Semnificatia Miracolelor

Miracolele nu au o ordine a dificultatii. Unul nu e "mai greu" sau "mai mare" decât altul.
Sunt toate la fel. Toate expresiile iubirii sunt maxime.
Miracolele ca atare nu conteaza. Singurul lucru ce conteaza e Sursa lor, care întrece cu mult orice evaluare.
Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii. Adevaratul miracol e iubirea care le inspira. În acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.
Toate miracolele înseamna viata, iar Dumnezeu e Datatorul de viata. Vocea Lui te va îndruma foarte concret. Ti se va spune tot ce e nevoie sa stii.
Miracolele sunt deprinderi si trebuie sa fie involuntare. Nu trebuie sa fie sub control constient. Miracolele selectate constient pot fi dirijate gresit.
Miracolele sunt firesti. Când nu se produc, ceva nu e în regula.
Miracolele sunt dreptul fiecaruia, dar mai întâi e necesara o purificare.
Miracolele vindeca pentru ca suplinesc o lipsa; sunt savârsite de cei ce au temporar mai mult decât cei ce au temporar mai putin.
Miracolele sunt un fel de schimb. Ca toate expresiile iubirii, mereu miraculoase în adevaratul sens, schimbul inverseaza legile fizice. Ele aduc mai multa iubire celui ce da si celui ce primeste.
Utilizarea miracolelor ca spectacole pentru inducerea credintei e o neîntelegere a rostului lor.
Rugaciunea este mijlocul de propagare al miracolelor. E un mijloc de comunicare al creatului cu Creatorul. Prin rugaciune iubirea se primeste; prin miracole iubirea se exprima.
Miracolele sunt gânduri. Gândurile pot reprezenta nivelul inferior sau trupesc al experientei, sau nivelul superior sau spiritual al acesteia. Unul face fizicul; celalalt creeaza spiritualul.
Miracolele sunt totodata începuturi si sfârsituri, modificând astfel ordinea temporala. Sunt întotdeauna afirmatii ale renasterii, care par sa mearga înapoi, dar merg de fapt înainte. Ele desfac trecutul în prezent si elibereaza astfel viitorul.
Miracolele stau marturie pentru adevar. Ele sunt convingatoare pentru ca se nasc din convingere. Fara convingere, degenereaza în magie, care nu are minte si este, de aceea, distructiva; sau, mai bine spus, utilizarea necreatoare a mintii.
Fiecare zi ar trebui închinata miracolelor. Rostul timpului e sa îti permita sa înveti cum sa folosesti timpul în mod constructiv. El este, asadar, un instrument didactic si un mijloc de-a atinge un scop. Timpul va înceta când nu va mai fi util la facilitarea învatarii.
Miracolele sunt mijloace didactice de-a demonstra ca e la fel de fericit sa dai, cât si sa primesti. Ele sporesc simultan puterea celui care da si dau putere celui ce primeste.
Miracolele transcend trupul. Sunt treceri subite în invizibil, departe de nivelul trupesc. Iata de ce vindeca.
Un miracol este un serviciu. E serviciul maxim pe care îl poti face altuia. E un mod de-a-ti iubi aproapele ca pe tine însuti. Recunosti simultan valoarea ta si cea a aproapelui tau.
Miracolele fac mintile una în Dumnezeu. Ele depind de cooperare pentru ca Fiimea e suma a tot ce a creat Dumnezeu. Prin urmare, miracolele reflecta legile vesniciei, nu ale timpului.
Miracolele retrezesc constienta ca spiritul, nu trupul, e altarul adevarului. Tocmai recunoasterea acestui lucru duce la puterea de vindecare a miracolului.
Miracolele sunt semne firesti de iertare. Prin miracole, accepti iertarea lui Dumnezeu acordând-o altora.
Miracolele sunt asociate cu frica numai din cauza convingerii ca întunericul poate ascunde. Tu crezi ca ce nu pot sa vada ochii tai fizici nu exista. Asa ajungi la negarea vederii spirituale.
Miracolele rearanjeaza perceptia si aseaza toate nivelurile în adevarata perspectiva. Lucrul acesta vindeca pentru ca boala e rezultatul confuziei de niveluri.
