I. Judecata Spiritului Sfânt

Ţi s-a spus să nu acorzi realitate greşelii, şi modul de-a o face este foarte simplu. Dacă vrei să crezi în greşeală, va trebui să îi acorzi realitate pentru că nu e adevărată. Dar adevărul e real de la sine şi, pentru a crede în adevăr, nu trebuie să faci nimic. Înţelege că nu reacţionezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru. Interpretarea ta devine astfel justificarea reacţiei tale. Iată de ce analizarea motivelor altora e, pentru tine, un lucru hazardat. Dacă decizi că cineva chiar încearcă să te atace sau să te părăsească sau să te înrobească, vei reacţiona ca şi cum ar fi făcut-o efectiv, odată ce i-ai făcut greşeala reală pentru tine. A interpreta greşeala înseamnă a-i dai putere; şi, odată ce faci asta, vei nesocoti adevărul.
Analiza motivaţiei eului e foarte complicată, foarte derutantă şi nu se face niciodată fără implicarea propriului tău eu. Întregul proces reprezintă o încercare clară de-a-ţi demonstra capacitatea de a înţelege ce percepi. O dovedeşte faptul că reacţionezi la interpretările tale ca şi cum ar fi corecte.
Îţi poţi controla apoi reacţiile comportamental, dar nu şi emoţional. Asta ar fi, evident, o scindare sau un atac la adresa integrităţii minţii tale, stârnind un nivel din cadrul ei împotriva altuia.
Există o singură interpretare cu noimă pe care o poţi da motivaţiei. Şi, din moment ce e judecata Spiritului Sfânt, nu necesită absolut niciun efort din partea ta. Fiecare gând iubitor e adevărat.
Orice altceva e un apel la vindecare şi la ajutor, indiferent de forma pe care o ia. Oare poate fi îndreptăţit cineva să reacţioneze cu mânie la cererea de ajutor a unui frate? Cu excepţia disponibilităţii de-a i-l da, nicio reacţie nu poate fi potrivită, căci numai şi numai pe aceasta o cere. Oferă-i altceva, şi îţi arogi dreptul de a-i ataca realitatea interpretând-o după cum crezi tu nimerit. Poate că deocamdată nu îţi este întru totul evident pericolul pe care îl prezintă acest lucru pentru mintea ta. Dacă socoteşti că un apel la ajutor e altceva, vei reacţiona la altceva. Reacţia ta va fi, atunci, nepotrivită realităţii aşa cum e, dar nu şi felului în care o percepi.
Cu excepţia propriei tale nevoi închipuite de a ataca, nimic nu te împiedică să recunoşti toate strigătele de ajutor ca exact ceea ce sunt. Doar ea te face dispus să te angajezi în nesfârşite "lupte" cu realitatea, în care negi realitatea nevoii de vindecare făcând-o ireală. Nu ai face-o dacă nu ar fi nedisponibilitatea ta de-a accepta realitatea aşa cum este, şi pe care o ascunzi, aşadar, de tine însuţi.
Indicaţia să nu judeci ce nu înţelegi este, cu siguranţă, un sfat bun. Cei cu un interes personal nu sunt martori de încredere, căci adevărul a devenit pentru ei ce vor ei să fie. Dacă nu eşti dispus să percepi un apel la ajutor drept ce este înseamnă că nu eşti dispus să dai ajutor şi să îl primeşti. A nu recunoaşte un strigăt de ajutor înseamnă a refuza ajutor. Vrei să susţii că nu ai nevoie de el? Dar tocmai asta susţii când refuzi să recunoşti apelul unui frate, căci numai răspunzând la apelul lui poţi fi ajutat. Refuză-i ajutorul, şi nu vei recunoaşte Răspunsul pe care ţi-l dă Dumnezeu. Spiritul Sfânt nu are nevoie de ajutorul tău să interpreteze motivaţia, dar tu ai nevoie de al Lui.
Numai aprecierea e o reacţie potrivită la adresa fratelui tău. Recunoştinţa i se cuvine atât pentru gândurile lui iubitoare, cât şi pentru apelurile lui la ajutor, căci ambele te pot face să conştientizezi iubirea dacă le percepi adevărat. Şi toată senzaţia ta de încordare vine din încercările tale de-a nu face tocmai asta. Ce simplu e, atunci, planul de mântuire al lui Dumnezeu! Există doar o singură reacţie la realitate, căci realitatea nu evocă absolut niciun conflict. Există doar un singur Profesor de realitate, Care înţelege ce e. El nu Îşi schimbă Gândul în privinţa realităţii, pentru că realitatea nu se schimbă. Deşi interpretările pe care le dai tu realităţii sunt lipsite de înţeles în starea ta împărţită, cele date de El rămân consecvent adevărate. Ţi le dă ţie pentru că ţie îţi şi sunt destinate. Nu încerca să "ajuţi" un frate în felul tău, căci nu te poţi ajuta pe tine. Auzi-l însă cum strigă după Ajutorul lui Dumnezeu, şi îţi vei recunoaşte propria nevoie de Tată.
Interpretările pe care le dai nevoilor fratelui tău sunt interpretările pe care le dai alor tale. Dând ajutor, îl ceri şi, dacă percepi doar o singură nevoie în tine, vei fi vindecat. Căci vei recunoaşte Răspunsul lui Dumnezeu după cum Îl vrei să fie şi, dacă ÎI vrei cu adevărat, va fi într-adevăr al tău. Fiecare apel la care răspunzi în Numele lui Cristos îţi aduce mai aproape de conştienţă amintirea Tatălui tău. De dragul nevoii tale, atunci, auzi fiecare strigăt de ajutor drept ce este, ca Dumnezeu să îţi poată răspunde ţie.
Aplicând cu tot mai multă consecvenţă interpretarea pe care o dă Spiritul Sfânt reacţiilor altora, vei conştientiza tot mai mult că propriile Lui criterii ţi se aplică deopotrivă ţie. Căci, pentru a scăpa de frică, nu e destul să o recunoşti, deşi recunoaşterea e necesară pentru a demonstra nevoia de-a scăpa de ea. Spiritul Sfânt mai trebuie să traducă frica în adevăr. Dacă ţi s-ar lăsa frica, odată ce ai recunoscut-o, te-ai îndepărta de realitate, în loc să păşeşti în direcţia ei. Am subliniat însă, în repetate rânduri, că nevoia de-a recunoaşte frica şi de-a o privi în faţă, fără disimulări, este un pas crucial în desfacerea eului. Gândeşte-te ce mult îţi va folosi atunci interpretarea dată de Spiritul Sfânt motivelor altora. Învăţându-te să accepţi numai gânduri iubitoare în alţii şi să vezi orice altceva ca un apel la ajutor, El te-a învăţat că frica însăşi e un apel la ajutor. Iată ce înseamnă a recunoaşte frica. Dacă nu o protejezi, El o va reinterpreta. Iată ce valoare are, în ultimă instanţă, deprinderea de-a percepe atacul ca strigăt după iubire. Am învăţat deja că frica şi atacul sunt asociate în mod inevitabil. Dacă numai atacul produce frică şi dacă vezi atacul ca strigătul după ajutor ce este, irealitatea fricii trebuie să îţi mijească în minte. Căci frica e un strigăt după iubire, ca recunoaştere inconştientă a lucrului negat.
Frica e un simptom al profundei tale senzaţii de pierdere. Dacă, atunci când o percepi în alţii, înveţi să suplineşti pierderea, cauza fundamentală a fricii e înlăturată. Aşa te înveţi că frica nu există în tine. Mijlocul de-a o înlătura este în tine, şi ai demonstrat asta dându-l. Frica şi iubirea sunt singurele sentimente de care eşti în stare. Unul e fals, căci a fost făcut din negare, iar negarea îşi derivă existenţa din credinţa în ce negi. Interpretând frica în mod corect, ca o afirmaţie pozitivă a credinţei subiacente pe care o maschează, îi subminezi utilitatea percepută făcând-o inutilă. O apărare care nu funcţionează nicidecum e înlăturată automat. Dacă acorzi o predominanţă clară şi neechivocă lucrului pe care îl ascunde frica, frica devine de neînţeles. I-ai negat puterea de-a ascunde iubirea, care era singurul ei rost. Vălul pe care l-ai tras peste faţa iubirii a dispărut.
Dacă vrei să vezi iubirea, care e realitatea lumii, cum ai putea să o faci mai bine decât recunoscând, în fiecare apărare care te-ar feri de ea, apelul subiacent la ea? Şi cum ai putea învăţa mai bine realitatea ei decât răspunzând apelului la ea prin gestul de-a o da? Interpretarea pe care o dă Spiritul Sfânt fricii o spulberă cu adevărat, căci conştienţa adevărului nu poate fi negată. Aşa înlocuieşte Spiritul Sfânt frica cu iubirea şi traduce greşeala în adevăr. Şi aşa vei învăţa de la El cum să îţi înlocuieşti visul separării cu faptul unităţii. Căci separarea nu e decât negarea uniunii; corect interpretată, ea îţi atestă cunoaşterea eternă că uniunea e adevărată.

