tot ce te-a făcut să nu vezi adevărul în preasfânta-ţi minte, şi vei sta astfel în toată graţia înaintea Tatălui tău, El ţi Se va da după cum a făcut întotdeauna.
Să Se dea e tot ce cunoaşte, şi toată cunoaşterea deci. Căci ce nu cunoaşte El nu poate fi şi, de aceea, nu poate fi dat. Nu cere să fii iertat, căci asta s-a realizat deja. Cere, mai degrabă, să înveţi cum să ierţi şi să redai ce-a fost dintotdeauna neiertătoarei tale minţi. Ispăşirea devine reală şi vizibilă pentru cei ce o folosesc. Pe pământ, asta e singura funcţie pe care o ai, şi trebuie să înveţi că este tot ce vrei să înveţi. Te vei simţi vinovat până nu o înveţi. Căci, în final, indiferent ce formă ia, vinovăţia ta apare din neîndeplinirea funcţiei pe care o ai în Mintea lui Dumnezeu cu toţi ai tăi. Poţi oare să scapi de vinovăţia aceasta neîndeplinind funcţia pe care o ai aici?
Nu e nevoie să înţelegi creaţia ca să faci ce este de făcut înainte ca cunoaşterea aceea să capete înţeles pentru tine. Dumnezeu nu dărâmă bariere, şi nici nu este cel ce le-a făcut. Când te desprinzi de ele, barierele dispar. Dumnezeu nu va rata, şi nici nu a ratat vreodată, în vreo privinţă.
Decide că Dumnezeu are, dar tu nu ai dreptate în privinţa ta. El te-a creat din El, dar tot în El. Ştie ce eşti. Tine minte că nu există un al doilea în raport cu El. De aceea, nu poate să existe cineva fără Sfinţenia Lui, nici cineva nedemn de desăvârşita Lui Iubire. Nu rata funcţia pe care o ai să iubeşti într- un loc lipsit de iubire, făcut din întuneric şi amăgire, căci aşa se desfac întunericul şi amăgirea. Nu te rata nici pe tine, ci oferă-Vă în schimb - lui Dumnezeu şi ţie - neprihănitul Lui Fiu. Ca răspuns la acest mic dar de apreciere faţă de Iubirea Lui, Dumnezeu ţi-l va da, în schimbul darului tău, pe al Lui.
Înainte de-a lua orice decizii de unul singur, aminteşte-ţi că ai decis în defavoarea funcţiei pe care o ai în Cer şi gândeşte-te apoi atent dacă vrei să iei aici decizii. Funcţia pe care o ai aici e doar aceea de-a decide să nu decizi ce vrei, ca recunoaştere că nu ştii. Şi atunci, cum poţi decide ce să faci? Lasă toate deciziile în seama Celui Ce vorbeşte pentru Dumnezeu şi pentru funcţia ta, cum o cunoaşte El. Aşa te va învăţa să înlături povara îngrozitoare pe care ai luat-o asupra ta neiubindu-l pe Fiul lui Dumnezeu şi încercând să îl înveţi vinovăţie în loc de iubire. Renunţă la această încercare frenetică şi smintită ce te trişează de bucuria de-a trăi cu Dumnezeul şi Tatăl tău, şi de-a te trezi bucuros la Iubirea şi Sfinţenia Sa, care se contopesc să alcătuiască adevărul din tine, făcându-te una cu El.
Când vei învăţa cum să decizi cu Dumnezeu, toate deciziile vor deveni uşoare şi fireşti ca răsuflarea. Nu vei depune niciun efort şi vei fi îndrumat atât de uşor de parcă ai fi purtat pe o cărare liniştită vara. Numai propria ta voinţă pare să facă procesul de decizie dificil. Spiritul Sfânt nu va întârzia să îţi răspundă de fiecare dată când Îl întrebi ce să faci. El ştie. Şi îţi va spune şi ţie, iar apoi o va face pentru tine. Tu, care eşti obosit, vei vedea că în asta e ceva mai odihnitor decât somnul. Căci vinovăţia poţi să o duci cu tine în somn, dar nu şi în asta.
Nu Îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu, a Cărui Voie e să Îl cunoşti, decât dacă eşti nevinovat.
De aceea, precis eşti nevinovat. Dar, dacă nu accepţi condiţiile necesare pentru a-L cunoaşte, L-ai negat şi nu Îl recunoşti, deşi e peste tot în jurul tău. El nu poate fi cunoscut fără Fiul Lui, a cărui nevinovăţie e condiţia pentru a-L cunoaşte. A accepta că Fiul Lui e vinovat e o negare a Tatălui atât de totală, încât cunoaşterea devine imposibil de recunoscut chiar în mintea în care a pus-o Dumnezeu. De-ai asculta numai, şi de-ai învăţa cât de imposibil este acest lucru! Nu Îi conferi atribute pe care le înţelegi. Nu L-ai făcut tu, şi tot ce înţelegi nu ţine nicidecum de El.
Sarcina ta nu e să faci realitatea. Ea este fără să o faci tu, dar nu şi fără tine. Tu, care ai încercat să te lepezi de ea şi L-ai preţuit atât de puţin pe Dumnezeu, ascultă-mă vorbind pentru El şi pentru tine. Nu poţi să înţelegi ce mult te iubeşte Tatăl tău, căci nu ai nicio paralelă în experienţa lumii care să te ajute să înţelegi acest lucru. Nu există, pe pământ, nimic cu care să îl poţi compara, şi nu i se aseamănă, nici câtuşi de puţin, nimic din ce ai simţit vreodată separat de El. Tu nu poţi nici măcar să dai o binecuvântare cu perfectă blândeţe. Cum să Îl cunoşti pe Cel Ce dă veşnic şi nu ştie decât să dea?
Copiii Cerului trăiesc în lumina binecuvântării Tatălui lor, pentru că se ştiu nepăcătoşi.
Ispăşirea s-a stabilit ca mijloc de-a reda nevinovăţia în minţi care au negat-o, negându-şi astfel Cerul.
Ispăşirea te învaţă adevărata condiţie a Fiului lui Dumnezeu. Nu te învaţă ce eşti sau ce e Tatăl tău.
Spiritul Sfânt, Care ţine minte aceste lucruri pentru tine, te învaţă doar cum să înlături blocajele dintre tine şi ce cunoşti. Memoria Lui este a ta. Dacă îţi aminteşti ce ai făurit, nu îţi aduci aminte de nimic.
Amintirea realităţii e în El şi, de aceea, în tine.
Nevinovatul şi vinovatul nu sunt în stare să se înţeleagă reciproc. Fiecare îl percepe pe celălalt asemănător sie însuşi, făcându-i pe amândoi incapabili să comunice, pentru că fiecare îl vede pe celălalt diferit de felul în care se vede pe el. Dumnezeu Îi poate comunica numai Spiritului Sfânt din mintea ta, pentru că numai El împărtăşeşte cunoaşterea a ceea ce eşti cu Dumnezeu. Şi numai Spiritul Sfânt Îi poate răspunde lui Dumnezeu pentru tine, căci numai El cunoaşte ce este Dumnezeu. Celelalte lucruri pe care le-ai pus în mintea ta nu pot să existe, căci ce nu e în continuă comunicare cu Mintea lui Dumnezeu nu a existat nicicând. Comunicarea cu Dumnezeu e viaţă. Şi nimic, fără ea, nu există.