Miracolele îti dau posibilitatea sa îi vindeci pe bolnavi si sa îi învii pe morti pentru ca tu însuti ai facut boala si moartea, si poti de aceea sa le desfiintezi pe amândoua. Tu esti un miracol, capabil sa creezi dupa asemanarea Creatorului tau. Restul e propriul tau cosmar si nu exista. Numai creatiile de lumina sunt reale.
Miracolele fac parte dintr-un lant de iertari interconectate care, odata încheiat, e Ispasirea. Ispasirea functioneaza tot timpul si în toate dimensiunile timpului.
Miracolele reprezinta descatusarea de toata frica. "A ispasi" înseamna "a desface". Desfacerea fricii este o parte esentiala a valorii de Ispasire a miracolelor.
Un miracol e o binecuvântare universala de la Dumnezeu prin mine la toti fratii mei. E privilegiul celor iertati sa ierte.
Miracolele sunt un mod de-a te elibera de sub robia fricii. Revelatia induce o stare în care frica a fost deja desfiintata. Asadar, miracolele sunt un mijloc, iar revelatia este un scop.
Miracolele Îl lauda pe Dumnezeu prin tine. Ele Îl lauda cinstindu-I creatiile, afirmându-le perfectiunea. Ele vindeca pentru ca neaga identificarea cu trupul si afirma identificarea cu spiritul.
Recunoscând spiritul, miracolele aranjeaza nivelurile perceptiei si le arata aliniate cum trebuie. Aceasta aliniere aseaza spiritul în centru, unde poate sa comunice direct.
Miracolele trebuie sa inspire recunostinta, nu veneratie. Trebuie sa Îi multumesti lui Dumnezeu pentru ce esti cu adevarat. Copiii lui Dumnezeu sunt sfinti, iar miracolul le cinsteste sfintenia, pe care o pot ascunde, dar niciodata nu o pot pierde.
Eu inspir toate miracolele, care sunt de fapt interventii. Ele intervin pentru sfintenia ta si îti fac perceptiile sa fie sfinte. Asezându-te deasupra legilor fizice, te ridica în sfera ordinii celeste. În aceasta ordine esti perfect.
Miracolele te cinstesc pentru ca esti demn de iubire. Ele îti spulbera iluziile de sine si percep lumina care e în tine. Scapându-te de cosmaruri, ele îti ispasesc astfel greselile. Eliberându-ti mintea din închisoarea iluziilor tale, ele îti redau sanatatea mintii.
Miracolele repun mintea în deplinatatea ei. Ispasind lipsa, ele stabilesc o protectie perfecta. Puterea spiritului nu lasa loc niciunui lucru din afara.
Miracolele sunt expresii de iubire, dar pot sa nu aiba întotdeauna efecte observabile.
Miracolele sunt exemple de gândire corecta, aliniindu-ti perceptiile cu adevarul asa cum l- a creat Dumnezeu.
Un miracol e o corectie introdusa de mine în gândirea falsa. Actionând ca un catalizator, el descompune perceptia gresita si o reorganizeaza cum trebuie. Asa ajungi sub principiul Ispasirii, unde perceptia e vindecata. Pâna atunci, cunoasterea Ordinii Divine e cu neputinta.
Spiritul Sfânt e mecanismul miracolelor. El recunoaste atât creatiile lui Dumnezeu, cât si iluziile tale. El separa adevaratul de fals prin capacitatea Lui de-a percepe total, si nu selectiv.
Miracolul dizolva greseala pentru ca Spiritul Sfânt identifica greseala ca falsa sau ireala. Altfel spus, la perceperea luminii, întunericul dispare automat.
Miracolul recunoaste în fiecare un frate de-al tau si de-al meu. E un fel de-a percepe marca universala a lui Dumnezeu.
Întregimea e continutul perceptual al miracolelor. Ele corecteaza astfel - sau ispasesc - gresita perceptie a lipsei.
O contributie majora a miracolelor este puterea lor de-a te elibera de falsa senzatie a izolarii, a privarii si a lipsei.
Miracolele vin dintr-o stare miraculoasa a mintii, sau o stare în care mintea e gata de miracole.
Miracolul e expresia unei constientizari launtrice a lui Cristos si a acceptarii Ispasirii Sale.
Un miracol nu se pierde niciodata. Poate atinge multi oameni pe care nici nu i-ai întâlnit si poate produce schimbari nebanuite în situatii de care nici nu esti constient.
