Povestiri cu talc si pilde de Iluminare

[One]

Un filozof care nu avea decât o singură pereche de pantofi l-a rugat pe cizmar să i le repare, în timp ce el aştepta alături.
- Este ora închiderii, i-a spus cizmarul, nu le pot repara chiar acum. De ce nu treceţi mâine să le luaţi?
- Nu am decât o singură pereche de pantofi şi nu pot merge descult pe stradă.
- Nici o problemă. Vă pot împrumuta o pereche de pantofi uzaţi până mâine.
- Ce!? Să pot pantofii altcuiva?
- Nu înţeleg de ce vă deranjează să purtaţi în picioare pantofii altcuiva, atât timp cât nu vă deranjează să purtaţi în minte ideile altor persoane?

Daruieste ceea ce vrei ca Dumnezeu sa-ti dea

Un fermier al cărui porumb ieşea întotdeauna pe locul întâi la Târgul Anual avea obiceiul să îşi împartă cele mai bune boabe de porumb cu toţi ceilalţi fermieri din vecinătate.
Întrebat de ce, el a răspuns:
- In realitate, e un interes personal. Vântul suflă polenul şi îl împrăştie pe câmpuri. De aceea, dacă vecinii mei cultivă un porumb inferior, polenizarea încrucişată va reduce calitatea propriului meu porumb. De aceea, sunt cât se poate de interesat ca ei să cultive cel mai bun porumb.

"Tot ce dăruieşti altora îţi dăruieşti de fapt ţie".

În India antică a existat un rege extrem de înţelept pe nume Janaka. Într-o zi, Janaka a aţipit pe patul său acoperit cu petale de flori, în timp ce servitorii îi făceau vânt cu evantaiul din frunze de palmier, iar soldaţii îi păzeau porţile. În timp ce dormea, a avut un vis în care se făcea că un rege vecin l-a învins într-o bătălie şi l-a luat prizonier.
Janaka s-a trezit scăldat în sudoare, dar şi-a dat seama că se află în continuare în patul său acoperit cu petale de flori, în timp ce servitorii îi fac vânt, iar soldaţii îi păzesc porţile.
În scurt timp, el a aţipit din nou şi a avut acelaşi vis. S-a trezit apoi iarăşi, descoperind că se află în palatul său bine păzit şi confortabil.
Janaka s-a simţit extrem de tulburat. În timp ce dormea, lumea din vis i se părea extrem de reală. În timp ce era treaz, lumea celor cinci simţuri i se părea la fel de reala. Care dintre cele două lumi era cu adevărat reală? s-a întrebat el..
Niciunul din filozofii, savanţii şi clarvăzătorii pe care i-a consultat nu l-a putut oferi un răspuns la această întrebare. Am la rând, el a încercat să afle răspunsul dar în zadar, până când un om pe nume Ashtavakra a bătut la porţile palatului său. Ashtavakra înseamnă diform sau cocoşat, iar numele omului se datora faptului că exact aşa arăta: era schilod din naştere.
La început, regele nu a fost dispus să îl ia în serios pe acest om:
- Cum ar putea un om atât de strâmb ca tine să fie purtătorul unei înţelepciuni pe care nu o au clarvăzătorii şi savanţii mei? l-a întrebat el.
- Încă din copilărie am constatat că toate porţile îmi sunt închise, l-a răspuns Ashtavakra, aşa că am căutat cu aviditate calea înţelepciunii.
- Atunci, vorbeşte, l-a invitat regele.
- O, rege: i-a spus Ashtavakra, nici starea de veghe, nici cea de vis nu sunt reale. Atunci când eşti treaz, lumea din vis nu mai există, iar atunci când visezi lumea celor cinci simţuri dispare. De aceea niciuna din cele două lumi nu este reală.
- Dacă nici lumea viselor, nici cea a simţurilor nu sunt reale, l-a întrebat Janaka, ce anume este real?
- Există o stare între ele. Descoper-o pe aceasta, căci numai ea este reală.

Adevărul se află chiar în faţa noastră

Maestrul afirma deseori că Adevărul se află chiar în faţa noastră, iar motivul pentru care nu îl vedem este lipsa noastră de perspectivă.
Odată, el a plecat într-o excursie pe munte, alături de unul din discipolii săi. Pe la jumătatea drumului, discipolul a privit tufişurile din jur şi s-a plâns:
- Unde este priveliştea aceea frumoasă de care vorbeşti atât de des?
Maestrul a zâmbit:
- Stai chiar în mijlocul ei, aşa cum ai să-ţi dai seama când vom ajunge în vârf.

- Într-o zi, vei înţelege că deţii deja ceea ce cauţi, i-a spus Maestrul unui discipol plin de ardoare.
- Atunci de ce nu înţeleg acest lucru?
- Pentru că încerci să înţelegi.
- Asta înseamnă că nu mai trebuie să fac nici un efort?
- Dacă te vei relaxa şi vei acorda acestui proces timpul necesar, ţi se va revela de la sine.