V. Cercul Ispăşirii

Singura parte a minţii tale care are realitate e partea care continuă să te lege de Dumnezeu. Vrei să se transforme toată într-un radios mesaj al Iubirii lui Dumnezeu, pe care să îl împărtăşeşti cu toţi singuraticii care L-au negat? Dumnezeu face posibil acest lucru. Vrei să Îi negi dorul de-a fi cunoscut? Ti-e dor de El, după cum I-e dor şi Lui de tine. Dorul acesta e de-a pururi neschimbător. Acceptă atunci imuabilul. Lasă în urmă lumea morţii şi întoarce-te liniştit în Cer. Nu e nimic de valoare aici şi totul e de valoare acolo. Ascultă Spiritul Sfânt şi, prin El, pe Dumnezeu. El îţi vorbeşte despre tine ţie. Nu există nicio vină în tine, căci Dumnezeu e binecuvântat în Fiul Său, după cum Fiul e binecuvântat în El.
Fiecare are un rol special în Ispăşire, dar mesajul transmis fiecăruia e întotdeauna acelaşi: Fiul lui Dumnezeu e nevinovat. Fiecare predă mesajul diferit şi îl învaţă diferit. Dar, până nu îl predă şi nu îl învaţă, va suferi durerea vagii conştienţe că adevărata lui funcţie rămâne neîndeplinită în el. Povara vinovăţiei este grea, dar Dumnezeu nu te vrea legat de ea. Planul dumnezeiesc pentru trezirea ta e tot atât de perfect pe cât e al tău de failibil. Nu ştii ce faci, dar Cel Ce ştie e cu tine.
Blândeţea Lui este a ta, şi toată iubirea pe care o împărtăşeşti cu Dumnezeu El ţi-o ţine în păstrare. Nu vrea să te înveţe decât cum să fii fericit.
Fiu binecuvântat al unui Tată pe deplin binecuvântător, bucuria a fost creată pentru tine.
Cine îl poate condamna pe cel binecuvântat de Dumnezeu? În Mintea lui Dumnezeu nu există nimic care să nu Îi împărtăşească inocenţa sclipitoare. Creaţia este extensia firească a desăvârşitei purităţi. Singura chemare pe care o ai aici e să te dedici, cu disponibilitate activă, negării vinovăţiei în toate formele ei. A acuza înseamnă a nu înţelege. Studenţii fericiţi ai Ispăşirii devin profesorii inocenţei, care e dreptul tuturor celor creaţi de Dumnezeu. Nu le refuza cele cuvenite, căci nu îi vei opri de la ele numai pe ei.
Moştenirea Împărăţiei e dreptul Fiului lui Dumnezeu, care i s-a dat în momentul creaţiei sale. Nu încerca să i-o furi, căci vei cere vinovăţie şi o vei resimţi. Fereşte-i puritatea de fiecare gând ce vrea să i-o fure şi să o ţină departe de privirea lui. Adu inocenţa la lumină, ca răspuns la chemarea Ispăşirii. Nu lăsa puritatea să rămână ascunsă niciodată, ci las-o să împrăştie vălurile grele de vinovăţie în care Fiul lui Dumnezeu s-a ascuns de propria-i privire.
Aici suntem uniţi cu toţii în Ispăşire; nimic altceva nu ne poate uni în lumea aceasta. Aşa se va stinge lumea separării şi se va reda deplina comunicare dintre Tată şi Fiu. Miracolul recunoaşte nevinovăţia, care precis a fost negată din moment ce a produs nevoia vindecării. Nu te opri de la această recunoaştere bucuroasă, căci în ea stă speranţa fericirii şi a eliberării de orice fel de suferinţă.
Există oare cineva care nu doreşte să scape de durere? Poate că nu a învăţat deocamdată cum să schimbe vinovăţia cu inocenţa, nici cum să realizeze că numai prin acest schimb îşi poate însuşi eliberarea de durere. Dar cei ce nu au reuşit să înveţe trebuie învăţaţi, nu atacaţi. A-i ataca pe cei ce au nevoie să fie învăţaţi înseamnă a nu reuşi să înveţi de la ei.
Profesorii inocenţei, fiecare în felul lui, s-au reunit, preluându-şi rolul în programa unificată a Ispăşirii. Nu există unitate a obiectivelor predării în afară de aceasta. Nu există conflict în această programă, care are o singură ţintă, indiferent cum e predată. Fiecare efort depus în numele ei e oferit în scopul exclusiv al eliberării de vinovăţie, spre slava eternă a lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale. Şi fiecare lecţie ce trimite la asta trimite direct la Cer şi la pacea lui Dumnezeu. Nu există durere, nici încercare, nici frică pe care să nu le poată înfrânge predarea acestei lecţii. Puterea lui Dumnezeu Însuşi sprijină predarea acestei lecţii şi îi garantează rezultatele nelimitate.
Uneşte-ţi propriile eforturi la puterea ce nu poate da greş şi duce neîndoios la pace.
Nimeni nu poate rămâne neatins de o lecţie ca asta. Nu te vei vedea mai presus de puterea lui Dumnezeu dacă predai doar asta. Nu vei fi scutit de efectele acestei lecţii preasfinte, care nu urmăreşte decât să redea ce e dreptul creaţiei lui Dumnezeu. De la toţi cărora le acorzi eliberarea de vinovăţie îţi vei învăţa, inevitabil, inocenţa. Cercul Ispăşirii nu are sfârşit. Şi vei primi tot mai multă încredere din includerea ta sigură în cerc, cu toţi cei pe care îi aduci să stea în siguranţa şi în pacea lui desăvârşită.
Pace, aşadar, tuturor celor ce devin profesori ai păcii. Căci pacea e recunoaşterea purităţii desăvârşite, din care nimeni nu e exclus. În acest cerc sfânt sunt toţi cei creaţi de Dumnezeu ca Fiu al Său. Bucuria e atributul lui unificator, nimeni nefiind lăsat pe dinafară, să îndure vinovăţia de unul singur. Puterea lui Dumnezeu îi trage pe toţi în îmbrăţişarea sigură a iubirii şi a unirii sale. Stai liniştit în acest cerc şi atrage toate minţile torturate să ţi se alăture în siguranţa păcii şi a sfinţeniei sale. Rămâi cu mine în el, ca profesor de Ispăşire, nu de vinovăţie.
Binecuvântat eşti tu, care predai cu mine. Puterea noastră nu vine de la noi, ci de la Tatăl nostru. În nevinovăţie Îl cunoaştem, după cum ne cunoaşte şi El nevinovaţi. Eu stau în acest cerc, chemându-te la pace. Predă pace cu mine şi stai cu mine pe pământ sfânt. Aminteşte-ţi pentru toţi puterea pe care le-a dat-o Tatăl vostru. Nu crede că nu poţi preda desăvârşita Lui pace. Nu sta pe dinafară, ci mi te alătură în cerc. Nu rata singurul scop la care te cheamă ce predau. Redă-I lui Dumnezeu Fiul aşa cum l-a creat, învăţându-l inocenţa lui.
Răstignirea nu a avut niciun rol în Ispăşire. Numai învierea a devenit rolul meu în ea.
Acesta e simbolul eliberării de vinovăţie prin nevinovăţie. Pe cel pe care îl percepi vinovat îl vei răstigni.
Dar celui pe care îl vezi nevinovat îi vei da nevinovăţie. Răstignirea e întotdeauna ţelul eului. El îi vede vinovaţi pe toţi şi, condamnându-i, vrea să ucidă. Spiritul Sfânt vede numai nevinovăţie şi, cu blândeţea Lui, vrea să elibereze de toată frica şi să restabilească domnia iubirii. Puterea iubirii stă în blândeţea Lui, care e dumnezeiască şi, de aceea, nu poate nici să răstignească, nici să fie răstignită. Templul pe care îl refaci devine altarul tău, căci s-a reconstruit prin tine. Şi tot ce Îi dai lui Dumnezeu e al tău. Aşa creează El şi tot aşa trebuie să refaci şi tu.
Pe toţi pe care îi vezi fie îi pui în cercul sfânt al Ispăşirii, fie îi laşi pe dinafară, judecându-i buni de răstignit sau de izbăvit. Dacă îi aduci în cercul purităţii, vei rămâne cu ei acolo. Dacă îi laşi pe dinafară, li te vei alătura acolo. Nu judeca decât în liniştea care nu vine de la tine. Refuză să accepţi că cineva este lipsit de binecuvântarea Ispăşirii şi adu-l în ea prin binecuvântarea ta. Sfinţenia trebuie împărtăşită, căci în ea stă tot ce o face sfântă. Vino bucuros în cercul sfânt şi priveşte-i în pace pe toţi cei ce se cred pe dinafară. Nu alunga pe nimeni, căci aici este ce caută cu toţii, laolaltă cu tine. Vino, hai să ne alăturăm lor în locul sfânt al păcii care e pentru noi toţi, uniţi cu toţii în Cauza păcii.

