Astrul în cauză, ce avea o masă echivalentă cu cea a Soarelui, s-a aventurat prea aproape de o gaură neagră super-masivă, a cărei masă era de 1 milion de ori mai mare decât a lui.
Cele mai multe corpuri cereşti sunt literalmente înghiţite de forţa de atracţie fenomenală a găurilor negre, din care nici măcar lumina nu reuşeşte să scape.
Însă unele dintre ele suportă o dislocare progresivă, graţie unui fenomen denumit de astronomi "efect de tăiţei" sau "spaghetificare". În cazul observat, steaua a pierdut aproximativ jumătate din masa ei într-un interval de şase luni.
"Pe măsură ce se apropia tot mai mult, steaua a început să se aplatizeze şi apoi să se întindă sub efectul forţei de maree generate de gaura neagră, luând forma unui trabuc", a explicat Stephane Basa, director de cercetare în cadrul Laboratorului de Astrofizică din Marsilia. "Atunci când aceste forţe depăşesc forţa de coeziune a stelei, ea pierde fragmente din structura sa, absorbite de gaura neagră", a adăugat el.
Una dintre principalele contribuţii aduse de acest studiu, publicat în Monthly Notices, revista lunară editată de Royal Astronomy Society, constă în faptul că îi ajută pe cercetători să înţeleagă mai bine felul în care materia este absorbită, în cazul de faţă sub forma unor filamente fine.
Ingerarea acelor "tăiţei" cosmici este însoţită de o puternică radiaţie electromagnetică, un semnal luminos care semnalează existenţa acelei găuri negre.
O altă observaţie inedită, potrivit profesorului Basa: fragmente din materia stelei au fost ejectate pe cealaltă parte a găurii negre.
