Dar mă gândesc, de ce să mă rog? Pentru că dacă Dumnezeu este atotcunoscător, omnipotent, atotiubitor etc, nu cred că el/ea are nevoie ca eu să spun: “Psst, prietenul meu moare de cancer, îl poţi ajuta?”. Nu cred că este necesar, dar îmi place să mă rog. Ador să aud gândurile tale; cum ar fi mai potrivit să mă rog? Tu crezi în rugăciune?
Eckhart Tolle: Poate că tu îţi înalţi rugăciunile de la cereri petiţionare (te rog, fă că acest lucru să se întâmple), până la mici indicatori mentali, cum ar fi pacea, de exemplu. Micii indicatori mentali încă folosesc concepte, deoarece, fiecare rugăciune este formată din cuvinte şi concepte – pentru a puncta, pentru a vă ajuta să mergeţi dincolo de concepte. Aţi putea spune, de exemplu, o afirmaţie – aşa cum a spus Isus: “Eu sunt lumina lumii”. Aceasta este o afirmaţie – este un concept, el indică o realitate mult mai îndepărtată decât cuvintele. Voi puteţi spune, dacă încă mai doriţi o anume petiţie: “te rog, lasă-mă să cunosc că eu sunt lumina lumii”.
Dualitatea este implicată, de obicei, în rugăciunile obişnuite. Aceasta implică faptul că există Dumnezeu şi aici sunt eu, rugându-mă lui Dumnezeu. Aceasta dualitate este în final, o iluzie, deoarece voi sunteţi o expresie a lui Dumnezeu. Voi şi Dumnezeu vă contopiţi. Şi atunci, cele mai profunde rugăciuni, nu mai sunt rugăciuni. Acestea sunt, atunci când adoptaţi o atitudine a ascultării, decât a rosti cuvinte. Atâta timp cât vă bucuraţi de aceasta este bine. Dar, gradual, renunţaţi la a mai cere cuiva să facă ceva pentru voi, pentru că acest lucru vă menţine în dualitate. Afirmaţiile, dacă sunt făcute corect, pot fi substitute minunate pentru rugăciuni: “Eu sunt vindecat şi întreg şi în pace”. Şi după asta, lăsaţi să fie un spaţiu. Şi într-adevăr, puterea este în acel spaţiu. În acel spaţiu, voi experimentaţi că sunteţi deja întreg. Forma exterioară v-ar putea spune ceva diferit – “Eu sunt sacru”, spune “Un Curs în Miracole”.
Voi sunteţi şi deci, aceasta este o simplă afirmaţie, aşa cum este. Vindecarea, pentru altcineva – voi sunteţi fie cu acea persoană sau alta persoana vă apare în minte ca fiind bolnavă. Cea mai puternică vindecare este să menţineţi o imagine a acelei persoane şi apoi să mergeţi profund în voi înşivă, unde este totalitatea vieţii. Când nimic nu este necesar, nimic nu trebuie adăugat. Acolo găsiţi şi totalitatea acelei persoane, deasemenea – ea este deja vindecată la cel mai profund nivel, dincolo de formă. Deci, mergeţi din formă, în fără formă. Aceasta este vindecarea care a fost practicată de către Joel Goldsmith; el are o carte minunată, numită “Arta Vindecării Spirituale”. Aceasta nu constă în condiţiile necesare vindecării, ci în concentrarea pe realitatea esenţială a acelei fiinţe umane care este una cu realitatea voastră esenţială şi mergeţi adânc în tăcerea profundă, unde nimic nu este necesar. El primea adesea telefoane, câteodată în mijlocul nopţii. Cineva avea nevoie disperată de vindecare şi spunea numele persoanei la telefon şi motivul suferinţei. Ce făcea el atunci era să aşeze receptorul jos şi să meargă în starea de non-gând, imediat. Pentru un moment, el auzea numele persoanei, ce era în neregulă cu aceasta şi imediat elibera acest lucru, apoi, pentru 2-3 minute intra în non-gând – doar absolută prezenţă. Aceasta este perfecţiunea absolută în tărâmul fără formă.Şi aceasta este esenţa persoanei care avea nevoie de vindecare.
Deci, duceţi forma în non-formă, acolo unde forma nu mai există. Nu este necesară nici o condiţie pentru a fi tratat, nimic nu este necesar, doar mergeţi în acel loc.
Aceasta este calea lui de a vindeca. El este chiar un vindecător puternic. Aceasta este ultima formă a vindecării şi aceasta este modul non-dual al rugăciunii. Acesta merge dincolo de rugăciunea care spune “Te rog Doamne, vindeca” – voi mergeţi la Sursa însăşi, care este inseparabilă faţă de cine sunteţi voi şi este inseparabilă faţă de cine este persoana.