Atunci când un discipol s-a făcut vinovat de o greşeală gravă, toată lumea s-a aşteptat ca Maestrul să-i dea o pedeapsă exemplară.
A trecut însă o lună şi nu s-a întâmplat nimic. Cineva i-a reproşat Maestrului:
- Nu putem ignora ce s-a petrecut. La urma urmei, Dumnezeu ne-a dat ochi.
- E drept, i-a răspuns Maestrul, dar ne-a dat şi pleoape.

- Cum poate fi găsit Dumnezeu prin intermediul acţiunii?
- Iubind din toată inima acţiunea realizată, indiferent de fructele pe care le generează ea.

Fericirea este ca un fluture, a spus Maestrul. Dacă o urmăreşti, îţi va scăpa. Dacă stai liniştit, se va aşeza pe umărul tău.
- Altfel spus, ce trebuie să fac ca să fiu fericit?
- Nu mai urmări acest lucru.
- Atunci, nu pot să fac nimic?
- Poţi să faci un lucru, dacă ai curaj: să încerci să stai liniştit!

Regele și Mulla Nasruddin ajung într-un oraș străin.
- Mulla, spuse regele, hai să ne deghizăm și să ne plimbam prin oraș pentru a vedea cum gândesc și cum reacționează oamenii.
Zis și făcut. Curând regele își dădu seama că oamenii nu îl cunoșteau și nu reacționau în nici un fel în prezenta lui însă majoritatea oamenilor îi zâmbeau lui Mulla. Până la urma nu mai răbdă situația și spuse:
- Mulla mi-ai spus că nu ai mai fost în acest oraș însă se pare ca tu cunoști foarte multi oameni aici.
- De ce majestate?
- Pentru că am văzut foarte multi oameni care îți zâmbesc.
- Explicația e foarte simpla maiestate. Vedeți dumneavoastră, eu am fost cel care le-am zâmbit primul.

La o ora in care se invata despre spiritualitate, profesorul spune:
- Numele lui Dumnezeu nu e cuvantul pe care-l scriem sau vorbim, nu e nici vreun inteles gandit pe care-l dam acelui cuvant; Numele lui Dumnezeu e insusi Adevarul, indicat de acea traire simtita sincer in Suflet.
Daca Numele lui Dumnezeu e Bucurie, el nu e cuvantul "bucurie", nici vreun inteles dat de gandire; este insasi aceasta traire din suflet. Il putem spune mai sincer asa, Si profesorul a inceput sa RÂDĂ.
Ajuns acasa, Mari le spune parintilor:
- Azi am invatat numele lui Dumnezeu.
- Care e? intreaba parintii.
Drept raspuns, Mari incepe sa râdă.

Raspunsul la rugaciunile noastre ne foloseste cand vine la momentul potrivit.

în India antica se punea un mare pret pe ritualurile vedice, considerate a fi atât de stiintifice încât daca înteleptii se rugau pentru ploaie, seceta nu venea niciodata. Într-o zi, un om a început sa se roage, potrivit acestor rituri, zeitei prosperitatii, Lakshmi, implorând-o sa îl îmbogateasca.
A continuat astfel sa se roage fara nici un rezultat timp de zece ani, dupa care a realizat brusc natura iluzorie a bogatiei si a trecut la sihastrie, refugiindu-se în muntii Himalaya.
Odata, pe când statea în meditatie, el si-a deschis ochii si a vazut în fata lui o femeie de o mare frumusete, stralucind ca si cum ar fi fost facuta din aur.
- Cine esti si ce faci aici? a întrebat-o el.
- Sunt zeita Lakshmi, careia i-ai recitat imnuri timp de zece ani, i-a raspuns femeia. Am venit sa îti împlinesc dorinta.
- O, draga mea zeita, i-a raspuns omul, între timp am cunoscut beatitudinea în meditatie si mi-am pierdut dorinta de a fi bogat. Ai venit prea târziu. Spune-mi, de ce ai întârziat atât de mult?
- Ca sa fiu sincera, i-a raspuns zeita, data fiind natura riturilor pe care le-ai îndeplinit cu atâta credinta, ai fi meritat cu vârf si îndesat sa fii bogat, dar în marea mea iubire pentru tine si în dorinta mea de a-ti asigura adevarata bunastare, cea interioara, am preferat sa mai astept putin.

- Daca ati avea de ales, ce ati prefera: împlinirea cererii voastre, sau gratia starii de pace, indiferent daca o meritati sau nu?

Există o poveste legată de un călugăr ce a trăit în deşertul egiptean şi care a fost atât de chinuit de tentaţie încât nu a mai putut suporta. De aceea, s-a decis să-şi abandoneze chilia şi să plece în altă parte.
În timp ce îşi punea sandalele cu gândul să-şi pună în aplicare planul, el a văzut un alt călugăr, nu departe de el, care îşi punea la rândul lui sandalele.
- Cine eşti? l-a întrebat el pe străin.
- Eu sunt tu, i-a răspuns acesta. Dacă din cauza mea te-ai decis să pleci din acest loc, trebuie să ştii că oriunde te-ai duce, eu te voi însoţi.

Atât lucrurile de care fugiţi cât şi cele după care tânjiţi se află în voi.