VI. Lumina comunicării

Călătoria pe care o întreprindem împreună este înlocuirea întunericului cu lumina, a ignoranţei cu înţelegerea. Nimic din ce înţelegi nu e înfricoşător. Numai în întuneric şi în ignoranţă percepi înspăimântătorul şi te fereşti de el, retrăgându-te în şi mai mult întuneric. Şi totuşi, numai ce e ascuns poate îngrozi, nu prin ce e, ci prin ascunzimea de care dă dovadă. Obscurul e înfricoşător pentru că nu îi înţelegi semnificaţia. Dacă ai înţelege-o, ar fi clară şi nu ai mai fi în întuneric. Nimic nu are o valoare ascunsă, căci lucrurile ascunse nu pot fi împărtăşite şi, de aceea, valoarea lor este necunoscută.
Lucrurile ascunse sunt despărţite, dar valoarea stă întotdeauna într-o apreciere comună. Ce e tăinuit nu poate fi iubit şi, de aceea, trebuie să înspăimânte.
Lumina liniştită în care sălăşluieşte în tine Spiritul Sfânt e pur şi simplu o deschidere perfectă, în care nimic nu se ascunde şi, de aceea, nimic nu înspăimântă. Atacul va ceda mereu în faţa iubirii dacă e adus la iubire, şi nu e ascuns de ea. Nu există întuneric pe care să nu îl împrăştie lumina iubirii, decât dacă e ascuns de binefacerea iubirii. Lucrul pe care îl fereşti de iubire nu îi poate împărtăşi puterea de vindecare, pentru că l-ai desprins de ea şi l-ai ţinut în întuneric. Santinelele întunericului îl păzesc cu atenţie; şi tu, care ai făcut din nimic aceşti paznici ai iluziei, te temi acum de ei.
Vrei să continui să acorzi putere imaginară acestor idei ciudate de siguranţă? Ele nu sunt nici sigure, nici nesigure. Nu protejează, nici nu atacă. Nu fac absolut nimic, nefiind absolut nimic. Ele fiind păzitoarele întunericului şi ale ignoranţei, va trebui să apelezi la ele numai pentru frică, pentru că tot ce ţin în obscuritate este înfricoşător. Desprinde-te însă de ele, şi ce a fost înfricoşător nu va mai fi.
Fără protecţia obscurităţii, rămâne numai lumina iubirii, căci numai ea are înţeles şi poate trăi în lumină.
În rest, totul trebuie să dispară.
Moartea cedează vieţii pur şi simplu pentru că distrugerea nu e adevărată. Lumina nevinovăţiei spulberă vinovăţia pentru că, atunci când sunt aduse laolaltă, adevărul uneia trebuie să facă deosebit de clară falsitatea opusului său. Nu ţine vinovăţia şi nevinovăţia despărţite una de cealaltă, căci credinţa că le poţi avea pe amândouă e lipsită de înţeles. Ţinându-le despărţite, nu ai făcut decât să le confunzi una cu cealaltă şi să le pierzi înţelesul. Şi, de aceea, nu îţi dai seama că numai una are înţeles. Cealaltă e un nonsens.
Ai considerat separarea un mijloc de sistare a comunicării cu Tatăl tău. Spiritul Sfânt o reinterpretează ca mijloc de restabilire a lucrului pe care nu ai reuşit să îl sistezi, dar ai reuşit să îl pui în obscuritate. Toate lucrurile făcute de tine îi sunt de folos Lui, în vederea scopului Său preasfânt. El ştie că nu eşti separat de Dumnezeu, dar percepe în mintea ta multe care te fac să crezi că eşti separat. Te toate acestea - şi nimic altceva - vrea să le separe de tine. Vrea să te înveţe cum să foloseşti în avantajul tău puterea de decizie, pe care ai făcut-o în locul puterii de creaţie. Tu, care ai făcut-o pentru a te răstigni, trebuie să înveţi de la El cum să o aplici sfintei cauze a refacerii.
Tu, care vorbeşti în simboluri obscure şi ocolite, nu înţelegi limba pe care ai făcut-o. Nu are înţeles, căci scopul ei nu e comunicarea, ci subminarea ei. Dacă scopul limbii e comunicarea, cum poate limba aceasta să însemne ceva? Dar, până şi acest efort ciudat şi anormal de-a comunica necomunicând conţine destulă iubire să o facă semnificativă dacă Interpretul ei nu e cel ce a făcut-o.
Tu, care ai făcut-o, nu exprimi decât conflict, de care Spiritul Sfânt vrea să te elibereze. Lasă pe seama Lui ce vrei să comunici. El îţi va interpreta totul cu desăvârşită claritate, căci ştie cu Cine eşti într-o desăvârşită comunicare.
Nu ştii ce spui şi, de aceea, nu ştii ce ţi se spune. Dar Interpretul tău percepe înţelesul în limba ta străină. El nu va încerca să comunice ce nu are înţeles. Dar va desprinde tot ce are înţeles, îndepărtând restul şi oferind adevărata ta comunicare celor ce vor să comunice la fel de adevărat cu tine. Tu vorbeşti două limbi deodată, iar asta trebuie să ducă la neinteligibilitate. Dar, dacă una nu înseamnă nimic şi cealaltă înseamnă totul, numai aceea e posibilă în scopul comunicării. Cealaltă nu face decât să o perturbe.
Funcţia Spiritului Sfânt e întru totul comunicarea. El trebuie, de aceea, să înlăture orice perturbă comunicarea pentru a o reface. De aceea, să nu Îi ascunzi nicio sursă de perturbare, căci El nu îţi va ataca santinelele. Adu-le însă la El şi lasă-I blândeţea să te înveţe că, în lumină, nu sunt înfricoşătoare şi că nu pot servi la paza uşilor întunecate în spatele cărora se ascunde, cu grijă, absolut nimic. Trebuie să deschidem toate uşile şi să lăsăm lumina să se reverse înăuntru. Nu există camere ascunse în templul lui Dumnezeu. Porţile lui sunt larg deschise să Îi întâmpine Fiul. Nimeni nu poate să nu vină unde l-a chemat Dumnezeu, dacă nu îşi închide singur uşa la întâmpinarea Tatălui său.

