79 - Fie să recunosc problema, ca să poată fi rezolvată.
O problemă nu poate fi rezolvată dacă nu ştii care este problema. Chiar dacă este deja rezolvată, încă vei avea problema pentru că nu îţi dai seama că ea este deja rezolvată.
Oricine din această lume pare să îşi aibă problemele lui speciale. Însă toate sunt una şi aceeaşi şi trebuie recunoscute ca una singură, dacă e să fie acceptată unica soluţie ce le rezolvă pe toate. Cine poate să-şi dea seama că o problemă a fost rezolvată dacă mai crede că problema este alta? Chiar dacă i se dă răspunsul, el nu îi poate vedea relevanţa.
Iată situaţia în care te găseşti acum. Ai răspunsul, dar nu eşti încă sigur care este problema. Pari să fii confruntat cu un lung şir de probleme diferite şi, cum scapi de una, următoarea apare. Par să nu aibă sfârşit. Nici o clipă nu te simţi complet liber de probleme şi împăcat.
Tentaţia de a privi problemele ca fiind multiple este tentaţia de a păstra problema separării nerezolvată. Lumea pare să te confrunte cu o multitudine de probleme, fiecare cerând un răspuns diferit.
Această percepţie te pune într-o situaţie în care modul tău de rezolvare a problemelor trebuie să fie inadecvat, iar efectul inevitabil.
Nimeni nu ar putea rezolva toate problemele pe care pare să le conţină lumea. Ele par să se afle la atât de multe nivele, sub atât de multe forme variabile şi cu un conţinut atât de variat, încât te confruntă cu o situaţie imposibilă. Groaza şi deprimarea sunt inevitabile când dai cu ochii de ele. Unele răsar pe neaşteptate, chiar când crezi că le-ai rezolvat pe cele anterioare. Altele rămân nerezolvate, adunate sub norul renegării, ridicându-se să te bântuie din când în când, numai pentru a fi ascunse din nou, tot nerezolvate.
Toată această complexitate nu reprezintă decât o încercare disperată de a nu recunoaşte problema şi, ca atare, de a nu lăsa să fie rezolvată. Dacă ţi-ai putea da seama că singura ta problemă este separarea, indiferent de forma pe care o ia, ai putea accepta răspunsul, întrucât i-ai vedea relevanţa. Percepând constanta subadiacentă a tuturor problemelor cu care pari să te confrunţi, ai înţelege că ai mijloacele de a le rezolva pe toate. Şi ai folosi mijloacele, deoarece recunoşti problema.
În perioadele noastre mai lungi de practică de astăzi, vom întreba care este problema şi care îi este răspunsul. Nu vom presupune că ştim deja. Vom încerca să ne eliberăm minţile de toate multiplele feluri diferite de probleme pe care credem că le avem. Vom încerca să ne dăm seama că avem numai o singură problemă, pe care nu am reuşit să o recunoaştem. Vom întreba care este problema şi vom aştepta răspunsul. Ni se va spune.
Apoi, vom întreba care este soluţia problemei. Şi ni se va spune. Exerciţiile de astăzi vor fi încununate de succes în măsura în care nu insişti să defineşti problema.
Poate nu vei reuşi să te dispensezi de toate ideile tale preconcepute, dar nici nu este necesar. Tot ce este necesar este să întreţii anumite dubii în legătură cu realitatea versiunii tale privind conţinutul problemelor tale. Tu încerci acum să recunoşti că, prin faptul că ai recunoscut problema, răspunsul ţi-a şi fost dat, astfel încât problema şi răspunsul pot fi aduse laolaltă, iar tu poţi fi pe pace.
Exerciţiile mai scurte de astăzi nu vor fi stabilite în funcţie de timp, ci de nevoie. Vei sesiza multe probleme astăzi, fiecare cerând un răspuns. Eforturile noastre vor fi îndreptate spre recunoaşterea faptului că există doar o singură problemă şi un singur răspuns. Prin această recunoaştere sunt rezolvate toate problemele. În această recunoaştere se află pacea.
Astăzi, să nu fii amăgit de forma problemelor. Ori de câte ori pare să se ivească vreo dificultate, spune-ţi repede:
"Fie să recunosc problema aceasta, ca ea să poată fi rezolvată."
Apoi încearcă să suspenzi orice judecată despre conţinutul problemei respective. Dacă este posibil, închide ochii un moment şi întreabă care este problema. Vei fi auzit şi ţi se va răspunde.