Fragment dintr-o lectie din Curs in Miracole

[One]

Cartea cu acest curs intreg, plus primele 30 lectii in format audio mp3, poate fi descarcata de la pagina:
- Curs de Miracole

Merg cu Dumnezeu, intr-o sfintenie desavarsita

Nu poti sa cutreieri lumea separat de Dumnezeu, pentru ca nu ai putea sa existi fara El. El e ce e viata ta. Unde esti tu este si El. Exista o singura viata. Şi pe aceasta o impartasesti cu El. Nimic nu poate să fie separat de El şi să existe cu adevarat.
Dar, unde este El, trebuie să fie atât sfinţenie, cât şi viaţă. Nici un atribut de-al Lui nu rămâne neîmpărtăşit de tot ce are viaţă. Ce are viaţă e la fel de sfânt ca El, căci ce împărtăşeşte viaţa Lui face parte din Sfinţenie şi nu poate să fie păcătos, aşa cum nici soarele nu poate hotărî să fie de gheaţă, nici marea să se separe de apă, nici iarba să crească cu rădăcinile suspendate în aer.

Există în tine o lumină care nu poate muri; a cărei prezenţă e atât de sfântă, încât lumea e sfinţită datorită ţie. Toate făpturile îţi aduc daruri, punându-ţi-Ie cu recunoştinţă şi cu bucurie la picioare. Mireasma florilor e darul pe care ţi-l aduc ele. Valurile se închină în faţa ta, pomii îşi întind braţele să te ferească de căldură şi îşi aştern frunzele pe pământul dinaintea ta să îţi fie moale sub picior, în timp ce vântul abia adie, ca o şoaptă în jurul capului tău sfânt.
Lumina din tine e cea pe care tânjeşte să o vadă universul. Toate făpturile stau liniştite înaintea ta, căci recunosc Cine merge cu tine. Lumina pe care o porţi e propria lor lumină. Aşa că în tine îşi văd sfinţenia, salutându-te ca fiu a lui Dumnezeu, asemeni lui insusi. Acceptă-le revenţa, căci se datorează Sfinţeniei Însăşi, care merge cu tine, transformând - în blânda Ei lumină - lucrurile toate în asemănarea Ei şi puritatea Ei.
Când te dai la o parte, lumina din tine o ia înainte şi cuprinde lumea.

Dacă nu ACUM, când poate fi recunoscut adevărul? Prezentul e unicul timp existent.
Aşa că ASTAZI, în ACEASTA CLIPA, ACUM, ajungem să vedem ce există mereu.
Există o tăcere în care lumea nu se poate insinua. Există o pace străveche pe care o porţi în inimă şi pe care nu ai pierdut-o. Există un simţ al sfinţeniei în tine pe care gândul păcatului nu l-a atins. Astăzi îţi vei aminti toate aceste lucruri.

Ziua Aceasta e sacră pentru lume. Viziunea ta, care ţi s-a dat de dincolo de toate lucrurile din lume, se uită înapoi la ele într-o lumină nouă. Şi ce vezi devine vindecarea şi mântuirea lumii. Valorosul şi nevalorosul sunt percepute amândouă şi recunoscute drept ce sunt. Şi ce e demn de iubirea ta o primeşte, în timp ce nu mai rămâne nimic de temut.
Nu vom judeca astăzi. Vom primi doar ce ne vine de la o judecată făcută dincolo de lume.

Tot ce vedem nu va face decât să ne sporească bucurie pentru că sfinţenia de care dă dovadă ce vedem o reflectă pe a noastră.

Voi sta liniştit o clipă şi voi merge acasă

Nu eşti acasă în lumea aceasta în care pari să trăieşti. Undeva în mintea ta ştii că asta e adevărat. Te tot bântuie amintirea locului de acasă, ca şi când ar exista un loc care te cheamă să revii, deşi nu recunoşti nici vocea, nici de ce anume îţi aminteşte. Şi totuşi, aici te simţi chiar un străin, venit de undeva total necunoscut. Nimic atât de desluşit să poţi să spui cu certitudine că eşti un exilat aici. Doar un sentiment stăruitor, uneori un mic fior, alteori o slabă amintire, pe care o alungi din răsputeri, dar care îţi va reveni cu siguranţă în minte.

Vorbim astăzi pentru toţi care cutreieră această lume, căci nicicare nu este acasă.
Căutând la nesfârşit în beznă, fiecare umblă la voia întâmplării după ce nu poate să găsească, şi nu realizează ce anume caută. Îşi face o mie de case unde să se simtă ca acasă, daar niciuna nu îi satisface mintea plină de nelinişte. Nu înţelege că clădeşte în zadar. Casa pe care o caută nu şi-o poate face el. Nu există substitut pentru Cer.