VII. Împărtăşirea percepţiei cu Spiritul Sfânt

Ce vrei? Lumina sau întunericul, cunoaşterea sau ignoranţa sunt ale tale, dar nu amândouă. Opuşii trebuie reuniţi, nu despărţiţi. Căci separarea lor e numai în mintea ta şi sunt reconciliaţi prin unire, ca tine. În unire, tot ce nu e real trebuie să dispară, căci adevărul e unire. Aşa cum întunericul dispare în lumină, tot aşa şi ignoranţa se stinge când apare cunoaşterea. Percepţia este mijlocul prin care ignoranţa e adusă la cunoaştere. Dar percepţia trebuie să fie lipsită de amăgire, căci devine altfel mesagerul ignoranţei, şi nu un ajutor în căutarea adevărului.
Căutarea adevărului nu e decât onesta căutare a tot ce perturbă adevărul. Adevărul este.
Nu poate fi nici pierdut, nici căutat, nici găsit. El este, indiferent unde eşti, fiind în tine. Pentru tine însă, el poate fi real sau fals, recunoscut sau nerecunoscut. Dacă îl ascunzi, îţi devine ireal pentru că l-ai ascuns şi te-ai înconjurat de frică. Sub fiecare piatră unghiulară a fricii pe care ţi-ai ridicat smintitul sistem de convingeri stă ascuns adevărul. Dar nu poţi să cunoşti acest lucru, căci - ascunzând adevărul în frică - nu vezi niciun motiv să crezi că, cu cât te uiţi mai mult la frică, cu atât o vezi mai puţin şi îţi devine mai clar ceea ce încearcă să ascundă.
Nu e posibil să convingi necunoscătorii că sunt cunoscători. Din punctul lor de vedere, nu e adevărat. Dar e adevărat pentru că Dumnezeu cunoaşte acest lucru. E limpede că avem de-a face cu două puncte de vedere opuse privind ce sunt "necunoscătorii". Pentru Dumnezeu, necunoaşterea e imposibilă. Prin urmare, ea nu e un punct de vedere, ci o credinţă în ceva ce nu există. Necunoscătorii nu au decât această credinţă şi, prin ea, se înşeală în privinţa lor. S-au definit aşa cum nu au fost creaţi.
Creaţia lor nu a fost un punct de vedere, ci o certitudine. Incertitudinea adusă la certitudine nu păstrează nicio condamnare a realităţii.
Am scos în evidenţă, până acum, aducerea nedezirabilului la dezirabil; ce nu vrei la ce vrei. Îţi vei da seama că mântuirea trebuie să îţi parvină în acest fel, dacă stai să te gândeşti ce e disociaţia. Disociaţia e un proces de gândire distorsionat, cu ajutorul căruia se menţin concomitent două sisteme de convingeri care nu pot coexista. Dacă sunt reunite, devine imposibil să fie acceptate amândouă. Dar, dacă unul e ţinut în întuneric, ferit de celălalt, separarea lor pare să le ţină vii pe amândouă şi egale ca realitate. Unirea lor devine astfel sursa fricii, căci - dacă se întrunesc - unul dintre ele nu va putea să fie acceptat. Nu le poţi avea pe amândouă, căci se neagă reciproc. Separat, faptul acesta se pierde din vedere, căci fiecare în parte, într-un loc separat, poate fi crezut cu fermitate.
Reuneşte-le, şi faptul deplinei lor incompatibilităţi îţi va fi evident numaidecât. Unul va dispărea, pentru că celălalt va fi văzut în acelaşi loc.
Lumina nu poate intra în întuneric când o minte crede în întuneric şi nu vrea să se desprindă de el. Adevărul nu luptă cu ignoranţa şi iubirea nu atacă frica. Ce nu are nevoie de protecţie nu se apără. Apărarea e invenţia ta. Dumnezeu nu o cunoaşte. Spiritul Sfânt foloseşte mecanismele de apărare în folosul adevărului doar pentru că le-ai făcut împotriva acestuia. Felul în care le percepe El, potrivit scopului Său, le schimbă pur şi simplu într-o invitaţie adresată lucrului pe care l-ai atacat cu ele.
Mijloacele de apărare, ca toate câte ai făurit, trebuie îndreptate cu blândeţe spre binele tău, traduse de Spiritul Sfânt din mijloace de autodistrugere în mijloace de conservare şi eliberare. Sarcina Lui e colosală, dar puterea lui Dumnezeu este cu El. De aceea, pentru El este atât de uşoară, încât s-a îndeplinit în clipa în care I s-a dat de îndeplinit pentru tine. Nu îţi amâna revenirea la pace întrebându-te cum poate El să realizeze ce I-a cerut Dumnezeu. Lasă asta pe seama Celui Care ştie. Nu ţi se cere să împlineşti sarcini colosale. Nu ţi se cere să faci decât puţinul pe care ţi-l sugerează El, având doar atât de puţină încredere în El cât e necesar să crezi că, dacă ţi-o cere El, o poţi face. Vei vedea cât de uşor se poate îndeplini tot ce îţi cere.
Spiritul Sfânt îţi cere doar un lucru: să Îi aduci fiecare secret pe care l-ai zăvorât de El.
Deschide-I fiecare uşă şi pofteşte-L să intre în întuneric şi să îl împrăştie cu lumina Lui. La cererea ta, El intră cu bucurie. Şi aduce lumină în întuneric, dacă Îi faci întunericul accesibil. Dar nu poate vedea ce Îi ascunzi. El vede pentru tine şi, dacă nu priveşti cu El, nu poate să vadă. Viziunea lui Cristos nu e numai pentru El, ci pentru El cu tine. Adu-I, aşadar, toate gândurile întunecate şi secrete, şi priveşte-le cu El.
El deţine lumina, iar tu, întunericul. Ele nu pot coexista când Vă uitaţi Amândoi la ele. Judecata Lui trebuie să prevaleze, şi ţi-o va da când îţi vei uni percepţia cu a Lui.
Vederea efectuată împreună cu El e modul în care înveţi să împărtăşeşti cu El interpretarea percepţiei ce duce la cunoaştere. Nu poţi să vezi singur. Împărtăşirea percepţiei cu Cel pe Care ţi L-a dat Dumnezeu te învaţă cum să recunoşti ce vezi. E recunoaşterea faptului că niciunul dintre lucrurile pe care le vezi nu are înţeles de unul singur. Vederea efectuată împreună cu El îţi va arăta că tot înţelesul, inclusiv al tău, nu e dobândit văzând dublu, ci fuzionând totul, cu blândeţe, într-un singur înţeles, într-un singur sentiment şi într-un singur scop. Dumnezeu are un singur scop pe care îl împărtăşeşte cu tine. Viziunea singulară pe care ţi-o oferă Spiritul Sfânt îţi va aduce în minte această unitate cu o claritate şi o strălucire atât de intense, încât nu vei putea dori, pentru nimic în lume, să nu accepţi ce vrea Dumnezeu să ai. Priveşte-ţi voia, acceptând-o ca a Sa, cu toată Iubirea Sa acceptată ca a ta. Ţie să îţi fie toată cinstea, prin El; şi, prin El, lui Dumnezeu.

VIII. Sfântul loc de întâlnire

În întuneric ai făcut obscură slava pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi puterea cu care Şi-a înzestrat Fiul nevinovat. Toate acestea stau ascunse în fiecare loc întunecat, învăluit în vinovăţie şi în sumbra negare a inocenţei. În spatele întunecatelor uşi pe care le-ai închis nu e nimic, pentru că nimic nu poate face obscur darul lui Dumnezeu. Închiderea uşilor e ceea ce perturbă recunoaşterea puterii lui Dumnezeu ce străluceşte în tine. Nu îţi alunga puterea din minte, ci lasă tot ce îţi ascunde slava să fie adus la judecata Spiritului Sfânt, unde să se şi desfacă. Pe cine vrea să mântuiască El întru slavă e mântuit întru ea. El I-a făgăduit Tatălui că prin El vei fi eliberat de micime întru slavă. Şi e cât se poate de credincios făgăduinţei făcute lui Dumnezeu, căci El împărtăşeşte cu Dumnezeu făgăduinţa care I s-a dat să o împărtăşească cu tine.
El continuă să o împărtăşească, pentru tine. Şi va înlocui tot ce făgăduieşte altceva, mare sau mic, oricât de mult sau de puţin ar valora, cu singura făgăduinţă ce I s-a dat să o depună pe altarul Tatălui tău şi al Fiului Său. Fără Fiul Său, niciun altar nu Îi este închinat lui Dumnezeu. Şi toate lucrurile aduse aici care nu sunt la fel de demne de Amândoi vor fi înlocuite de daruri întru totul acceptabile Tatălui şi Fiului. Poţi oare să Îi oferi lui Dumnezeu vinovăţia? Nu poţi, atunci, să i-o oferi nici Fiului Său.
Căci nu sunt separaţi, şi Darurile făcute Unuia I se oferă Celuilalt. Nu Îl cunoşti pe Dumnezeu pentru că nu ştii acest lucru. Şi totuşi, Îl cunoşti pe Dumnezeu şi ştii şi acest lucru. Toate acestea sunt în siguranţă în tine, unde străluceşte Spiritul Sfânt. El nu străluceşte în diviziune, ci în locul de întâlnire în care Dumnezeu, unit cu Fiul Său, îi vorbeşte Fiului Său prin El. Comunicarea între ce nu poate fi divizat nu poate înceta. Sfântul loc de întâlnire al Tatălui neseparat de Fiu e în Spiritul Sfânt şi în tine. Aici e de- a dreptul imposibilă perturbarea comunicării pe care Dumnezeu Însuşi o voieşte cu Fiul Său. Continuă şi neîntreruptă, iubirea se revarsă constant între Tată şi Fiu, după cum vor Amândoi. Şi aşa şi este.
Nu îţi lăsa mintea să rătăcească pe culoare întunecate, departe de centrul luminii. Tu şi fratele tău puteţi alege să vă purtaţi pe drumuri greşite, dar puteţi fi reuniţi doar de Călăuza desemnată pentru voi. El vă va duce negreşit acolo unde Dumnezeu şi Fiul Său vă aşteaptă recunoaşterea. Ei sunt uniţi în a vă dărui unitatea, înaintea căreia toată separarea dispare. Uneşte-te cu ce eşti. Nu te poţi uni decât cu realitatea. Slava lui Dumnezeu şi a Fiului Său îţi aparţin cu adevărat. Ele nu au opus şi nu îţi poţi acorda nimic altceva.
Nu există substitut pentru adevăr. Iar adevărul îţi va limpezi acest lucru când vei fi adus în locul în care trebuie să te întâlneşti cu adevărul. Iar acolo trebuie să fii condus, prin blânda înţelegere care nu te poate duce altundeva. Unde e Dumnezeu eşti şi tu. Acesta este adevărul. Nimic nu poate preschimba în necunoaştere cunoaşterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Tot ce a creat Dumnezeu îşi cunoaşte Creatorul. Căci aşa e înfăptuită creaţia de Creator şi de creaţiile Sale. În sfântul loc de întâlnire, Tatăl se contopeşte cu creaţiile Sale şi creaţiile Fiului Său se contopesc cu Ei. Există o singură legătură care îi uneşte pe toţi, ţinându-I în unitatea din care vine creaţia.
Legătura cu care Se uneşte Tatăl cu cei cărora le dă puterea de-a crea nu poate fi desfiinţată niciodată. Cerul însuşi e unirea cu toată creaţia şi cu singurul ei Creator. Iar Cerul rămâne Voia lui Dumnezeu în ce te priveşte. Cu excepţia acestuia, nu pune alte daruri pe altarele tale, căci nimic nu poate coexista cu acesta. Aici, micile tale prinosuri se contopesc cu darul lui Dumnezeu, şi numai ce e demn de Tatăl va fi acceptat de către Fiu, căruia îi şi este hărăzit. Cui Dumnezeu Însuşi i Se dă, Dumnezeu îi este dat. Micile tale daruri vor dispărea pe altar, unde Şi l-a pus pe-al Său.