II. Modul de a-ţi aduce aminte de Dumnezeu

Miracolele nu sunt decât traducerea negării în adevăr. Dacă a te iubi înseamnă a te vindeca pe tine însuţi, atunci bolnavii nu se iubesc pe ei. De aceea, ei cer iubirea ce i-ar vindeca, dar pe care şi-o refuză. Dacă ar cunoaşte adevărul despre ei înşişi, nu s-ar putea îmbolnăvi. Sarcina făcătorului de miracole devine, atunci, aceea de-a nega negarea adevărului. Bolnavii trebuie să se vindece singuri, căci adevărul e în ei. Dar, din moment ce l-au făcut obscur, lumina dintr-o altă minte trebuie să se răsfrângă într-a lor, pentru că lumina respectivă e a lor.
Lumina din ei străluceşte la fel de tare, indiferent cât de deasă e ceaţa ce o face obscură.
Dacă nu îi dai tu puterea să facă lumina obscură, ceaţa nu o are. Căci are putere doar dacă îi dă putere Fiul lui Dumnezeu. El însuşi trebuie să îi retragă puterea aceasta, amintindu-şi că toată puterea vine de la Dumnezeu. Îţi poţi aminti asta pentru toată Fiimea. Nu îi îngădui fratelui tău să nu îşi amintească, căci nereuşita lui de a-şi aminti este a ta. Dar reuşita ta de-a-ţi aminti este a lui, căci nu poţi să ţi-L aminteşti pe Dumnezeu de unul singur. Iată ce ai uitat. Modul de-a-ţi aduce aminte de Dumnezeu e, aşadar, acela de-a percepe însănătoşirea fratelui tău ca însănătoşirea ta. Căci ţi-ai uitat fraţii odată cu El, şi Răspunsul lui Dumnezeu la uitarea ta e modul de-a-ţi aduce aminte.
Percepe în boală doar un alt strigăt după iubire şi oferă-i fratelui tău ce crede că nu îşi poate oferi. Indiferent de boală, există un singur remediu. Vei fi întregit pe măsură ce întregeşti, căci a percepe în boală apelul la sănătate înseamnă a recunoaşte în ură strigătul după iubire. Şi a-i da unui frate lucrul pe care îl vrea cu adevărat înseamnă a ţi-l oferi ţie, căci Tatăl tău voieşte să îţi cunoşti fratele ca tine însuţi. Răspunde la strigătul lui după iubire, şi al tău a găsit răspuns. Vindecarea e Iubirea lui Cristos faţă de Tatăl Lui şi faţă de El Însuşi.
Adu-ţi aminte ce am spus despre înfricoşătoarele percepţii ale copilaşilor, care îi înspăimântă pentru că nu le înţeleg. Dacă cer edificare şi o acceptă, spaimele lor dispar. Dar, dacă îşi ascund coşmarele, le vor menţine. E uşor să ajuţi un copil nesigur, căci recunoaşte că nu înţelege ce înseamnă percepţiile lui. Dar tu crezi că le înţelegi pe ale tale. Puiule, îţi ascunzi capul sub păturile groase cu care te-ai acoperit. Îţi ascunzi coşmarele în întunericul falsei tale certitudini, şi refuzi să îţi deschizi ochii şi să le priveşti.
Să nu mântuim coşmarele, căci nu sunt prinosuri demne de Cristos şi nu sunt, de aceea, daruri demne de tine. Dă păturile la o parte şi priveşte ce te înspăimântă. Doar anticiparea te va înspăimânta, căci realitatea nimicului nu poate fi înfricoşătoare. Să nu amânăm, căci visul de ură nu te va părăsi fără ajutor, şi Ajutorul e aici. Învaţă să îţi păstrezi liniştea în toiul zarvei, căci liniştea e încetarea luptei şi asta e călătoria către pace. Priveşte în faţă fiecare imagine ce apare ca să te facă să întârzii, căci ţelul e inevitabil din moment ce este veşnic. Ţelul iubirii e doar dreptul tău şi îţi aparţine în ciuda viselor tale.
Mai vrei ce voieşte Dumnezeu, şi niciun coşmar nu poate zădărnici scopul unui copil de-al lui Dumnezeu. Căci scopul tău ţi-a fost dat de Dumnezeu, şi trebuie să ţi-l atingi pentru că e Voia Lui.
Trezeşte-te şi aminteşte-ţi scopul, căci e voia ta să faci asta. Ce s-a realizat pentru tine trebuie să fie al tău. Nu îţi lăsa ura să stea în calea iubirii, căci nimic nu poate ţine piept Iubirii lui Cristos faţă de Tatăl Său sau Iubirii Tatălui Său faţă de El.
Încă puţin şi o să mă vezi, căci nu stau ascuns doar pentru că te ascunzi tu. Te voi trezi la fel de sigur cum m-am trezit şi pe mine, căci m-am trezit pentru tine. În învierea mea stă eliberarea ta. Misiunea noastră e aceea de-a scăpa de răstignire, nu de izbăvire. Ai încredere în ajutorul meu, căci nu am mers singur, şi te voi însoţi după cum m-a însoţit şi pe mine Tatăl nostru. Oare nu ştii că am mers cu El în pace? Şi asta nu înseamnă oare că pacea merge cu noi în călătoria aceasta?
În iubirea desăvârşită nu este frică. Nu vom face decât să desăvârşim pentru tine ce e deja desăvârşit în tine. Nu de necunoscut te temi, ci de cunoscut. Misiunea ta nu va da greş pentru că a mea nu a dat greş. Acordă-mi puţintică încredere în numele deplinei încrederi pe care o am în tine, şi împreună vom realiza uşor obiectivul desăvârşirii. Căci desăvârşirea este, şi nu poate fi negată. Negarea negării desăvârşirii nu e atât de dificilă ca negarea adevărului, şi ce putem realiza împreună va fi crezut când îl vei vedea realizat.
Tu, care ai încercat să alungi iubirea, nu ai reuşit, dar tu, care alegi să alungi frica, vei reuşi negreşit. Domnul e cu tine, dar nu o ştii. Izbăvitorul tău însă e viu şi sălăşluieşte în tine, în pacea din care a fost creat. Nu vrei să dai conştienţa fricii pe această conştienţă? Când vom birui frica - nu ascunzând-o, nu minimalizând-o, şi nici negând în niciun fel însemnătatea ei deplină -, iată ce vei vedea cu adevărat. Nu poţi da la o parte obstacolele puse în calea adevăratei viziuni fără să le priveşti, căci a da la o parte ceva înseamnă a judeca în defavoarea acelui lucru. Dacă vei privi, Spiritul Sfânt va judeca, şi o să judece adevărat. Dar nu poate spulbera lucrul pe care îl ţii ascuns, căci nu I l-ai oferit şi nu îl poate lua de la tine.
Începem, aşadar, un program organizat, bine structurat şi atent conceput, ce urmăreşte să înveţi cum să Îi oferi Spiritului Sfânt tot ce nu vrei. El ştie ce are de făcut cu ce Îi oferi. Tu nu înţelegi cum să foloseşti ce ştie. Toate câte Îi dai şi nu ţin de Dumnezeu dispar. Dar trebuie să fii cât se poate de dispus să le priveşti tu însuţi, căci altfel cunoaşterea Lui îţi rămâne inutilă. Sigur, El nu va pregeta să te ajute, din moment ce ajutorul e singurul Lui rost. Nu eşti oare mai îndreptăţit să te temi de lume, aşa cum o percepi, decât să priveşti cauza fricii şi să o laşi pentru totdeauna?