Spiritul Sfânt e cel mai înalt mijloc de comunicare. Miracolele nu implica acest tip de 11 comunicare, pentru ca ele sunt instrumente de comunicare temporare. Când vei reveni la forma originara de comunicare cu Dumnezeu prin revelatie directa, nu va mai fi nevoie de miracole.
Miracolul e un instrument de învatare ce reduce nevoia de timp. El instituie un interval de timp în afara tiparelor temporale, nesupus legilor obisnuite ale timpului. În acest sens, el e atemporal.
Miracolul e singurul instrument de control al timpului la dispozitia ta imediata. Numai revelatia îl transcende, neavând absolut nimic de-a face cu timpul.
Miracolul nu face nicio distinctie de grade între perceptiile gresite. E un instrument de corectare a perceptiei, eficace într-un mod total independent atât de gradul, cât si de directia greselii.
Iata în ce consta adevarata lui nediscriminare.
Miracolul compara creatia cu ce ai facut tu, acceptând ca adevarat ce concorda cu ea si respingând ca fals ce nu concorda.

Revelatia induce o suspendare completa, dar temporara, a îndoielii si a fricii. Ea reflecta forma originara a comunicarii dintre Dumnezeu si creatiile Sale, implicând senzatia extrem de personala a creatiei cautata uneori în relatiile fizice. Apropierea fizica nu o poate atinge. Miracolele însa sunt cu adevarat interpersonale si au ca rezultat adevarata apropiere de altii. Revelatia te uneste direct cu Dumnezeu. Miracolele te unesc direct cu fratele tau. Nici revelatia, nici miracolul nu emana din constiinta, însa ambele experiente se resimt la acest nivel. Constiinta e starea ce induce actiune, desi nu o inspira. Esti liber sa crezi ce vrei, iar ce faci demonstreaza ce crezi.
Revelatia e extrem de personala si nu poate fi tradusa cu înteles. Iata de ce orice încercare de-a o descrie în cuvinte e de-a dreptul imposibila. Revelatia induce numai traire. Miracolele, pe de alta parte, induc actiune. Ele sunt mai utile acum datorita caracterului lor interpersonal. În aceasta faza a învatarii, e important sa faci miracole pentru ca descatusarea de toata frica nu îti poate fi impusa. Revelatia e literalmente inefabila pentru ca e o traire a unei iubiri inefabile.
Veneratia trebuie rezervata pentru revelatie, careia i se aplica perfect si corect. E însa nepotrivita la adresa miracolelor pentru ca o stare de veneratie e una de adorare, dând de înteles ca o fiinta de un ordin inferior sta înaintea Creatorului sau. Esti o creatie perfecta si trebuie sa simti veneratie numai în Prezenta Creatorului perfectiunii. Miracolul este, asadar, un semn de iubire între egali. Cei egali nu trebuie sa se venereze unii pe altii pentru ca veneratia presupune inegalitate. E, de aceea, o reactie nepotrivita la adresa mea. Un frate mai în vârsta are dreptul la respect pentru mai multa lui experienta si la ascultare pentru mai multa lui întelepciune. În plus, are dreptul la iubire pentru ca e frate si la devotament daca este devotat. Numai devotamentul meu îmi da dreptul la al tau.
Nu am nimic ce nu poti dobândi si tu. Nu am nimic ce nu vine de la Dumnezeu. Diferenta de acum dintre noi e ca nu am altceva. Asta ma lasa într-o stare care nu e decât potentiala în tine.
"Nimeni nu vine la Tatal decât prin mine" nu înseamna ca sunt cumva separat sau diferit de tine - altfel decât în timp, iar timpul nu exista. Afirmatia are mai mult înteles în termenii unei axe verticale mai degraba decât orizontale. Tu stai dedesubt de mine, iar eu stau dedesubt de Dumnezeu.
În procesul de "înaltare", sunt mai sus pentru ca, fara mine, distanta dintre Dumnezeu si om ar fi prea mare ca sa o poti cuprinde. Eu ma fac punte peste aceasta distanta ca un frate al tau mai mare, pe de o parte, si ca un Fiu al lui Dumnezeu, pe de alta. Devotamentul fata de fratii mei mi-a pus în sarcina Fiimea, pe care o complinesc pentru ca o împartasesc. Asta ar parea sa contrazica afirmatia "Eu si Tatal meu una suntem", dar afirmatia este din doua parti, ca recunoastere ca Tatal e mai mare.