IX. Reflecţia sfinţeniei

Ispăşirea nu face sfânt. Sfânt ai fost creat. Ea nu face decât să aducă nesfinţenia la sfinţenie; sau ce ai făcut din tine la ce eşti. Aducerea iluziei la adevăr, sau a eului la Dumnezeu, este singura funcţie a Spiritului Sfânt. Nu feri de Tatăl tău ce ai făcut din tine, căci ascunderea acestui lucru te-a costat cunoaşterea Lui şi a ta. Cunoaşterea este în siguranţă, dar - separat de ea - unde e siguranţa ta? Facerea timpului pentru a înlocui veşnicia a stat în decizia de-a nu fi cum eşti. Aşa că adevărul a fost făcut trecut şi prezentul a fost dedicat iluziei. Iar trecutul a fost schimbat şi el şi pus între acum şi ce-a fost dintotdeauna. Trecutul pe care ţi-l aminteşti nu a fost nicicând şi nu reprezintă decât negarea a ce a fost dintotdeauna.
Aducerea eului la Dumnezeu nu e decât aducerea greşelii la adevăr, unde e corectată pentru că e opusul a ceea ce întâlneşte. E desfăcută pentru că contradicţia nu mai poate ţine. Oare cât poate să ţină contradicţia când i s-a dezvăluit cu claritate caracterul imposibil? Ce dispare în lumină nu e atacat. Ci dispare pur şi simplu, pentru că nu e adevărat. Diferite realităţi sunt lipsite de înţeles, căci realitatea trebuie să fie una. Nu se poate schimba cu timpul, dispoziţia sau întâmplarea. Caracterul ei neschimbător e cel ce o face reală. Asta nu poate fi desfăcut. Desfacerea e pentru irealitate. Iar această realitate îţi va fi de ajuns.
Fiind pur şi simplu ce e, adevărul te eliberează de tot ce nu e adevăr. Ispăşirea este atât de blândă, încât nu trebuie decât să îi şopteşti, şi toată puterea ei îţi va sări în sprijin şi în ajutor. Nu eşti slab cu Dumnezeu alături. Dar, fără El, nu eşti nimic. Ispăşirea ţi-L oferă pe Dumnezeu. Darul pe care l-ai refuzat, El îl ţine în tine. Spiritul Sfânt ţi-l ţine acolo. Dumnezeu nu Şi-a părăsit altarul, deşi cei ce Îl venerează au pus pe altar alţi dumnezei. Templul continuă să fie sfânt, căci Prezenţa care sălăşluieşte în el e Sfinţenia.
În templu, Sfinţenia aşteaptă liniştită revenirea celor ce o iubesc. Prezenţa ştie că vor reveni la puritate şi la graţie. Graţia lui Dumnezeu îi va face să intre cu blândeţe şi le va acoperi toată senzaţia durerii şi a pierderii cu nepieritoarea asigurare a Iubirii Tatălui lor. Acolo, frica de moarte va fi înlocuită cu bucuria vieţii. Căci Dumnezeu e viaţă, iar locul lor este în viaţă. Viaţa e la fel de sfântă ca Sfinţenia care a creat-o. Prezenţa Sfinţeniei trăieşte în tot ce este viu, căci Sfinţenia a creat viaţa şi nu părăseşte ce a creat să fie sfânt ca Ea.
În lumea aceasta poţi deveni o oglindă imaculată în care Sfinţenia Creatorului tău se răsfrânge din tine la toţi din jurul tău. Poţi reflecta Cerul aicea. Dar să nu îţi întunece oglinda ce ţine în ea reflecţia lui Dumnezeu nicio reflecţie a chipurilor altor dumnezei. Pământul poate să reflecte Cerul sau iadul; Dumnezeu sau eul. Nu trebuie decât să laşi oglinda curată şi să ştergi toate chipurile întunecimii ascunse pe care le-ai desenat pe suprafaţa ei. Dumnezeu Se va răsfrânge El Însuşi pe suprafaţa ei. Numai reflecţia Lui clară poate fi percepută pe suprafaţa ei.
Reflecţiile se văd în lumină. În întuneric ele sunt obscure, şi înţelesul lor pare să stea mai degrabă în interpretări labile decât în ele înseşi. Reflecţia lui Dumnezeu nu are nevoie de interpretare.
Este clară. Şterge oglinda, şi nimeni nu va putea să nu înţeleagă mesajul care se răsfrânge din ceea ce oglinda le arată tuturor. E mesajul pe care Spiritul Sfânt îl prezintă oglinzii ce e în fiecare. Şi fiecare îl recunoaşte căci a fost învăţat că are nevoie de el, dar nu ştie unde să se uite ca să îl găsească. Lasă-l, aşadar, să îl vadă în tine şi să îl împărtăşească cu tine.
Dacă ai putea să realizezi, şi o singură clipită, puterea de vindecare pe care o poate aduce lumii întregi reflecţia lui Dumnezeu, strălucind în tine, ai arde de nerăbdare să ştergi oglinda minţii tale să primeşti chipul sfinţeniei ce vindecă lumea. Chipul sfinţeniei ce străluceşte în mintea ta nu e obscur şi nu se va schimba. Înţelesul ei pentru cei ce o văd nu e obscur, căci toată lumea îl percepe ca fiind acelaşi. Toţi îşi aduc diferitele probleme la lumina ei vindecătoare, şi toate problemele lor găsesc acolo numai vindecare.
Reacţia sfinţeniei la orice formă de greşeală e mereu aceeaşi. Nu există contradicţie în ce suscită ea. Singura ei reacţie e vindecarea, indiferent ce i se aduce. Cei ce au învăţat să ofere numai vindecare, datorită reflecţiei sfinţeniei din ei, sunt în sfârşit gata pentru Cer. Acolo, sfinţenia nu e o reflecţie, ci condiţia efectivă a ce nu le-a fost decât reflectat aici. Dumnezeu nu e un chip, iar creaţiile Lui - ca parte a Lui - Îl cuprind în adevăr. Ele nu numai că reflectă adevărul, dar şi sunt adevărul.