Poate crezi că vrei să regăseşti casa copilăriei. Copilăria trupului tău şi locul în care s-a adăpostit sunt acum o amintire atât de distorsionată, încât nu ai în faţa ta decât imaginea unui trecut ce nu s-a întâmplat. Există însă în tine un Copil Care caută casa Tatălui Său şi ştie că e un străin aici. Copilăria aceasta e veşnică, de o inocenţă care va dăinui de-a pururi. Unde va merge acest Copil este pământ sfânt. Tocmai sfinţenia Lui luminează Cerul şi aduce pe pământ pura reflecţie a luminii de sus, în care pământul şi Cerul sunt un tot unitar.
Tocmai pe acest Copil din tine Îl ştie Tatăl tău de Fiu. Tocmai acest Copil Îşi cunoaşte Tatăl. EI vrea să Se întoarcă acasă atât de profund şi de necontenit, încât vocea Lui te imploră să Îl laşi să Se odihnească un pic. Nu îţi cere decât câteva clipe de răgaz, un interval în care să Se poată întoarce să respire din nou aerul sfânt care umple casa Tatălui Său. Şi tu eşti casa Lui. Şi Se va întoarce. El ştie că în tine continuă să îşi aibă locul singura Lui protecţie. Nu Îi vei înşela aşteptările. Va merge acasă, şi tu odată cu El.
Acest Copil este neapărarea ta, puterea ta. Are încredere în tine. A venit pentru că ştia că nu vei da greş. Îţi şopteşte neîncetat de casa Lui. Căci vrea să te ducă înapoi cu El, in sfintenie, pace si bucurie; ca El Însuşi să rămână.

Când vei sta liniştit o clipă, când lumea se va retrage de la tine, când ideile fără valoare vor înceta să aibă valoare în mintea ta neliniştită, vei auzi Vocea Lui. În clipa aceea, te va lua la casa Lui, şi vei sta cu El în linişte deplină, tăcut şi împăcat, dincolo de toate cuvintele, neatins de frică şi îndoială, cu certitudinea si pace sublimă că eşti la casa ta.
Odihneşte-te astăzi cât de des cu El. Căci a fost dispus să devină un Copilaş, ca săpoţi
învăţa de la El cât de puternic este cel ce vine fără mecanisme de apărare, oferind numai mesajele iubirii.

El conduce universul, şi totuşi, te roagă neîncetat să te întorci cu El şi să nu îţi mai iei iluziile drept dumnezei. Nu ţi-ai pierdut inocenţa. După asta tânjeşti.
Asta e dorinţa inimii tale. Asta e vocea pe care o auzi şi, tot asta, chemarea care nu poate fi tăgăduită. Copilul sfânt rămâne cu tine. Casa Lui este a ta.

Vreau pacea lui Dumnezeu

Simpla rostire a acestor cuvinte nu e nimic. Dar rostirea lor cu toată convingerea e totul. Dacă ai putea să le spui cu toată convingerea chiar şi o clipă, nu ar mai fi posibil să fii întristat, sub nici o formă, niciunde şi nicicând. Cerul ar fi complet redat conştienţei depline; amintirea lui Dumnezeu, total restabilită; învierea întregii creaţii, pe deplin recunoscută.

Nimeni nu poate să rostească cuvintele acestea cu toată convingerea şi să nu se vindece. Vrea pacea lui Dumnezeu, şi i se dă. Căci este tot ce vrea şi tot ce va primi. Lumea ar fi complet schimbată, dacă s-ar întâmpla să cadă doi la învoială că afirmaţia aceasta exprimă singurul lucru pe care îl vor.
Două minţi cu un singur ţel devin atât de puternice, încât ce voiesc ele devine Voia lui Dumnezeu. Căci minţile pot fi îngemănate numai în adevăr.

Să spui cu toată convingerea că vrei pacea lui Dumnezeu înseamnă să renunţi la toate visele.

Mintea care crede cu convingere că tot ce vrea e pace trebuie să se unească cu alte minţi, căci aşa se obţine pacea. Iar, când dorinţa de pace e autentică, mijloacele de-a o găsi se dau într-o formă pe care o poate înţelege, cu toată sinceritatea, fiecare minte care o caută. Indiferent ce formă ia lecţia, e concepută pentru el în aşa fel încât să nu o poată interpreta greşit, dacă cere cu sinceritate.

Noi vrem pacea lui Dumnezeu. Nu e o dorinţă deşartă. Cuvintele acestea nu cer să ni se dea alt vis.
Rostirea acestor cuvinte cu toată convingerea adevereşte că iluziile sunt în zadar, cerând veşnicul în locul viselor labile care par să ofere fiecare altceva, dar sunt totuna: nimic.