Revelatiile sunt inspirate indirect de mine fiindca sunt aproape de Spiritul Sfânt si, în acelasi timp, alert la clipa în care fratii mei sunt gata de revelatie. Pot astfel sa le aduc de sus mai mult decât pot trage singuri. Spiritul Sfânt mijloceste comunicarea de sus în jos, tinând deschis pentru revelatie canalul direct de la Dumnezeu la tine. Revelatia nu este reciproca. Ea decurge de la Dumnezeu la tine, dar nu si de la tine la Dumnezeu.
Miracolul reduce la minimum nevoia de timp. În plan longitudinal sau orizontal, recunoasterea egalitatii membrilor Fiimii pare sa necesite un timp aproape interminabil. Cu toate acestea, miracolul atrage dupa el o trecere subita din perceptia orizontala în cea verticala. Aceasta introduce un interval din care atât cel ce da, cât si cel ce primeste ies mai avansati în timp decât ar fi fost altfel. Miracolul are deci proprietatea unica de-a aboli timpul în masura în care face de prisos intervalul de timp pe care îl cuprinde. Nu exista nicio legatura între timpul cât dureaza un miracol si timpul pe care îl acopera. Miracolul substituie o învatare care ar fi putut dura mii de ani. O face prin recunoasterea subiacenta a egalitatii perfecte între cel ce da si cel ce primeste, pe care se sprijina miracolul. Miracolul scurteaza timpul comprimându-l, eliminând astfel anumite intervale din el. O face însa în cadrul mai vastei succesiuni temporale.

Eu raspund de procesul Ispasirii, pe care m-am angajat sa îl încep. Când oferi un miracol oricarui frate de-al meu, tie ti-o faci si mie. Motivul pentru care vii înaintea mea e acela ca eu nu am nevoie de miracole pentru propria mea Ispasire, dar stau la capat, în caz ca esuezi temporar. Rolul meu în Ispasire e acela de-a anula toate greselile pe care nu le-ai putea corecta altfel. Când vei fi readus la recunoasterea starii tale originare, vei deveni si tu, în mod firesc, parte din Ispasire. Pe masura ce îmi împartasesti tot mai mult determinarea cu care nu sunt dispus sa accept greseala în tine si în altii, trebuie sa te alaturi si tu marii cruciade de-a o corecta: asculta-mi vocea, învata sa desfaci greseala si actioneaza pentru a o corecta. Puterea de-a face miracole îti apartine. Îti voi furniza prilejurile de-a le face, dar trebuie sa fii pregatit si dispus. Facându-le, te vei convinge de existenta aptitudinii, caci convingerea vine savârsind. Aptitudinea e potentialul, realizarea e expresia ei, iar Ispasirea - care e profesiunea fireasca a copiilor lui Dumnezeu - e scopul.
"Cerul si pamântul vor trece" înseamna ca acestea nu vor continua sa existe ca stari separate. Cuvântul meu - care e învierea si viata - nu va trece pentru ca viata e vesnica. Tu esti opera lui Dumnezeu, iar opera Lui e întru totul demna de iubire si întru totul iubitoare. Iata cum trebuie sa se considere omul în inima lui, caci tocmai asta este.
Cei iertati sunt mijloacele Ispasirii. Fiind umpluti de spirit, ei iarta la rândul lor. Cei ce sunt eliberati trebuie sa se uneasca pentru a-si elibera fratii, caci acesta e planul Ispasirii. Miracolele sunt modul în care mintile puse în slujba Spiritului Sfânt se unesc cu mine spre mântuirea sau eliberarea tuturor creatiilor lui Dumnezeu.
Sunt singurul care poate savârsi miracole fara discriminare, pentru ca eu sunt Ispasirea.
Tu ai un rol în Ispasire pe care ti-l voi dicta. Întreaba-ma ce miracole sa savârsesti. Te vei scuti astfel de eforturi inutile, caci vei actiona sub îndrumarea unei comunicari directe. Caracterul impersonal al miracolului e un ingredient esential, caci îmi permite sa îi dirijez aplicarea, si - calauzite de mine - miracolele duc la experienta extrem de personala a revelatiei. O calauza nu tine în frâu, ci îndruma, lasând la latitudinea ta sa o urmezi. "Si nu ne duce pe noi în ispita" înseamna "Recunoaste-ti greselile si alege sa le abandonezi urmându-mi calauzirea".
