76 - Nu sunt supus niciunei legi, decăt celei Dumnezeiesti.
Am observat înainte câte lucruri lipsite de sens ţi s-au părut a fi mântuirea. Fiecare te-a încătuşat cu legi la fel de lipsite de sens. Nu eşti legat de ele. Însă pentru a înţelege că aşa este, trebuie mai întâi să-ţi dai seama că mântuirea nu se află în ele. Atâta vreme cât vei căuta în lucruri care nu au nici un înţeles, te înlănţui în nişte legi care nu au nici un sens. Astfel cauţi să dovedeşti că mântuirea este acolo unde nu e. Astăzi vom fi bucuroşi că nu o poţi dovedi. Fiindcă, dacă ai putea, ai căuta la nesfârşit mântuirea acolo unde nu este şi nu ai găsit-o niciodată.Ideea de astăzi îţi spune încă o dată cât de simplă este mântuirea. Caut-o acolo unde ea te aşteaptă şi acolo o vei găsi.
Nu căuta în altă parte, pentru că în altă parte nu se află. Gândeşte-te la libertatea ce se află în recunoaşterea faptului că nu eşti legat de toate legile bizare şi strâmbe pe care le-ai stabilit ca să te mântuiască. Tu chiar crezi că vei flămânzi dacă nu ai avea teancuri de ştraifuri verzi de hârtie şi grămezi de mici discuri metalice. Chiar crezi că un bumb mic şi rotund sau vreo licoare împinsă în venele tale cu un ac ascuţit vor izgoni boala şi moartea. Chiar crezi că eşti singur dacă un alt trup nu este cu tine. Demenţa gândeşte toate acestea. Tu le numeşti legi şi le aşezi sub diferite nume într-un lung catalog de ritualuri care nu au nici un folos şi care nu servesc la nimic. Socoţi că trebuie să te supui "legilor" medicinei, celor economice sau ale sănătăţii; că nu ai decât să-ţi protejezi corpul şi vei fi mântuit. Acestea nu sunt legi, ci nebunie. Corpul este pus în pericol de mintea care se vatămă pe sine. Corpul suferă numai pentru ca mintea nu cumva să priceapă că este propria ei victimă. Suferinţa este o mască pe care şi-o pune mintea pentru a ascunde ceea ce suferă cu adevărat. Ea nu vrea să înţeleagă faptul că îşi este propriul duşman; că se atacă pe sine şi vrea să moară. De toate acestea vor să-ţi mântuiască corpul "legile" tale. Iată de ce crezi că eşti un corp.Nu există alte legi, decât legea lui Dumnezeu.
Această afirmaţie se cere repetată mereu, până îţi dai seama că se aplică la tot ce ai plăsmuit în opoziţie cu Voia lui Dumnezeu. Magia ta nu are nici un sens. Ceea ce ea este sortită să mântuiască nu există.Despre iubirea Tatălui tău pentru tine. Despre bucuria nesfârşită pe care ţi-o oferă El.
Despre dorul după unicul Său Fiu, creat pentru a-i fi canal întru creaţie, dar care îi este tăgăduit de credinţa acestuia în iad.
"Nu sunt supus niciunei legi, decăt celei Dumnezeiesti."