189 - Simt în mine acum Iubirea lui Dumnezeu.
Există o lumină în tine pe care lumea nu o poate percepe. Şi, cu ochii ei, nu vei vedea lumina aceasta, căci lumea te orbeşte. Dar ai ochi să o vezi. E acolo ca să te iuţi la ea. Nu a fost pusă în tine pentru a o feri de privirea ta. Lumina aceasta e o reflecţie a gândului pe care îl exersăm acum. Să simţi Iubirea lui Dumnezeu în tine înseamnă să vezi lumea cu alţi ochi, să o vezi sclipind de inocenţă, vibrând de speranţă, şi binecuvântată cu desăvârşită milostivire şi iubire.
Cui i-ar putea fi frică într-o lume ca aceasta? Ea te întâmpină cu căldură, se bucură că ai venit şi te ridică în slavă în timp ce te fereşte de orice formă de pericol şi durere. Îţi oferă o casă caldă şi plăcută în care să stai o vreme. Te binecuvântează toată ziua şi te veghează noaptea toată, paznic silenţios al sfântului tău somn. Ea vede mântuirea în tine şi ocroteşte lumina din tine, în care şi-o vede pe a ei. Îţi oferă florile ei şi zăpada ei, ca recunoştinţă pentru mărinimia de care dai dovadă.
Iată lumea pe care ţi-o dezvăluie Iubirea lui Dumnezeu. E atât de diferită de lumea pe care o vezi prin ochii întunecaţi ai răutăţii şi ai fricii, încât una o dezminte pe cealaltă. Numai una poate să fie percepută. Cealaltă nu are niciun înţeles. O lume în care iertarea se răsfrânge asupra tuturor şi pacea îşi oferă lumina blândă tuturor e de neconceput pentru cei ce văd o lume a urii pornite din atac, gata să se răzbune, să ucidă şi să distrugă.
Dar lumea urii e la fel de nevăzută şi de neconceput pentru cei ce simt în ei Iubirea lui Dumnezeu. Lumea lor reflectă tihna şi pacea care strălucesc în ei, blândeţea şi inocenţa pe care le văd înconjurându-i, bucuria cu care privesc din nesecatele fântâni ale bucuriei din interiorul lor. Ce au simţit în sinea lor ei şi privesc, şi îi văd reflecţia neîndoioasă pretutindeni.
Ce vrei să vezi? Ţi s-a dat de ales. Dar învaţă şi nu îţi lăsa mintea să uite această lege a vederii: vei vedea ce simţi în interior. Dacă în inimas ta îşi găseşte loc ura, vei percepe o lume înfricoşătoare, ţinută cu cruzime între degetele uscăţive ale morţii. Dacă simţi în tine Iubirea lui Dumnezeu, vei vedea în afară o lume a îndurării şi a iubirii.
Astăzi trecem de iluzii, căutând să ajungem la sâmburele de adevăr din noi şi să simţim tandreţea lui atotcuprinzătoare, Iubirea lui care ne ştie ca ea de perfecţi, vederea lui care e darul pe care ni-l acordă Iubirea lui. Învăţăm astăzi drumul. E la fel de sigur ca Iubirea însăşi, la care ne duce. Căci simplitatea lui evită capcanele pe care pretinsa raţiune a lumii, cu convoluţiile ei prosteşti, nu face decât să le ascundă.
Fă doar atât: opreşte-te şi leapădă-ţi toate gândurile despre ce eşti şi ce e Dumnezeu, toate conceptele pe care le-ai învăţat despre lume, toate imaginile pe care le deţii despre tine însuţi. Goleşte-ţi mintea de tot ce crede că e adevărat sau fals, sau bun sau rău, de fiecare gând pe care îl judecă valoros şi de toate ideile de care îi e ruşine. Nu te agăţa de nimic. Nu adu cu tine niciun gând învăţat din trecut, nicio convingere dinainte învăţată din orice. Uită de lumea aceasta, uită de cursul acesta şi vino cu mâinile întru totul goale la Dumnezeul tău.
Oare nu El e Cel Ce ştie cum să ajungă la tine? Nu e nevoie să ştii cum să ajungi la El. Rolul tău e doar acela de-a lăsa să fie înlăturate - în linişte şi pentru totdeauna - toate obstacolele pe care le-ai ridicat între Fiu şi Dumnezeu Tatăl. Ca răspuns voios şi imediat, Dumnezeu Îşi va îndeplini Propriul rol. Cere şi vei primi. Dar să nu Îi impui nimic şi să nu Îi indici lui Dumnezeu pe ce drum să îţi apară. Modul de-a ajunge la El e pur şi simplu acela de-a-L lăsa să fie. Căci aşa se proclamă şi realitatea ta.
Aşa că astăzi nu alegem cum să mergem la El. Ci alegem să Îl lăsăm să vină. Şi, cu această hotărâre, ne odihnim. Şi, într-ale noastre inimi tăcute şi minţi deschise, Iubirea Lui îşi va croi singură drum. Ce nu a fost negat precis există, dacă e să fie adevărat şi poate fi atins cu siguranţă. Dumnezeu Îşi cunoaşte Fiul şi ştie cum să ajungă la el. Nu e nevoie să Îi arate Fiul cum să îl găsească. Prin fiecare uşă deschisă, Iubirea Lui răzbate din locaşul ei lăuntric şi aprinde lumea de inocenţă.
Tată, nu ştim cum să ajungem la Tine. Dar Te-am chemat şi ne-ai răspuns. Nu ne vom amesteca. Căile mântuirii nu sunt ale noastre, căci Ţie Îţi aparţin. Şi numai la Tine le căutăm. Mâinile noastre sunt deschise să Îţi primească darurile. Nu avem gânduri de gândit separat de Tine, şi nu nutrim convingeri despre ce suntem sau despre Cine ne-a creat. A Ta este calea pe care vrem să o găsim şi să o urmăm. Şi Îţi cerem ca numai Voia Ta, care este şi a noastră, să se facă în noi şi în lume, ca să devină acum o parte din Cer.
Amin.