Greseala nu poate de fapt sa ameninte adevarul, care îi poate tine piept întotdeauna. De fapt, numai greseala e vulnerabila. Esti liber sa îti stabilesti Împaratia unde ti se pare nimerit, dar alegerea corecta este inevitabila daca îti amintesti ca:

Spiritul e vesnic într-o stare de gratie.
Realitatea ta e numai spirit.
De aceea, esti vesnic într-o stare de gratie.

Ispasirea desface toate greselile în aceasta privinta, eradicând astfel sursa fricii. De câte ori simti asigurarile lui Dumnezeu ca o amenintare, cauza e întotdeauna faptul ca aperi o loialitate prost plasata sau prost îndreptata. Când proiectezi asta asupra altora, îi întemnitezi, dar numai în masura în care consolidezi greseli pe care le-au facut deja. Asta îi face vulnerabili la distorsiunile altora, din moment ce propria lor perceptie de sine e distorsionata. Facatorul de miracole nu poate decât sa îi binecuvânteze, desfacându-le astfel distorsiunile si eliberându-i din închisoare.
Tu reactionezi la ce percepi si, cum percepi, asa te vei si purta. Regula de Aur îti cere sa le faci altora dupa cum vrei sa îti faca si ei tie. Asta înseamna ca perceptia amândurora trebuie sa dea dovada de acuratete. Regula de Aur e regula de urmat pentru o purtare adecvata. Nu te poti purta adecvat daca nu percepi corect. Întrucât tu si aproapele tau sunteti membri egali ai unei singure familii, cum va percepi pe amândoi, asa te vei purta cu amândoi. Trebuie sa privesti sfintenia altora pornind de la perceptia propriei tale sfintenii.
Miracolele rasar dintr-o minte gata de ele. Unita fiind, aceasta minte se extinde la toti, chiar fara sa îsi dea seama cel ce face miracolul. Caracterul impersonal al miracolelor se datoreaza faptului ca Ispasirea însasi e una, unind toate creatiile cu Creatorul lor. Ca expresie a ceea ce esti cu adevarat, miracolul pune mintea într-o stare de gratie. Mintea întâmpina atunci, firesc si bucuros, Oaspetele dinauntru si strainul din afara. Când aduci strainul înauntru, el devine fratele tau.
Faptul ca miracolul poate avea asupra fratilor tai efecte pe care sa nu le recunosti e ceva ce nu te priveste. Miracolul te va binecuvânta mereu pe tine. Miracolele care nu ti se cere sa le faci nu si-au pierdut valoarea. Ele sunt tot expresii ale starii tale de gratie, dar aspectul activ al miracolului trebuie controlat de mine pentru ca sunt complet constient de întregul plan. Caracterul impersonal al mintii dispuse la miracole îti asigura gratia, dar numai eu sunt în masura sa stiu unde pot fi oferite.
Miracolele sunt selective numai în sensul ca sunt îndreptate spre cei ce le pot folosi pentru ei însisi. Întrucât devine, asadar, inevitabil ca ei le vor extinde apoi la altii, se sudeaza un puternic lant al Ispasirii. Aceasta selectivitate însa nu tine cont de magnitudinea miracolului în sine, notiunea de marime existând la un nivel care este ireal si el. De vreme ce miracolul urmareste sa redea constienta realitatii, nu ar fi util sa îl constrânga legi ce guverneaza greseala pe care urmareste sa o corecteze.

Iesirea din întuneric cuprinde doua etape: mai întâi, recunoasterea faptului ca întunericul nu poate ascunde. Acest pas implica, de regula, frica. În al doilea rând, recunoasterea faptului ca nu vrei sa ascunzi nimic nici daca ai putea. Acest pas te scapa de frica. Atunci când vei fi dispus sa nu ascunzi nimic, nu numai ca vei fi dispus sa intri în comuniune, ci vei si întelege pacea si bucuria.
Sfintenia nu poate fi ascunsa în întuneric niciodata, dar te poti amagi în aceasta privinta.