III. Investiţia în realitate

Te-am rugat cândva să îţi vinzi averile, să le dai săracilor şi să mă urmezi. Iată ce am vrut să spun: dacă nu investeşti în nimic din lumea aceasta, poţi să îi înveţi pe săraci unde le este comoara. Săracii sunt doar cei ce au investit greşit, şi chiar că sunt săraci! Deoarece sunt într-o stare de nevoie, ţi-e dat să îi ajuţi, din moment ce te afli printre ei. Gândeşte-te ce perfect ţi s-ar învăţa lecţia dacă nu ai fi dispus să le împărtăşeşti sărăcia. Căci sărăcia e lipsă, şi există doar o singură lipsă, din moment ce există doar o singură nevoie.
Să presupunem că un frate insistă să faci ceva ce crezi că nu vrei să faci. Însăşi insistenţa lui ar trebui să îţi dea de înţeles că e convins că în săvârşirea acestui lucru stă mântuirea lui.
Dacă insişti să îl refuzi şi ai rapid o reacţie de împotrivire, eşti convins că mântuirea ta stă în nesăvârşirea lui. Prin urmare, faci aceeaşi greşeală ca el şi acorzi realitate greşelii lui pentru amândoi.
Insistenţa înseamnă investiţie, iar lucrul în care investeşti e legat întotdeauna de modul în care concepi mântuirea. Întrebarea e întotdeauna dublă: în primul rând, ce e de mântuit? Şi, în al doilea, cum poate fi mântuit?
Când te superi pe un frate, indiferent din ce motiv, crezi că de mântuit este eul şi că e de mântuit prin atac. Dacă fratele tău e cel ce atacă, eşti de acord cu această credinţă; dacă tu eşti cel ce atacă, o întăreşti. Ţine minte că cei ce atacă sunt săraci. Sărăcia lor cere daruri, nu sărăcire suplimentară. Tu, care i-ai putea ajuta, te porţi distructiv, cu siguranţă, dacă accepţi sărăcia lor drept a ta. Dacă nu ai fi investit ca ei, nu ţi-ar trece prin minte niciodată să nesocoteşti nevoia lor.
Recunoaşte ce contează şi, dacă fraţii tăi îţi cer ceva "şocant", fă-o pentru că nu contează. Refuză, şi împotrivirea ta va demonstra că contează pentru tine. Prin urmare, tu singur ai făcut şocantă rugămintea, şi fiecare rugăminte a unui frate este pentru tine. De ce ai insista să îl refuzi?
Căci a-l refuza pe el înseamnă a te refuza pe tine şi a vă sărăci pe amândoi. El cere mântuire, ca şi tine.
Sărăcia ţine de eu, şi nu de Dumnezeu. Nicio rugăminte "şocantă" nu îi poate fi adresată celui care recunoaşte ce e valoros şi care nu vrea să accepte altceva.
5. Mântuirea vizează mintea şi se obţine prin pace. Iată singurul lucru ce poate fi mântuit şi singurul mod de a-l mântui. Orice alte reacţii decât cele de iubire provin dintr-o confuzie referitoare la "ce" şi "cum" se mântuieşte, şi acesta e singurul răspuns. Să nu pierzi din vedere acest lucru şi să nu îţi îngădui să crezi, nici măcar o clipă, că există un alt răspuns. Căci precis te vei plasa printre săraci, care nu înţeleg că trăiesc în abundenţă şi că mântuirea a sosit.
Să te identifici cu eul înseamnă să te ataci şi să te sărăceşti. Iată de ce cel ce a ales să se identifice cu eul se simte văduvit. Şi ce simte atunci e depresie sau mânie, pentru că a dat iubirea de Sine pe ura de sine şi a ajuns să îi fie frică de el însuşi. El nu îşi dă seama de asta. Chiar dacă îşi conştientizează neliniştea pe deplin, nu îi percepe sursa în propria lui identificare cu eul şi încearcă mereu să şi-o stăpânească printr-un soi de "aranjament" dement cu lumea. El percepe lumea aceasta mereu în afara lui, căci e un lucru crucial pentru adaptarea lui. Nu îşi dă seama că el face lumea aceasta, căci nu există lume în afara lui.
Dacă numai gândurile iubitoare ale Fiului lui Dumnezeu sunt realitatea lumii, lumea reală trebuie să fie în mintea lui. Gândurile lui demente trebuie să fie şi ele în mintea lui, dar el nu poate tolera un conflict intern de o asemenea amploare. O minte scindată e în pericol, iar recunoaşterea faptului că are în ea gânduri complet opuse e de-a dreptul intolerabilă. De aceea, mintea proiectează scindarea, nu realitatea. Tot ce percepi a fi lumea exterioară e doar încercarea ta de-a-ţi menţine identificarea cu eul, căci fiecare crede că identificarea e totuna cu mântuirea. Gândeşte-te însă ce s-a întâmplat, căci gândurile chiar au consecinţe pentru cel ce le gândeşte. Ai ajuns în dezacord cu lumea, aşa cum o percepi tu, căci ţi-o socoteşti potrivnică. E o consecinţă necesară a ceea ce-ai făcut. Ai proiectat în afară ce e potrivnic la ce e în interior şi, de aceea, trebuie să îl percepi astfel. Iată de ce trebuie să îţi dai seama că ura ta este în mintea ta, şi nu în afara ei, înainte de-a putea scăpa de ea; şi, tot de aceea, trebuie să te scapi de ea înainte de-a putea percepe lumea aşa cum este cu adevărat.
Am spus mai înainte că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât a dat-o singurului Său Fiu.
Dumnezeu iubeşte într-adevăr lumea reală, iar cei ce îi percep realitatea nu pot să vadă lumea morţii.
Căci moartea nu ţine de lumea reală, în care totul reflectă ce e veşnic. Dumnezeu ţi-a dat lumea reală în schimbul celei făcute de tine din mintea ta scindată, o lume care e simbolul morţii. Căci, dacă ai putea să te separi cu adevărat de Mintea lui Dumnezeu, ai muri.
Lumea pe care o percepi e o lume a separării. Poate eşti dispus să accepţi până şi moartea ca să îţi negi Tatăl. Dar El nu vrea să fie aşa şi, de aceea, nu e aşa. Rămâne, în continuare, adevărat că nu poţi să voieşti în contra Lui; şi, de aceea, nu ai control asupra lumii pe care ai făcut-o.
Nu e o lume a voinţei căci e guvernată de dorinţa de-a fi diferit de Dumnezeu, iar dorinţa aceasta nu este voinţă. De aceea, lumea pe care ai făcut-o e total haotică, guvernată de "legi" arbitrare şi nonsensice, fără niciun fel de înţeles. Căci e făcută din ce nu vrei, din lucruri proiectate din mintea ta pentru că te temi de ele. Lumea aceasta însă e doar în mintea celui ce o face, laolaltă cu adevărata lui mântuire. Să nu crezi că este în afara ta, căci - numai recunoscând unde este - vei dobândi control asupra ei. Căci ai control asupra minţii tale, din moment ce mintea e mecanismul de decizie.
Dacă ai vrea să recunoşti că tot atacul pe care îl percepi e în propria ta minte, şi nu în altă parte, i-ai localiza în sfârşit sursa, iar unde începe trebuie să sfârşească. Căci în acelaşi loc stă şi mântuirea. Altarul lui Dumnezeu unde sălăşluieşte Cristos e acolo. Tu ai pângărit altarul, nu şi lumea.
Cristos însă a pus pentru tine Ispăşirea pe altar. Adu-ţi percepţiile asupra lumii la acest altar, căci e altarul închinat adevărului. Acolo îţi vei vedea schimbat modul de a privi; acolo vei învăţa să vezi cu adevărat. Din acest loc, în care Dumnezeu şi Fiul Său sălăşluiesc în pace şi în care eşti bine-venit, vei privi în pace şi vei vedea lumea cu adevărat. Dar, ca să găseşti acest loc, trebuie să renunţi la investiţia pe care ai făcut-o în lume, aşa cum o proiectezi tu, şi să Îi îngădui Spiritului Sfânt să extindă lumea reală de la altarul lui Dumnezeu până la tine.