X. Egalitatea miracolelor

Când nu mai rămâne nicio percepţie între Dumnezeu şi creaţiile Lui, sau între copiii Lui şi ai lor, cunoaşterea creaţiei trebuie să se continue la nesfârşit. Reflecţiile pe care le accepţi în oglinda minţii tale în timp nu fac decât să apropie sau să îndepărteze veşnicia. Dar veşnicia însăşi depăşeşte timpul tot. Întinde-te în afara lui şi atinge-o, cu ajutorul reflecţiei pe care o are ea în tine. Şi trece-vei din timp în sfinţenie, cu aceeaşi certitudine cu care reflecţia sfinţeniei face apel la toţi să se lepede total de vinovăţie. Reflectă aici pacea Cerului şi du la Cer lumea aceasta. Căci reflecţia adevărului îi trage pe toţi la adevăr, iar ei, intrând în el, lasă în urmă toate reflecţiile.
În Cer realitatea e împărtăşită, şi nu reflectată. Împărtăşindu-i reflecţia aici, adevărul ei devine singura percepţie pe care o acceptă Fiul lui Dumnezeu. Aşa i se dezvăluie amintirea Tatălui său şi nu mai poate fi satisfăcut decât cu propria lui realitate. Tu, pe pământ, nu ai noţiunea nelimitatului, căci lumea în care pari să trăieşti e o lume a limitelor. În lumea aceasta, nu e adevărat că se poate petrece ceva fără o ordine a dificultăţii. Miracolul, de aceea, are o funcţie unică şi este motivat de un unic Profesor, Care aduce legile unei alte lumi la aceasta. Miracolul e singurul lucru pe care îl poţi face care transcende ordinea, nefiind bazat pe diferenţe, ci pe egalitate.
Miracolele nu se iau la întrecere între ele, şi numărul celor pe care le poţi face e nelimitat.
Ele pot fi simultane şi nenumărate. Nu e un lucru greu de înţeles, odată ce le concepi posibile. Ce e mai greu de priceput e lipsa ordinii dificultăţii ce defineşte un miracol ca pe ceva ce trebuie să vină de altundeva, şi nu de aici. Din punctul de vedere al lumii, aşa ceva este cu neputinţă.
Poate ţi-ai dat seama de lipsa oricărei întreceri între gândurile tale, care - deşi pot fi în conflict - pot avea loc concomitent şi în număr mare. De fapt, poate eşti atât de obişnuit cu asta, încât nu te surprinde. În acelaşi timp însă, eşti obişnuit să îţi clasifici unele gânduri ca fiind mai importante, mai mari sau mai bune, mai înţelepte, sau mai productive şi mai valoroase decât altele. Lucrul acesta e adevărat în privinţa gândurilor ce trec prin mintea celor care cred că trăiesc separat. Căci unele sunt reflecţii ale Cerului, în timp ce altele sunt motivate de eu, care doar pare să gândească.
Rezultatul e o configuraţie în continuă schimbare, ce nu cunoaşte nici linişte, şi nici repaus. Se schimbă neîncetat pe suprafaţa oglinzii minţii tale, pe care reflecţiile Cerului durează doar o clipă şi se sting, când le acoperă întunericul. Unde a fost lumină, întunericul o înlătură într-o clipită, iar configuraţiile alternante de lumină şi întuneric îţi trec repede şi constant prin minte. Puţina sănătate mintală ce ţi-a mai rămas rezistă datorită unui sentiment de ordine stabilit de tine. Dar tocmai faptul că poţi face asta şi poţi pune un pic de ordine în haos îţi arată că nu eşti un eu şi că trebuie să existe în tine mai mult decât un eu. Căci eul este haos şi, dacă ar reprezenta tot ce eşti, nicio ordine nu ar fi cu putinţă. Dar, deşi ordinea pe care o impui minţii tale limitează eul, ea te limitează şi pe tine. A ordona înseamnă a judeca şi a aranja prin judecată. De aceea, ea nu e funcţia ta, ci a Spiritului Sfânt.
Îţi va părea dificil să înveţi că nu ai pe ce bază să îţi ordonezi gândurile. Spiritul Sfânt îţi predă această lecţie, dându-ţi exemple strălucite de miracole pentru a-ţi arăta că modul în care ordonezi tu e greşit, dar că ţi se dă unul mai bun. Miracolul oferă exact aceeaşi reacţie la fiecare strigăt de ajutor. El nu judecă strigătul. Ci recunoaşte pur şi simplu ce e, şi răspunde în consecinţă. El nu stă să analizeze care strigăt e mai tare, mai mare sau mai important. Te întrebi, poate, cum de ţi se cere tocmai ţie, care eşti încă legat de judecată, să faci ceva ce nu necesită propria ta judecată. Răspunsul este foarte simplu. Puterea lui Dumnezeu, nu a ta, dă naştere la miracole. Miracolul însuşi nu e decât martorul că ai puterea lui Dumnezeu în tine. Iată de ce miracolul îi binecuvântează în mod egal pe toţi cei ce iau parte la el şi, tot de aceea, la el iau parte toţi. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată. Şi, fiind întotdeauna maximală, ea oferă totul fiecărui strigăt din partea oricui. Nu există ordine a dificultăţii aici.
Unui strigăt de ajutor i se dă ajutor.
Singura judecată implicată este o împărţire în două categorii, efectuată de Spiritul Sfânt: o categorie a iubirii şi, cealaltă, strigătul după iubire. Tu nu poţi efectua această împărţire în siguranţă, pentru că eşti mult prea derutat atât să recunoşti iubirea, cât şi să crezi că restul nu e decât un strigăt după iubire. Eşti mult prea legat de formă, şi nu de conţinut. Ceea ce consideri tu conţinut nu e deloc conţinut. E doar formă, şi nimic altceva. Căci nu reacţionezi de fapt la ce îţi oferă un frate, ci doar la percepţia particulară prin care ce îţi oferă fratele respectiv e judecat de către eu.
Eul e incapabil să înţeleagă conţinutul şi e total dezinteresat de el. Pentru eu, dacă forma e acceptabilă, conţinutul precis este şi el. Altfel, va ataca forma. Dacă îţi închipui că înţelegi ceva din "dinamica" eului, dă-mi voie să te asigur că nu înţelegi nicio frântură. Căci, de la tine pornire, nu l-ai putea înţelege. Studiul eului nu este studiul minţii. De fapt, eului îi place să se studieze şi aprobă întru totul iniţiativele studenţilor care vor să îl "analizeze", aprobându-i astfel importanţa. Dar ei nu studiază decât o formă cu un conţinut lipsit de înţeles. Căci profesorul lor nu are noimă, deşi e atent să ascundă acest fapt în spatele unor cuvinte pompoase, dar lipsite de orice coerenţă când sunt puse cap la cap.
Lucrul acesta este caracteristic pentru judecăţile eului. Separat, ele par coerente, dar - dacă le pui cap la cap - sistemul de gândire care rezultă din reunirea lor este incoerent şi complet haotic. Căci forma nu este suficientă pentru înţeles, iar lipsa fundamentală de conţinut face imposibil un sistem coeziv. Separarea rămâne, de aceea, condiţia predilectă a eului. Căci nimeni nu poate să judece eul de unul singur. Dar, unde sunt doi sau mai mulţi adunaţi în căutarea adevărului, eul nu îşi mai poate apăra lipsa de conţinut. Însăşi uniunea lor le spune că nu este adevărat.
E imposibil să îţi aduci aminte de Dumnezeu în secret şi singur. Căci amintirea Lui înseamnă că nu eşti singur şi eşti dispus să îţi aminteşti asta. Nu îţi face gânduri pentru tine, căci niciunul dintre gândurile pe care le deţii nu este pentru tine. Dacă vrei să îţi aduci aminte de Tatăl tău, lasă Spiritul Sfânt să îţi ordoneze gândurile şi să îţi dea doar răspunsul cu care îţi răspunde El. Ca tine, toată lumea caută iubire, dar nu o cunoaşte dacă nu se uneşte cu tine în căutarea ei. Dacă întreprindeţi căutarea împreună, aduceţi cu voi o lumină atât de puternică, încât ce vedeţi capătă înţeles. Călătoria de unul singur eşuează pentru că a exclus tocmai ce vrea să găsească.
Aşa cum Dumnezeu comunică cu Spiritul Sfânt din tine, tot aşa şi Spiritul Sfânt Îi traduce comunicările prin tine, ca să le poţi înţelege. Dumnezeu nu are comunicări secrete, pentru că tot ce vine de la El e cât se poate de deschis şi de accesibil tuturor, din moment ce este pentru toţi. Nimic nu trăieşte în secret, şi ce vrei să ascunzi de Spiritul Sfânt nu e nimic. Fiecare interpretare pe care o faci pe seama unui frate e lipsită de sens. Lasă Spiritul Sfânt să ţi-l arate şi să te înveţe atât iubirea lui, cât şi strigătul lui după iubire. Nici mintea lui, nici a ta nu deţin mai mult de aceste două ordini de gândire.
Miracolul e recunoaşterea veridicităţii acestui lucru. Unde e iubire, fratele tău trebuie să ţi-o dea din cauză că iubirea este ce este. Dar, unde există un strigăt după iubire, trebuie să o dai din cauză că eşti ce eşti. Am spus mai devreme că acest curs te va învăţa cum să îţi aminteşti ce eşti, redându-ţi Identitatea. Am învăţat deja că această Identitate e împărtăşită. Miracolul devine mijlocul de-a O împărtăşi. Furnizându-ţi Identitatea de câte ori nu e recunoscută, O vei recunoaşte. Şi Dumnezeu Însuşi, Care voieşte să fie cu Fiul Său pe veci, va binecuvânta fiecare recunoaştere a Fiului Său cu toată iubirea pe care o are pentru el. Iar puterea întregii Lui Iubiri nu va lipsi din niciun miracol pe care i-l oferi Fiului Său. Cum poate să existe, atunci, o ordine a dificultăţii între ele?

