194 - Pun viitorul în mâinile lui Dumnezeu.
Ideea de azi mai face un pas spre o mântuire rapidă, şi ce pas uriaş e! Atât de mare e distanţa pe care o acoperă, încât te lasă în pragul Cerului, cu obiectivul la vedere şi obstacolele în urma ta. Piciorul ţi-a ajuns pe pajiştile ce te întâmpină la poarta Cerului, locul liniştit al păcii, unde aştepţi cu certitudine pasul final al lui Dumnezeu. Cât de departe ajungem să fim acum de pământ! Cât de aproape venim de obiectivul nostru!
Cât de scurtă e călătoria ce mai rămâne de făcut!
Acceptă ideea de azi, şi ai depăşit toată neliniştea, toate hăurile iadului, toată întunecimea depresiei, gândurile păcatului şi devastarea pe care o aduce cu ea vinovăţia.
Acceptă ideea de azi, şi ai eliberat lumea de toată întemniţarea dezlegându-i lanţurile grele care i-au zăvorât uşa spre libertate. Eşti mântuit, şi mântuirea ta devine astfel darul pe care îl dai lumii, pentru că l-ai primit.
Nu e clipă în care să se simtă vreo depresie, să se îndure vreo durere, să se perceapă vreo pierdere. Nu e clipă în care întristarea să se poată instala pe-un tron, să fie venerată cu credinţă. Nu e clipă în care să poată chiar să moară cineva. Aşa că fiecare clipă dăruită lui Dumnezeu în trecere, cu următoarea dăruită Lui deja, e un timp al eliberării tale de tristeţe, de durere şi chiar şi de moarte.
Dumnezeu îţi ţine viitorul aşa cum îţi ţine trecutul şi prezentul. Ele sunt una pentru El, aşa că trebuie să fie una pentru tine. În lumea aceasta însă, progresia temporală continuă să pară ceva real. Aşa că nu ţi se cere să înţelegi lipsa de secvenţialitate care se găseşte realmente în timp. Nu ţi se cere decât să dai drumul viitorului şi să îl pui în Mâinile lui Dumnezeu. Şi vei vedea din propria ta experienţă că ţi-ai lăsat în Mâinile Lui trecutul şi prezentul, deopotrivă, pentru că trecutul nu te va mai pedepsi, iar groaza viitorului nu va mai avea niciun înţeles.
Eliberează viitorul. Căci trecutul a trecut, şi ce este prezent, eliberat de moştenirea lui - necaz şi chin, durere, pierdere - devine clipa în care timpul scapă de robia iluziilor în care îşi urmează cursul inevitabil şi necruţător. Atunci, fiecare clipă înrobită timpului se transformă într-o clipă sfântă, în care lumina ţinută ascunsă în Fiul lui Dumnezeu este eliberată să binecuvânteze lumea. Acum el e liber, şi toată slava lui se răsfrânge asupra unei lumi eliberate odată cu el, să îi împărtăşească sfinţenia.
Dacă poţi să vezi lecţia de azi ca izbăvirea care chiar şi e, nu vei ezita să depui cât mai mult efort posibil să faci din ea o parte din tine. Pe măsură ce devine un gând care îţi stăpâneşte mintea, o deprindere în repertoriul tău de rezolvare a problemelor, un mod de-a reacţiona rapid la tentaţii, vei extinde ce-ai învăţat la toată lumea. Şi, pe măsură ce înveţi să vezi mântuirea în toate lucrurile, lumea va percepe că este mântuită.
Ce griji se pot abate asupra celui care îşi pune viitorul în Mâinile pline de iubire ale lui Dumnezeu? De ce anume poate suferi? Ce poate să îi provoace vreo durere sau să îl facă să simtă vreo pierdere? De ce se poate teme? Şi ce poate să privească altfel decât cu iubire? Căci cel scăpat de toată frica durerii viitoare şi-a găsit drumul spre pacea prezentă şi certitudinea unei solicitudini pe care lumea nu o poate ameninţa. El e sigur că percepţia lui poate să greşească, dar nu va duce nicicând lipsă de corecţie. E liber să aleagă din nou când se amăgeşte; să îşi schimbe părerea când greşeşte.
Pune-ţi, atunci, viitorul în Mâinile lui Dumnezeu. Căci aşa ceri să îţi revină amintirea Lui, să îţi înlocuiască toate gândurile de păcat şi rău cu adevărul iubirii. Crezi oare că lumea nu poate să câştige în urma acestui fapt şi că fiecare creatură vie nu va răspunde cu o percepţie însănătoşită? Cine I se încredinţează lui Dumnezeu a pus şi lumea în Mâinile la care a apelat el însuşi pentru siguranţă şi mângâiere. El leapădă nesănătoasele iluzii ale lumii odată cu ale lui şi oferă pace ambilor.
Acum chiar că suntem mântuiţi. Căci odihnim netulburaţi în Mâinile lui Dumnezeu, siguri că putem avea parte numai de bine. Dacă uităm, vom fi liniştiţi cu duioşie. Dacă acceptăm un gând neiertător, îl va înlocui numaidecât reflecţia iubirii. Iar, dacă suntem tentaţi să atacăm, vom apela la Cel Ce ne veghează odihna să facă pentru noi alegerea ce lasă tentaţia cu mult în urmă. Lumea nu mai e duşmanul nostru, căci am ales să fim prietenul ei.