196 - De răstignit, mă pot răstigni numai pe mine însumi.
Când vei înţelege cu fermitate acest lucru şi îl vei conştientiza pe deplin, nu vei încerca să îţi faci rău, nici să faci din trupul tău un rob al răzbunării. Nu te vei ataca, şi vei realiza că a-l ataca pe altul înseamnă a te ataca pe tine însuţi. Vei scăpa de convingerea dementă că, atacându-ţi fratele, te mântuieşti pe tine însuţi. Şi vei înţelege că securitatea lui e propria ta securitate, şi că în vindecarea lui eşti vindecat chiar tu.
Poate că nu o să înţelegi la început cum poate fi găsită îndurarea, nelimitată şi cu toate sub sigura ei ocrotire, în ideea pe care o exersăm astăzi. De fapt, poate să pară un indiciu că nu vei scăpa niciodată de pedeapsă, din cauză că eul văzându-se ameninţat, se repede să citeze adevărul pentru a-şi salva minciunile. Dar nu va înţelege adevărul pe care îl foloseşte astfel. Tu însă poţi învăţa să vezi aceste aplicaţii prosteşti şi să negi semnificaţia pe care par să o aibă .
Aşa îţi înveţi şi mintea că nu eşti un eu. Căci nu te vor mai amăgi modurile în care eul vrea să distorsioneze adevărul. Nu vei crede că eşti un trup de răstignit. Şi vei vedea în ideea de azi lumina învierii, privind dincolo de toate gândurile răstignirii şi morţii, la gândurile eliberării şi vieţii.
Ideea de astăzi e un pas pe care îl facem în direcţia ieşirii din robie şi intrării într-o stare de desăvârşită libertate. Să facem astăzi acest pas, ca să mergem rapid în direcţia pe care ne-o arată mântuirea, făcând fiecare pas în secvenţa rânduită, în timp ce mintea renunţă la poverile ei una după alta. Nu de timp avem nevoie pentru asta. Ci numai de bunăvoinţă. Căci ce pare să ia o mie de ani se poate săvârşi uşor într-o singură clipită prin harul lui Dumnezeu.
Gândul disperat şi sumbru că poţi să îi ataci pe alţii şi să scapi te-a ţintuit pe cruce.
Poate ţi s-a părut a fi chiar mântuirea. Dar nu a însemnat decât credinţa că frica de Dumnezeu este reală. Şi ce e asta decât iadul? Cine ar putea să creadă că are în Tatăl lui un duşman de moarte, separat de el aşteptând să îi distrugă viaţa şi să îl şteargă de pe faţa universului, fără să îi intre în inimă frica de iad?
Iată forma de demenţă în care crezi, dacă accepţi gândul înfricoşător că poţi să îl ataci pe altul şi să fii liber. Până nu se schimbă forma aceasta, nicio speranţă nu există.
Până nu vezi că aceasta, cel puţin, trebuie să fie complet cu neputinţă, cum poate să existe vreo scăpare? Frica de Dumnezeu este reală pentru oricine crede că gândul acesta e adevărat. Şi nu îi va vedea nerozia, nici nu îi va percepe existenţa, ca să o poată pune sub semnul întrebării.
Pentru a o pune sub semnul întrebării, forma ei trebuie schimbată mai întâi cel puţin atât cât să permită domolirea fricii de răzbunare şi, într-o oarecare măsură, revenirea răspunderii la tine. De acolo, poţi cel puţin să cântăreşti dacă vrei să îţi continui drumul pe această cale dureroasă. Până nu se face acest salt, nu poţi percepe că numai gândurile tale îţi aduc frică şi că izbăvirea ta depinde de tine.
Paşii noştri următori vor fi uşori dacă îl faci astăzi pe acesta. De aici încolo vom înainta foarte rapid. Căci, odată ce înţelegi că e cu neputinţă să fii rănit decât de propriile tale gânduri, frica de Dumnezeu trebuie să dispară. Şi atunci nu vei putea să crezi că frica e cauzată în afară. Iar Dumnezeu, pe Care te-ai gândit să Îl alungi, poate fi reprimit în mintea sfântă pe care nu a părăsit-o niciodată.
Cântecul mântuirii sigur poate să fie auzit în ideea pe care o exersăm azi. Dacă te poţi răstigni numai pe tine însuţi, nu ai rănit lumea şi nu trebuie să te temi de răzbunare şi hăituială din partea ei. Şi nici nu trebuie să te ascunzi cu groază de mortala frică de Dumnezeu în spatele căreia se ascunde proiecţia. Lucrul care te îngrozeşte cel mai mult e mântuirea ta. Eşti puternic şi tocmai putere vrei. Eşti liber şi bucuros de libertate. Ai căutat să fii deopotrivă slab şi încătuşat, pentru că te-ai temut de puterea şi libertatea ta.
Dar mântuirea stă în ele.
Vine o clipă în care groaza pare să îţi acapareze mintea atât de total, încât nu pare să existe vreo scăpare. Când îţi vei da seama, o dată pentru totdeauna, că tocmai de tine te temi, mintea se va percepe scindată. Iar lucrul acesta ţi-a fost ascuns câtă vreme ai crezut că atacul fi îndreptat în afară şi returnat din afară înăuntru. Ţi s-a părut că trebuie să îţi fie frică de un duşman din afara ta. Aşa că un dumnezeu din afara ta a devenit duşmanul tău de moarte; sursa fricii.
Acum, timp de o clipă, percepi în tine un ucigaş, settos de moartea ta, dornic să îţi urzească pedepsirea până în clipa în care va putea ucide, în sfârşit. Dar în clipa aceasta vine şi mântuirea. Căci frica de Dumnezeu a dispărut. Şi poţi să Îl chemi într-ajutor să te mântuiască de iluzii cu Iubirea Lui, numindu-L Tată şi numindu-te pe tine Fiul Lui.
Roagă-te ca această clipă să fie curând; chiar azi. Îndepărtează-te de toată frică şi înaintează spre iubire.
Nu există Gând de-al lui Dumnezeu care să nu meargă cu tine să te ajute să atingi clipa aceea şi să treci repede de ea, sigur şi pentru totdeauna. Când frica de Dumnezeu a dispărut, nu mai există obstacole care să mai rămână între tine şi sfânta pace a lui Dumnezeu. De câtă bunătate şi îndurare dă dovadă ideea pe care o exersăm! Primeşte-o cum se cuvine, căci e eliberarea ta. Într-adevăr, numai pe tine poate încerca să te răstignească mintea ta. Dar şi izbăvirea ta va veni tot de la tine.