Rugăciunea poate deveni gradual ascultarea lui Dumnezeu, decât a vorbi cu Dumnezeu. Ce înseamnă ascultarea? Ascultarea înseamnă că există un câmp gol, atenţie pură. Ascultarea nu înseamnă că aşteptaţi un anume răspuns, deoarece atunci nu asculţi cu adevărat. În ascultare nu aşteptaţi nimic – acolo este doar un câmp al atenţiei pure. Aceasta este o rugăciune mult mai profundă decât cuvintele. Adevărata rugăciune este acolo unde rugăciunea devine meditaţie. Nici măcar nu doriţi un răspuns – este suficient să fiţi în tăcere. Câteodată un răspuns soseşte sau problema se rezolvă, dintr-o dată. Ascultaţi. Orice problemă în această lume, orice tulburare şi acestea se întâmplă tot timpul, oamenii din jurul vostru sau o distragere a minţii, merg în conştiinţa pură, în prezenţa care ascultă.
Ascultarea este un mod de a vorbi despre prezenţa. Când sunteţi prezenţi este ca şi cum sunteţi într-o stare de ascultare. Acum, ascultarea este de obicei asociată cu percepţia senzaţiei auditive. Dar aceasta ascultare merge dincolo de percepţia senzaţiei auditive; aceasta reprezintă starea de conştiinţă care stă la baza percepţiei senzaţiei auditive. Oricine cunoaşte ce înseamnă acest lucru – deoarece, atunci când ascultaţi cu adevărat un sunet slab, care este starea de conştiinţă care stă la baza acestei ascultări a sunetului slab?
Este o stare de absolut, relaxată, alertă. Deci, când noi spunem ascultare, acesta este un lucru care ajută, pentru că toţi ştim ce înseamnă ascultarea. Eu doar subliniez că aceasta nu este percepţia senzitivă externă care este esenţa în ascultare; esenţa în ascultare este fundamentul stării de conştiinţă, a absolutei receptivităţi şi a prezenţei alerte. De aceea eu cred că Isus a spus parabola despre servitor şi a fi treaz, pentru că el nu ştia când maestrul vine acasă. Multe lucruri sosesc într-un mod distorsionat, deoarece au fost transmise verbal şi apoi scrise şi în acest proces, câteva lucruri au fost denaturate sau au lipsit. Eu cred că el vorbea despre atitudinea acestuia – o stare de conştiinţă – servitorul aşteptând doar să audă maestrul venind acasă. Acesta aştepta într-un fel diferit faţă de ceea ce numim “aşteptare”, însemnând că mintea spune: “Ce se va întâmpla? De ce nu s-a întâmplat încă?”- el folosea aşteptarea într-un sens complet diferit. De multe ori Isus a vorbit despre a sta treaz, ceea ce este o parte foarte importantă a învăţăturilor sale – stai treaz, nu merge la culcare, stai prezent. Orice cuvinte aţi folosi în rugăciune, folosiţi-le că indicatori înainte de aceasta. Aţi putea spune “Eu ascult”.
Dualitatea este implicată, de obicei, în rugăciunile obişnuite. Aceasta implică faptul că există Dumnezeu şi aici sunt eu, rugându-mă lui Dumnezeu. Aceasta dualitate este în final, o iluzie, deoarece voi sunteţi o expresie a lui Dumnezeu. Voi şi Dumnezeu vă contopiţi. Şi atunci, cele mai profunde rugăciuni, nu mai sunt rugăciuni. Acestea sunt, atunci când adoptaţi o atitudine a ascultării, decât a rosti cuvinte. Atâta timp cât vă bucuraţi de aceasta este bine. Dar, gradual, renunţaţi la a mai cere cuiva să facă ceva pentru voi, pentru că acest lucru vă menţine în dualitate. Afirmaţiile, dacă sunt făcute corect, pot fi substitute minunate pentru rugăciuni: “Eu sunt vindecat şi întreg şi în pace”. Şi după asta, lăsaţi să fie un spaţiu. Şi într-adevăr, puterea este în acel spaţiu. În acel spaţiu, voi experimentaţi că sunteţi deja întreg. Forma exterioară v-ar putea spune ceva diferit – “Eu sunt sacru”, spune “Un Curs în Miracole”.