Aceasta amagire te umple de frica pentru ca, în inima ta, realizezi ca e o amagire si depui eforturi enorme sa îi stabilesti realitatea. Miracolul pune realitatea acolo unde apartine. Realitatea apartine numai spiritului, iar miracolul adevereste numai adevarul. El îti spulbera astfel iluziile de sine si te pune în comuniune cu tine însuti si cu Dumnezeu. Miracolul participa la Ispasire punând mintea în slujba Spiritului Sfânt. Se stabileste astfel functia adecvata a mintii si i se corecteaza greselile, care nu sunt decât o lipsa de iubire. Mintea ta poate fi posedata de iluzii, dar spiritul e vesnic liber. Daca o minte percepe fara iubire, percepe un învelis gol si nu e constienta de spiritul din interior. Dar Ispasirea repune spiritul la locul ce îi revine. Mintea care slujeste spiritul e invulnerabila.
Întunericul e o lipsa de lumina dupa cum pacatul e o lipsa de iubire. Nu are proprietati unice. E un exemplu de credinta în "carenta", din care numai greseala poate reiesi. Adevarul e mereu abundent. Cei ce percep si recunosc ca au totul nu au nevoi de niciun fel. Rostul Ispasirii e sa îti redea totul; sau, mai degraba, sa îl redea constientei tale. Ti s-a dat totul când ai fost creat, ca la fiecare.
Vidul generat de frica trebuie înlocuit de iertare. Iata ce vrea sa spuna Biblia prin "Nu este moarte" si iata de ce am putut sa demonstrez ca moartea nu exista. Am venit sa împlinesc legea reinterpretând-o. Legea însasi, corect înteleasa, ofera numai protectie. Numai cei ce nu si-au schimbat înca mintea au introdus în ea conceptul de "foc al iadului". Te asigur ca voi depune marturie pentru oricine îmi permite si în masura în care mi-o permite. Marturia ta demonstreaza credinta ta, consolidând-o astfel. Cei ce stau marturie pentru mine exprima, prin miracolele lor, ca au abandonat credinta în privatiune în favoarea abundentei care au învatat ca le apartine.

Miracolul seamana mult cu trupul în sensul ca ambele sunt mijloace de învatare pentru facilitarea unei stari în care devin de prisos. Când se atinge starea originara de comunicare directa a spiritului, nici trupul, nici miracolul nu mai servesc niciunui scop. Cât crezi ca esti într-un trup însa, poti alege între canale de expresie fie lipsite de iubire, fie miraculoase. Poti face un învelis gol, dar nu poti exprima nimic. Poti astepta, amâna, te poti paraliza sau îti poti reduce creativitatea la mai nimic. Dar nu o poti desfiinta. Îti poti distruge mijlocul de comunicare, dar nu potentialul. Nu tu te-ai creat.
Decizia fundamentala a celor cu mintea la miracole e sa nu astepte dupa timp mai mult decât e necesar. Timpul poate irosi si poate fi si irosit. De aceea, facatorul de miracole accepta bucuros factorul de control al timpului. El recunoaste ca fiecare compresie a timpului îi aduce pe toti mai aproape de eliberarea finala de timp, în care Fiul si Tatal sunt Una. Egalitatea nu înseamna egalitate acum. Când vor recunoaste toti ca au totul, contributiile individuale la Fiime nu vor mai fi necesare.
Când se va încheia Ispasirea, toate talentele vor fi împartasite de toti Fiii lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu e partinitor. Toti copiii Lui au Iubirea Lui totala, si toate darurile Lui sunt oferite, fara retinere si deopotriva, tuturor. "De nu veti fi precum pruncii" înseamna ca, de nu îti recunosti pe deplin dependenta totala de Dumnezeu, nu poti cunoaste puterea reala a Fiului în adevarata lui relatie cu Tatal. Specialitatea Fiilor lui Dumnezeu nu vine din excludere, ci din includere. Toti fratii mei sunt speciali. Daca se cred lipsiti de ceva, perceptia lor devine distorsionata. Când se întâmpla asta, relatiile întregii Fiimi, sau ale întregii familii dumnezeiesti, se deterioreaza.
În final, fiecare membru al familiei dumnezeiesti trebuie sa se întoarca. Miracolul îl cheama sa se întoarca pentru ca îl binecuvânteaza si îl cinsteste, chiar daca e absent în ce priveste spiritul. "Dumnezeu nu Se lasa batjocorit" nu e o avertizare, ci o asigurare. Dumnezeu ar fi batjocorit daca i-ar lipsi sfintenie unei creatii de-ale Sale. Creatia e întreaga, iar marca întregimii e sfintenia.
Miracolele sunt afirmari ale apartenentei la Fiime, care e o stare de complinire si de abundenta.