IV. A căuta şi a găsi

Eul e sigur că iubirea e periculoasă, şi asta e mereu principala lui doctrină. Dar nu o exprimă niciodată astfel; dimpotrivă, toţi cei care cred ca eul este mântuire par extrem de angrenaţi în căutarea iubirii. Eul însă, deşi încurajează căutarea iubirii foarte activ, pune o clauză: să nu o găseşti.
Poruncile lui se pot rezuma, atunci, foarte simplu la: "Caută şi nu găsi".
E singura făgăduinţă pe care ţi-o face eul şi singura făgăduinţă pe care şi-o va ţine. Căci eul îşi urmăreşte obiectivul cu o insistenţă fanatică, şi judecata lui, deşi grav deteriorată, e întru totul consecventă.
Căutarea pe care o întreprinde eul e sortită, aşadar, înfrângerii. Şi, din moment ce eul te învaţă şi că el e identificarea ta, călăuzirea lui te îndrumă spre o călătorie ce nu va putea să nu sfârşească cu o percepută înfrângere. Căci eul nu poate iubi şi, în goana lui frenetică după iubire, caută tocmai ce i-e frică să găsească. Căutarea e inevitabilă pentru că eul face parte din mintea ta şi, datorită sursei sale, nu e separat total, căci nu i s-ar da deloc crezare. Căci mintea ta crede în el şi îi dă existenţă. Şi tot mintea ta are puterea să nege existenţa eului, un lucru pe care îl vei face, precis, când îţi dai seama exact în ce călătorie te trimite eul.
Sigur e un lucru evident că nimeni nu vrea să găsească ceva ce l-ar înfrânge cu desăvârşire. Incapabil să iubească, eul ar fi total inadecvat în prezenţa iubirii, căci nu ar putea reacţiona deloc. Şi atunci ai fi nevoit să abandonezi călăuzirea eului, căci ar fi evident că nu te-a învăţat reacţia de care ai nevoie. De aceea, eul va distorsiona iubirea şi te va învăţa că iubirea trezeşte de fapt reacţiile pe care le poate preda eul. Urmează-i, atunci, învăţătura, şi vei căuta iubirea, dar nu o vei recunoaşte.
Îţi dai seama oare că eul trebuie să te trimită într-o călătorie care nu poate duce decât la un sentiment de zădărnicie şi depresie? A căuta şi a nu găsi nu e deloc o bucurie. Asta să fie oare făgăduinţa pe care vrei să ţi-o ţii? Spiritul Sfânt îţi oferă o altă făgăduinţă, una care te va duce la bucurie. Căci făgăduinţa Lui dintotdeauna este "Caută şi vei găsi"; şi, sub îndrumarea Lui, nu poţi fi înfrânt. Călătoria Lui duce la împlinire, iar obiectivul pe care ţi-l pune dinainte El îţi va fi dat tot de către El. Căci nu îl va înşela niciodată pe Fiul lui Dumnezeu, pe care îl iubeşte cu Iubirea Tatălui.
O călătorie tot vei întreprinde, pentru că nu eşti acasă în lumea aceasta. Şi casa tot ţi-o vei căuta, indiferent dacă realizezi sau nu unde este. De crezi că e în afara ta, o vei căuta degeaba, căci o vei căuta unde nu este. Nu îţi aminteşti cum să te uiţi înăuntru, căci nu crezi că tocmai acolo e casa ta. Spiritul Sfânt Îşi aminteşte însă pentru tine şi te va călăuzi spre casă, pentru că asta e misiunea Lui.
În timp ce Îşi îndeplineşte misiunea, El ţi-o va preda pe a ta, căci misiunea ta este aceeaşi cu a Lui.
Călăuzindu-ţi fraţii spre casă, nu faci decât să Îl urmezi pe El.
Priveşte Călăuza pe care ţi-a dat-O Tatăl tău, să înveţi că ai viaţă veşnică. Căci moartea nu e Voia Tatălui tău, nici a ta, şi orice e adevărat e Voia Tatălui. Nu plăteşti niciun preţ pentru viaţă, căci ţi-a fost dată, dar plăteşti un preţ pentru moarte, şi încă unul foarte piperat. Dacă moartea e comoara ta, vei vinde totul ca să o cumperi. Şi vei crede că ai cumpărat-o, pentru că ai vândut totul.
Dar Împărăţia Cerului nu o poţi vinde. Moştenirea ta nu se poate nici cumpăra, nici vinde. Nu pot exista părţi dezmoştenite ale Fiimii, căci Dumnezeu este întreg şi toate extensiile Lui sunt ca El.
Ispăşirea nu e preţul întregimii tale, dar este preţul conştientizării întregimii tale. Căci ce ai ales să "vinzi" ţi-a trebuit păstrat, de vreme ce nu l-ai putut "răscumpăra". Trebuie însă să investeşti în el, nu bani, ci spirit. Căci spiritul e voinţă, iar voinţa e "preţul" Împărăţiei. Moştenirea ta îţi aşteaptă doar recunoaşterea că ai fost izbăvit. Spiritul Sfânt te călăuzeşte într-o viaţă veşnică, dar trebuie să renunţi la investiţia făcută în moarte, căci altfel nu vei vedea viaţa, deşi e peste tot în jurul tău.