Voi sunteţi şi deci, aceasta este o simplă afirmaţie, aşa cum este. Vindecarea, pentru altcineva – voi sunteţi fie cu acea persoană sau alta persoana vă apare în minte ca fiind bolnavă. Cea mai puternică vindecare este să menţineţi o imagine a acelei persoane şi apoi să mergeţi profund în voi înşivă, unde este totalitatea vieţii. Când nimic nu este necesar, nimic nu trebuie adăugat. Acolo găsiţi şi totalitatea acelei persoane, deasemenea – ea este deja vindecată la cel mai profund nivel, dincolo de formă. Deci, mergeţi din formă, în fără formă. Aceasta este vindecarea care a fost practicată de către Joel Goldsmith; el are o carte minunată, numită “Arta Vindecării Spirituale”. Aceasta nu constă în condiţiile necesare vindecării, ci în concentrarea pe realitatea esenţială a acelei fiinţe umane care este una cu realitatea voastră esenţială şi mergeţi adânc în tăcerea profundă, unde nimic nu este necesar. El primea adesea telefoane, câteodată în mijlocul nopţii. Cineva avea nevoie disperată de vindecare şi spunea numele persoanei la telefon şi motivul suferinţei. Ce făcea el atunci era să aşeze receptorul jos şi să meargă în starea de non-gând, imediat. Pentru un moment, el auzea numele persoanei, ce era în neregulă cu aceasta şi imediat elibera acest lucru, apoi, pentru 2-3 minute intra în non-gând – doar absolută prezenţă. Aceasta este perfecţiunea absolută în tărâmul fără formă.Şi aceasta este esenţa persoanei care avea nevoie de vindecare.
Deci, duceţi forma în non-formă, acolo unde forma nu mai există. Nu este necesară nici o condiţie pentru a fi tratat, nimic nu este necesar, doar mergeţi în acel loc.
Aceasta este calea lui de a vindeca. El este chiar un vindecător puternic. Aceasta este ultima formă a vindecării şi aceasta este modul non-dual al rugăciunii. Acesta merge dincolo de rugăciunea care spune “Te rog Doamne, vindeca” – voi mergeţi la Sursa însăşi, care este inseparabilă faţă de cine sunteţi voi şi este inseparabilă faţă de cine este persoana.
Rugăciunea poate deveni gradual ascultarea lui Dumnezeu, decât a vorbi cu Dumnezeu. Ce înseamnă ascultarea? Ascultarea înseamnă că există un câmp gol, atenţie pură. Ascultarea nu înseamnă că aşteptaţi un anume răspuns, deoarece atunci nu asculţi cu adevărat. În ascultare nu aşteptaţi nimic – acolo este doar un câmp al atenţiei pure. Aceasta este o rugăciune mult mai profundă decât cuvintele. Adevărata rugăciune este acolo unde rugăciunea devine meditaţie. Nici măcar nu doriţi un răspuns – este suficient să fiţi în tăcere. Câteodată un răspuns soseşte sau problema se rezolvă, dintr-o dată. Ascultaţi. Orice problemă în această lume, orice tulburare şi acestea se întâmplă tot timpul, oamenii din jurul vostru sau o distragere a minţii, merg în conştiinţa pură, în prezenţa care ascultă.
Ascultarea este un mod de a vorbi despre prezenţa. Când sunteţi prezenţi este ca şi cum sunteţi într-o stare de ascultare. Acum, ascultarea este de obicei asociată cu percepţia senzaţiei auditive. Dar aceasta ascultare merge dincolo de percepţia senzaţiei auditive; aceasta reprezintă starea de conştiinţă care stă la baza percepţiei senzaţiei auditive. Oricine cunoaşte ce înseamnă acest lucru – deoarece, atunci când ascultaţi cu adevărat un sunet slab, care este starea de conştiinţă care stă la baza acestei ascultări a sunetului slab?
Este o stare de absolut, relaxată, alertă. Deci, când noi spunem ascultare, acesta este un lucru care ajută, pentru că toţi ştim ce înseamnă ascultarea. Eu doar subliniez că aceasta nu este percepţia senzitivă externă care este esenţa în ascultare; esenţa în ascultare este fundamentul stării de conştiinţă, a absolutei receptivităţi şi a prezenţei alerte. De aceea eu cred că Isus a spus parabola despre servitor şi a fi treaz, pentru că el nu ştia când maestrul vine acasă. Multe lucruri sosesc într-un mod distorsionat, deoarece au fost transmise verbal şi apoi scrise şi în acest proces, câteva lucruri au fost denaturate sau au lipsit. Eu cred că el vorbea despre atitudinea acestuia – o stare de conştiinţă – servitorul aşteptând doar să audă maestrul venind acasă. Acesta aştepta într-un fel diferit faţă de ceea ce numim “aşteptare”, însemnând că mintea spune: “Ce se va întâmpla? De ce nu s-a întâmplat încă?”- el folosea aşteptarea într-un sens complet diferit. De multe ori Isus a vorbit despre a sta treaz, ceea ce este o parte foarte importantă a învăţăturilor sale – stai treaz, nu merge la culcare, stai prezent. Orice cuvinte aţi folosi în rugăciune, folosiţi-le că indicatori înainte de aceasta. Aţi putea spune “Eu ascult”.