Ce e adevarat e vesnic; nu poate sa se schimbe, nici nu poate fi schimbat. Spiritul e, asadar, inalterabil fiindca e perfect deja, dar mintea poate alege ce prefera sa slujeasca. Singura limita impusa alegerii pe care o face e ca nu poate sluji la doi stapâni. Daca alege sa o faca, mintea poate sa devina mediul prin care spiritul creeaza pe aceeasi linie cu propria lui creatie. Daca nu alege de bunavoie sa o faca, îsi pastreaza potentialul creator, dar se supune unui control tiranic, nu unuia cu Autoritate. Prin urmare, ajunge sa întemniteze, caci asa sunt dictatele tiranilor. A-ti schimba mintea înseamna a ti-o pune la dispozitia adevaratei Autoritati.
Miracolul e un indiciu ca mintea a ales sa o conduc eu în slujba lui Cristos. Abundenta lui Cristos e rezultatul firesc al deciziei de a-L urma pe El. Toate radacinile superficiale trebuie smulse, pentru ca nu sunt destul de adânci sa te sustina. Iluzia ca le poti înfige mai adânc, facându-le astfel sa te tina, e una dintre distorsiunile pe care se sprijina reversul Regulii de Aur. Când renunti la aceste propte false, îti resimti echilibrul temporar instabil. Dar nimic nu e mai instabil decât o orientare rasturnata. Si nimic din ce o tine rasturnata nu poate spori stabilitatea.

Tu, care vrei pace, nu o poti gasi decât prin iertare deplina. Nimeni nu poate învata un lucru daca nu vrea sa îl învete si nu crede, într-un fel, ca are nevoie de el. Desi inexistenta în creatia lui Dumnezeu, lipsa e foarte evidenta în ce ai facut tu. De fapt, ea e diferenta esentiala dintre ele. Lipsa da de înteles ca ti-ar fi mai bine într-o stare oarecum diferita de cea în care esti. Pâna la "separare" - care e semnificatia "caderii" - nu a lipsit nimic. Nu au existat deloc nevoi. Nevoile apar numai când te lipsesti tu. Actionezi potrivit ordinii nevoilor pe care o stabilesti. La rândul ei, aceasta depinde de felul în care percepi ce esti.
Sentimentul separarii de Dumnezeu e singura lipsa pe care trebuie de fapt sa o corectezi.
Acest sentiment al separarii nu ar fi aparut niciodata daca nu ti-ai fi distorsionat perceptia adevarului si nu te-ai fi perceput, prin urmare, cu lipsuri. Ideea ordonarii nevoilor a aparut deoarece, facând aceasta greseala fundamentala, te fragmentasesi deja în niveluri cu diferite nevoi. Pe masura ce te întregesti, devii unul, iar nevoile tale devin si ele una, în consecinta. Nevoile unificate duc la actiune unificata, caci se produce astfel o lipsa de conflict.
Ideea de ordini ale nevoii - care decurge din greseala originara ca e posibil sa fii separat de Dumnezeu - cere corectie la propriul ei nivel înainte de-a putea corecta greseala perceperii de niveluri. Nu te poti purta cu eficacitate cât functionezi la diferite niveluri. Cât o faci însa, corectia trebuie introdusa vertical, de jos în sus. Caci crezi ca traiesti în spatiu, unde conceptele de "sus" si "jos" au înteles. În fond, spatiul e tot atât de lipsit de înteles ca timpul. Ambele sunt doar niste credinte.
Adevaratul rost al acestei lumi e sa o folosesti pentru a-ti corecta necredinta. Nu vei putea controla niciodata efectele fricii tu însuti, caci tu ai facut frica si crezi în ce ai facut. În atitudine deci - desi nu în continut - te asemeni Creatorului tau, Care crede pe deplin în creatiile Lui pentru ca le- a creat El. Credinta produce acceptarea existentei. Iata de ce poti sa crezi ce nimeni altul nu considera adevarat. E adevarat pentru tine pentru ca tu esti cel ce l-a facut.
Toate aspectele fricii sunt neadevarate pentru ca nu exista la nivel creator si, de aceea, nu exista deloc. În masura în care esti dispus sa îti supui credintele la acest test, în aceeasi masura îti sunt corectate perceptiile. La trierea falsului de adevarat, miracolul urmeaza acest rationament:

Iubirea desavârsita alunga frica.
Daca frica exista,
Atunci iubirea desavârsita nu exista.