V. Programa sănătoasă

Numai iubirea e puternică, fiind neîmpărţită. Cei puternici nu atacă pentru că nu văd ce nevoie au să o facă. Înainte de-a fi putut să îţi intre în minte ideea de atac, precis te-ai perceput slab.
Din cauză că te-ai atacat şi ai crezut că atacul a fost efectiv, te vezi slăbit. Nemaipercepându-te egal cu fraţii tăi şi considerându-te mai slab, încerci să "egalizezi" situaţia pe care ai făcut-o. Foloseşti, în acest scop, atacul fiindcă eşti convins că atacul a reuşit să te slăbească.
Iată de ce recunoaşterea propriei tale invulnerabilităţi este atât de importantă pentru refacerea sănătăţii tale mintale. Căci, dacă îţi accepţi invulnerabilitatea, recunoşti că atacul nu are efect.
Deşi te-ai atacat, vei demonstra că nu s-a întâmplat nimic de fapt. Atacând, aşadar, nu ai făcut nimic.
Odată ce îţi dai seama de acest lucru, nu vei mai vedea niciun rost în atac, căci e limpede că nu funcţionează şi că nu te poate proteja. Dar recunoaşterea invulnerabilităţii tale nu are numai o valoare negativă. Dacă atacurile tale asupra ta nu au reuşit să te slăbească înseamnă că mai eşti puternic. Şi nu e nevoie, aşadar, să "egalizezi" situaţia ca să îţi stabileşti puterea.
Nu îţi vei da seama de completa inutilitate a atacului decât recunoscând că atacul tău asupra ta nu are efecte. Căci alţii reacţionează la atac dacă îl percep şi, dacă încerci să îi ataci, nu vei putea să nu interpretezi asta ca întărire. Singurul loc în care poţi anula toate întăririle este în tine. Căci eşti întotdeauna prima ţintă a atacului tău şi, dacă acesta nu a fost niciodată, nu are consecinţe.
Iubirea Spiritului Sfânt este puterea ta, căci a ta e împărţită şi nu este, de aceea, nicidecum reală. Nu te poţi încrede în propria ta iubire atunci când o ataci. Nu poţi învăţa ce e iubirea desăvârşită cu o minte scindată, căci o minte scindată s-a prefăcut singură într-un student slab. Ai încercat să faci din separare un lucru veşnic, pentru că ai vrut să reţii caracteristicile creaţiei, dar cu propriul tău conţinut. Creaţia însă nu ţine de tine, iar studenţilor slabi trebuie să li se predea într-un mod special.
Ai literalmente nişte handicapuri care te împiedică să înveţi. Priceperea ta de-a învăţa e atât de deteriorată pe alocuri, încât nu poţi progresa decât sub îndrumarea constantă şi răspicată a unui Profesor Care poate transcende resursele tale limitate. El devine Resursa ta pentru că de la tine nu poţi învăţa. Situaţia de învăţare în care te-ai pus e de-a dreptul imposibilă şi, în situaţia aceasta, e clar că ai nevoie de un Profesor special şi o programă specială. Studenţii slabi nu sunt buni de ales ca profesori, nici pentru ei, nici pentru altcineva. Nu le-ai cere tocmai lor să întocmească programa prin care îşi vor putea depăşi limitele. Dacă ar înţelege ce e dincolo de ele, nu ar fi handicapaţi.
Nu cunoşti semnificaţia iubirii, şi acesta este handicapul tău. Nu căuta să te înveţi ce nu înţelegi şi nu încerca să fixezi obiective curriculare unde ale tale e clar că au eşuat. Obiectivul încercării tale de-a învăţa a fost acela de-a nu învăţa, iar asta nu poate duce la reuşita învăţării. Nu poţi transfera ce nu ai învăţat, iar deteriorarea capacităţii de-a generaliza e un crucial eşec în procesul de învăţare. I-ai întreba oare pe cei ce nu au reuşit să înveţe la ce folosesc mijloacele de învăţare? Habar nu au. Dacă ar putea interpreta corect mijloacele respective, ar fi reuşit să înveţe de la ele.
Am spus că regula eului este "Caută şi nu găsi". Tradusă în termeni curriculari, înseamnă: "încearcă să înveţi, dar să nu reuşeşti". Rezultatul acestui obiectiv curricular e evident.
Fiecare mijloc autentic de predare, fiecare veritabilă îndrumare şi fiecare ghid raţional ce îţi poate arăta cum să înveţi vor fi greşit interpretate, din moment ce servesc cu toate la facilitarea învăţării la care se opune această programă ciudată. Dacă încerci să înveţi cum să nu înveţi şi ţelul predării tale e propria lui zădărnicire, la ce altceva poţi să te aştepţi decât la confuzie? O asemenea programă nu are nicio noimă. Această încercare de-a "învăţa" ţi-a slăbit atât de mult mintea, încât nu poţi iubi, căci programa pe care ai ales-o e împotriva iubirii şi e egală practic cu un curs despre cum să te ataci. Un obiectiv suplimentar al acestei programe este să înveţi cum să nu depăşeşti scindarea ce îi face credibil ţelul primar. Şi nu vei depăşi scindarea în această programă, căci tot ce o să înveţi va fi în folosul ei. Mintea ta însă vorbeşte împotriva învăţării tale, după cum şi învăţarea ta vorbeşte împotriva minţii tale, aşa că lupţi împotriva întregii învăţări, şi izbuteşti, căci asta vrei. Dar poate nu îţi dai seama, nici acum, că există un lucru pe care vrei să îl înveţi şi că îl poţi învăţa, pentru că ai ales să îl înveţi.
Tu, care ai încercat să înveţi ce nu vrei, ar trebui să prinzi curaj, căci - deşi programa pe care ţi-ai stabilit-o singur e de-a dreptul deprimantă - dacă o priveşti, e ridicolă doar. Modul de-a realiza un ţel să fie oare cel de-a nu-l atinge? Demisionează acum din rolul de profesor propriu. Nu e o demisie ce duce la depresie. E doar rezultatul unei sincere evaluări a tot ce te-ai învăţat până acum şi a consecinţelor ce au decurs în urma învăţării. În condiţii de învăţare potrivite - pe care nu le poţi nici furniza, nici înţelege -, vei deveni un excelent student şi un excelent profesor. Dar nu ai devenit încă, şi nu vei deveni până ce întreaga situaţie de învăţare nu devine exact opusul celei pe care ai stabilit-o.
Înţeles corect, potenţialul tău de-a învăţa este nelimitat pentru că te va duce la Dumnezeu. Poţi preda calea ce duce la El şi o poţi învăţa, dacă urmezi Profesorul Care o cunoaşte şi Care înţelege programa Lui de-a o învăţa. Programa e întru totul neambiguă, pentru că obiectivul nu este împărţit, iar mijloacele şi scopul concordă pe deplin. Trebuie să oferi doar atenţie deplină. Restul ţi se va da. Căci vrei într-adevăr să înveţi cum trebuie şi nimic nu se poate împotrivi deciziei Fiului lui Dumnezeu. Învăţarea lui este la fel de nelimitată ca el.