Uită cuvintele pe care le foloseşti la formularea cerinţelor. Gândeşte-te doar la ce crezi că te va alina şi îţi va aduce fericire. Nu lăsa unele vise să fie mai acceptabile. Ele sunt una. Şi, una fiind, ar trebui să li se pună tuturor o singură întrebare: "Oare asta vreau să am în loc de Cer şi de pacea lui Dumnezeu?"

Iată alegerea pe care o faci. Nu te amăgi că ar fi altfel. În asta, niciun compromis nu e posibil. Alegi pacea lui Dumnezeu sau ai cerut vise. Iar visele vor veni aşa cum le-ai cerut. Dar pacea lui Dumnezeu va veni la fel de sigur, ca să rămână cu tine de-a pururi.

Cine caută cu adevărat pacea lui Dumnezeu nu poate să nu o găsească. Căci cere doar să nu se mai amăgească negându-şi ce e Voia lui Dumnezeu. Cine poate rămâne nesatisfăcut cerând ce are deja? Cine ar putea rămâne fără răspuns cerând un răspuns pe care îl are să îl dea? Pacea lui Dumnezeu este a ta.
Pentru tine a fost creată pacea, dată ţie de Creatorul ei şi instituită ca Propriul Lui dar veşnic.
Niciun dar dumnezeiesc nu poate fi neîmpărtăşit. Nimeni nu poate să piardă şi toţi trebuie să câştige ori de câte ori s-a cerut şi s-a primit un dar dumnezeiesc. Dumnezeu dă doar ca să unească.

Simt în mine acum Iubirea lui Dumnezeu

Există o lumină în tine pe care lumea nu o poate percepe. Şi, cu ochii ei, nu vei vedea lumina aceasta, căci lumea te orbeşte. Dar ai ochi să o vezi. E acolo ca să te iuţi la ea. Nu a fost pusă în tine pentru a o feri de privirea ta. Lumina aceasta e o reflecţie a gândului pe care îl exersăm acum. Să simţi Iubirea lui Dumnezeu în tine înseamnă să vezi lumea cu alţi ochi, să o vezi sclipind de inocenţă, vibrând de speranţă, şi binecuvântată cu desăvârşită milostivire şi iubire.
Cui i-ar putea fi frică într-o lume ca aceasta? Ea te întâmpină cu căldură, se bucură că ai venit şi te ridică în slavă în timp ce te fereşte de orice formă de pericol şi durere. Îţi oferă o casă caldă şi plăcută în care să stai o vreme. Te binecuvântează toată ziua şi te veghează noaptea toată, paznic silenţios al sfântului tău somn. Ea vede mântuirea în tine şi ocroteşte lumina din tine, în care şi-o vede pe a ei. Îţi oferă florile ei şi zăpada ei, ca recunoştinţă pentru mărinimia de care dai dovadă.
Iată lumea pe care ţi-o dezvăluie Iubirea lui Dumnezeu.

Ce vrei să vezi? Ţi s-a dat de ales. Dar învaţă şi nu îţi lăsa mintea să uite această lege a vederii: vei vedea ce simţi în interior. Dacă simţi în tine Iubirea lui Dumnezeu, vei vedea în afară o lume a îndurării şi a iubirii.

Fă doar atât: opreşte-te şi leapădă-ţi toate gândurile despre ce eşti şi ce e Dumnezeu, toate conceptele pe care le-ai învăţat despre lume, toate imaginile pe care le deţii despre tine însuţi. Goleşte-ţi mintea de tot ce crede că e adevărat sau fals, sau bun sau rău, de fiecare gând pe care îl judecă valoros şi de toate ideile de care îi e ruşine. Nu te agăţa de nimic. Nu adu cu tine niciun gând învăţat din trecut, nicio convingere dinainte învăţată din orice. Uită de lumea aceasta, uită de cursul acesta şi vino cu mâinile întru totul goale la Dumnezeul tău.
Oare nu El e Cel Ce ştie cum să ajungă la tine? Nu e nevoie să ştii cum să ajungi la El. Rolul tău e doar acela de-a lăsa să fie înlăturate - în linişte şi pentru totdeauna - toate obstacolele pe care le-ai ridicat între Fiu şi Dumnezeu Tatăl. Ca răspuns voios şi imediat, Dumnezeu Îşi va îndeplini Propriul rol. Cere şi vei primi. Dar să nu Îi impui nimic şi să nu Îi indici lui Dumnezeu pe ce drum să îţi apară. Modul de-a ajunge la El e pur şi simplu acela de-a-L lăsa să fie. Căci aşa se proclamă şi realitatea ta.
Iubirea Lui îşi va croi singură drum.