XI. Testul adevărului

Lucrul esenţial însă e să înveţi că nu cunoşti. Cunoaşterea este putere şi toată puterea e a lui Dumnezeu. Tu, care ai încercat să ţii puterea pentru tine, ai "pierdut-o". Ai puterea în continuare, dar ai pus atât de multe între ea şi conştientizarea ei, încât nu o poţi folosi. Tot ce te-ai învăţat tu ţi-a făcut puterea tot mai obscură. Nu cunoşti nici ce, nici unde este. Tu ţi-ai făcut o aparenţă de tărie şi o paradă de putere atât de jalnice, încât trebuie să îţi înşele aşteptările. Căci puterea nu e o tărie aparentă, iar adevărul întrece orice fel de aparenţă. Dar tot ce stă între tine şi puterea lui Dumnezeu din tine nu e decât faptul că ai învăţat ce este fals şi că ai încercat să desfaci ce e adevărat.
Fii dispus, aşadar, să ţi se desfacă toată această învăţătură şi bucură-te că nu eşti legat de ea pe veci. Căci te-ai învăţat cum să îl întemniţezi pe Fiul lui Dumnezeu, o lecţie atât de inimaginabilă, încât numai celor demenţi le-ar putea trece prin minte aşa ceva, în somnul cel mai adânc. Poate oare Dumnezeu să înveţe cum să nu fie Dumnezeu? Şi Fiul Lui, căruia I-a dat toată puterea, poate oare să înveţe să fie neputincios? Oare ce ai putea prefera să păstrezi din ce te-ai învăţat, în loc de ce ai şi eşti?
Ispăşirea te învaţă cum să scapi pentru totdeauna de tot ce te-ai învăţat în trecut, arătându-ţi numai ce eşti acum. Învăţarea s-a realizat înainte ca efectele ei să fie manifeste. Învăţarea este, aşadar, în trecut, dar influenţa ei determină prezentul, acordându-i înţelesul pe care îl deţine pentru tine. Ce ai învăţat tu nu acordă prezentului niciun înţeles. Nimic din ce ai învăţat vreodată nu te poate ajuta să înţelegi prezentul sau să înveţi cum să desfaci trecutul. Trecutul tău este ce te-ai învăţat singur. Desprinde-te de el. Nu încerca să înţelegi întâmplări sau lucruri sau persoane în "lumina" lui, pentru că întunericul în care încerci să vezi nu poate decât să facă obscur. Nu te încrede că întunericul îţi va lumina înţelegerea, căci - dacă o faci - contrazici lumina şi crezi, prin urmare, că vezi întunericul.
Dar întunericul nu poate fi văzut, căci nu e decât o condiţie în care vederea devine cu neputinţă.
Tu, care nu ai adus încă în lumina din tine tot întunericul pe care l-ai învăţat de la tine însuţi, nu poţi judeca adevărul şi valoarea acestui curs. Dar Dumnezeu nu te-a abandonat. Şi îţi trimite, de aceea, încă o lecţie, pe care Cel Căruia I-a dat-o a învăţat-o deja pentru fiecare copil al luminii.
Această lecţie străluceşte de slava lui Dumnezeu, căci în ea stă puterea Sa, pe care El o împărtăşeşte atât de bucuros cu Fiul Său. Învaţă ce este fericirea Sa, care e a ta. Dar, pentru a realiza acest lucru, toate lecţiile tale sumbre trebuie aduse de bunăvoie la adevăr şi depuse voios de mâini deschise să primească, nu strânse ca să ia. Fiecare lecţie sumbră pe care I-o aduci Celui Ce te învaţă lumina, El o va accepta de la tine, pentru că nu o vrei. Şi o va schimba bucuros cu lecţia luminoasă pe care El a învăţat-o pentru tine. Să nu crezi niciodată că lecţiile pe care le înveţi separat de El au vreun înţeles.
Ai un test, ca Dumnezeu de sigur, cu ajutorul căruia să recunoşti dacă e adevărat ce ai învăţat. Dacă eşti complet lipsit de orice frică şi dacă toţi cei pe care îi întâlneşti sau la care te gândeşti se bucură de pacea ta desăvârşită, atunci poţi fi sigur că ai învăţat lecţia lui Dumnezeu, şi nu a ta. Dacă nu sunt adevărate toate aceste lucruri înseamnă că există în mintea ta lecţii sumbre care îţi dăunează, constituind o piedică atât pentru tine, cât şi pentru toţi din jurul tău. Absenţa păcii desăvârşite nu înseamnă decât un lucru: crezi că nu îi voieşti Fiului lui Dumnezeu ce îi voieşte Tatăl său. Fiecare lecţie sumbră predă asta, într-o formă sau alta. Şi fiecare lecţie luminoasă cu care Spiritul Sfânt le va înlocui pe cele sumbre pe care nu le accepţi te învaţă că voieşti cu Tatăl şi cu Fiul Său.
Să nu te preocupe felul în care poţi să înveţi o lecţie complet diferită de tot ce te-ai învăţat tu însuţi. Cum ai putea să ştii aşa ceva? Rolul tău e foarte simplu. Trebuie doar să recunoşti că nu vrei nimic din ce ai învăţat. Cere să ţi se predea şi nu îţi folosi experienţele să confirmi ce ai învăţat.
Când se întâmplă ca un lucru să îţi ameninţe sau să îţi tulbure pacea în orice fel, spune-ţi:
Nu ştiu ce înseamnă nimic, inclusiv acest lucru.
De aceea, nu ştiu cum să reacţionez la el.
Nu îmi voi folosi propria învăţătură din trecut ca lumină care să mă îndrume acum.
În urma acestui refuz de-a încerca să te înveţi singur ce nu ştii, îţi va vorbi Călăuza pe Care ţi-a dat-O Dumnezeu. El Îşi va ocupa locul cuvenit în conştienţa ta în clipa în care o abandonezi şi I-o oferi Lui.
Tu nu îţi poţi fi propria călăuză în săvârşirea miracolelor, căci tocmai tu le-ai făcut necesare. Şi, pentru că ai făcut-o, ţi s-au furnizat mijloacele pe care te poţi baza pentru săvârşirea miracolelor. Fiul lui Dumnezeu nu poate născoci nevoi pe care Tatăl lui să nu le satisfacă, dacă recurge la El chiar şi câtuşi de puţin. Dar nu Îşi poate sili Fiul să recurgă la El, dacă e să rămână El Însuşi. E imposibil ca Dumnezeu să Îşi piardă Identitatea, căci - dacă Şi-ar pierde-o - ţi-ai pierde-o şi tu pe a ta.
Şi, fiind a ta, El nu Se poate schimba, căci Identitatea ta e imuabilă. Miracolul Îi recunoaşte imuabilitatea, văzându-I Fiul cum a fost mereu, şi nu cum ar vrea să se facă el. Miracolul aduce efectele pe care le poate aduce numai nevinovăţia, stabilind astfel că nevinovăţia trebuie să fie.
Cum poţi să îţi stabileşti nevinovăţia tocmai tu, care eşti atât de legat de vinovăţie şi de angajat să rămâi astfel? Aşa ceva e imposibil. Fii sigur însă că eşti dispus să recunoşti că este imposibil.
Călăuzirea Spiritului Sfânt e limitată doar din cauza credinţei tale că poţi dirija o mică parte a vieţii tale sau că te poţi confrunta cu anumite aspecte ale ei de unul singur. În felul acesta vrei să Îl faci să pară inconstant şi să foloseşti această inconstanţă închipuită ca scuză pentru a-I refuza accesul la anumite lecţii sumbre. Şi, limitând astfel călăuzirea pe care vrei să o accepţi, nu poţi conta pe miracole ca răspuns la toate problemele tale.
Crezi că Spiritul Sfânt îţi refuză tocmai ce ar vrea să dai? Nu ai probleme pe care să nu ţi le poată rezolva oferindu-ţi un miracol. Miracolele sunt pentru tine. Şi toate fricile, durerile sau încercările pe care le ai au fost desfăcute. Odată ce le-a acceptat în locul tău şi a recunoscut că nu au fost nicicând, El le-a adus pe toate la lumină. Nu există lecţii sumbre pe care El să nu ţi le fi luminat deja. Lecţiile pe care ţi le predai singur, El ţi le-a corectat deja. Ele nu există în Mintea Lui. Căci pe El nu Îl leagă trecutul şi, de aceea, nici pe tine nu te leagă. El nu vede timpul cum îl vezi tu. Şi fiece miracol pe care ţi-l oferă corectează modul în care foloseşti tu timpul şi îl face al Său.
Cel Ce te-a eliberat de trecut vrea să te înveţe că ai scăpat de acesta. Nu vrea decât să accepţi realizările Lui ca ale tale, pentru că le-a realizat pentru tine. Şi, pentru că le-a realizat El, sunt ale tale. El te-a eliberat de ce ai făurit. Poţi să Îl negi, dar nu Îl poţi chema în zadar. El Îşi dă întotdeauna darurile în locul alor tale. Vrea să Îşi stabilească învăţătura luminoasă atât de ferm în mintea ta, încât nicio sumbră lecţie de vinovăţie să nu poată sta în ce a sfinţit El cu Prezenţa Lui.
Mulţumeşte-I lui Dumnezeu că El e acolo şi că lucrează prin tine. Şi toate lucrările Lui sunt ale tale. La fiecare miracol pe care Îl laşi să îl facă prin tine, El îţi oferă un miracol.
Fiul lui Dumnezeu va fi întotdeauna indivizibil. Aşa cum suntem reuniţi în Dumnezeu, tot aşa învăţăm reuniţi în El. Profesorul lui Dumnezeu Se aseamănă la fel de mult cu Creatorul Său ca Fiul Său şi, prin Profesorul Său, Dumnezeu proclamă Unitatea Sa şi a Fiului Său. Ascultă în tăcere şi nu îţi ridica vocea împotriva Lui. Căci El predă miracolul unităţii şi, în faţa lecţiei Lui, diviziunea dispare. Predă ca El aici, şi îţi vei aduce aminte că ai creat ca Tatăl tău întotdeauna. Miracolul creaţiei nu a încetat nicicând, purtând asupra lui marca sfântă a nemuririi. Asta e Voia lui Dumnezeu pentru toată creaţia şi toată creaţia voieşte laolaltă asta.
Cei care ţin minte mereu că nu cunosc nimic şi care au devenit dispuşi să înveţe totul vor învăţa. Dar, de câte ori se vor încrede în ei înşişi, nu vor învăţa. Şi-au distrus motivaţia de-a învăţa crezând că cunosc deja. Să nu crezi că înţelegi ceva până nu treci testul păcii desăvârşite, căci pacea şi înţelegerea merg mână în mână şi nu pot fi găsite separat. Una o aduce cu ea pe cealaltă, căci e legea lui Dumnezeu ca ele să nu existe separat. Ele sunt cauză şi efect, una faţă de cealaltă, aşa că - acolo unde lipseşte una - nu poate fi nici cealaltă.
Numai cei ce recunosc că nu pot cunoaşte decât dacă îi însoţesc efectele înţelegerii pot învăţa cu adevărat. Pentru asta, tot ce vor trebuie să fie pace şi nimic altceva. De câte ori crezi că cunoşti, te va părăsi pacea, pentru că ai abandonat Profesorul păcii. De câte ori îţi dai seama pe deplin că nu cunoşti, pacea se va întoarce, căci Îl vei invita pe El să Se întoarcă, abandonând eul în favoarea Lui. Nu apela la eu pentru nimic; iată singurul lucru pe care trebuie să îl faci. Spiritul Sfânt va umple de la Sine fiecare minte care Îi face loc în acest fel.
Dacă vrei pace, trebuie să abandonezi profesorul atacului. Profesorul păcii nu te va abandona nicicând. Poţi să Îl părăseşti, dar El nu te va părăsi nicicând la rândul Lui, căci credinţa Lui în tine e tocmai înţelegerea Lui. E tot atât de fermă cum e credinţa Lui în Creatorul Lui, El ştiind că această credinţă în Creatorul Lui trebuie să cuprindă credinţa în creaţia Lui. Tocmai în această consecvenţă stă Sfinţenia Lui, pe care nu o poate abandona, căci nu e Voia Lui să o facă. Cu desăvârşirea ta mereu în priviri, El le oferă darul păcii tuturor celor care percep nevoia de pace şi vor să o aibă. Fă loc păcii, şi ea va veni. Căci înţelegerea e în tine şi din ea trebuie să vină pacea.
Puterea lui Dumnezeu, din care se nasc amândouă, e a ta cu aceeaşi certitudine cu care e a Lui. Crezi că nu Îl cunoşti din simplul motiv că, de unul singur, îţi e cu neputinţă să Îl cunoşti. Vezi însă lucrările colosale pe care le va face prin tine, şi te vei convinge negreşit că le-ai făcut prin El. E cu neputinţă să negi Sursa unor efecte atât de puternice, încât nu pot ţine de persoana ta. Fă-I loc, şi te vei vedea atât de plin de putere, încât nimic nu îţi va birui pacea. Şi acesta va fi testul prin care recunoşti că ai înţeles.