VI. Viziunea lui Cristos

Eul încearcă să te înveţe cum să câştigi lumea întreagă şi să îţi pierzi sufletul. Spiritul Sfânt te învaţă că nu îţi poţi pierde sufletul şi că nu există câştig în lume, căci de la sine nu aduce profit.
A investi fără profit înseamnă a te sărăci cu siguranţă, iar costurile sunt mari. Nu numai că nu e profit în această investiţie, dar te şi costă enorm de mult. Căci, negând realitatea ta, investiţia aceasta te costă realitatea lumii şi nu îţi dă nimic în schimb. Nu îţi poţi vinde sufletul, dar îţi poţi vinde conştienţa lui. Nu îţi poţi percepe sufletul, dar nu îl vei cunoaşte cât timp percepi altceva ca fiind mai valoros.
Spiritul Sfânt e puterea ta pentru că nu te cunoaşte decât ca spirit. E cât se poate de conştient de faptul că nu te cunoşti şi de felul în care te poate învăţa să îţi aminteşti ce eşti. Fiindcă te iubeşte, va fi bucuros să te înveţe ce iubeşte El, căci e un lucru pe care vrea să îl împărtăşească.
Aducându-Şi mereu aminte de tine, El nu te poate lăsa să îţi uiţi valoarea. Căci Tatăl nu încetează niciodată să Îi aducă aminte de Fiul Său, iar El nu conteneşte niciodată să îi aducă aminte Fiului Său de Tată. Dumnezeu e în memoria ta datorită Lui. Tu ai ales să îţi uiţi Tatăl, dar nu vrei să o faci cu adevărat şi, de aceea, poţi decide altfel. Aşa cum a fost decizia mea, tot aşa e şi a ta.
Nu vrei lumea. Singurul lucru de valoare din ea e acea parte din ea pe care o priveşti cu iubire. Ea îi dă singura realitate pe care o va avea vreodată. Valoarea ei nu e în ea, dar a ta este în tine.
Aşa cum valoarea de sine decurge din extinderea de sine, tot aşa percepţia valorii de sine decurge din extinderea gândurilor iubitoare în afară. Fă lumea să îţi fie reală, căci lumea reală e darul Spiritului Sfânt, aşa că îţi aparţine.
Corecţia e pentru toţi cei ce nu pot să vadă. A deschide ochii celor orbi e misiunea Spiritului Sfânt, căci ştie că nu şi-au pierdut vederea, ci doar dorm. El îi va trezi din somnul uitării la reamintirea lui Dumnezeu. Ochii lui Cristos sunt deschişi; El va privi ce vezi cu iubire dacă accepţi ca viziunea Lui să fie a ta. Spiritul Sfânt păstrează viziunea lui Cristos pentru fiecare Fiu de-al lui Dumnezeu care doarme. În ochii Lui, Fiul lui Dumnezeu este desăvârşit, şi I-e dor să Îşi împărtăşească viziunea cu tine. El îţi va arăta lumea reală pentru că Dumnezeu ţi-a dat Cerul. Prin El, Tatăl tău Îşi cheamă Fiul să îşi aducă aminte. Trezirea Fiului Său începe cu investiţia lui în lumea reală, şi prin asta va învăţa să reinvestească în el însuşi. Căci realitatea e una cu Tatăl şi Fiul, iar Spiritul Sfânt binecuvântează lumea reală în Numele Lor.
Odată ce vei vedea lumea reală - şi o vei vedea, cu siguranţă -, îţi vei aduce aminte de Noi. Dar trebuie să înveţi cât te costă somnul şi să refuzi să plăteşti acest cost. Numai atunci vei hotărî să te trezeşti. Şi atunci, lumea reală îţi va sări în ochi, căci pe Cristos nu L-a luat niciodată somnul. El aşteaptă să fie văzut, căci nu te-a pierdut din vedere niciodată. El priveşte liniştit lumea reală, pe care vrea să o împărtăşească cu tine, căci ştie Iubirea Tatălui faţă de El. Şi, ştiind-o, vrea să îţi dea ce e al tău. În pace desăvârşită, El te aşteaptă la altarul Tatălui Său, întinzându-ţi Iubirea Tatălui în lumina liniştită a binecuvântării Spiritului Sfânt. Căci Spiritul Sfânt îl va conduce pe fiecare acasă la Tatăl său, unde Cristos aşteaptă ca Sine al fiecăruia.
Fiecare copil de-al lui Dumnezeu e una în Cristos, căci fiinţa lui e în Cristos, după cum a lui Cristos e în Dumnezeu. Iubirea lui Cristos faţă de tine e Iubirea Lui faţă de Tatăl Lui, pe care o ştie căci ştie Iubirea Tatălui Său faţă de El. Când Spiritul Sfânt te va conduce în final la Cristos, la altarul închinat Tatălui Său, percepţia va fuziona în cunoaştere din cauză că percepţia va deveni atât de sfântă, încât transferul ei în sfinţenie va fi doar extensia ei firească. Iubirea se transferă în iubire fără nicio perturbare, căci amândouă una sunt. Pe măsură ce percepi tot mai multe elemente comune în toate situaţiile, transferul antrenamentului sub îndrumarea Spiritului Sfânt sporeşte şi se generalizează.
Treptat, înveţi să îl aplici la toţi şi toate, căci are aplicabilitate universală. Odată ce ai realizat asta, percepţia şi cunoaşterea devin atât de similare, încât împărtăşesc unificarea legilor lui Dumnezeu.
Ce e una nu poate fi perceput ca separat, iar negarea separării e restabilirea cunoaşterii.
La altarul lui Dumnezeu, sfânta percepţie a Fiului lui Dumnezeu devine atât de luminată, încât lumina se revarsă în ea şuvoaie, iar spiritul Fiului lui Dumnezeu se răsfrânge în Mintea Tatălui şi devine una cu ea.
Cu multă blândeţe, Dumnezeu Se răsfrânge asupra Lui Însuşi, iubindu-Şi extensia care e Fiul Său.
Lumea nu are scop când se amestecă cu scopul lui Dumnezeu şi se dizolvă în el. Căci lumea reală s-a strecurat încet în Cer, unde tot ce e veşnic a fost în ea dintotdeauna. Acolo, Izbăvitorul şi izbăvitul se unesc într-o iubire desăvârşită faţă de Dumnezeu şi unul faţă de altul. Cerul e casa ta şi, în Dumnezeu fiind, el trebuie să fie şi în tine.

