72 - Resentimentele sunt un atac la adresa planului Dumnezeiesc de mântuire.
Deşi am recunoscut faptul că planul de mântuire al eului este opus planului Dumnezeiesc de mântuire, încă nu am stabilit faptul că acesta este un atac activ asupra planului Dumnezeiesc şi o încercare deliberată de a-l distruge. În acest atac, lui Dumnezeu i se atribuie însuşirile care sunt de fapt asociate eului, în timp ce eul pare să preia atributele lui Dumnezeu.
Dorinţa fundamentală a eului este aceea de a-L înlocui pe Dumnezeu. De fapt, eul este întruparea fizică a acestei dorinţe. Căci tocmai această dorinţă pare să împrejmuiască mintea cu un trup, ţinând-o separată şi singură, incapabilă să ajungă la alte minţi, altfel decât prin intermediul trupului care a fost făcut ca să o întemniţeze.
Limita pusă comunicării nu poate fi cel mai bun mijloc de a o dezvolta. Cu toate acestea, eul vrea să te facă să crezi contrariul.
Deşi încercarea de a păstra limitările pe care un trup tinde să le impună este deci evidentă, poate nu este la fel de vădit de ce resentimentele constituie un atac la adresa planului Dumnezeiesc de mântuire. Dar hai să examinăm mai atent pentru ce fel de lucruri poţi fi nemulţumit? Nu-i aşa că sunt asociate întotdeauna cu ceva ce face un trup? O persoană spune ceva ce nu îţi este pe plac. Face ceva ce îţi displace. Îşi "trădează" gândurile ostile prin comportamentul său.
Nu ai de a face aici cu ceea ce este persoana. Dimpotrivă, eşti exclusiv ocupat cu ceea ce face ea într-un trup. Nu numai că nu reuşeşti să o ajuţi să se elibereze de limitările corpului. Dar şi încerci să o ţii legată de corp, confundând-o cu acesta, judecându-i ca fiind unul şi acelaşi lucru. Într-aceasta este atacat Dumnezeu, fiindcă, dacă Fiul Său este doar un trup, la fel trebuie să fie şi El. Un Creator total diferit de creaţia sa este de neconceput. Dacă Dumnezeu este un trup, care trebuie să-I fie planul de mântuire? Care altul ar putea fi, dacă nu moartea? Încercând să se prezinte pe Sine ca Autor al Vieţii şi nu al morţii, El este un mincinos şi un înşelător, plin de promisiuni false, oferind iluzii în locul adevărului. Realitatea aparentă a corpului face de-a dreptul convingător acest fel de a-L vedea pe Dumnezeu. De fapt, dacă corpul ar fi real, ar fi într-adevăr dificil să eviţi această concluzie. Iar fiecare resentiment insistă că trupul este real, trecând total cu vederea ceea ce este fratele tău; îţi întăreşte credinţa că el este un corp şi îl condamnă pentru aceasta; şi afirmă că mântuirea sa trebuie să fie moartea, proiectând acest atac asupra lui Dumnezeu şi făcându-L pe El răspunzător de aceasta.
În această arenă pregătită cu grijă, unde animale întărâtate îşi caută prada şi unde graţierea nu are ce căuta, vine eul să te mântuiască. Dumnezeu te-a făcut trup.
Foarte bine. Să acceptăm asta şi să ne bucurăm. Trup fiind, nu te lăsa lipsit de ceea ce oferă trupul, ia puţinul pe care-l poţi căpăta. Dumnezeu nu ţi-a dat nimic.
Trupul este singurul tău mântuitor. El este moartea lui Dumnezeu şi mântuirea ta.
Aceasta este credinţa universală a lumii pe care o vezi. Unii urăsc trupul şi încearcă să-l vatăme şi să-l umilească. Alţii îl iubesc şi încearcă să-l ridice în slăvi şi să-l exalte.
Însă câtă vreme trupul stă în centrul conceptului tău despre tine însuţi, ataci planul lui Dumnezeu pentru mântuire şi nutreşti reproşuri la adresa Lui şi a creaţiei Sale, ca nu cumva să auzi Vocea adevărului şi să O saluţi cu bucurie, ca pe un Prieten.
Mântuitorul ales îi ia, în schimb, locul. El este prietenul tău; Dumnezeu îţi este vrăjmaş.
Astăzi vom încerca să oprim aceste atacuri lipsite de sens la adresa mântuirii. Vom încerca, în schimb, să primim mântuirea cum se cuvine. Percepţia ta răsturnată a fost dezastruoasă pentru pacea minţii tale. Te-ai văzut pe tine într-un trup, iar adevărul în afara ta, devenit inaccesibil conştienţei tale, zăvorât fiind de limitările corpului. Acum vom încerca să vedem altfel toate acestea. Lumina adevărului e în noi, acolo unde a fost pusă de Dumnezeu. Trupul e cel care este în afara noastră, şi nu se află în grija noastră.
A fi fără trup înseamnă a fi în starea noastră firească.
A recunoaşte lumina adevărului din noi înseamnă a fi în starea noastră firească. A ne vedea Sinele ca separat de trup înseamnă a pune capăt atacului asupra planului Dumnezeiesc de mântuire şi acceptarea Lui, în schimb.
Iar acolo unde planul Lui este acceptat, este înfăptuit deja.
Ţelul nostru în perioadele de exersare mai lungi este astăzi acela de a deveni conştienţi de faptul că planul lui Dumnezeu pentru mântuire a fost deja înfăptuit în noi. Altfel, înlocuim atacul cu acceptarea. Vom încerca acum să lăsăm deoparte judecata şi vom întreba care este planul lui Dumnezeu pentru noi:
"Ce e mântuirea, Tată? Eu nu ştiu. Spune-mi, ca să înţeleg."
Vom aştepta apoi în linişte răspunsul Lui. Am atacat planul Dumnezeiesc de mântuire, fără a aştepta să auzim care este acesta. Ne-am strigat atât de tare nemulţumirile, încât nu I-am mai ascultat Vocea. Ne-am folosit resentimentele ca să ne închidem ochii şi să ne astupăm urechile. Acum însă vrem să vedem, să auzim şi să aflăm.
"Ce e mântuirea, Tată?" Întreabă şi ţi se va răspunde. Caută şi vei găsi.
Nu mai întrebăm eul ce este mântuirea şi unde să o găsim. Întrebăm adevărul. Fii sigur, atunci, că răspunsul va fi adevărat, datorită Celui pe care Îl întrebi.
Ori de câte ori simţi că încrederea ţi se destramă şi speranţa în reuşită abia mai pâlpâie, gata să se stingă, repetă-ţi întrebarea şi rugămintea, reamintindu-ţi că o adresezi Creatorului nemărginit al nemărginirii, care te-a creat asemenea Lui:
"Ce e mântuirea, Tată? Eu nu ştiu. Spune-mi ca să înţeleg."
Îţi va răspunde.
Fii hotărât să auzi. Una sau două perioade de exersare mai scurte pe oră vor fi de ajuns astăzi, de vreme ce vor fi ceva mai lungi decât de obicei. Aceste exerciţii vor începe cu:
"Nemulţumirile sunt un atac la adresa planului Dumnezeiesc de mântuire. Să-l accept pe acesta. Ce e mântuirea, Tată?"
Aşteaptă apoi aproximativ un minut în tăcere, preferabil cu ochii închişi, şi ascultă să-I auzi răspunsul.