31 - Nu sunt victima lumii pe care o văd.
Ideea de astăzi este introducerea la declaraţia ta de eliberare.
Şi de data asta, ideea va fi aplicată atât lumii pe care o vezi în afara ta, cât şi celei pe care o vezi lăuntric.
În aplicarea ideii, vom folosi o formă de exerciţiu care va fi întrebuinţată din ce în ce mai mult, cu modificări după cum se va indica. În general, această formă include două aspecte, unul în care aplici ideea într-un mod mai susţinut, iar celălalt, care constă din aplicaţii frecvente ale ideii de-a lungul zilei.
Sunt necesare două perioade mai lungi cu ideea de astăzi, una dimineaţa şi alta seara, recomandându-se între trei şi cinci minute pentru fiecare. În acest timp, priveşte încet în jur, repetând ideea de două sau trei ori. Apoi, închide-ţi ochii şi aplică aceeaşi idee la lumea ta lăuntrică. Vei scăpa de ambele dintr-odată, deoarece lumea lăuntrică este cauza celei exterioare.
În timpul introspecţiei, nu fă altceva decât îngăduie oricărui gând care îţi trece prin minte să se prezinte conştienţei tale, să-l iei pe fiecare în considerare pentru o clipă, iar apoi să-l înlocuieşti cu următorul. Încearcă să nu stabileşti vreun fel de ierarhie între ele. Priveşte-le cum vin şi se duc, într-un mod cât se poate de impasibil.Nu stărui asupra nici unuia în mod deosebit, ci lasă-le să curgă în mod constant şi calm, fără a te implica în mod special.
În timp ce stai şi îţi priveşti liniştit gândurile, repetă ideea de astăzi în sinea ta, de câte ori crezi de cuviinţă, dar fără vreo senzaţie de grabă.
În plus, repetă ideea de astăzi cât se poate de des de-a lungul zilei. Adu-ţi aminte că faci o declaraţie de independenţă în numele propriei tale libertăţi. Iar în libertatea ta stă libertatea lumii.
Ideea de astăzi este, de asemenea, una deosebit de folositoare ca răspuns la fiecare formă de tentaţie care s-ar putea ivi. Ea este o declaraţie că nu vei ceda în faţa ei, înrobindu-te singur.