Un Test simplu in fiecare zi

HTML
CSS
JavaScript
PHP-MySQL
Engleza
Spaniola
Ce tag HTML5 este indicat sa contina meniul cu link-uri de navigare in site?
<section> <nav> <article>
<nav><ul>
 <li><a href="http://coursesweb.net/css/" title="CSS Course">CSS Course</a></li>
 <li><a href="http://www.marplo.net/jocuri/" title="Flash Games">Flash Games</a></li>
</ul></nav>
Ce proprietate CSS muta elementrul in dreapta sau stanga de la locul unde e?
text-align clear float
.some_class {
  width: 30%;
  float: left;
}
Clic pe metoda obiectului Math care rotunjeste numarul x descrescator la cel mai apropiat intreg.
Math.ceil(x) Math.abs(x) Math.floor(x)
var num = 12.34567;
num = Math.floor(num);
alert(num);       // 12
Indicati functia PHP care returneaza numarul de caractere dintr-un sir.
mb_strlen() count() stristr()
$str = "sir cu caractere utf-8 åèö";
$nrchr = mb_strlen($str);
echo $nrchr;        // 29
Clic pe raspunsul potrivit la intrebarea: "When it happened?".
On the 7th of July 1996 It is a quarter to 5. Nice weather.
When it happened? On the 8th of August 2001.
- Cand s-a intamplat? Pe 8 August 2001.
Indicati raspunsul potrivit la intrebarea: "¿Cuando sucedió?".
Hace buen tiempo. En el 8 de Agosto de 2001 Son las tres menos cuarto.
¿Cuando sucedió? En el 8 de Agosto de 2001.
- Cand s-a intamplat? Pe 8 August 2001.
A Preda pentru Adevăr

Last accessed pages

  1. Curs HTML gratuit Tutoriale HTML5 (32792)
  2. Articolul din limba engleza - The article (26190)
  3. Confusable words - Cuvinte confundabile - Test Engleza (1416)
  4. Trecutul simplu si continuu - Past Tense Simple and Continuous (35871)
  5. Prezentul simplu - Exercitii si teste incepatori (19146)

Popular pages this month

  1. Prezentul simplu si continuu - Present Tense Simple and Continuous (3122)
  2. Cursuri si Tutoriale: Engleza, Spaniola, HTML, CSS, Php-Mysql, JavaScript, Ajax (2512)
  3. Gramatica limbii engleze - Prezentare Generala (2357)
  4. Prezent perfect si Prezent perfect continuu - Present perfect and Continuous (1961)
  5. Trecutul simplu si continuu - Past Tense Simple and Continuous (1611)