Sa imi aduc aminte ca obiectivul meu este Dumnezeu

Tot ce trebuie sa facem este sa ne antrenam mintile sa treaca cu vederea toate micile noastre teluri fara sens si sa isi aduca aminte ca obiectivul nostru este Dumnezeu.
Amintirea Lui e ascunsa in mintile noastre, obscurata doar de micile noastre obiective fara rost, care nu ofera nimic si care nu exista. Sa mai lasam oare harul lui Dumnezeu sa straluceasca fara stirea noastra, in timp ce cautam in schimb jucariile si nimicurile lumii? Dumnezeu e singurul nostru obiectiv, singura noastra Iubire. Nu avem alt tel decat sa ne aducem aminte de El.

Obiectivul nostru este doar acela de-a urma calea care duce la Tine. Alt obiectiv nu avem.
Ce altceva ne-am putea dori decat sa ne aducem aminte de Tine?
Ce altceva am putea cauta decat propria noastra Identitate?

Curs de Miracole - Cap.9(1): Acceptarea realitatii

Frica de Voia lui Dumnezeu, care e perceputa ca fiind infricosatoare, e una dintre cele mai ciudate credinte faurite vreodata de mintea umana si nu este posibila decat intr-o minte scindata.
Tu esti Voia lui Dumnezeu, deci, rezulta ca te temi de tine, pentru ca nu te cunosti.
Ce pare a fi frica de Dumnezeu e de fapt frica de propria ta realitate, pe care nu o cunosti.
Daca nu cunosti care e realitatea ta de ce esti atat de sigur ca e ceva infricosator? Asocierea adevarului cu frica - foarte artificiala in cel mai bun caz - e deosebit de nepotrivita in mintile celor ce nu cunosc care e adevarul. Ai aranjat aceasta situatie ciudata asa incat sa-ti fie imposibil sa scapi din ea fara o Calauza Ce cunoaste care e realitatea ta: Spiritul Sfant. Rostul acestei Calauze e doar acela de a-ti aminti ce vrei si ce esti.
Dumnezeu in dedicarea Lui fata de tine, te-a creat dedicat "totului" si ti-a dat totul. Altfel nu ai fi fost creat perfect.
Nu exista nicio diferenta intre voia ta si cea Dumnezeiasca.
Dumnezeu este Iubire si tu Il vrei cu adevarat. Asta e voia ta.
Faptul ca Dumnezeu este Iubire nu cere crezare ci acceptare.
Daca negi iubirea, nu o vei cunoaste caci cooperarea ta e legea propriei ei fiinte. Nu poti sa schimbi legile pe care nu le-ai facut tu, iar legile fericirii au fost create pentru tine, nu de tine.
Daca o minte crede ca voia ei e diferita de cea dumnezeiasca, nu poate decat sa decida fie ca nu exista Dumnezeu, fie ca Voia lui Dumnezeu e ceva infricosator. Prima il explica pe ateu, iar cea de-a doua, pe martir, care crede ca Dumnezeu cere sacrificii. Fiecare dintre aceste doua decizii demente va starni panica, pentru ca ateul crede ca e singur, iar martirul crede ca Dumnezeu il rastigneste. In prezenta adevarului nu exista nici increduli nici sacrificii.
Daca distorsionezi realitatea, vei fi cuprins de neliniste, depresie si panica, in final, pentru ca incerci sa faci din tine ceva ireal. Cand simti aceste lucruri nu incerca sa cauti adevarul dincolo de tine, caci adevarul nu poate fi decat in tine. Spune-ti asadar:

- Cristos e in mine si, unde este El, trebuie sa fie Dumnezeu, caci Cristos face parte din El.

Toate lucrurile pe care cred ca le vad reflecta idei

Iata esenta mantuirii: ce vad reflecta un proces din mintea mea, care incepe cu ideea mea despre ce vreau. De acolo, mintea plasmuieste o imagine a lucrului pe care il doreste, il judeca si il declara valoros si, prin urmare, cauta sa il gaseasca. Aceste imagini sunt apoi proiectate in afara, privite, socotite reale si pazite de minte ca bunuri ale ei. Din dorinte demente vine o lume dementa. Din judecata vine o lume condamnata.
Si din ganduri iertatoare se iveste o lume blanda, plina de indurare fata de sfantul Fiu al lui Dumnezeu, sa ii ofere o casa binevoitoare, in care se poate odihni un pic inainte de-a-si continua calatoria, si isi poate ajuta fratii sa mearga inainte cu el, sa gaseasca drumul care duce la Cer si la Dumnezeu.