Dar:

Numai iubirea desavârsita exista.
Daca exista frica,
Ea produce o stare care nu exista.

Crede asta si vei fi liber. Numai Dumnezeu poate stabili solutia aceasta, iar credinta aceasta este darul Lui.

Perceptiile tale distorsionate acopera cu o patura groasa impulsurile miraculoase, facându-ti dificila constientizarea lor. Confundarea impulsurilor miraculoase cu impulsurile fizice e o distorsiune perceptuala majora. Impulsurile fizice sunt impulsuri miraculoase dirijate gresit. Toata placerea adevarata vine facând Voia lui Dumnezeu. Pentru ca a nu o face e o negare de Sine. Negarea de Sine duce la iluzii, în timp ce corectarea greselii aduce eliberarea de ea. Nu te amagi crezând ca te poti raporta în pace la Dumnezeu sau la fratii tai prin ceva exterior.
Puiul lui Dumnezeu, ai fost creat sa creezi ce e bun, frumos si sfânt. Nu uita asta. Iubirea lui Dumnezeu e nevoita sa se mai exprime un pic printr-un trup la altul, caci viziunea e înca atât de slaba. Îti poti folosi trupul cel mai bine ajutându-te de el la largirea perceptiei tale sa poti dobândi adevarata viziune, de care ochiul fizic este incapabil. A învata sa faca asta e singura utilitate adevarata a trupului.
Fantezia e o forma de viziune distorsionata. Fanteziile de orice fel sunt distorsiuni pentru ca implica întotdeauna denaturarea perceptiei pâna la irealitate. Actiunile ce decurg din distorsiuni sunt literalmente reactiile celor ce nu stiu ce fac. Fantezia e o încercare de-a controla realitatea potrivit unor nevoi false. Denatureaza realitatea în orice fel, si vei percepe distructiv. Fanteziile sunt un mijloc de-a face asociatii false si de-a încerca sa obtii placere din ele. Dar, desi poti percepe asociatii false, nu le poti face reale decât pentru tine. Tu crezi în ce faci. Daca oferi miracole, îti va fi la fel de tare credinta în ele. Taria convingerii tale va sustine atunci credinta celui ce primeste miracolul. Fanteziile devin total de prisos pe masura ce caracterul complet satisfacator al realitatii le devine evident atât celui ce da, cât si celui ce primeste. Realitatea se "pierde" prin uzurpare, care produce tiranie. Cât ramâne pe fata pamântului pâna si un singur "rob", eliberarea ta nu e deplina. Deplina restabilire a Fiimii e unicul obiectiv al celor cu mintea dispusa la miracole.
Acesta e un curs de antrenare a mintii. Toata învatarea implica atentie si studiu la un anumit nivel. Unele parti de mai târziu ale acestui curs se bazeaza prea mult pe aceste sectiuni initiale ca sa nu necesite un studiu atent. Vei avea nevoie de ele si ca pregatire. Fara asta, poti sa devii prea înspaimântat de cele ce urmeaza ca sa le folosesti constructiv. Studiind aceste sectiuni initiale însa, vei începe sa vezi câteva dintre implicatiile carora li se va da amploare mai târziu.
E nevoie de o baza solida din cauza confuziei dintre frica si veneratie la care m-am referit deja si care se face deseori. Am spus ca veneratia e nepotrivita la adresa Fiilor lui Dumnezeu, caci nu trebuie sa simti veneratie în prezenta egalilor tai. Dar am mai subliniat ca veneratia e potrivita în Prezenta Creatorului tau. Am avut grija sa lamuresc rolul meu în Ispasire, fara sa îl supraapreciez sau subapreciez. Încerc sa fac acelasi lucru cu al tau. Am subliniat ca veneratia nu e o reactie potrivita la adresa mea, datorita egalitatii noastre inerente. Câtiva dintre pasii de mai târziu ai acestui curs implica însa o abordare mai directa a lui Dumnezeu Însusi. Nu ar fi întelept sa începi executarea acestor pasi fara o pregatire atenta, caci veneratia se va confunda altfel cu frica, iar experienta va fi mai degraba traumatica decât beatifica. Vindecarea, în final, e de la Dumnezeu. Mijloacele ti se explica atent.
Ocazional, revelatia îti poate dezvalui tinta finala, dar - pentru a o atinge - ai nevoie de mijloace.