VII. Privirea lăuntrică

Miracolele demonstrează că învăţarea a avut loc sub corecta îndrumare, căci învăţarea e invizibilă şi ce s-a învăţat se poate recunoaşte numai după rezultate. Generalizarea ei e demonstrată pe măsură ce o foloseşti în tot mai multe situaţii. Vei recunoaşte că ai învăţat că miracolele nu au o ordine a dificultăţii când le aplici la toate situaţiile. Nu există situaţie la care miracolele să nu se aplice şi, aplicându-le la toate situaţiile, vei dobândi lumea reală. Căci în această percepţie sfântă vei fi întregit, iar Ispăşirea se va răsfrânge, din acceptarea ei pentru tine însuţi, la toţi cei pe care ţi-i trimite Spiritul Sfânt să îi binecuvântezi. În fiece copil de-al lui Dumnezeu stă binecuvântarea Sa şi, în binecuvântarea pe care o dai copiilor lui Dumnezeu, stă binecuvântarea pe care ţi-o dă El.
Toţi cei ce sunt în lume trebuie să îşi joace propriul rol în izbăvirea ei, pentru a recunoaşte că lumea a fost izbăvită. Nu poţi să vezi ce este invizibil. Dar, dacă îi vezi efectele, ştii că trebuie să existe. Percepând ce face, îi recunoşti existenţa. Şi, prin ce face, înveţi ce este. Nu îţi poţi vedea capacităţile, dar capeţi încredere în existenţa lor pe măsură ce acestea îţi permit să acţionezi. Iar rezultatele acţiunilor tale poţi să le vezi.
Spiritul Sfânt e invizibil, dar poţi vedea rezultatele Prezenţei Lui şi, prin ele, vei învăţa că El există. Ce îţi permite El să faci e clar că nu e din lumea aceasta, căci miracolele încalcă fiecare lege a realităţii, după cum o judecă lumea aceasta. Fiecare lege a timpului şi spaţiului, a masei şi mărimii ajunge să fie întrecută, căci ce îţi permite El să faci e clar mai presus de fiecare dintre ele. Percepând rezultatele Lui, vei înţelege unde trebuie să fie El şi, în cele din urmă, vei ştii ce este El.
Nu poţi să vezi Spiritul Sfânt, dar Îi poţi vedea manifestările. Şi, dacă nu le vezi, nu îţi vei da seama că El există. Miracolele sunt mărturiile Lui şi vorbesc pentru Prezenţa Lui. Ce nu poţi să vezi îţi devine real numai prin mărturiile ce vorbesc pentru lucrul respectiv. Căci poţi fi conştient de ceva ce nu poţi să vezi şi îţi poate deveni convingător de real pe măsură ce prezenţa lui devine manifestă prin tine.
Fă lucrarea Spiritului Sfânt, căci Îi împărtăşeşti funcţia. Precum în Cer funcţia ta e să creezi, aşa şi pe pământ funcţia ta este să vindeci. Dumnezeu Îşi împărtăşeşte funcţia cu tine în Cer, iar Spiritul Sfânt Şi-o împărtăşeşte cu tine pe pământ. Cât crezi că ai alte funcţii, vei avea nevoie de corecţie. Căci credinţa aceasta este distrugerea păcii, un obiectiv direct opus scopului Spiritului Sfânt.
Tu vezi ce te aştepţi să vezi şi te aştepţi la ce inviţi. Percepţia ta e rezultatul invitaţiei tale, parvenindu-ţi după cum ai şi chemat-o. Manifestările cui vrei să le vezi? De a cui prezenţă vrei să fii convins? Căci vei crede în ce manifeşti şi, cum priveşti în afară, aşa vei vedea înăuntru. În mintea ta există două moduri de-a privi lumea, iar percepţia ta va reflecta călăuzirea pe care ai ales-o.
Eu sunt manifestarea Spiritului Sfânt şi, când mă vei vedea, o vei face pentru că L-ai invitat pe El. Căci El îţi va trimite mărturiile Lui dacă vrei să le priveşti. Adu-ţi aminte întotdeauna că vezi ce cauţi, căci ce cauţi vei găsi. Eul găseşte ce caută, şi atât. Nu găseşte iubire, căci nu e ce caută.
Dar căutarea şi găsirea sunt acelaşi lucru şi, de vei căuta două obiective, le vei găsi, dar nu vei recunoaşte niciunul. Vei crede că sunt acelaşi lucru pentru că le vrei pe amândouă. Mintea tinde mereu spre integrare şi, dacă e scindată şi vrea să ţină scindarea, va continua să creadă că are un singur obiectiv făcându-l să pară unul singur.
Am spus mai înainte că de tine depinde ce proiectezi sau extinzi, dar trebuie să faci una sau alta, căci e o lege a minţii, şi trebuie să te uiţi înăuntru înainte de-a te uita în afară. Uitându-te înăuntru, alegi călăuza care să îţi îndrume vederea. Şi apoi te uiţi în afară şi îi vezi mărturiile. Iată de ce găseşti ce cauţi. Ce vrei în tine vei face manifest şi vei accepta de la lume pentru că tu l-ai pus acolo vrându-l. Când crezi că proiectezi ce nu vrei, o faci tot pentru că îl vrei. Asta duce direct la disociere, căci reprezintă acceptarea a două obiective, percepute fiecare într-un loc diferit; separate unul de altul pentru că le-ai făcut diferite. Mintea vede atunci o lume împărţită în afara ei, dar nu şi înăuntru. Asta îi dă iluzia integrităţii şi îi permite să creadă că urmăreşte un singur obiectiv. Dar, cât timp percepi lumea ca împărţită, nu eşti vindecat. Căci a fi vindecat înseamnă a urmări un singur obiectiv, pentru că ai acceptat doar unul şi vrei numai unul.
Când vei vrea numai iubire, nu vei vedea altceva. Natura contradictorie a mărturiilor pe care le percepi e doar reflecţia conflictualelor tale invitaţii. Ţi-ai privit mintea şi ai acceptat opoziţia în ea, odată ce ai căutat-o în ea. Dar să nu crezi atunci că mărturiile opoziţiei sunt adevărate, căci sunt doar o dovadă a deciziei tale despre realitate, returnându-ţi mesajele date chiar de tine. Iubirea se recunoaşte şi ea prin mesagerii ei. Dacă faci iubirea manifestă, mesagerii ei vor veni la tine pentru că i-ai invitat.
Puterea de decizie e singura libertate ce ţi-a mai rămas ca prizonier al lumii acestea. Poţi decide să o vezi corect. Ce ai făcut din ea nu e realitatea ei, căci realitatea ei e numai ce îi dai tu. Nu poţi să dai decât iubire la ceva sau cineva, şi nici nu poţi primi decât iubire de la ei. De socoteşti că ai primit altceva, precis te-ai uitat înăuntru şi ai crezut că vezi în tine puterea de-a da altceva. Doar decizia aceasta a determinat ce ai găsit, căci a fost decizia pentru ce ai căutat.
Te temi de mine pentru că te-ai uitat înăuntru şi te temi de ce ai văzut. Dar nu se poate să fi văzut realitatea, căci realitatea minţii tale e cea mai minunată dintre creaţiile lui Dumnezeu. Venind numai de la Dumnezeu, puterea şi grandoarea ei ţi-ar putea aduce numai pace dacă ai vedea-o cu adevărat. Dacă te temi, precis ai văzut ceva ce nu e acolo. Dar, în acelaşi loc, ai fi putut să mă vezi pe mine şi pe toţi fraţii tăi, în siguranţa desăvârşită a Minţii care ne-a creat. Căci suntem acolo în pacea Tatălui, Care voieşte să Îşi extindă pacea prin tine.
Când îţi vei accepta misiunea de-a extinde pace, vei găsi pace, căci - făcând-o manifestă - o vei vedea. Sfintele ei mărturii te vor înconjura pentru că le-ai chemat, şi vor veni la tine. Ţi-am auzit chemarea şi am răspuns la ea, dar nu vrei să te uiţi la mine, nici să auzi răspunsul pe care l-ai căutat.
Căci nu vrei încă numai asta. Dar, pe măsură ce îţi devin tot mai real, vei învăţa că vrei numai asta. Şi mă vei vedea când te uiţi înăuntru şi vom privi lumea reală împreună. Prin ochii lui Cristos, numai lumea reală există şi numai lumea reală poate fi văzută. După cum decizi, aşa vei şi vedea. Şi tot ce vezi stă mărturie doar pentru decizia ta.
Când te vei uita înăuntru şi mă vei vedea, va fi pentru că ai decis să manifeşti adevărul.
Şi, manifestându-l, îl vei vedea atât în afară, cât şi înăuntru. Îl vei vedea în afară pentru că l-ai văzut mai întâi înăuntru. Tot ce vezi în afară e o judecată a ce ai văzut înăuntru. Dacă e judecata ta, va fi greşită, căci judecata nu e funcţia ta. Dacă e judecata Spiritului Sfânt, va fi corectă, căci judecata e funcţia Lui. Îi împărtăşeşti funcţia doar judecând ca El, nerezervând nicio judecată pentru tine însuţi. Tu vei judeca împotriva ta, dar El va judeca pentru tine.
Aminteşte-ţi, atunci, că, de câte ori te uiţi în afară şi reacţionezi nefavorabil la ce vezi, te-ai judecat nevrednic şi te-ai condamnat la moarte. Pedeapsa cu moartea e obiectivul ultim pe care îl are eul, căci te crede un criminal ce merită să moară la fel de mult cât ştie Dumnezeu că meriţi să trăieşti.
Pedeapsa cu moartea nu îi iese eului din minte niciodată, căci asta îţi rezervă întotdeauna în final. Vrând să te ucidă ca expresie finală a sentimentelor lui la adresa ta, te lasă să trăieşti doar ca să aştepţi moartea. Te va chinui cât trăieşti, dar ura lui nu va fi satisfăcută până nu mori. Căci distrugerea ta e singura finalitate la care lucrează şi singurul final cu care va fi satisfăcut.
Eul nu e trădător faţă de Dumnezeu, pe Care a-L trăda e cu neputinţă. Dar este trădător faţă de tine, cel ce crezi că ţi-ai trădat Tatăl. Iată de ce desfacerea vinovăţiei este o parte esenţială a programei Spiritului Sfânt. Căci, cât te simţi vinovat, asculţi vocea eului, care îţi spune că L-ai trădat pe Dumnezeu şi că meriţi, de aceea, moarte. Vei crede că moartea vine de la Dumnezeu, şi nu de la eu, deoarece, confundându-te cu eul, crezi că tu vrei moarte. Iar, de ce vrei, Dumnezeu nu te mântuieşte.
Când eşti tentat să cedezi dorinţei de moarte, aminteşte-ţi că eu nu am murit. Îţi vei da seama că e adevărat când te vei uita înăuntru şi mă vei vedea. Oare să fi biruit moartea numai pentru mine? Şi oare mi-ar fi dat Tatăl viaţă veşnică dacă nu ţi-ar fi dat-o şi ţie? Când vei învăţa să mă faci manifest, nu vei vedea moarte niciodată. Căci ai privit ce e fără de moarte în tine şi vei vedea numai ce e veşnic când îţi vei arunca privirile în afară, asupra unei lumi ce nu poate să moară.

VIII. Atracţia iubirii pentru iubire

Chiar crezi că îl poţi ucide pe Fiul lui Dumnezeu? Tatăl Şi-a ascuns Fiul la loc sigur în Sinea Lui şi l-a ţinut departe de gândurile tale distructive, dar nu cunoşti - din cauza lor - nici Tatăl, nici Fiul. Ataci lumea reală în fiecare zi şi în fiecare ceas şi în fiece minut, şi totuşi, eşti surprins că nu o poţi vedea. De cauţi iubirea ca să o ataci, nu o vei găsi niciodată. Căci, dacă iubirea e împărtăşire, cum poţi să o găseşti altfel decât prin ea însăşi? Ofer-o şi va veni la tine, pentru că e atrasă de ea însăşi. Oferă însă atac, şi iubirea va rămâne ascunsă, căci nu poate trăi decât în pace.
Fiul lui Dumnezeu e la fel de ocrotit ca Tatăl său, căci Fiul cunoaşte protecţia Tatălui său şi nu poate să se teamă. Iubirea Tatălui său îl ţine în desăvârşită pace şi, neavând nevoie de nimic, el nu cere nimic. Dar el e departe de tine, al cărui Sine este, căci ai ales să îl ataci şi a dispărut din ochii tăi în Tatăl său. Nu el s-a schimbat, ci tu. Căci o minte scindată şi toate lucrările ei nu au fost create de Tatăl şi nu ar putea trăi în cunoaştere de El.
Când ai făcut vizibil ce nu e adevărat, ce este adevărat ţi-a devenit invizibil. Dar nu poate fi invizibil din fire, căci Spiritul Sfânt îl vede cu desăvârşită claritate. Îţi este invizibil pentru că te uiţi la altceva. Dar nu de tine depinde să decizi ce e vizibil şi ce e invizibil, după cum nu depinde nici să decizi ce e realitatea. Ce se poate vedea este ce vede Spiritul Sfânt. Definiţia realităţii e a lui Dumnezeu, şi nu a ta. El a creat-o şi ştie ce este. Tu, care ai ştiut, ai uitat, şi - dacă nu ţi-ar fi dat El un mod de-a-ţi aduce aminte - te-ai fi condamnat la uitare.
Datorită Iubirii Tatălui tău, nu Îl poţi uita niciodată, căci nimeni nu poate uita ce i-a pus în memorie chiar Dumnezeu. O poţi nega, dar nu o poţi pierde. O Voce va răspunde la fiecare întrebare pe care o pui şi o viziune va corecta percepţia a tot ce vezi. Căci ce ai făcut invizibil e singurul adevăr şi ce nu ai auzit e singurul Răspuns. Dumnezeu vrea să te unească din nou cu tine însuţi şi nu te-a abandonat la necaz. Îl aştepţi doar pe El şi habar nu ai de acest lucru. Dar amintirea Lui străluceşte în mintea ta şi nu poate fi ştearsă. Nu e nici trecută, nici viitoare, fiind eternă pentru totdeauna.
Nu trebuie decât să ceri această amintire şi îţi vei aminti. Dar amintirea lui Dumnezeu nu poate străluci într-o minte care a şters-o şi vrea să o ţină ştearsă. Căci amintirea lui Dumnezeu poate miji doar într-o minte care alege să îşi amintească şi care a renunţat la dorinţa dementă de-a controla realitatea. Tu, care nu te poţi controla nici măcar pe tine, nu ar trebui să aspiri la controlul universului.
Priveşte însă ce ai făcut din el şi bucură-te că nu e aşa.
6. Fiul lui Dumnezeu, nu te mulţumi cu nimicul! Ce nu e real nu poate fi văzut şi nu are valoare. Dumnezeu nu i-ar putea oferi Fiului Său ceva fără valoare, şi nici Fiul Său nu ar putea primi aşa ceva. Ai fost izbăvit în clipa în care ai crezut că L-ai părăsit. Tot ce ai plăsmuit nu a fost nicicând şi este invizibil pentru că Spiritul Sfânt nu îl vede. Dar ce vede El e al tău să îl vezi şi, prin viziunea Lui, percepţia ţi-e vindecată. Ai făcut invizibil singurul adevăr pe care îl deţine lumea aceasta. Preţuind nimicul, ai căutat nimicul. Făcându-ţi-l real, l-ai şi văzut. Dar el nu există. Iar Cristos ţi-e invizibil din cauza a ce ţi-ai făcut vizibil.
Nu contează însă câtă distanţă ai încercat să pui între conştienţa ta şi adevăr. Fiul lui Dumnezeu poate fi văzut pentru că vederea lui e împărtăşită. Spiritul Sfânt îl priveşte şi nu vede altceva în tine. Ce ţi-e invizibil ţie e desăvârşit în viziunea Lui şi o cuprinde toată. El Şi-a adus aminte de tine pentru că nu Şi-a uitat Tatăl. Tu ai privit irealul şi ai găsit deznădejde. Dar ce altceva ai putea găsi când cauţi irealul? Lumea ireală este un lucru deznădăjduit, căci nu poate să fie niciodată. Iar tu, care împărtăşeşti cu Dumnezeu Fiinţa Sa, nu ai putea fi mulţumit nicicând fără realitate. Ce nu ţi-a dat Dumnezeu nu are putere asupra ta, iar atracţia iubirii pentru iubire rămâne irezistibilă. Căci e funcţia iubirii să le unească în sânul ei pe toate şi să le tină laolaltă pe toate prin extinderea întregimii ei.
Lumea reală ţi-a fost dată de Dumnezeu în schimb iubitor pentru lumea pe care ai făcut-o şi pentru cea pe care o vezi. Ia-o dar din mâna lui Cristos şi uită-te la ea. Realitatea ei va face invizibil restul, căci vederea ei e o percepţie totală. Şi, privind-o, îţi vei aminti că a fost aşa dintotdeauna.
Nimicul va deveni invizibil, căci ai văzut cu adevărat, în sfârşit. Percepţia izbăvită e tradusă uşor în cunoaştere, căci numai percepţia e capabilă de greşeală, iar percepţia nu a fost nicicând. Corectată fiind, ea cedează locul cunoaşterii, care e de-a pururi singura realitate. Ispăşirea nu e decât calea de întoarcere la ce nu ai pierdut niciodată. Tatăl tău nu a putut înceta să Îşi iubească Fiul.

Un Test simplu in fiecare zi

HTML
CSS
JavaScript
PHP-MySQL
Engleza
Spaniola
Ce tag HTML5 este indicat sa contina meniul cu link-uri de navigare in site?
<section> <nav> <article>
<nav><ul>
 <li><a href="http://coursesweb.net/css/" title="CSS Course">CSS Course</a></li>
 <li><a href="http://www.marplo.net/jocuri/" title="Flash Games">Flash Games</a></li>
</ul></nav>
Ce proprietate CSS muta elementrul in dreapta sau stanga de la locul unde e?
text-align clear float
.some_class {
  width: 30%;
  float: left;
}
Clic pe metoda obiectului Math care rotunjeste numarul x descrescator la cel mai apropiat intreg.
Math.ceil(x) Math.abs(x) Math.floor(x)
var num = 12.34567;
num = Math.floor(num);
alert(num);       // 12
Indicati functia PHP care returneaza numarul de caractere dintr-un sir.
mb_strlen() count() stristr()
$str = "sir cu caractere utf-8 åèö";
$nrchr = mb_strlen($str);
echo $nrchr;        // 29
Clic pe raspunsul potrivit la intrebarea: "When it happened?".
On the 7th of July 1996 It is a quarter to 5. Nice weather.
When it happened? On the 8th of August 2001.
- Cand s-a intamplat? Pe 8 August 2001.
Indicati raspunsul potrivit la intrebarea: "¿Cuando sucedió?".
Hace buen tiempo. En el 8 de Agosto de 2001 Son las tres menos cuarto.
¿Cuando sucedió? En el 8 de Agosto de 2001.
- Cand s-a intamplat? Pe 8 August 2001.
Programa Spiritului Sfant

Last accessed pages

  1. Verbe neregulate din limba Engleza (8527)
  2. Coduri pt culori (25898)
  3. Curs HTML gratuit Tutoriale HTML5 (32790)
  4. Caractere speciale - Entitati HTML (3184)
  5. Poezii pentru copii, in engleza (8574)

Popular pages this month

  1. Prezentul simplu si continuu - Present Tense Simple and Continuous (3122)
  2. Cursuri si Tutoriale: Engleza, Spaniola, HTML, CSS, Php-Mysql, JavaScript, Ajax (2512)
  3. Gramatica limbii engleze - Prezentare Generala (2357)
  4. Prezent perfect si Prezent perfect continuu - Present perfect and Continuous (1961)
  5. Trecutul simplu si continuu - Past Tense Simple and Continuous (1609)